Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. II art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi ale art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Nicolae Cătălin Dinu în Dosarul nr. 187/30/2016 al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.226D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi părţile Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş şi Ministerul Finanţelor Publice. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra înscrisurilor depuse la dosar de către autorul excepţiei, prin care se solicită conexarea Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.226D/2016 cu dosarele nr. 2.996D/2016 şi nr. 3.252D/2016, având termen stabilit la o altă dată şi prin care ridică direct în faţa Curţii Constituţionale excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 şi a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. 4. Reprezentantul Ministerului Public arată că nu se opune acordării unui nou termen, în vederea conexării dosarelor cu acelaşi obiect, dar apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct în faţa Curţii Constituţionale este inadmisibilă. 5. Deliberând, Curtea respinge cele două cereri formulate de autorul excepţiei, arătând că nu sunt întrunite condiţiile necesare pentru conexarea dosarelor şi că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct în faţa sa este inadmisibilă. În continuare, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public pentru a se pronunţa cu privire la excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizat de către Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. 6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că nu se poate vorbi de încălcarea dreptului de proprietate şi nici a prevederilor constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, întrucât dreptul la tichete de vacanţă nu reprezintă un drept fundamental, ci se acordă în condiţiile stabilite de lege, dacă în buget s-au prevăzut sume cu această destinaţie. În acest sens, invocă şi cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în Decizia nr. 39 din 29 mai 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 4 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 187/30/2016, Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. II art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi ale art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. Excepţia a fost ridicată de Nicolae Cătălin Dinu, cu prilejul soluţionării unei acţiuni civile în care a solicitat obligarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş la plata unei despăgubiri echivalente cu contravaloarea tichetelor/ voucherelor de vacanţă aferente perioadei 2012-2014. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate, care au prevăzut că, începând cu anul 2011 până în anul 2016, inclusiv, în bugetele instituţiilor publice centrale şi locale nu se prevăd sume pentru acordarea tichetelor de vacanţă, contravin art. 1 alin. (5), art. 44 alin. (1)-(4), art. 53, art. 11 şi art. 20 din Constituţie, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la aceeaşi convenţie. În acest sens, arată că măsura de suspendare pentru mai mulţi ani a dreptului la tichete de vacanţă constituie o încălcare a dreptului de proprietate, fiind afectată substanţa acestuia. De asemenea, consideră că această măsură este lipsită de proporţionalitate în raport cu scopul afirmat de legiuitor, aspect ce reiese în mod evident din durata foarte mare a prelungirii suspendării, precum şi din faptul că autoritatea legiuitoare face referire la aceeaşi situaţie de fapt, anume existenţa crizei economice. 9. În acelaşi context, consideră că sunt relevante şi cele statuate de Curtea Constituţională, potrivit cărora măsura suspendării anuale a unor drepturi băneşti, în condiţiile în care textele de lege care le prevăd nu au fost abrogate, „ar putea justifica întrebarea dacă aceste drepturi mai există şi dacă nu cumva textele de lege care le prevăd au fost în fapt lipsite de eficienţă, aşa încât speranţa titularilor acestor drepturi, deşi are un suport legal, este în realitate lipsită de conţinut.“ Astfel, autorul excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate încalcă şi principiul securităţii juridice. 10. Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât legiuitorul are competenţa exclusivă de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării. De asemenea, arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, instituirea, stabilirea şi diminuarea unor drepturi care nu sunt fundamentale, acordarea acestora într-o anumită perioadă de timp, modificarea lor ori încetarea acordării, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, ca şi a altor condiţii şi criterii de acordare ţin de competenţa exclusivă a legiuitorului, cu singura condiţie, de ordin constituţional, ca măsurile dispuse să vizeze deopotrivă toate categoriile de personal care se află într-o situaţie identică. În acest sens, este invocată Decizia nr. 728 din 24 octombrie 2006. 11. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 12. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 88 din 28 februarie 2013, potrivit cărora „legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecţie socială luate, fără a fi necesar să se supună condiţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât acest text constituţional priveşte numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu şi cele stabilite prin legi“. 13. Guvernul aminteşte că nici instanţa europeană nu a negat posibilitatea statului de a suspenda pe cale legală acordarea unor drepturi prevăzute prin lege. Astfel, referindu-se la anumite drepturi de natură bănească acordate angajaţilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza „Kechko contra Ucrainei“, că „statul este cel care este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. Totuşi, atunci când o dispoziţie legală este în vigoare şi prevede plata anumitor beneficii, iar condiţiile stipulate sunt respectate, autorităţile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atât timp cât dispoziţiile legale rămân în vigoare“. Prin aceeaşi hotărâre, Curtea de la Strasbourg a considerat că refuzul autorităţilor de a acorda drepturile băneşti pretinse ca urmare a intervenirii unei legi care suspendă aceste drepturi nu contravine dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatul Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, art. II art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010 şi aprobată prin Legea nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, aprobată prin Legea nr. 36/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 8 aprilie 2014, art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 30 august 2013, aprobată prin Legea nr. 168/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 18 decembrie 2014, art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 6 aprilie 2015, şi ale art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile de lege criticate au prevăzut, în mod succesiv, că, în anii 2011-2016, în bugetele instituţiilor publice centrale şi locale, aşa cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din veniturile proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou şi tichete de vacanţă personalului din cadrul acestora, respectiv de prime de vacanţă şi vouchere de vacanţă. Curtea observă că aceste dispoziţii de lege au avut o aplicare limitată în timp, însă, având în vedere obiectul cauzei în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, precum şi cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, Curtea urmează să analizeze constituţionalitatea dispoziţiilor de lege cu care a fost sesizată. 18. Autorul excepţiei consideră că textele de lege criticate aduc atingere următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (5) referitor la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 44 alin. (1)-(4) privind dreptul de proprietate privată şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. De asemenea, consideră că sunt încălcate art. 11 şi art. 20 din Constituţie, care se referă la dreptul naţional şi dreptul internaţional şi tratatele internaţionale privind drepturile omului, prin raportare la prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la aceeaşi convenţie, referitor la proprietate. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia critică reglementările succesive care au prevăzut că dreptul la tichete de vacanţă, respectiv dreptul la vouchere de vacanţă nu se acordă în anii 2011-2016. Acest drept este prevăzut de art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 24 februarie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, care a prevăzut, în redactarea iniţială, că „Instituţiile din sectorul bugetar definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, inclusiv cele care se finanţează integral din venituri proprii, regiile autonome, societăţile comerciale la care statul este acţionar unic sau acţionar majoritar, societăţile şi companiile naţionale care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă acordă, în condiţiile legii, tichete de vacanţă.“ Prin modificările aduse acestei ordonanţe de Legea nr. 173/2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea unor termene prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 1 iulie 2015, dreptul de a primi vouchere de vacanţă a fost acordat şi funcţionarilor publici. 20. Curtea observă că dreptul la vouchere de vacanţă îşi are o sorginte exclusiv legală, neavând consacrare la nivel constituţional. De asemenea, Curtea constată că dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 instituie o obligaţie pentru instituţiile din sectorul bugetar, menţionate în ipoteza legală, de a acorda aceste drepturi, însă prevăd, în acelaşi timp, că această obligaţie se realizează „în condiţiile legii“. Astfel, în alin. (3) al aceluiaşi articol de lege se precizează că „voucherele de vacanţă se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unităţile din domeniul bugetar, şi în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.“ Prin urmare, existenţa resurselor bugetare şi alocarea lor acestei destinaţii este una dintre condiţiile de acordare a dreptului la vouchere de vacanţă impusă de însuşi textul legal care consacră acest drept, iar absenţa acestor resurse reprezintă un motiv suficient pentru a justifica neacordarea dreptului, fără a mai fi necesară întrunirea altor condiţii şi cu atât mai puţin a cerinţelor prevăzute de art. 53 din Constituţie care se referă la restrângerea exerciţiului unor drepturi ori libertăţi fundamentale. 21. Relevante în acest context sunt şi cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 39 din 29 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 31 iulie 2017, referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „modul de interpretare şi de aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind dreptul salariaţilor din instituţiile publice la acordarea de tichete de vacanţă, raportat la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, modificată prin Legea nr. 283/2011, respectiv prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 şi art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 - conform cărora în bugetele instituţiilor locale şi centrale pe anii 2012, 2013, 2014 nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete/vouchere de vacanţă personalului din cadrul acestora, în speţă, să se stabilească dacă, pentru anii anterior referiţi, dreptul este efectiv înlăturat sau doar suspendat la nivelul fiecărui an în parte, prin nealocarea sumelor aferente acordării efective a acestui drept“. Astfel, în decizia amintită, paragrafele 66, 68 şi 69, instanţa supremă a reţinut că „existenţa dreptului angajatului unei instituţii bugetare de a beneficia de prime de vacanţă sub forma tichetelor/voucherelor de vacanţă este subsumată condiţiei legale a alocării în bugetul instituţiei respective de sume cu această destinaţie. […] Or, în absenţa condiţiei legale, nu se poate vorbi despre existenţa dreptului angajatului instituţiei publice la acordarea tichetelor/voucherelor de vacanţă şi nici despre existenţa obligaţiei corelative a angajatorului - instituţie publică centrală sau locală, de a acorda astfel de beneficii sau drepturi suplimentare.“ Totodată, a apreciat că, „neexistând dreptul la acordarea voucherelor de vacanţă, nu se poate vorbi nici despre vreun eventual efect de suspendare pe care să-l producă asupra acestuia dispoziţiile din actele normative succesive anterior evocate, aplicabile în perioada 2012-2014, prin care s-a prevăzut că în bugetele instituţiilor pe anii menţionaţi nu se prevăd sume cu această destinaţie.“ 22. Curtea apreciază că cele mai sus reţinute răspund şi criticii formulate de autorul excepţiei referitoare la încălcarea dreptului de proprietate. Astfel, Curtea constată că, în anii 2011-2016, dreptul angajatului instituţiei publice la acordarea tichetelor/voucherelor de vacanţă nu a existat, astfel că nu se poate vorbi de existenţa unei aşteptări legitime de a obţine acest drept. 23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicolae Cătălin Dinu în Dosarul nr. 187/30/2016 al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. II art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi ale art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 martie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
