Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 145 din 18 iulie 2003

‹‹ Pagina 41 din 72

Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)

RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011

Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...

Monitorul Oficial 758 bis din 27 Octombrie 2011 (M. Of. 758 bis/2011)

METODOLOGIE CADRU din 7 octombrie 2011 privind mobilitatea personalului didactic din invatamantul preuniversitar in anul scolar 2012-2013*) EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 758 bis din 27 octombrie 2011

---------*) aprobatã prin ordinul nr. 5.560/2011 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 758 din 27 octombrie 2011.cap. idispoziţii generaleart. 1prin unitãţi de învãţãmânt, în sensul prezentei metodologii, se au în vedere: unitãţile de învãţãmânt cu personalitate juridicã la data de 1 septembrie 2012, care se organizeazã şi funcţioneazã conform art. 19 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, unitãţile de învãţãmânt conexe ale învãţãmântului preuniversitar şi unitãţile de învãţãmânt pentru activitãţi extraşcolare, care se organizeazã şi funcţioneazã conform art. 99-100 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. la decizia unitãţilor de învãţãmânt şi a autoritãţilor administraţiei publice locale se ...

Monitorul Oficial 758 din 27 Octombrie 2011 (M. Of. 758/2011)

ORDIN nr. 5.560 din 7 octombrie 2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din invatamantul preuniversitar in anul scolar 2012-2013 EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 758 din 27 octombrie 2011

În baza prevederilor art. 18, 19, 61, 62, 63, 68, 89, 90, 93, 94, 95, 97, 99, 100, art. 149 alin. (3), art. 234, 247, art. 248 alin. (3)-(6), art. 252, 253, 254, 255, 262, 268, 279, 280, 281 şi 282 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011,în temeiul hotãrârii guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului,ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.art. 1se aprobã metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învãţãmântul preuniversitar în anul şcolar 2012-2013 prevãzutã în anexa*) care face parte integrantã la prezentul ordin.__________*) anexa se publicã în monitorul oficial ...

Monitorul Oficial 586 bis din 18 August 2011 (M. Of. 586 bis/2011)

GHID din 2 august 2011 de precatica medicala pentru aplicabilitatea neonatologie - alimentatia enterala a nou-nascutului prematur (Anexa nr. 15)*) EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 586 bis din 18 august 2011

_________*) aprobat prin ordinul nr. 1.232 din 2 august 2011, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 586 din 18 august 2011.*t*ministerul sãnãtãţii publice colegiul medicilor asociaţia de neonatologiecomisia consultativã de din românia din româniapediatrie şi neonatologie colecŢia ghiduri clinice pentru neonatologie   ghidul 15/revizia 1  4.12.2010*st*publicat de asociaţia de neonatologie din româniaeditor: maria livia ognean(c) asociaţia de neonatologie din românia, 2011grupul de coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor încurajeazã schimbul liber şi punerea la dispoziţie în comun a ...

Monitorul Oficial 586 din 18 August 2011 (M. Of. 586/2011)

GHID din 2 august 2011 de practica medicala pentru specialitatea neonatologie - Urmarirea nou-nascutului cu risc pentru sechele neurologice si de dezvoltare (Anexa nr. 13)*) EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 586 bis din 18 august 2011

---------*) aprobat de ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 1.232 din 2 august 2011 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 586 din 18 august 2011.*t*ministerul sãnãtãţii publice colegiul medicilor asociaţia de neonatologie   comisia consultativã de din românia din românia pediatrie şi neonatologiecolecŢia ghiduri clinice pentru neonatologieghidul 13/revizia 1 3.12.2010*st*publicat de asociaţia de neonatologie din româniaeditor: maria livia ognean(c) asociaţia de neonatologie din românia, 2011grupul de coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor încurajeazã schimbul liber şi punerea ...

Monitorul Oficial 586 bis din 18 August 2011 (M. Of. 586 bis/2011)

GHID din 2 august 2011 de practica medicala pentru specialitatea neonatologie - Spalarea mainilor (Anexa nr. 12)*) EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 586 bis din 18 august 2011

---------*) aprobat de ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 1.232 din 2 august 2011 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 586 din 18 august 2011.*t*ministerul sãnãtãţii publice colegiul medicilor asociaţia de neonatologie   comisia consultativã de din românia din românia pediatrie şi neonatologiecolecŢia ghiduri clinice pentru neonatologie ghidul 12/revizia 1  25.07.2010*st*publicat de asociaţia de neonatologie din româniaeditor: maria livia ognean(c) asociaţia de neonatologie din românia, 2011grupul de coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor încurajeazã schimbul liber şi punerea la dispoziţie ...

Monitorul Oficial 672 din 21 Septembrie 2011 (M. Of. 672/2011)

DECIZIE nr. 854 din 23 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 394 din Codul de procedura penala in interpretarea data prin Decizia nr. LX/2007 pronuntata de Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 21 septembrie 2011

Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorafrodita laura tutunaru - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ...

Monitorul Oficial 627 din 02 Septembrie 2011 (M. Of. 627/2011)

ORDONANTA nr. 30 din 31 august 2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 2 septembrie 2011

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 1 pct. i.3 din legea nr. 131/2011 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptã prezenta ordonanţã.art. ilegea nr. 571/2003 privind codul fiscal, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:1. la articolul 7 alineatul (1), punctul 3 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:"3. activitate dependentã la funcţia de bazã - orice activitate desfãşuratã în baza unui contract individual de muncã sau a unui statut special prevãzut de ...

Monitorul Oficial 586 din 18 August 2011 (M. Of. 586/2011)

ORDIN nr. 1.232 din 2 august 2011 privind aprobarea ghidurilor de practica medicala pentru specialitatea neonatologie EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 586 din 18 august 2011

Vãzând referatul de aprobare al direcţiei asistenţã medicalã şi politici publice de sãnãtate nr. cs.a. 7.499 din 30 iunie 2011,având în vedere:- art. 16 alin. (1) lit. g) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- art. 7 lit. c) din anexa nr. 1a "regulament de organizare şi funcţionare al comisiilor de specialitate ale ministerului sãnãtãţii" la ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 326/2009 privind înfiinţarea comisiilor de specialitate ale ministerului sãnãtãţii şi a comisiei naţionale de transparenţã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi ...

Monitorul Oficial 569 din 10 August 2011 (M. Of. 569/2011)

ORDIN nr. 1.940 din 20 iulie 2011 pentru aprobarea Programului de activitati si de coordonare tehnico-stiintifica a programului de monitorizare a zonei nationale a Dunarii EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI PADURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 569 din 10 august 2011

Având în vedere referatul de aprobare nr. 37.585/dc din 23 mai 2011 al autoritãţii pentru inundaţii şi managementul apelor din cadrul ministerului mediului şi pãdurilor,în conformitate cu art. 3 alin. (2) lit. d) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea administraţiei naţionale "apele române", aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 404/2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în baza art. 85^1 din legea apelor nr. 107/1996, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi a art. 8 din convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilã a fluviului dunãrea (convenţia privind protecţia fluviului dunãrea), semnatã la sofia la 29 ...

‹‹ Pagina 41 din 72
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016