Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
norme tehnice din 31 august 2006
Monitorul Oficial 135 din 28 August 2008 (M. Of. 135/2008)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCA UNIC nr. 47.019 din 1 august 2008 pe Ramura Industriei Materialelor de Constructii pe anii 2008-2010 EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI EGALITATII DE SANSE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL, PARTEA V, nr. 13 din 28 august 2008
În temeiul art. 1, alin. (2) din legea nr. 130/1996 , al prevederilor legii nr. 356/2001 şi al legii nr. 54/2003 , pãrţile contractante sunt: a. angajatorii, prin federaţia patronalã din industria materialelor de construcţii patromat, care îndeplineşte condiţiile de reprezentativitate prevãzute de lege la art. 16 conform hotãrârii judecãtoreşti sentinţa civilã nr. 15/fed din şedinţa publicã din data de 20.04.2006 din dosar nr. 12346/3/2006, prin reprezentanţii stabiliţi prin decizia nr. 1/2.07.2008 sunt persoane juridice înmatriculate sau persoane fizice autorizate, potrivit legii, care administreazã şi utilizeazã capitalul, indiferent de natura acestuia, în scopul obţinerii de profit, ...
Monitorul Oficial 632 din 01 Septembrie 2008 (M. Of. 632/2008)
ORDIN nr. M.76 din 13 august 2008 pentru aprobarea Normelor privind participarea cadrelor militare din Armata Romaniei la studii de perfectionare a pregatirii profesionale organizate in tara EMITENT: MINISTERUL APARARII NATIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 632 din 1 septembrie 2008
Pentru aplicarea prevederilor art. 3 alin. (5) din ghidul carierei militare, aprobat prin hotãrârea guvernului nr. 582/2001 , şi ale art. 12 din legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. j) şi l) şi ale art. 33 alin. (1) din legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apãrãrii, ministrul apãrãrii emite prezentul ordin. art. 1 se aprobã normele privind participarea cadrelor militare din armata româniei la studii de perfecţionare a pregãtirii profesionale ...
Monitorul Oficial 628 din 29 August 2008 (M. Of. 628/2008)
ORDONANŢĂ nr. 22 din 20 august 2008 privind eficienţa energetică şi promovarea utilizării la consumatorii finali a surselor regenerabile de energie EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 628 din 29 august 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.9 din legea nr. 142/2008 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) scopul prezentei ordonanţe îl constituie crearea cadrului legal pentru elaborarea şi aplicarea politicii naţionale de eficienţă energetică.(2) prezenta ordonanţă se aplică furnizorilor de servicii energetice, prin care se realizează măsuri de îmbunătăţire a eficienţei energetice, distribuitorilor de energie, operatorilor sistemului de distribuţie şi societăţilor de vânzare cu amănuntul a energiei, consumatorilor finali, precum şi forţelor armate, cu excepţia materialelor utilizate exclusiv în scop militar. pentru forţele armate prevederile prezentei ...
Monitorul Oficial 624 din 27 August 2008 (M. Of. 624/2008)
HOTARARE nr. 856 din 13 august 2008 privind gestionarea deseurilor din industriile extractive EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 624 din 27 august 2008
HotĂ?rÂre nr. 856 din 13 august 2008 privind gestionarea deşeurilor din industriile extractive emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 624 din 27 august 2008 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. cap. i domeniul de aplicare art. 1 prezenta hotãrâre stabileşte cadrul legal privind liniile directoare, mãsurile ...
Monitorul Oficial 620 din 25 August 2008 (M. Of. 620/2008)
ORDIN nr. 8 din 18 august 2008 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabila semestriala a institutiilor de credit, institutiilor financiare nebancare si a Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 620 din 25 august 2008
Având în vedere prevederile art. 153 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 227/2007 , ale art. 47 din ordonanţa guvernului nr. 28/2006 privind reglementarea unor mãsuri financiar-fiscale, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 266/2006 , şi ale art. 34 din ordonanţa guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (3) din legea contabilitãţii nr. 82/1991 , ...
Monitorul Oficial 618 din 22 August 2008 (M. Of. 618/2008)
NORMA nr. 18 din 6 august 2008 privind reglementarile contabile conforme cu Directiva a VII-a a Comunitatilor Economice Europene aplicabile entitatilor autorizate, reglementate si supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 618 din 22 august 2008
Având în vedere prevederile art. 23 lit. f) şi g) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea comisiei de supraveghere a sistemului de pensii private, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 313/2005 , în temeiul dispoziţiilor art. 15 alin. (5), (6) şi (7) din legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 57 alin. (6) din legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 4 alin. (3) din legea contabilitãţii nr. ...
HOTARARE nr. 34 din 6 august 2008 pentru aprobarea Normei nr. 18/2008 privind reglementarile contabile conforme cu Directiva a VII-a a Comunitatilor Economice Europene aplicabile entitatilor autorizate, reglementate si supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 618 din 22 august 2008
HotĂ?rÂre nr. 34 din 6 august 2008 pentru aprobarea normei nr. 18/2008 privind reglementãrile contabile conforme cu directiva a vii-a a comunitãţilor economice europene aplicabile entitãţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de comisia de supraveghere a sistemului de pensii private emitent: comisia de supraveghere a sistemului de pensii private publicat În: monitorul oficial nr. 618 din 22 august 2008 având în vedere prevederile art. 23 lit. f) şi g) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea ...
Monitorul Oficial 613 din 20 August 2008 (M. Of. 613/2008)
HOTARARE nr. 852 din 13 august 2008 pentru aprobarea normelor si criteriilor de atestare a statiunilor turistice EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 613 din 20 august 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 prezenta hotãrâre reglementeazã normele şi criteriile de atestare a staţiunilor turistice în scopul protejãrii, conservãrii şi valorificãrii resurselor turistice. art. 2 se atestã ca staţiune turisticã de interes naţional sau local, dupã caz, localitatea ori partea unei localitãţi care dispune de resurse naturale şi antropice şi care îndeplineşte cumulativ, pentru una dintre categorii, criteriile prevãzute în anexa nr. 1. art. 3 (1) atestarea staţiunilor ...
Monitorul Oficial 612 din 19 August 2008 (M. Of. 612/2008)
GHID OPERATIONAL din 14 iulie 2008 pentru Programul prioritar national pentru reabilitarea, modernizarea infrastructurii culturale si dotarea asezamintelor culturale din mediul mic urban EMITENT: MINISTERUL CULTURII SI CULTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 612 din 19 august 2008
1. cadrul general al programului programul prioritar naţional pentru reabilitarea, modernizarea infrastructurii culturale şi dotarea aşezãmintelor culturale din mediul mic urban, instituit prin ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 118/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi desfãşurarea activitãţii aşezãmintelor culturale, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 143/2007 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, denumitã în continuare ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 118/2006 , reprezintã o iniţiativã a guvernului româniei, dedicatã creşterii calitãţii vieţii culturale în mediul mic urban prin extinderea şi susţinerea infrastructurii culturale existente şi prin diversificarea ofertei culturale. ministerul dezvoltãrii, ...
ORDIN nr. 2.446 din 14 iulie 2008 privind aprobarea Ghidului operational pentru Programul prioritar national pentru reabilitarea, modernizarea infrastructurii culturale si dotarea asezamintelor culturale din mediul mic urban EMITENT: MINISTERUL CULTURII SI CULTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 612 din 19 august 2008
În temeiul art. 21 alin. (1) şi al art. 23 alin. (4) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 118/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi desfãşurarea activitãţii aşezãmintelor culturale, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 143/2007 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în temeiul art. 10 alin. (5) din hotãrârea guvernului nr. 361/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltãrii, lucrãrilor publice şi locuinţelor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în temeiul art. 11 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 78/2005 privind organizarea şi funcţionarea ministerului culturii şi cultelor, republicatã, ...








