Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 163 din 1 iulie 2014
Monitorul Oficial 673 din 29 Iulie 2020 (M. Of. 673/2020)
LEGE nr. 158 din 27 iulie 2020 pentru modificarea, completarea şi abrogarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/2.402 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea şi de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă şi standardizată şi de modificare a Directivelor 2009/65/CE, 2009/138/CE şi 2011/61/UE, precum şi a Regulamentelor (CE) nr. 1.060/2009 şi (UE) nr. 648/2012 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 673 din 29 iulie 2020
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. imodificarea şi completarea legii nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţăart. ilegea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 213 din 29 martie 2017, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 2 alineatul (1), punctele 9-11 se modifică şi vor avea următorul cuprins:"9. filială - entitate definită conform prevederilor art. 3 alin. (1) pct. 25 din legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare; 10. firmă de investiţii - orice persoană juridică astfel cum este definită la art. ...
Monitorul Oficial 672 din 29 Iulie 2020 (M. Of. 672/2020)
ORDIN nr. 200 din 17 iulie 2020 privind aprobarea listei utilizărilor minore în România EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 672 din 29 iulie 2020
Având în vedere referatul de aprobare nr. 7.786 din 7.07.2020, elaborat de către autoritatea naţională fitosanitară,ţinând cont de prevederile:- art. 3 pct. 26 şi art. 51 alin. (8) din regulamentul (ce) nr. 1.107/2009 al parlamentului european şi al consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piaţă a produselor fitosanitare şi de abrogare a directivelor 79/117/cee şi 91/414/cee ale consiliului; – art. 5 alin. (1) lit. c) din hotărârea guvernului nr. 43/2015 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale fitosanitare, cu modificările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 57 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu ...
Monitorul Oficial 668 din 28 Iulie 2020 (M. Of. 668/2020)
ORDIN nr. 206 din 22 iulie 2020 pentru aprobarea transmiterii unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare şi situată pe teritoriul Organizaţiei utilizatorilor de apă pentru irigaţii Nicolae Grigorescu din judeţul Dâmboviţa, în proprietatea acestei organizaţii EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 668 din 28 iulie 2020
Luând în considerare referatul de aprobare nr. 282.464/5 din 2.07.2020 al direcţiei îmbunătăţiri funciare şi fond funciar,în baza prevederilor art. 27 alin. (1) şi (4) din legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 57 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 9 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii pentru administrarea sistemului naţional antigrindină şi de ...
Monitorul Oficial 629 din 17 Iulie 2020 (M. Of. 629/2020)
DECIZIA nr. 49 din 22 iunie 2020 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile asupra sesizării privind faptul că sesiile, ca instituţii juridice specifice dreptului civil din Transilvania, inclusiv după data de 6 martie 1945, conferă titularului lor calitatea de persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 629 din 17 iulie 2020
Dosar nr. 3.163/1/2019 ┌─────────────┬────────────────────────┐│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│andreia liana│- judecător la secţia i ││constanda │civilă │├─────────────┼────────────────────────┤│simona gina │- judecător la secţia i ││pietreanu │civilă ...
Monitorul Oficial 479 din 05 Iunie 2020 (M. Of. 479/2020)
HOTĂRÂREA nr. 720 din 9 iulie 2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 479 din 5 iunie 2020
*) republicată în temeiul art. iii din hotărârea guvernului nr. 315/2020 privind modificarea şi completarea anexei la hotărârea guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 336 din 24 aprilie 2020, dându-se textelor o nouă numerotare.hotărârea guvernului nr. 720/2008 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 523 din 10 ...
Monitorul Oficial 346 din 29 Aprilie 2020 (M. Of. 346/2020)
ORDIN nr. 1.207 din 22 aprilie 2020 privind modificarea şi completarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700/2014 EMITENT: Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 346 din 29 aprilie 2020
Având în vedere dispoziţiile art. 4 lit. a) şi c), art. 20 şi art. 24 alin. (2) din legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 3 alin. (13) din legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,directorul general al agenţiei naţionale de cadastru şi publicitate imobiliară emite prezentul ordin:art. iregulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, aprobat prin ordinul directorului general al agenţiei naţionale de cadastru şi publicitate imobiliară nr. 700/2014, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 571 ...
Monitorul Oficial 234 bis din 23 Martie 2020 (M. Of. 234 bis/2020)
PLAN DE MANAGEMENT din 21 februarie 2020 al Parcului Naţional Piatra Craiului şi al Sitului Natura 2000 ROSCI0194 Piatra Craiului EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 234 bis din 23 martie 2020
──────────aprobat prin ordinul nr. 296 din 21 februarie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 234 din 23 martie 2020──────────cuprins1. introducere1.1. scurtă descriere a planului de management1.2. scurtă descriere a ariei naturale protejate1.3. cadrul legal referitor la aria naturală protejată şi la elaborarea planului de management1.3.1. baza legală a planului de management1.4. procesul de elaborare a planului de management1.5. istoricul revizuirilor şi modificărilor planului de management1.6. procedura de modificare şi actualizare a planului de management1.7. procedura de implementare a planului de management2. descrierea ariei naturale protejate2.1. informaţii generale2.1.1. localizarea ariei naturale protejate2.1.2. limitele ariei naturale protejate1. limitele exterioare ale ...
Monitorul Oficial 338 din 27 Aprilie 2020 (M. Of. 338/2020)
REGULAMENTUL din 24 februarie 1994 Camerei Deputaţilor EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 338 din 27 aprilie 2020
──────────*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea camerei deputaţilor nr. 7/2020 privind completarea regulamentului camerei deputaţilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 278 din 2 aprilie 2020, dându-se textelor o nouă numerotare.regulamentul camerei deputaţilor a fost aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 50 din 25 februarie 1994 şi a mai fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 919 din 14 noiembrie 2019.──────────cap. iorganizarea camerei deputaţilorsecŢiunea 1constituirea camerei deputaţilorart. 1camera deputaţilor nou-aleasă se întruneşte în ziua şi la ora stabilite prin actul de convocare emis ...
Monitorul Oficial 169 din 02 Martie 2020 (M. Of. 169/2020)
DECIZIA nr. 795 din 3 decembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 169 din 2 martie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător ...
Monitorul Oficial 94 din 10 Februarie 2020 (M. Of. 94/2020)
DECIZIA nr. 20 din 29 octombrie 2019 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Pot fi reţinute în sarcina aceluiaşi inculpat, în concurs real de infracţiuni conform art. 38 alin. (1) din Codul penal, infracţiunile de contrabandă calificată, prevăzută de art. 270 alin. (1) şi alin. (3) şi art. 274 din Legea nr. 86/2006, şi constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1), (2), (3) şi (6) din Codul penal, dacă membrii grupului infracţional sunt aceiaşi cu participanţii din cadrul infracţiunii de contrabandă calificată?" EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 94 din 10 februarie 2020
Dosar nr. 1.989/1/2019 conexat cu dosarul nr. 2.018/1/2019 ┌─────────┬────────────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei ││daniel │penale a Înaltei curţi de ││grădinaru│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele completului │├─────────┼────────────────────────────┤│marius │ ││dan │- ...








