Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 887 din 24 iunie 2016
Monitorul Oficial 1116 din 29 Decembrie 2018 (M. Of. 1116/2018)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1116 din 29 decembrie 2018
Având în vedere obiectivul asumat prin programul de guvernare de realizare a unei creşteri economice inteligente, sustenabile şi inclusive bazată pe o forţă de muncă calificată şi retribuită conform calificării, ţinând cont că dezvoltarea economică nu este la acelaşi nivel în toate judeţele, decalajele între judeţe fiind în continuare semnificative, ceea ce necesită o realocare a fondurilor publice disponibile către judeţe şi localităţi cu potenţial financiar mai redus,având în vedere potenţialul turistic semnificativ al româniei, atât în scop recreativ, cât şi balnear, luând în considerare prevederile programului de guvernare cu privire la dezvoltarea activităţii şi capacităţii unităţilor turistice cu scopul ...
Monitorul Oficial 1087 din 21 Decembrie 2018 (M. Of. 1087/2018)
DECIZIA nr. 646 din 16 octombrie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1087 din 21 decembrie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│simona-maya ...
Monitorul Oficial 1020 din 29 Noiembrie 2018 (M. Of. 1020/2018)
DECIZIA nr. 633 din 12 octombrie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1020 din 29 noiembrie 2018
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar │ │├───────────────┼──────────────────────┤│mona-maria │- judecător ...
Monitorul Oficial 838 din 02 Octombrie 2018 (M. Of. 838/2018)
DECIZIA nr. 49 din 18 iunie 2018 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1), raportat la art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 838 din 2 octombrie 2018
Dosar nr. 731/1/2018 ┌──────────┬───────────────────────────┐│iulia │- preşedintele Înaltei ││cristina │curţi de casaţie şi ││tarcea │justiţie - preşedintele ││ │completului │├──────────┼───────────────────────────┤│lavinia │- preşedintele delegat al ││curelea │secţiei i civile │├──────────┼───────────────────────────┤│eugenia │- preşedintele secţiei a ...
Monitorul Oficial 785 din 12 Septembrie 2018 (M. Of. 785/2018)
DECIZIA nr. 429 din 21 iunie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 4, 6, 16, 17 şi 19-23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 785 din 12 septembrie 2018
┌───────────────────┬─────────────────┬┐│valer dorneanu │- preşedinte ││├───────────────────┼─────────────────┼┤│marian enache │- judecător ││├───────────────────┼─────────────────┼┤│petre lăzăroiu │- judecător ││├───────────────────┼─────────────────┼┤│mircea Ştefan minea│- judecător ││├───────────────────┼─────────────────┼┤│daniel marius morar│- judecător ││├───────────────────┼─────────────────┼┤│mona-maria │- judecător │││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 627 din 19 Iulie 2018 (M. Of. 627/2018)
DECIZIA nr. 209 din 17 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010, art. 12 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. II art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, art. 8 alin. (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi ale art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 627 din 19 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 576 din 09 Iulie 2018 (M. Of. 576/2018)
DECIZIA nr. 121 din 20 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. II art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi ale art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 576 din 9 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 547 din 02 Iulie 2018 (M. Of. 547/2018)
DECIZIA nr. 821 din 12 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5 alin. (1), (2) şi (3), art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 547 din 2 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 355 din 24 Aprilie 2018 (M. Of. 355/2018)
DECIZIA nr. 5 din 28 februarie 2018 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal privind infracţiunea de părăsire a locului accidentului EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 355 din 24 aprilie 2018
Dosar nr. 3.147/1/2017 ┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele cu ││mirela │delegaţie al secţiei ││sorina │penale a Înaltei curţi de││popescu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele completului │├────────────┼─────────────────────────┤│luciana mera│- judecător la secţia ││ │penală ...
Monitorul Oficial 215 din 09 Martie 2018 (M. Of. 215/2018)
ORDIN nr. 2.569 din 11 august 2017 privind clasarea în Lista monumentelor istorice ca monument istoric, categoria m - monument, II - arhitectură, grupa valorică B, a Fostului cazinou al ofiţerilor, situat în Str. Principală nr. 117, satul Dealu Frumos, comuna Merghindeal, judeţul Sibiu EMITENT: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 215 din 9 martie 2018
Având în vedere referatul nr. 6.698/2016 din 16 iunie 2017 de aprobare a proiectului ordinului ministrului culturii şi identităţii naţionale privind clasarea fostului cazinou al ofiţerilor, str. principală nr. 117, satul dealu frumos, comuna merghindeal, judeţul sibiu, în lista monumentelor istorice, categoria ii - arhitectură, monument, grupa valorică b,în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) pct. 2 lit. d) şi ale art. 33 alin. (1) lit. d) din legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 16 alin. (2) şi (3) din normele metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin ...








