Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 166 din 24 martie 2022  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 6, ale art. 7 alin. (4) şi (5^1), ale art. 8 alin. (5), ale art. 10 alin. (1) şi ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 166 din 24 martie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 6, ale art. 7 alin. (4) şi (5^1), ale art. 8 alin. (5), ale art. 10 alin. (1) şi ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 846 din 29 august 2022

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în integralitatea sa, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. în Dosarul nr. 7.488/320/2020/a1 al Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.458D/2020.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 2.085D/2020, nr. 2.375D/2020, nr. 892D/2021, nr. 893D/2021, nr. 1.271D/2021, nr. 2.083D/2021 şi nr. 2.874D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 52/2020, în integralitatea sa, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. în dosarele nr. 9.147/320/2020/a1, nr. 8.345/320/2020/a1, nr. 9.146/320/2020/a1, nr. 9.644/320/2020/a1, nr. 11.150/320/2020/a1, nr. 5.807/320/2020/a1 şi nr. 5.669/320/2020/a1 ale Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.792D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 52/2020, în integralitatea sa, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. în Dosarul nr. 13.635/325/2020 al Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.087D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului unic pct. 8 din Legea nr. 52/2020 cu referire la art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, ale articolului unic pct. 1-8 din Legea nr. 52/2020, ale art. 1 alin. (1), ale art. 8 alin. (5), ale art. 10 alin. (1), ale art. 11 din Legea nr. 77/2016, ale articolului unic pct. 3 din Legea nr. 52/2020, cu referire la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, ale articolului unic pct. 2, 3, 5, 6 şi 8 din Legea nr. 52/2020, ale articolului unic pct. 1-8 din Legea nr. 52/2020, cu referire la art. 4, art. 6, art. 7 alin. (3) şi (4), art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016, ale articolului unic pct. 1-8 din Legea nr. 52/2020, ale articolului unic pct. 2, 3 şi 8 din Legea nr. 52/2020, cu referire la art. 4 alin. (1^1) şi (1^2), art. 4 alin. (4) şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. în Dosarul nr. 14.049/300/2020 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, în dosarele nr. 165D/2021, nr. 1.329D/2021 şi nr. 1.330D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 52/2020, ale articolului unic pct. 1-8 din aceeaşi lege, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. în dosarele nr. 22.338/300/2020, nr. 19.917/300/2020 şi nr. 21.138/300/2020 ale Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.416D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 52/2020, în ansamblul său, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. în Dosarul nr. 25.570/301/2020 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, în dosarele nr. 1.115D/2021 şi nr. 1.437D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 52/2020, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. în dosarele nr. 12.844/318/2020 şi nr. 1.095/318/2021 ale Judecătoriei Târgu Jiu - Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.322D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 52/2020, în integralitatea sa, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. în Dosarul nr. 18.678/245/2020 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă, în dosarele nr. 1.260D/2021 şi nr. 3.567D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 52/2020, în integralitatea sa, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. în dosarele nr. 33.184/245/2020 şi nr. 19.294/245/2020 ale Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.724D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 52/2020, în ansamblul său, precum şi în mod particular a următoarelor prevederi din Legea nr. 52/2020: articolului unic pct. 1-7, de completare a art. 4, 5 şi 7 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. în Dosarul nr. 14.506/245/2020 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă, în dosarele nr. 245D/2021 şi nr. 2.927D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 52/2020, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. în dosarele nr. 12.618/300/2020 şi nr. 16.121/215/2020 ale Judecătoriei Craiova - Secţia civilă, în dosarele nr. 247D/2021 şi nr. 1.718D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 52/2020, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. în dosarele nr. 25.134/4/2020 şi nr. 18.758/4/2020 ale Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 392D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 52/2020, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. în Dosarul nr. 5.670/320/2020 al Tribunalului Specializat Mureş, în dosarele nr. 433D/2021 şi nr. 2.928D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 52/2020, în integralitatea sa, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. în dosarele nr. 3.170/176/2020 şi nr. 2.393/176/2021 ale Judecătoriei Alba Iulia, în Dosarul nr. 653D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 52/2020, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. în Dosarul nr. 27.208/299/2020 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 759D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 52/2020, în integralitatea sa, precum şi a dispoziţiilor articolului unic pct. 1-8 din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. în Dosarul nr. 15.918/94/2020 al Judecătoriei Buftea - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.438D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 52/2020, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. în Dosarul nr. 13.745/94/2020 al Judecătoriei Buftea - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.033D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului unic pct. 1-8 din Legea nr. 52/2020 şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 8 alin. (5), ale art. 10 alin. (1) şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. în Dosarul nr. 12.160/233/2020 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.522D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului unic al Legii nr. 52/2020, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. în Dosarul nr. 6.609/1.748/2020 al Judecătoriei Cornetu - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.587D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului unic al Legii nr. 52/2020 pct. 2 [cu referire la art. 4 alin. (1^1)-(1^3)], pct. 3 [cu referire la art. 4 alin. (3) şi (4) ] şi pct. 8 [cu referire la art. 8 alin. (5) teza a doua şi a treia], excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. în Dosarul nr. 9.021/280/2020 al Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.480D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 52/2020, în ansamblul său, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. în Dosarul nr. 13.616/280/2020 al Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.739D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 52/2020, în ansamblul său, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. în Dosarul nr. 23.626/197/2020 al Judecătoriei Braşov - Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.133D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1^1) lit. a), alin. (1^2), (1^3), (3) şi (4) din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. în Dosarul nr. 3.535/200/2021 al Judecătoriei Buzău - Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.567D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 52/2020, în integralitatea sa, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. în Dosarul nr. 7.845/221/2020 al Judecătoriei Deva - Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.845D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 52/2020, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. în Dosarul nr. 13.960/197/2020 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 3.011D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. e), alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1) şi ale art. 8 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 77/2016, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 52/2020, precum şi Legea nr. 52/2020, în ansamblul său, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. în Dosarul nr. 4.903/196/2021 al Judecătoriei Brăila - Secţia civilă, în Dosarul nr. 3.385D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 52/2020, în ansamblul său, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. în Dosarul nr. 12.344/212/2021/a1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă, în Dosarul nr. 3.933D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 52/2020, în ansamblul său, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. în Dosarul nr. 16.698/302/2020 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă.
    4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 1.792D/2020, nr. 2.085D/2020, nr. 2.087D/2020, nr. 2.322D/2020, nr. 2.375D/2020, nr. 165D/2021, nr. 245D/2021, nr. 247D/2021, nr. 392D/2021, nr. 433D/2021, nr. 653D/2021, nr. 759D/2021, nr. 892D/2021, nr. 893D/2021, nr. 1.033D/2021, nr. 1.115D/2021, nr. 1.260D/2021, nr. 1.271D/2021, nr. 1.329D/2021, nr. 1.330D/2021, nr. 1.416D/2021, nr. 1.437D/2021, nr. 1.438D/2021, nr. 1.522D/2021, nr. 1.587D/2021, nr. 1.718D/2021, nr. 1.724D/2021, nr. 1.739D/2021, nr. 2.083D/2021, nr. 2.133D/2021, nr. 2.480D/2021, nr. 2.567D/2021, nr. 2.845D/2021, nr. 2.874D/2021, nr. 2.927D/2021, nr. 2.928D/2021, nr. 3.011D/2021, nr. 3.385D/2021, nr. 3.567D/2021 şi nr. 3.933D/2021 la Dosarul nr. 1.458D/2020.
    6. Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.792D/2020, nr. 2.085D/2020, nr. 2.087D/2020, nr. 2.322D/2020, nr. 2.375D/2020, nr. 165D/2021, nr. 245D/2021, nr. 247D/2021, nr. 392D/2021, nr. 433D/2021, nr. 653D/2021, nr. 759D/2021, nr. 892D/2021, nr. 893D/2021, nr. 1.033D/2021, nr. 1.115D/2021, nr. 1.260D/2021, nr. 1.271D/2021, nr. 1.329D/2021, nr. 1.330D/2021, nr. 1.416D/2021, nr. 1.437D/2021, nr. 1.438D/2021, nr. 1.522D/2021, nr. 1.587D/2021, nr. 1.718D/2021, nr. 1.724D/2021, nr. 1.739D/2021, nr. 2.083D/2021, nr. 2.133D/2021, nr. 2.480D/2021, nr. 2.567D/2021, nr. 2.845D/2021, nr. 2.874D/2021, nr. 2.927D/2021, nr. 2.928D/2021, nr. 3.011D/2021, nr. 3.385D/2021, nr. 3.567D/2021 şi nr. 3.933D/2021 la Dosarul nr. 1.458D/2020, care a fost primul înregistrat.
    7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii în sensul menţinerii jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    8. Prin încheierile din 9 septembrie 2020, 5 noiembrie 2020, 27 noiembrie 2020, 12 februarie 2021, 5 martie 2021, 19 martie 2021, 10 mai 2021 şi 5 ianuarie 2021, pronunţate în dosarele nr. 7.488/320/2020/a1, nr. 9.147/320/2020/a1, nr. 8.345/320/2020/a1, nr. 9.146/320/2020/a1, nr. 9.644/320/2020/a1, nr. 11.150/320/2020/a1, nr. 5.807/320/2020/a1 şi nr. 5.669/320/2020/a1, Judecătoria Târgu Mureş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în integralitatea sa (dosarele nr. 1.458D/2020, nr. 2.085D/2020, nr. 2.375D/2020, nr. 892D/2021, nr. 893D/2021, nr. 1.271D/2021, nr. 2.083D/2021 şi nr. 2.874D/2021).
    9. Prin Încheierea din 7 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 13.635/325/2020, Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 52/2020, în integralitatea sa (Dosarul nr. 1.792D/2020).
    10. Prin Încheierea din 6 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 14.049/300/2020, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 8 din Legea nr. 52/2020 [cu referire la art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016], ale articolului unic pct. 1-8 din Legea nr. 52/2020, ale art. 1 alin. (1), ale art. 8 alin. (5), ale art. 10 alin. (1), ale art. 11 din Legea nr. 77/2016, ale articolului unic pct. 3 din Legea nr. 52/2020 [cu referire la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016], ale articolului unic pct. 2, 3, 5, 6 şi 8 din Legea nr. 52/2020, ale articolului unic pct. 1-8 din Legea nr. 52/2020, cu referire la art. 4, art. 6, art. 7 alin. (3) şi (4), art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016, ale articolului unic pct. 1-8 din Legea nr. 52/2020, ale articolului unic pct. 2, 3 şi 8 din Legea nr. 52/2020 [cu referire la art. 4 alin. (1^1) şi (1^2), art. 4 alin. (4), art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016] (Dosarul nr. 2.087D/2020).
    11. Prin încheierile din 11 ianuarie 2021 şi 11 martie 2021, pronunţate în dosarele nr. 22.338/300/2020, nr. 19.917/300/2020 şi nr. 21.138/300/2020, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 52/2020 şi ale articolului unic pct. 1-8 din aceeaşi lege (dosarele nr. 165D/2021, nr. 1.329D/2021 şi nr. 1.330D/2021).
    12. Prin Încheierea din 15 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 25.570/301/2020, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 52/2020, în ansamblul său (Dosarul nr. 1.416D/2021).
    13. Prin încheierile din 3 martie 2021 şi 8 aprilie 2021, pronunţate în dosarele nr. 12.844/318/2020 şi nr. 1.095/318/2021, Judecătoria Târgu Jiu - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 52/2020 (dosarele nr. 1.115D/2021 şi nr. 1.437D/2021).
    14. Prin încheierile din 12 noiembrie 2020, 1 aprilie 2021 şi 17 iunie 2021, pronunţate în dosarele nr. 18.678/245/2020, nr. 33.184/245/2020 şi nr. 19.294/245/2020, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 52/2020, în integralitatea sa (dosarele nr. 2.322D/2020, nr. 1.260D/2021 şi nr. 3.567D/2021).
    15. Prin Încheierea din 29 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 14.506/245/2020, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 52/2020, în ansamblul său, precum şi în mod particular a următoarelor prevederi din Legea nr. 52/2020: articolul unic pct. 1-7, de completare a art. 4, 5 şi 7 din Legea nr. 77/2016 (Dosarul nr. 1.724D/2021).
    16. Prin încheierile din 24 noiembrie 2020 şi 9 iunie 2021, pronunţate în dosarele nr. 12.618/300/2020 şi nr. 16.121/215/2020, Judecătoria Craiova - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 52/2020 (dosarele nr. 245D/2021 şi nr. 2.927D/2021).
    17. Prin încheierile din 13 ianuarie 2021 şi 5 noiembrie 2020, pronunţate în dosarele nr. 25.134/4/2020 şi nr. 18.758/4/2020, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 52/2020 (dosarele nr. 247D/2021 şi nr. 1.718D/2021).
    18. Prin Încheierea din 26 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 5.670/320/2020, Tribunalul Specializat Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 52/2020 (Dosarul nr. 392D/2021).
    19. Prin încheierile din 13 noiembrie 2020 şi 9 septembrie 2021, pronunţate în dosarele nr. 3.170/176/2020 şi nr. 2.393/176/2021, Judecătoria Alba Iulia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 52/2020, în integralitatea sa (dosarele nr. 433D/2021 şi nr. 2.928D/2021).
    20. Prin Încheierea din 22 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 27.208/299/2020, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 52/2020 (Dosarul nr. 653D/2021).
    21. Prin Încheierea din 3 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 15.918/94/2020, Judecătoria Buftea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 52/2020, în integralitatea sa, precum şi a dispoziţiilor articolului unic pct. 1-8 din acelaşi act normativ (Dosarul nr. 759D/2021).
    22. Prin Încheierea din 17 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 13.745/94/2020, Judecătoria Buftea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 52/2020 (Dosarul nr. 1.438D/2021).
    23. Prin Încheierea din 11 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 12.160/233/2020, Judecătoria Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 1-8 din Legea nr. 52/2020 şi a ale art. 1 alin. (1), ale art. 8 alin. (5), ale art. 10 alin. (1) şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 (Dosarul nr. 1.033D/2021).
    24. Prin Încheierea din 17 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 6609/1.748/2020, Judecătoria Cornetu - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic al Legii nr. 52/2020 (Dosarul nr. 1.522D/2021).
    25. Prin Încheierea din 1 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 9.021/280/2020, Judecătoria Piteşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. unic al Legii nr. 52/2020 pct. 2 [cu referire la art. 4 alin. (1^1)-(1^3)], pct. 3 [cu referire la art. 4 alin. (3) şi (4)] şi pct. 8 [cu referire la art. 8 alin. (5) teza a doua şi a treia], (Dosarul nr. 1.587D/2021).
    26. Prin Încheierea din 24 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 13.616/280/2020, Judecătoria Piteşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 52/2020, în ansamblul său (Dosarul nr. 2.480D/2021).
    27. Prin Încheierea din 5 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 23.626/197/2020, Judecătoria Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 52/2020, în ansamblul său (Dosarul nr. 1.739D/2021).
    28. Prin Încheierea din 11 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 3.535/200/2021, Judecătoria Buzău - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1^1) lit. a), alin. (1^2), (1^3), (3) şi (4) din Legea nr. 77/2016 (Dosarul nr. 2.133D/2021).
    29. Prin Încheierea din 19 iulie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 7.845/221/2020, Judecătoria Deva - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 52/2020, în integralitatea sa (Dosarul nr. 2.567D/2021).
    30. Prin Încheierea din 9 septembrie 2021 pronunţată în Dosarul nr. 13.960/197/2020, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 52/2020 (Dosarul nr. 2.845D/2021).
    31. Prin Încheierea din 17 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 4.903/196/2021, Judecătoria Brăila - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. e), alin (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1) şi ale art. 8 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 77/2016, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 52/2020, precum şi a Legii nr. 52/2020, în ansamblul său (Dosarul nr. 3.011D/2021).
    32. Prin Încheierea nr. 12.633 din 14 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 12.344/212/2021/a1, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 52/2020 (Dosarul nr. 3.385D/2021).
    33. Prin Încheierea din 26 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 16.698/302/2020, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 52/2020, în ansamblul său (Dosarul nr. 3.933D/2021).
    34. Excepţia a fost ridicată de Banca Românească - S.A. în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri formulate de consumatori, în temeiul Legii nr. 77/2016, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 52/2020.
    35. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că legea criticată este neconstituţională pentru că a fost adoptată în lipsa solicitării unui aviz al Băncii Naţionale a României, ceea ce încalcă art. 3 alin. (2) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Se subliniază că principiul legalităţii impune ca atât exigenţele de ordin procedural, cât şi cele de ordin substanţial să fie respectate în cadrul legiferării. Totodată, prin nerespectarea obligaţiei de a solicita avizul Băncii Centrale Europene, statul român şi-a încălcat obligaţia constituţională prevăzută în art. 148 alin. (2), de adecvare a dreptului naţional cu dreptul european.
    36. Se mai invocă faptul că Legea nr. 52/2020 aduce o gravă atingere dreptului la libertate economică şi libertăţii comerţului, întrucât intervine în raporturile juridice încheiate între profesionist şi consumatori, afectând în mod direct contraprestaţia la care creditorul este îndreptăţit prin încheierea contractelor de credit. Modificarea condiţiilor economice pe parcursul executării unui contract de credit, condiţii care nu sunt sub influenţa creditorului, nu justifică modificarea obligaţiei esenţiale a debitorului, prin lipsirea creditorului de posibilitatea recuperării creanţei în integralitatea sa. Legea nr. 52/2020 modifică raporturi juridice contractuale, intervenind exclusiv în favoarea uneia dintre părţile contractului, prin prejudicierea patrimoniului celeilalte părţi contractante, instituind o discriminare inacceptabilă între subiecţii de drept privat.
    37. Se susţine că art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (5), art. 10 alin. (1) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 retroactivează, întrucât permit stingerea tuturor datoriilor, atât a celor deja născute, cât şi a celor viitoare. Se punctează faptul că atât creanţele băncilor, cât şi ale cesionarilor reprezintă un bun, un drept câştigat sub imperiul vechii legi. Se mai susţine că legea criticată încalcă principiul securităţii juridice, întrucât prevede posibilitatea retroactivării sale, intervine peste principiul pacta sunt servanda, dispunând peste voinţa părţilor la mult timp după realizarea raportului juridic dintre acestea, şi creează un dezechilibru în interpretarea unitară a legii, fiind astfel inaccesibilă.
    38. Se mai arată că art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 încalcă dreptul de proprietate al creditorului, întrucât anularea debitelor deja scadente ar echivala cu o expropriere fără niciun fel de despăgubire. Or, aceste debite intră în sfera drepturilor câştigate. Acelaşi text de lege încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, întrucât intervine, pe de o parte, asupra litigiilor asupra cărora instanţa a pronunţat o hotărâre definitivă şi/sau irevocabilă şi, pe de altă parte, asupra executărilor silite în cadrul cărora au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti în soluţionarea unor contestaţii la executare. Or, legiuitorul nu poate interveni asupra raporturilor juridice consfinţite pe calea hotărârilor judecătoreşti, acestea bucurându-se de autoritate de lucru judecat.
    39. Se mai arată că art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 încalcă dreptul la un proces echitabil, cu referire la principiul contradictorialităţii şi al egalităţii armelor, precum şi la dreptul de dispoziţie al părţilor. Astfel, formularea unei contestaţii la notificare de către creditor pune instanţele judecătoreşti în situaţia de a echilibra contractul, pretenţie pe care contestatorul nu a formulat-o, ajungându-se la situaţia în care debitorii, deşi nu formulează o cerere prin care învestesc instanţa, vor dobândi calitatea de reclamanţi, ca parte în procesul civil, ca urmare a obligaţiei stabilite de lege în sarcina instanţei judecătoreşti, respectiv echilibrarea contractului. Mai mult, creditorul nu are nici măcar posibilitatea să solicite, în cadrul procedurii prevăzute de lege, echilibrarea contractului. Cu privire la încălcarea principiului egalităţii armelor, se deduce că aceasta ar rezulta din faptul că creditorului îi sunt impuse diverse obligaţii procedurale pentru sesizarea instanţei judecătoreşti, specifice reclamantului, pe când debitorul nu are nicio obligaţie în acest sens, acesta beneficiind de statutul de pârât. Se arată că, dacă iniţial debitorul care are doar calitatea de pârât, ca efect al introducerii contestaţiei, va dobândi „undeva pe parcurs“ şi calitatea de reclamant prin admiterea unor pretenţii care nu sunt echivoc exprimate într-un act de sesizare al instanţei. Se consideră că nimic nu împiedică debitorii să sesizeze în mod egal instanţa, aceştia având la îndemână mijloace specifice prin care pot ca, în cadrul acţiunii deja iniţiate de către creditor sau pe cale separată, să invoce propriile pretenţii şi să formuleze propriile cereri solicitând cu prioritate echilibrarea contractului, respectându-se în acest fel şi dreptul la apărare al părţii adverse. Se mai arată că art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 nu reglementează sfera de conţinut a noţiunii de echilibrare a contractului, iar exprimarea legiuitorului este echivocă atunci când se referă la „imposibilitatea vădită de continuare a contractului“. Totodată, se arată că acesta cuprinde o soluţie legislativă care a fost constatată ca fiind neconstituţională prin Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, pronunţată în cadrul controlului a priori de constituţionalitate.
    40. Se susţine că instituirea unui anumit prag valoric al fluctuaţiei valutare, respectiv de 52,6%, reprezintă o încălcare a art. 44 şi 147 din Constituţie, precum şi a Deciziei nr. 731 din 6 noiembrie 2019. În acelaşi sens, se apreciază că pentru a interveni impreviziunea este necesar ca, pe lângă condiţia privind consistenţa valorică şi persistenţa temporală, să fie îndeplinită şi condiţia potrivit căreia debitorul să nu fi avut intenţia expres materializată de a se angaja în executarea unui risc supraadăugat asociat contractului de credit. Se mai arată că nu poate fi considerată impreviziune situaţia în care obligaţia de plată lunară înregistrează o creştere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă. Obligaţia lunară de achitare a ratelor de credit trebuie să reprezinte o abatere majoră de la situaţia avută în vedere la momentul contractării. Or, având în vedere faptul că debitorii au contractat pentru o perioadă îndelungată de timp, respectiv 20-30 de ani, analiza impreviziunii nu se poate raporta doar la ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată. Fiind o perioadă foarte scurtă de timp, nu se poate concluziona că această creştere a ratelor raportat la dobânda variabilă este una ireversibilă. Prin urmare, reglementarea celor două prezumţii absolute de impreviziune este complet deficitară.
    41. Judecătoria Târgu Mureş - Secţia civilă apreciază, în dosarele nr. 1.458D/2020 şi nr. 2.874D/2021, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    42. Judecătoria Târgu Mureş - Secţia civilă apreciază, în dosarele nr. 2.085D/2020, nr. 2.375D/2020, nr. 892D/2021, nr. 893D/2021, nr. 1.271D/2021 şi nr. 2.083D/2021, că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.
    43. Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă apreciază, în Dosarul nr. 1.792D/2020, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    44. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă apreciază, în Dosarul nr. 2.087D/2020, că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, iar în dosarele nr. 165D/2021, nr. 1.329D/2021 şi nr. 1.330D/2021, că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată în parte.
    45. Judecătoria Iaşi - Secţia civilă apreciază, în dosarele nr. 2.322D/2020 şi nr. 1.724D/2021, că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.
    46. Judecătoria Iaşi - Secţia civilă apreciază, în dosarele nr. 1.260D/2021 şi nr. 3.567D/2021, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    47. Judecătoria Craiova - Secţia I civilă apreciază, în dosarele nr. 245D/2021 şi nr. 2.927D/2021 că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.
    48. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu şi-a exprimat opinia în Dosarul nr. 247D/2021.
    49. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă apreciază, în Dosarul nr. 1.718D/2021, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    50. Tribunalul Specializat Mureş apreciază, în Dosarul nr. 392D/2021, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    51. Judecătoria Alba Iulia apreciază, în Dosarul nr. 433D/2021, că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată în parte. Excepţia de neconstituţionalitate a pct. 3 al articolului unic cu referire la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, invocată în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, este apreciată ca fiind întemeiată, pentru considerentele expuse pe larg de autoare în cuprinsul cererii sale.
    52. Totodată, instanţa consideră că nici articolul unic pct. 8 din Legea nr. 52/2020 cu referire la art. 8 alin. (5) din Legea nr. 52/2020 nu respectă exigenţele de constituţionalitate, fiind contrar art. 44 din Constituţie.
    53. Judecătoria Alba Iulia apreciază, în Dosarul nr. 2.928D/2021, că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată în parte în raport cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie.
    54. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă apreciază, în Dosarul nr. 653D/2021, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    55. Judecătoria Buftea - Secţia civilă apreciază, în Dosarul nr. 759D/2021, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    56. Judecătoria Buftea - Secţia civilă apreciază, în Dosarul nr. 1.438D/2021, că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, apreciind că se încalcă prevederile art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, dar şi prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie faţă de nerespectarea principiilor şi dezlegărilor date anterior de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 623 din 25 octombrie 2016 şi nr. 731 din 6 noiembrie 2019.
    57. Judecătoria Galaţi - Secţia civilă apreciază, în Dosarul nr. 1.033D/2021, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    58. Judecătoria Târgu Jiu - Secţia civilă apreciază, în dosarele nr. 1.115D/2021 şi nr. 1.437D/2021, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    59. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă apreciază, în Dosarul nr. 1.416D/2021, că excepţia de neconstituţionalitate este parţial întemeiată.
    60. Judecătoria Cornetu - Secţia civilă apreciază, în Dosarul nr. 1.522D/2021, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    61. Judecătoria Piteşti - Secţia civilă apreciază, în dosarele nr. 1.587D/2021 şi nr. 2.480D/2021, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    62. Judecătoria Braşov - Secţia civilă apreciază, în Dosarul nr. 1.739D/2021, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    63. Judecătoria Buzău - Secţia civilă apreciază, în Dosarul nr. 2.133D/2021, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    64. Judecătoria Deva - Secţia civilă apreciază, în Dosarul nr. 2.567D/2021, că excepţia de neconstituţionalitate este parţial întemeiată.
    65. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă apreciază, în Dosarul nr. 2.845D/2021, că excepţia de neconstituţionalitate este parţial întemeiată.
    66. Judecătoria Brăila - Secţia civilă apreciază, în Dosarul nr. 3.011D/2021, că excepţia de neconstituţionalitate este parţial întemeiată.
    67. Judecătoria Constanţa - Secţia civilă şi-a exprimat opinia, în Dosarul nr. 3.385D/2021, arătând că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată în parte.
    68. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă apreciază, în Dosarul nr. 3.933D/2021, că există o deficienţă de constituţionalitate în ceea ce priveşte calificarea prezumţiilor de impreviziune ca fiind prezumţii absolute, întrucât, în acest caz, un creditor nu va putea face în niciun caz dovada că respectiva situaţie nu reprezintă impreviziune, ci va putea doar contesta măsura numai dacă situaţia calificată drept prezumţie de impreviziune nu este incidentă în cazul său. O asemenea calificare poate crea un nou dezechilibru contractual şi lipseşte instanţa de posibilitatea de a mai analiza şi alte elemente în afara celor indicate expres de prevederile art. 4 alin. (1^1) din Legea nr. 77/2016, pentru a aprecia asupra incidenţei instituţiei impreviziunii.
    69. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    70. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    71. Guvernul a comunicat punctul său de vedere în dosarele nr. 2.085D/2020, nr. 2.087D/2020, nr. 433D/2021, nr. 3.011D/2021 şi nr. 3.933D/2021 şi a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, prin prisma încălcării art. 1 alin. (5) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, conducând la neconstituţionalitatea legii, în ansamblul său, pentru lipsa avizului Băncii Naţionale a României (B.N.R.), respectiv la neconstituţionalitatea soluţiilor normative cuprinse la articolul unic pct. 8 cu referire la art. 8 alin. (5) teza a doua şi a treia din Legea nr. 52/2020.
    72. În dosarele nr. 2.085D/2020, nr. 3.011D/2021 şi nr. 3.933D/2021, Guvernul a considerat că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată faţă de celelalte prevederi constituţionale invocate, în Dosarul nr. 2.087D/2020 că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă faţă de dispoziţiile constituţionale ale art. 148 din Constituţie şi neîntemeiată faţă de celelalte prevederi constituţionale invocate. În Dosarul nr. 433D/2021, Guvernul a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată faţă de prevederile constituţionale ale art. 11, ale art. 20 alin. (2), ale art. 53 şi ale art. 124 şi neîntemeiată prin prisma prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4), art. 15 alin. (2), art. 16, art. 21 alin. (3), art. 44, art. 45, art. 53, art. 126, art. 135, art. 136 alin. (5) şi ale art. 148.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    73. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    74. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl constituie prevederile Legii nr. 52/2020, în ansamblul său, cu alte cuvinte, dispoziţiile articolului unic pct. 1-8 din Legea nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 13 mai 2020. Având în vedere art. 62 din Legea nr. 24/2000 >privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit căruia „Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta“, dar şi voinţa reală a autoarei excepţiei de neconstituţionalitate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006; Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012; Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017), Curtea va reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 6, ale art. 7 alin. (4) şi (5^1), ale art. 8 alin. (5), ale art. 10 alin. (1) şi ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 52/2020, sub aspectul criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă, precum şi Legea nr. 52/2020 în ansamblul său, sub aspectul criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă. Textele legale criticate în mod punctual au următorul cuprins:
    - Art. 1 alin. (1): „Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionării creanţelor deţinute asupra consumatorilor.“;
    – Art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4):
    "(1^1) Reprezintă impreviziune:
    a) pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creştere de peste 52,6% faţă de data încheierii contractului de credit. În vederea calculării procentului de 52,6% se va avea în vedere cursul publicat de Banca Naţională a României la data transmiterii notificării de plată şi cursul de schimb publicat de Banca Naţională a României la data încheierii contractului de credit;
    b) pe durata executării contractului de credit, obligaţia de plată lunară înregistrează o creştere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă.
(1^2) În scopul aplicării prevederilor prezentei legi este necesară menţinerea pragurilor valorice prevăzute la alin. (1^1) lit. a) şi b) în ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată.
(1^3) Prezumţiile prevăzute la alin. (1^1) au caracter absolut. Creditorul care formulează contestaţie, conform art. 7, are obligaţia de a dovedi omisiunea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a notificării de dare în plată, prevăzute la alin. (1) lit. a)-d).
    [...]
(3) Impreviziunea este prezumată în favoarea consumatorului, care formulează o notificare în condiţiile art. 5 sau art. 8 alin. (5).
(4) Echilibrarea şi continuarea contractului de credit sunt prioritare. Încetarea contractului de credit va putea fi dispusă doar în cazul imposibilităţii vădite a continuării sale."

    – Art. 5 alin. (3) şi (3^1):
    "(3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere şi nici mai lung de 90 de zile, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de un creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia. Neprezentarea debitorului la termenele indicate în notificare echivalează cu renunţarea la notificarea de dare în plată şi părţile vor fi repuse de drept în situaţia anterioară.
(3^1) Pe perioada notificării, precum şi pe perioada soluţionării cererilor prevăzute la art. 7 şi 8, este interzisă înscrierea în Biroul de credit sau în alte baze de date negative cu privire la debitorii riscanţi sau rău-platnici a debitorului care a efectuat notificarea prevăzută la art. 5 alin. (1), indiferent dacă înscrierea ar fi efectuată din iniţiativa creditorului sau a unei autorităţi centrale sau locale. Dispoziţiile prezentului alineat sunt aplicabile în mod corespunzător şi persoanelor şi procedurilor la care se referă art. 6 şi, respectiv, art. 8 alin. (5)."

    – Art. 6:
    "(1) De la data primirii notificării prevăzute la art. 5 se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum şi împotriva garanţilor personali sau ipotecari.
(2) În situaţia admiterii definitive a contestaţiei prevăzute la art. 7, creditorul poate demara sau, după caz, relua orice procedură judiciară sau extrajudiciară atât împotriva debitorului, cât şi împotriva altor garanţi personali sau ipotecari.
(3) Demersurile prevăzute la art. 5 şi art. 7-9 pot fi întreprinse şi de codebitori, precum şi de garanţii personali sau ipotecari ai consumatorului principal, cu acordul acestuia sau al succesorilor săi.
(4) Acţiunea în regres împotriva debitorului principal va putea fi formulată numai după stingerea integrală a datoriei izvorând din contractul de credit, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi."

    – Art. 7 alin. (4) şi (5^1):
    "(4) Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului. De la data comunicării notificării de dare în plată, executările silite aflate în derulare, inclusiv popririle, se suspendă automat. [...]
(5^1) În cazul admiterii contestaţiei creditorului prin hotărâre definitivă, penalităţile şi orice daune-interese care ar rezulta din parcurgerea procedurii notificării prevăzute la art. 5 şi 6 vor putea fi pretinse doar dacă creditorul contestator probează că debitorul a fost de rea-credinţă la depunerea notificării."

    – Art. 8 alin. (5):
    "(5) Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului. Se consideră că există impreviziune în cazul în care debitorul, care formulează notificare de dare în plată, a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, dar este în continuare executat silit, prin poprire sau alte forme de executare silită, pentru datoria iniţială şi pentru accesoriile acesteia, neacoperite prin executarea silită a imobilului ipotecat. Dispoziţiile art. 4 alin. (1^3) se aplică în mod corespunzător."

    – Art. 10 alin. (1):
    "(1) La momentul încheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, potrivit prevederilor art. 8 sau, după caz, ale art. 9, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare."

    – Art. 11 teza întâi:
    "În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit [...] prezenta lege se aplică [...] contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare [...]."


    75. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3)-(5) privind principiul statului de drept, al separaţiei puterilor în stat, al legalităţii, al calităţii legii şi al securităţii juridice, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, art. 126 privind instanţele judecătoreşti, art. 135 privind economia, art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale şi în art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană. Se mai invocă şi art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    76. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), art. 5 alin. (3) şi (3^1), art. 7 alin. (4) şi (5^1) şi art. 8 alin. (5) tezele a doua şi a treia din Legea nr. 77/2016, precum şi asupra Legii nr. 52/2020, în ansamblul său, prin Decizia nr. 432 din 17 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 21 septembrie 2021.
    77. Cu privire la critica de neconstituţionalitate extrinsecă, constând în faptul că la adoptarea Legii nr. 52/2020 nu s-a solicitat un aviz al Băncii Naţionale a României, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 30 iunie 2004, Curtea a statuat că Banca Naţională a României nu este o instituţie fundamentală reglementată prin Constituţie, astfel că solicitarea avizului său nu reprezintă un standard de constituţionalitate, şi că în discuţie este o chestiune de drept civil, respectiv reglementarea ipotezelor de impreviziune care pot duce la încetarea contractului de credit prin darea în plată a imobilului ipotecat, astfel că nu intră în atribuţiile Băncii Naţionale a României avizarea cazurilor de impreviziune, operaţiune esenţialmente de drept civil. Prin urmare, Curtea a reţinut că Legea nr. 52/2020, în ansamblul său, nu încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie prin raportare la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 312/2004.
    78. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinseci formulate, Curtea a reţinut că acestea vizează în mod principal problema reglementării unor prezumţii absolute de impreviziune. Pentru a determina dacă ele se plasează în sfera riscului supraadăugat al contractului de credit, trebuie să aibă în vedere criteriile consistenţei valorice şi persistenţei temporale a fluctuaţiei în sensul Deciziei nr. 731 din 6 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 29 ianuarie 2020. Pe baza acestor criterii, legea analizată a fixat: (i) consistenţa valorică a diferenţei de curs valutar dintre valoarea monedei naţionale şi a celei străine la un procent de 52,6% raportată la data contractării creditului şi (ii) persistenţa temporală circumscrisă la o perioadă de 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată, perioadă în care diferenţa de curs valutar antereferită trebuie să se menţină.
    79. Cu privire la consistenţa valorică a diferenţei de curs, s-a reţinut că art. 4 alin. (1^1) lit. a) din Legea nr. 77/2016 reglementează o prezumţie de impreviziune care valorifică o creştere a cursului valutar de peste 50%, ceea ce reprezintă o abatere de la obişnuitul unor fluctuaţii valutare. Curtea a subliniat faptul că încheierea contractelor în monedă străină implică un risc valutar, risc care nu se poate transforma de plano într-o cauză de încetare a utilităţii sociale a contractului de credit. Prin urmare, riscul valutar nu are valenţe subiective, ci obiective, astfel că impreviziunea întemeiată pe acesta nu ţine seama de tipul sau durata contractului de credit sau de percepţia ulterioară sau în timp a debitorului/creditorului. Ceea ce contează este ca legea să prezume că un risc valutar de o anumită consistenţă nu a putut face obiectul in concreto al unei previzionări de către niciuna dintre părţile contractului, trecând dincolo de puterea de prevedere a acestora. Faptul că legiuitorul nu a reglementat în mod distinct diferenţele de risc valutar care se constituie în cazuri de impreviziune în funcţie de durata contractului de credit nu demonstrează decât că toate situaţiile trebuie tratate cu aceeaşi unitate de măsură, evitându-se, astfel, eventuale situaţii de inegalitate între debitori/creditori, după caz. Mai mult, spre a preveni astfel de situaţii, creditorii (profesionişti) trebuie să fie diligenţi şi să stabilească în contractele de credit clauze care să evite intervenirea unui astfel de caz de impreviziune. Nu este rolul Curţii Constituţionale să clasifice contractele de credit în contracte pe durată scurtă, medie sau lungă, în funcţie de care să stabilească un anumit regim juridic sub aspectul reţinerii impreviziunii şi astfel să impună ea însăşi anumite praguri pentru consistenţa valorică a diferenţei de curs valutar.
    80. Cu privire la consistenţa temporală a diferenţei de curs valutar, Curtea a reţinut că menţinerea pe o durată de 6 luni a diferenţei de 52,6% dintre cursul actual şi cel existent la data încheierii contractului de credit relevă un caracter constant, continuu, ireversibil al fluctuaţiei, care, aşadar, nu este una temporară/circumstanţială/particulară. Nu este rolul Curţii să stabilească dacă această perioadă trebuia să fie mai mare, ci doar de a se asigura că este o perioadă raţională şi care previne arbitrarul.
    81. O altă chestiune invocată sub aspectul cerinţelor de calitate a legii a fost aceea a stabilirii procentului care se subsumează riscului inerent şi a celui care intră în registrul riscului supraadăugat. Această critică nu ţine seama de conţinutul normativ al textului analizat, care nu cuprinde vreo referire la un anumit procent care ar ţine de riscul inerent, ci stabileşte pur şi simplu că dacă se atinge o asemenea diferenţă valorică între cursul monedei străine de la momentul contractării creditului şi cel de la momentul invocării impreviziunii, intervenirea impreviziunii este prezumată, iar debitorul are opţiunea de a da în plată imobilul ipotecat.
    82. Criticile vizând situaţia creditelor reeşalonate/ restructurate aduc în discuţie o problemă de aplicare a legii. În cazul contractului prin care se modifică contractul iniţial în sensul prelungirii termenului de plată (reeşalonarea), cauza de impreviziune se raportează tot la data încheierii contractului de credit iniţial, capitalul nefiind afectat, ci doar plata acestuia urmând a se realiza într-un interval temporal mai extins. În cazul creditelor deja restructurate, este o problemă distinctă în sensul că, dacă: (i) principalul sumei de plată (capitalul) a format obiectul unei negocieri între părţi, diminuându-se, invocarea acestei cauze de impreviziune devine posibilă numai prin raportare la această nouă dată şi (ii) a fost stinsă obligaţia iniţială prin încheierea în mod subsecvent a unui nou contract între debitor şi creditor, ipoteză în care invocarea acestei cauze de impreviziune devine posibilă numai prin raportare la această nouă dată. Redimensionarea capitalului constituie o modificare esenţială a contractului iniţial încheiat, astfel că modificările contractuale care afectează capitalul produc efecte şi în privinţa datei la care se raportează această cauză de impreviziune, data încheierii contractului de credit fiind data încheierii actului care „restructurează“ capitalul.
    83. Raportat la criticile de neconstituţionalitate ce privesc faptul că instanţele naţionale s-au pronunţat deseori cu privire la imposibilitatea calificării fluctuaţiilor valutare drept caz de impreviziune, iar aceste constatări se bucură de autoritate de lucru judecat, Curtea a observat că, potrivit noului cadru normativ, fluctuaţiile valutare de peste 52,6% reprezintă impreviziune, astfel că instanţele judecătoreşti nu mai au competenţa de a decide ele însele dacă sau în ce măsură fluctuaţia valutară poate fi calificată drept impreviziune. Întrucât legea a reglementat, pe calea unei definiţii legale, o prezumţie absolută de impreviziune, instanţa judecătorească trebuie să o aplice în consecinţă. Totodată, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti se raportează la norma aflată în vigoare, pe baza căreia a fost pronunţată, şi nu împiedică modificarea acesteia. De altfel, în sistemul constituţional românesc, hotărârea judecătorească pronunţată de instanţele judecătoreşti ordinare nu constituie un izvor formal al dreptului. Prin urmare, noua reglementare nu încalcă exigenţele de calitate a legii, din moment ce este comprehensibil faptul că se aplică şi acelor contracte de credit în raport cu care, anterior intrării în vigoare a noii legi, instanţele judecătoreşti au considerat ca nefiind neîntrunite condiţiile impreviziunii sub imperiul vechii reglementări.
    84. Prin urmare, Curtea a constatat că art. 4 alin. (1^1) lit. a), alin. (1^2) şi (1^3) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă art. 1 alin. (5), art. 44 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    85. A doua prezumţie reglementată valorifică creşterea obligaţiei de plată lunare de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă. Întrucât obligaţia lunară de plată (rata lunară) constă din capital plus dobândă, rezultă că o creştere cu 50% a ratei lunare trebuie să fie determinată de creşterea dobânzii cu cel puţin acelaşi cuantum procentual. Această prezumţie valorifică în latura sa de consistenţă valorică două aspecte: ponderea dobânzii în cadrul obligaţiei lunare de plată şi, corelativ acesteia, creşterea cu minimum 50% a dobânzii, care duce la creşterea cu cel puţin 50% a ratei lunare. Aceasta este condiţia de consistenţă valorică, în timp ce criteriul persistenţei temporale este menţinerea pe o durată de 6 luni consecutive a acestei situaţii. Raportarea se face la rata precedentă perioadei de 6 luni consecutive în care trebuie să se menţină această creştere. Nu este rolul Curţii să stabilească dacă această fluctuaţie a valorii obligaţiei lunare de plată determinată de creşterea dobânzii trebuia să fie de 50%-100%, ci doar de a se asigura că este o fluctuaţie raţională luată în calcul şi care previne arbitrarul. Or, cele de mai sus indică o abatere de la riscul inerent contractului de credit. Prin urmare, art. 4 alin. (1^1) lit. b), alin. (1^2) şi (1^3) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă art. 1 alin. (5), art. 44 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    86. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 în raport cu art. 1 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, Curtea a arătat că, de principiu, o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 77/2016 poate parcurge 4 faze (2 extrajudiciare şi 2 judiciare), iar în cadrul acestei proceduri se interpune art. 4 alin. (4) din lege, care stabileşte că „Echilibrarea şi continuarea contractului de credit sunt prioritare. Încetarea contractului de credit va putea fi dispusă doar în cazul imposibilităţii vădite a continuării sale“. Curtea a reţinut că întreaga procedură reglementată de Legea nr. 77/2016 include ideea de adaptare a contractului, astfel că fiecare fază a acestei proceduri implică aplicarea cu prioritate a soluţiei de adaptare a contractului în raport cu cea de încetare a acestuia. Astfel, în cele două faze extrajudiciare, cele două părţi pot negocia atât adaptarea, cât şi încetarea contractului de credit, iar dacă se ajunge la un acord în acest sens, fără intervenţia instanţei, fie creditorul nu mai formulează contestaţie, fie debitorul nu mai formulează acţiunea în stingerea creanţei, după caz. Optându-se pentru soluţia adaptării contractului se ajunge la evitarea încetării contractului de credit prin darea în plată a bunului imobil ipotecat, ceea ce reprezintă o aplicare fidelă a art. 4 alin. (4) teza întâi din lege. Prin urmare, dacă art. 4 alin. (4) teza întâi din lege este o reglementare de principiu care priveşte relaţia dintre debitor şi creditor, atrăgându-le atenţia asupra necesităţii menţinerii utilităţii sociale a contractului de credit, teza a doua aduce în discuţie obligaţia instanţei judecătoreşti de a aplica - în mod prioritar - soluţia adaptării contractului.
    87. Curtea a stabilit că atât debitorul, pe cale reconvenţională în cadrul contestaţiei, cât şi creditorul, în cadrul acţiunii în stingerea creanţei, pot formula cereri de adaptare a contractului de credit. Posibilitatea formulării unor astfel de cereri reconvenţionale trebuie recunoscută în fiecare fază procesuală în parte tocmai pentru că, pe de o parte, evită multiplicarea corespunzătoare a cererilor formulate de debitor şi creditor, astfel că partea nu mai trebuie să formuleze o nouă cerere de adaptare a contractului prin mijlocirea dreptului comun, iar, pe de altă parte, asigură egalitatea juridică între cele două părţi. Prin urmare, ca o exigenţă a dreptului la un proces echitabil, prin aplicarea art. 4 alin. (4) din lege, cererea de adaptare a contractului poate fi formulată atât în contestaţie, cât şi în acţiunea în stingerea obligaţiei.
    88. În ipoteza intervenirii acordului părţilor pentru adaptarea contractului în cursul fazelor judiciare, instanţa judecătorească va dispune adaptarea acestuia. În schimb, în măsura în care nu se întruneşte un asemenea acord, va evalua dacă în cauză există o imposibilitate vădită a continuării contractului, încetarea acestuia dispunându-se doar în această situaţie. Stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi transmiterea dreptului de proprietate către creditor echivalează cu încetarea contractului, însă art. 4 alin. (4) din lege stabileşte că aceasta reprezintă o ultimă soluţie aplicabilă în situaţia constatării impreviziunii, astfel că părţile trebuie să depună toate diligenţele pentru menţinerea utilităţii sociale a contractului, iar instanţa judecătorească să urmărească, în mod firesc, continuarea contractului. De aceea, ca regulă, instanţa trebuie să dispună adaptarea contractului de credit, cu excepţia situaţiei în care este demonstrată existenţa unei imposibilităţi vădite de continuare a acestuia. Această imposibilitate nu se analizează prin raportare la situaţia patrimonială a debitorului, pentru că nu există nicio relaţie între impreviziunea în contracte şi situaţia financiară a debitorului, impreviziunea exprimând o tensiune intracontractuală, şi nu una personală, ce transcende cadrului strict contractual. Aşadar, sintagma „imposibilitate vădită a continuării contractului de credit“ se raportează întotdeauna la drepturile şi obligaţiile rezultate din contractul de credit, instanţa judecătorească neputând realiza un inventar al situaţiei patrimoniale a debitorului pentru a decide adaptarea sau încetarea contractului.
    89. În deciziile sale cu privire la Legea nr. 77/2016, Curtea a trebuit ea însăşi să delimiteze impreviziunea de situaţia patrimonială actuală a debitorului (spre exemplu, Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 12 septembrie 2018), tocmai pentru că, în mod greşit, instanţele judecătoreşti analizau şi administrau un probatoriu pentru a determina situaţia materială a debitorului în vederea stabilirii unei afectări a echilibrului contractual, considerând că în acest mod se evaluează starea de impreviziune a contractului de credit. Or, echilibrul contractual în ipoteza contractului de credit nu se determină prin raportare la întregul patrimoniu al debitorului sau la posibilităţile sale financiare de rambursare a împrumutului, ci prin raportare strictă la conţinutul clauzelor contractuale. Astfel, materializarea riscului supraadăugat are un efect direct asupra acestor clauze şi, în consecinţă, generează în mod automat dezechilibrul contractual (Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, paragraful 51). Prin urmare, odată constatată impreviziunea potrivit conţinutului matematic al art. 4 alin. (1^1)-(3) din Legea nr. 77/2016, instanţa judecătorească poate dispune adaptarea contractului de credit. În măsura în care executarea contractului este excesiv de oneroasă sub aspectul drepturilor şi obligaţiilor derivând din chiar prevederile sale, acesta îşi pierde utilitatea socială, fiind, aşadar, imposibilă/iraţională continuarea sa; în acest caz, instanţa va dispune stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi transmiterea dreptului de proprietate către creditor.
    90. Având în vedere cele expuse, Curtea a constatat că art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă cerinţele de calitate a legii prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât stabileşte în mod clar că soluţia adaptării contractului este prioritară încetării acestuia prin darea în plată a imobilului ipotecat, iar pentru a dispune una dintre cele două soluţii, oferă instanţei judecătoreşti un criteriu raţional, şi anume aprecierea posibilităţii continuării executării contractului de credit prin raportare strict la prestaţiile la care părţile s-au obligat. Totodată, textul criticat nu încalcă art. 21 alin. (3) din Constituţie pentru că atât debitorul, cât şi creditorul în faze procesuale distincte pot formula cereri de adaptare a contractului. Prin urmare, art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă art. 1 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie.
    91. Cu privire la criticile aduse art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, Curtea a reiterat jurisprudenţa sa în materie, potrivit căreia suspendarea de drept operată prin textele de lege criticate este proporţională cu scopul legitim urmărit. Cu privire la art. 7 alin. (4) teza a doua din lege, Curtea a constatat că acest text este unul precizator, fără ca ipoteza sa normativă să dubleze art. 7 alin. (4) teza întâi din lege. Astfel, suspendarea executării silite, inclusiv a popririi, era deja prevăzută chiar de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, în forma sa iniţială. Prin urmare, art. 7 alin. (4) teza a doua din lege nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa privind calitatea legii. În aceste condiţii, art. 5 alin. (3^1) din Legea nr. 77/2016 nu este decât o consecinţă firească a art. 5 alin. (3), art. 7 alin. (4) şi art. 8 alin. (3) din lege, faptul depunerii notificării şi al desfăşurării procedurilor judiciare consecutive acesteia neputând antrena înscrierea debitorului în Biroul de credit sau în alte baze de date negative cu privire la debitorii riscanţi sau rău-platnici. Curtea a subliniat că textul criticat este unul de strictă interpretare, care se referă la datoria/penalităţile rezultate din contractul de credit supus notificării, şi nu din alte acte/fapte juridice ale debitorului străine acestui contract. Având în vedere cele expuse, art. 5 alin. (3) şi (3^1) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă art. 44 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    92. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. 7 alin. (5^1) din Legea nr. 77/2016 în raport cu art. 44 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, Curtea a observat că acest text a fost introdus prin Legea nr. 52/2020 şi a format obiectul controlului a priori de constituţionalitate prin Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, paragrafele 114-116, fiind constatat neconstituţional, însă legiuitorul l-a pus de acord cu exigenţele stabilite prin decizia antereferită a Curţii Constituţionale. Redactarea actuală diferă în mod esenţial de cea constatată ca fiind neconstituţională, dispoziţia legală criticată fiind pusă de acord cu decizia Curţii Constituţionale. Noua reglementare se circumscrie ipotezei admiterii contestaţiei şi se referă exclusiv la penalităţile şi daunele-interese care ar rezulta din parcurgerea procedurii notificării, nu şi la rata plătită de debitor. Astfel, dacă se probează că debitorul a fost de rea-credinţă, acesta datorează, în ipoteza admiterii contestaţiei, pe lângă rată (capital şi dobândă), penalităţi şi daune-interese; în schimb, dacă a fost de bună-credinţă, va datora doar rata (capital şi dobândă). Având în vedere cele expuse, art. 7 alin. (5^1) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă art. 44 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    93. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudenţa mai sus invocată, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    94. Curtea reţine că art. 8 alin. (5) tezele a doua şi a treia din Legea nr. 77/2016 au fost constatate ca fiind neconstituţionale prin Decizia nr. 432 din 17 iunie 2021, precitată, motivat de faptul că nu respectă deciziile anterioare ale Curţii Constituţionale (Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, şi Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, precitată), fiind astfel contrare art. 147 alin. (4) din Constituţie prin raportare la art. 1 alin. (5) şi art. 44 din Constituţie.
    95. Pentru a ajunge la această soluţie, Curtea a reţinut că prezumţia legală absolută instituită vizează debitorul împotriva căruia s-a derulat şi s-a finalizat o procedură de executare silită, prin vânzarea imobilului cu destinaţie de locuinţă şi împotriva căruia se continuă executarea, având ca debit un rest neacoperit ca urmare a vânzării realizate. O asemenea măsură reprezintă o ingerinţă a statului în dreptul de proprietate privată al creditorului, iar limitarea creanţei antereferite numai la valoarea bunului ipotecat, pe motiv că acesta a fost executat silit, aspect căruia i se dă eficienţa unei situaţii de impreviziune, fără ca aceasta să fie una reală şi efectivă, nu relevă existenţa unui scop legitim al ingerinţei, constituindu-se mai degrabă într-o măsură socială sau care valorifică o condiţie potestativă simplă din partea debitorului, cu consecinţa privării de proprietate a creditorului asupra unei părţi din creanţa sa. Prin urmare, aceasta, în realitate, reprezintă o cauză de limitare a răspunderii contractuale a debitorului ce împiedică executarea contractului de credit, în funcţie de voinţa debitorului. Practic, o circumstanţă personală, fără legătură cu clauzele contractului, este convertită într-un caz de impreviziune.
    96. Curtea a mai reţinut că art. 8 teza a doua din Legea nr. 77/2016 cuprinde un element de procedură şi unul de drept substanţial. Cel de procedură priveşte faptul că debitorul care apelează la procedura reglementată de art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 nu o poate face direct, ci prin depunerea unei notificări conform art. 5 alin. (1) din aceeaşi lege. Această reglementare procedurală reprezintă o transpunere în plan normativ a paragrafului 44 din Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017. În schimb, reglementarea de drept substanţial, şi anume prezumarea absolută a impreviziunii în ipoteza în care debitorul a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, dar este în continuare executat silit pentru datoria iniţială şi pentru accesoriile acesteia, neacoperite prin executarea silită a imobilului ipotecat, conservă elementele de neconstituţionalitate reţinute în Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, afectând art. 8 teza a doua din Legea nr. 77/2016. În concepţia Deciziei nr. 731 din 6 noiembrie 2019, reţinerea impreviziunii pentru un creditor aflat în situaţia descrisă parcurge etapa notificării, a contestaţiei la notificare, a încheierii actului de dare în plată şi, în caz de neconformare a creditorului, etapa de stingere a datoriei izvorâte din contractul de credit. Prin urmare, pentru etapa notificării, ipotezele de impreviziune sunt reglementate de art. 4 alin. (1^1)-(1^3) din lege, acestora neputându-le fi alăturată o nouă ipoteză care vizează o eventuală consecinţă a impreviziunii (faptul că bunul imobil ipotecat a fost executat şi că executarea continuă pentru că datoria iniţială/accesoriile acesteia nu a/au fost acoperită/acoperite). Aşadar, chiar dacă bunul imobil ipotecat a fost vândut la licitaţie publică, iar executarea silită continuă, debitorul trebuie să se încadreze în ipotezele de impreviziune prevăzute de art. 4 alin. (1^1)-(1^3) din lege pentru a putea solicita stingerea datoriei. În condiţiile constatării neconstituţionalităţii tezei a doua, Curtea a constatat şi neconstituţionalitatea tezei a treia pentru că aceasta devine restrictivă şi poate relativiza întreaga procedură prin introducerea unui dubiu, respectiv acela că numai art. 4 alin. (1^3) se aplică în mod corespunzător, nu şi celelalte dispoziţii cuprinse în art. 4. Rezultă că, în ipoteza art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, pentru a se reţine incidenţa impreviziunii, devin incidente art. 4 alin. (1) lit. e) şi alin. (1^1)-(1^3) din aceeaşi lege.
    97. Prin urmare, raportat la cauza de faţă, având în vedere soluţia de neconstituţionalitate, precum şi data sesizării Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (5) tezele a doua şi a treia din Legea nr. 77/2016 urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.
    98. Desigur, revine instanţelor de judecată competenţa de a stabili cadrul procesual în care se soluţionează litigiul dedus judecăţii, în funcţie de stadiul derulării contractului de credit şi de data încheierii acestuia, aplicând în mod corespunzător dispoziţiile legale specifice fiecărei faze procesuale în parte, împreună cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale asociată acestora (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 39 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 7 septembrie 2018, paragraful 256).
    99. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. 1 alin. (1), art. 10 alin. (1) şi art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 în raport cu art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 115, a statuat că, indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează. Faptul că legea stabileşte criteriile în funcţie de care intervine impreviziunea nu înseamnă că prevederile sale sunt retroactive; de altfel, însuşi judecătorul cauzei avea competenţa de a stabili criteriile în funcţie de care apreciază impreviziunea în perioada 2016-2019. Înlocuirea unor criterii judiciare variabile şi subiective în sine cu criterii legale fixe şi obiective nu echivalează cu încălcarea principiului neretroactivităţii. Impreviziunea a fost şi este reglementată de Codul civil (atât de cel din 1864, cât şi de cel din 2009), cu consecinţa fie a adaptării, fie a încetării contractului; prin urmare, modul de evaluare a sa (legală/judiciară) nu denotă o aplicare retroactivă a instituţiei în sine (a se vedea şi Decizia nr. 431 din 17 iunie 2021, precitată, paragraful 81). De altfel, nici consecinţele intervenirii sale nu sunt novatoare faţă de regulile generale existente în materie (adaptarea/încetarea contractului). Prin urmare, art. 1 alin. ( 1), art. 10 alin. (1) şi art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 nu încalcă art. 15 alin. (2) din Constituţie.
    100. Cu referire specifică la prevederile art. 8 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 77/2016, se impune reiterarea paragrafelor 196-199 din Decizia nr. 806 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 15 mai 2018. Astfel, Curtea a reţinut că, pentru o înţelegere clară a acestui text, se impune situarea sa în contextul mai larg al art. 8 din Legea nr. 77/2016 în integralitatea lui. Alin. (1) al art. 8 din Legea nr. 77/2016 instituie un remediu judiciar de drept civil specific Legii nr. 77/2016, respectiv dreptul de a cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor. Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 mai reglementează, deopotrivă, două aspecte cu referire la acest remediu judiciar.
    101. În primul rând, dreptul debitorului de a cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor are o natură subsidiară, adică poate fi exercitat numai în situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 77/2016. Aşadar, debitorul îşi poate exercita dreptul menţionat: 1) în situaţia în care creditorul nu procedează, potrivit art. 5 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 77/2016, la încheierea actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului constând, în principal, în dobânzi şi penalităţi izvorând din contractul de credit ipotecar, sau/şi 2) în situaţia, reglementată de art. 7 alin. (6) din Legea nr. 77/2016, în care, în termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestaţiei formulate potrivit art. 7 din legea menţionată, creditorul nu se prezintă, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia, în vederea semnării actului de dare în plată.
    102. În al doilea rând, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 îl indică pe titularul dreptului de a recurge la acest remediu judiciar specific, respectiv debitorul. Prevederile art. 8 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 77/2016 reprezintă, la rândul lor, o clarificare a sferei titularului dreptului de a recurge la remediul judiciar specific instituit de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016. Astfel, dacă art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 nu face decât să se refere la categoria generală a debitorului, art. 8 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 77/2016 se referă la o anumită categorie, specifică, de titulari ai acestui drept la acţiune, respectiv consumatorul care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat. Cu alte cuvinte, legiuitorul a specificat, în mod expres, o anumită categorie de titulari ai remediului judiciar specific instituit de art. 8 al Legii nr. 77/2016 - consumatorul care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat. În sfârşit, în scopul clarificării sferei titularului dreptului la introducerea acţiunii instituite de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, art. 8 alin. (5) teza întâi al acesteia dispune că acel consumator care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat poate formula această acţiune, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra sa.
    103. Rezultă că, în soluţionarea acţiunii în constatare instituite de art. 8 al Legii nr. 77/2016, deci inclusiv a celei formulate de către consumatorul care a fost supus executării silite a imobilului ipotecat, instanţa judecătorească va aplica, în mod obligatoriu, teoria impreviziunii. O asemenea concluzie este, de altfel, reţinută şi în paragraful 123 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, în care Curtea a subliniat că instanţa judecătorească este competentă să se pronunţe cu privire la îndeplinirea condiţiilor privind existenţa impreviziunii şi în faza executării silite. În urma procesului de aplicare a teoriei impreviziunii, inclusiv în faza executării silite, instanţa judecătorească, potrivit considerentelor de la paragraful 121 al deciziei antereferite, va pronunţa o hotărâre prin care va dispune fie adaptarea contractului în forma pe care o decide, fie încetarea sa. În acest context, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 77/2016.
    104. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudenţa mai sus invocată, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    105. Cu privire la art. 6 din Legea nr. 77/2016, Curtea constată că acesta reglementează procedura de derulare a dării în plată a imobilului ipotecat. Este de observat că art. 3 teza a doua din lege a fixat regulile de drept substanţial subsumate principiului impreviziunii în contractele de credit, iar art. 6 din aceeaşi lege reglementează, în esenţă, procedura de urmat pentru aplicarea regulilor anterior menţionate (Decizia nr. 566 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 17 ianuarie 2018). Prevederile legale criticate sunt norme de procedură a căror reglementare este atributul exclusiv al legiuitorului care are, în acelaşi timp, o marjă largă de apreciere în edictarea lor. În aceste condiţii, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 din Legea nr. 77/2016.
    106. Cu privire la art. 148 alin. (2) din Constituţie, prin Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 8 iulie 2011, Curtea Constituţională a statuat că folosirea unei norme de drept european în cadrul controlului de constituţionalitate ca normă interpusă celei de referinţă implică o condiţionalitate cumulativă: pe de o parte, această normă să fie suficient de clară, precisă şi neechivocă prin ea însăşi sau înţelesul acesteia să fi fost stabilit în mod clar, precis şi neechivoc de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi, pe de altă parte, norma trebuie să se circumscrie unui anumit nivel de relevanţă constituţională, astfel încât conţinutul său normativ să susţină posibila încălcare, de către legea naţională, a Constituţiei - unica normă directă de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate. Într-o atare ipoteză, demersul Curţii Constituţionale este distinct de simpla aplicare şi interpretare a legii, competenţă ce aparţine instanţelor judecătoreşti şi autorităţilor administrative, sau de eventualele chestiuni ce ţin de politica legislativă promovată de Parlament sau Guvern, după caz. Prin prisma condiţionalităţii cumulative enunţate, rămâne la aprecierea Curţii Constituţionale aplicarea, în cadrul controlului de constituţionalitate, a hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sau formularea de către ea însăşi a unor întrebări preliminare în vederea stabilirii conţinutului normei europene. O atare atitudine ţine de cooperarea dintre instanţa constituţională naţională şi cea europeană, precum şi de dialogul judiciar dintre acestea, fără a se aduce în discuţie aspecte ce ţin de stabilirea unor ierarhii între aceste instanţe. În cauză, prevederile invocate ale art. 127 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi ale art. 1 din Decizia Consiliului din 29 iunie 1998 privind consultarea Băncii Centrale Europene de către autorităţile naţionale cu privire la proiectele de reglementare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 42 din 3 iulie 1998, nu au, însă, legătură cu ipoteza normativă a legii criticate, ele referindu-se la alte aspecte. Astfel, impreviziunea este o instituţie esenţialmente de drept civil. Prin urmare, dispoziţiile art. 148 alin. (2) din Constituţie nu au incidenţă în cauză.
    107. În aceste condiţii, pentru toate considerentele de mai sus, nu se poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate.
    108. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi în privinţa punctului 1 şi cu majoritate de voturi în privinţa punctului 2,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (5) tezele a doua şi a treia din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Banca Românească - S.A. în dosarele nr. 7.488/320/2020/a1, nr. 9.147/320/2020/a1, nr. 8.345/320/2020/a1, nr. 9.146/320/2020/a1, nr. 9.644/320/2020/a1, nr. 1.1150/320/2020/a1, nr. 5.807/320/2020/a1 şi nr. 5.669/320/2020/a1 ale Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia civilă, în Dosarul nr. 13.635/325/2020 al Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă, în dosarele nr. 14.049/300/2020, nr. 22.338/300/2020, nr. 19.917/300/2020 şi nr. 21.138/300/2020 ale Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 25.570/301/2020 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, în dosarele nr. 12.844/318/2020 şi nr. 1.095/318/2021 ale Judecătoriei Târgu Jiu - Secţia civilă, în dosarele nr. 18.678/245/2020, nr. 33.184/245/2020, nr. 19.294/245/2020 şi nr. 14.506/245/2020 ale Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă, în dosarele nr. 12.618/300/2020 şi nr. 16.121/215/2020 ale Judecătoriei Craiova - Secţia civilă, în dosarele nr. 25.134/4/2020 şi nr. 18.758/4/2020 ale Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 5.670/320/2020 al Tribunalului Specializat Mureş, în dosarele nr. 3.170/176/2020 şi nr. 2.393/176/2021 ale Judecătoriei Alba Iulia, în Dosarul nr. 27.208/299/2020 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 15.918/94/2020 şi nr. 13.745/94/2020 ale Judecătoriei Buftea - Secţia civilă, în Dosarul nr. 12.160/233/2020 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă, în Dosarul nr. 6.609/1.748/2020 al Judecătoriei Cornetu - Secţia civilă, în dosarele nr. 9.021/280/2020 şi nr. 13.616/280/2020 ale Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 23.626/197/2020 al Judecătoriei Braşov - Secţia civilă, în Dosarul nr. 3.535/200/2021 al Judecătoriei Buzău - Secţia civilă, în Dosarul nr. 7.845/221/2020 al Judecătoriei Deva - Secţia civilă, în Dosarul nr. 13.960/197/2020 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 4.903/196/2021 al Judecătoriei Brăila - Secţia civilă, în Dosarul nr. 12.344/212/2021/a1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi în Dosarul nr. 16.698/302/2020 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 6, ale art. 7 alin. (4) şi (5^1), ale art. 8 alin. (5) teza întâi, ale art. 10 alin. (1) şi ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, precum şi Legea nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia civilă, Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă, Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Târgu Jiu - Secţia civilă, Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă, Judecătoriei Craiova - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, Tribunalului Specializat Mureş, Judecătoriei Alba Iulia, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, Judecătoriei Buftea - Secţia civilă, Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă, Judecătoriei Cornetu - Secţia civilă, Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă, Judecătoriei Braşov - Secţia civilă, Judecătoriei Buzău - Secţia civilă, Judecătoriei Deva - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Brăila - Secţia civilă, Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 24 martie 2022.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU,

    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează


                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Fabian Niculae


    OPINIE SEPARATĂ
    1. În dezacord parţial cu soluţia pronunţată cu majoritate de voturi de Curtea Constituţională, formulăm prezenta opinie separată, considerând că excepţia de neconstituţionalitate cu privire la Legea nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite trebuia admisă în privinţa criticilor extrinseci şi Legea nr. 52/2020 trebuia constatată a fi neconstituţională în ansamblul său, întrucât încalcă prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, deoarece Parlamentul avea obligaţia de a solicita avizul Băncii Naţionale a României şi avizul Băncii Centrale Europene.
    2. Prin Decizia nr. 432/2021 Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate şi a declarat neconstituţionale prevederile art. 8 alin. (5) tezele a doua şi a treia din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, prevederi adăugate prin Legea nr. 52/2020, deoarece încălcau art. 1 alin. (5) şi art. 44 din Constituţie prin faptul că nu respectau definiţia dată impreviziunii în deciziile nr. 623 din 25 octombrie 2016 şi nr. 731 din 6 noiembrie 2019 ale Curţii Constituţionale.
    3. În acea decizie, deşi Legea nr. 52/2020 fusese criticată şi în ansamblul său pentru motive extrinseci (pentru că a fost adoptată în lipsa solicitării avizului Băncii Naţionale a României, contrar art. 3 alin. (2) din Legea nr. 312/2004 şi art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, şi fără realizarea unor studii de impact), Curtea Constituţională a intrat direct în analiza pe fond a criticilor intrinseci de neconstituţionalitate şi a constatat că doar prevederile art. 8 alin. (5) tezele a doua şi a treia din Legea nr. 77/2016 erau neconstituţionale. În acea decizie respingerea criticilor extrinseci de neconstituţionalitate a fost adoptată cu majoritate de voturi. În context trebuie menţionat că una dintre cele două instanţe judecătoreşti în faţa cărora au fost ridicate excepţii de neconstituţionalitate în respectiva cauză a exprimat opinia conform căreia Legea nr. 52/2020 era neconstituţională pentru motivele extrinseci prezentate de partea interesată din respectivul litigiu.
    4. Prin Decizia nr. 431/2021 Curtea Constituţională a respins mai multe excepţii de neconstituţionalitate care vizau Legea nr. 52/2020 în ansamblu pentru motive de neconstituţionalitate extrinsecă, respectiv lipsa avizului Băncii Naţionale a României. În acea decizie respingerea criticilor extrinseci de neconstituţionalitate a fost adoptată cu majoritate de voturi. În context trebuie menţionat că trei dintre cele cinci instanţe judecătoreşti în faţa cărora au fost ridicate excepţii de neconstituţionalitate în respectiva cauză au exprimat opinia conform căreia Legea nr. 52/2020 era neconstituţională, inclusiv pentru motivele extrinseci prezentate de partea interesată din respectivul litigiu.
    5. În prezenta cauză a fost din nou invocată neconstituţionalitatea extrinsecă a prevederilor Legii nr. 52/2020 în ansamblu pentru lipsa solicitării avizului Băncii Naţionale a României. În plus, în prezenta cauză a fost invocată şi lipsa avizului Băncii Centrale Europene într-un domeniu tehnic şi de strictă specialitate. Şi în acest caz unele dintre instanţele în faţa cărora a fost ridicată aceeaşi excepţie au considerat că aceste critici, extrinseci, determină neconstituţionalitatea întregului act normativ.
    6. Aşa cum am arătat pe larg în opinia concurentă la Decizia Curţii Constituţionale nr. 155/2020, deşi este o exigenţă prevăzută expres în acte normative de rang legislativ, precum Legea nr. 24/2000 sau legi specifice unui anumit domeniu tehnic ori de specialitate, obligaţia solicitării unor avize din parcursul legislativ al unui act normativ este considerată o normă de referinţă pentru controlul extrinsec al constituţionalităţii legilor prin prisma art. 1 alin. (5) din Constituţie. Referitor la existenţa sau solicitarea unor avize în procedura de elaborare a actelor normative, Curtea Constituţională a statuat că acestea sunt aspecte ce ţin de respectarea obligaţiilor legale ale autorităţilor implicate în această procedură şi, implicit, ca vizând o eventuală neconstituţionalitate a actelor normative, care poate fi analizată în condiţiile art. 146 lit. a) din Constituţie (Decizia nr. 97/2008, Decizia nr. 901/2009, Decizia nr. 17/2015 şi Decizia nr. 63/2017). Curtea a subliniat că principiul legalităţii prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie impune ca atât exigenţele de ordin procedural, inclusiv obţinerea avizelor, cât şi cele de ordin substanţial să fie respectate în cadrul legiferării (Decizia nr. 393/2019). Totodată, regulile referitoare la fondul reglementărilor, procedurile de urmat, inclusiv solicitarea de avize de la instituţiile prevăzute de lege nu sunt scopuri în sine, ci mijloace, instrumente pentru asigurarea dezideratului calităţii legii, o lege care să slujească cetăţenilor, iar nu să creeze insecuritate juridică (Decizia nr. 139/2019 sau Decizia nr. 29/2020).
    7. Curtea Constituţională a afirmat explicit că nu doar avizele Consiliului Legislativ sunt obligatorii, întrucât sunt impuse de Legea nr. 24/2000, ci şi alte avize „a căror consacrare este de rang legal, iar nu constituţional“, deoarece ele „capătă relevanţă constituţională prin prisma normei constituţionale invocate, această relevanţă fiind condiţionată de contribuţia la realizarea unei legislaţii de calitate, care să asigure realizarea principiului securităţii juridice“ (Decizia nr. 128/2019 sau Decizia nr. 151/2020). De exemplu, cu privire la avizul Consiliului Economic şi Social, Curtea Constituţională a stabilit că el este obligatoriu ori de câte ori în dezbatere se află o lege care intră în domeniul de competenţă al acestei autorităţi administrative autonome, în vreme ce, atunci când o lege nu are impact socioeconomic, avizul nu mai este necesar (a se vedea, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 391/2021 sau Decizia nr. 50/2022). Cu privire la solicitarea avizului Băncii Naţionale a României (BNR), în Decizia nr. 414/2019 Curtea Constituţională a constatat că avizarea actelor normative care reglementează în domenii în care BNR are atribuţii este o obligaţie impusă de Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, iar o eventuală nerespectare a legii atrage încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. Or, în prezenta cauză, Legea nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite vizează sistemul bancar şi activitatea de creditare, domenii care intră în competenţa Băncii Naţionale a României. Prin urmare, şi în prezenta cauză, nesolicitarea avizului Băncii Naţionale a României determină neconstituţionalitatea extrinsecă a Legii nr. 52/2020.
    8. De asemenea, aşa cum am arătat pe larg în opinia separată la Decizia Curţii Constituţionale nr. 414/2019, în situaţia în care în cadrul unei proceduri de legiferare devin necesare avize ale Băncii Centrale Europene, nu este vorba de aplicarea cu prioritate a unor dispoziţii din dreptul material al Uniunii Europene, pentru a fi incidentă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la utilizarea dreptului Uniunii ca normă interpusă în cadrul controlului de constituţionalitate. Într-o astfel de situaţie rămân incidente dispoziţiile de natură materială şi procedurală din Constituţia României care delimitează competenţele decizionale ale Parlamentului în calitatea sa de autoritate legiuitoare.
    9. Cu toate acestea, rămâne la fel de adevărat că şi atunci când exercită competenţe care le sunt proprii, dar cu atât mai mult atunci când competenţele lor interferează cu competenţe ale Uniunii Europene, statele membre sunt ţinute să respecte obligaţiile ce le revin şi care rezultă din dreptul Uniunii Europene (a se vedea prin analogie CJUE, Raugevicius, C-247/17, punctul 45; CJUE, Rimšēvičs şi BCE/Letonia, C-202/18 şi C-238/18, 26 februarie 2019, punctul 57). Ca atare, în prezenta cauză, înainte de a fi analizate pe fond prevederile legii criticate ori compatibilitatea lor cu dreptul Uniunii Europene, trebuia observat faptul că asupra soluţiilor normative identificate într-un domeniu tehnic şi de strictă specialitate Parlamentul ar fi trebuit să se consulte şi cu alte autorităţi ori instituţii specializate în respectivul domeniu.
    În concluzie, apreciem că Legea nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite este neconstituţională în ansamblul său, întrucât încalcă prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, deoarece Parlamentul avea obligaţia de a solicita avizul Băncii Naţionale a României şi avizul Băncii Centrale Europene.


                    Judecători,
                    dr. Livia Doina Stanciu
                    prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016