Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 111 din 30 decembrie 2010
Monitorul Oficial 1232 din 15 Decembrie 2020 (M. Of. 1232/2020)
ORDIN nr. 6.063 din 24 noiembrie 2020 pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.219/2010 privind recunoaşterea şi echivalarea rezultatelor obţinute la examene cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine şi la examene cu recunoaştere europeană pentru certificarea competenţelor digitale cu probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal, respectiv de evaluare a competenţelor digitale, din cadrul examenului de bacalaureat EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1232 din 15 decembrie 2020
Având în vedere prevederile art. 77 alin. (4) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul naţional de învăţământ, cu modificările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 15 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 24/2020 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei şi cercetării, cu modificările ulterioare,ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul ordin.art. ianexa nr. 2 la ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.219/2010 privind recunoaşterea şi echivalarea rezultatelor obţinute la examene cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine şi la ...
Monitorul Oficial 1212 din 11 Decembrie 2020 (M. Of. 1212/2020)
DECIZIA nr. 721 din 7 octombrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile europene EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1212 din 11 decembrie 2020
┌─────────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│daniel-marius │- judecător ││morar │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│mona-maria ...
Monitorul Oficial 1197 din 09 Decembrie 2020 (M. Of. 1197/2020)
DECIZIA nr. 646 din 24 septembrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2020 privind modificarea şi completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1197 din 9 decembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1186 din 07 Decembrie 2020 (M. Of. 1186/2020)
ORDIN nr. 2.076 din 4 decembrie 2020 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei denumirilor comerciale şi a preţurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate şi a metodologiei de calcul al acestora EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1186 din 7 decembrie 2020
Văzând referatul de aprobare nr. nt 13.256/2020 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 4.684 din 27.11.2020 al casei naţionale de asigurări de sănătate,având în vedere:- art. 58 alin. (4) şi (5) şi art. 221 alin. (1) lit. k) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârea guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale ...
Monitorul Oficial 1130 din 24 Noiembrie 2020 (M. Of. 1130/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 201 din 23 noiembrie 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1130 din 24 noiembrie 2020
Având în vedere:- prevederile art. 23 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 181/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, potrivit cărora, prin derogare de la prevederile art. 23 alin. (2) din legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, şi de la prevederile art. 6 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2020 se pot aproba mai mult de două rectificări bugetare;– evoluţia situaţiei epidemiologice de pe teritoriul româniei care indică o creştere a numărului de persoane infectate cu coronavirusul ...
Monitorul Oficial 1106 din 19 Noiembrie 2020 (M. Of. 1106/2020)
ORDIN nr. 3.965 din 15 octombrie 2020 privind aprobarea măsurii de sprijin constând în acordarea unor ajutoare de stat şi ajutoare de minimis pentru sprijinirea specializării inteligente în regiunea Sud-Est, în cadrul "Iniţiativei DG Regio pentru regiuni mai puţin dezvoltate" prin Programul operaţional regional 2014-2020 EMITENT: Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1106 din 19 noiembrie 2020
Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi avizul consiliului concurenţei comunicat cu adresa nr. 12.793/12.10.2020,în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 68/2019 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin legea nr. 77/2020,ţinând cont de prevederile art. 57 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 ...
Monitorul Oficial 1047 din 09 Noiembrie 2020 (M. Of. 1047/2020)
DECIZIA nr. 16 din 20 iulie 2020 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1047 din 9 noiembrie 2020
Dosar nr. 1.134/1/2020 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie, preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│denisa │- preşedintele secţiei ││angelica │de contencios ││stănişor ...
Monitorul Oficial 1032 din 05 Noiembrie 2020 (M. Of. 1032/2020)
DECIZIA nr. 648 din 24 septembrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind meşteşugarii tradiţionali din România EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1032 din 5 noiembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1020 din 03 Noiembrie 2020 (M. Of. 1020/2020)
DECIZIA nr. 639 din 23 septembrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind măsurile de siguranţă cu caracter medical şi statutul spitalelor de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1020 din 3 noiembrie 2020
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel-marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 1005 bis din 29 Octombrie 2020 (M. Of. 1005 bis/2020)
ANEXE din 1 octombrie 2020 privind aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a "Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate" EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1005 bis din 29 octombrie 2020
──────────aprobate prin ordinul nr. 2.814/1.536/1.806/2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.005 din 29 octombrie 2020.──────────anexa 1 112declaraŢie privind obligaŢiile de platĂ a contribuŢiilor sociale, impozitului pe venit Şi evidenŢanominalĂ a persoanelor asigurate┌───────────────────┬────────────────────────────────┐│ │perioada de ││ │raportare ...