Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
norme tehnice din 3 decembrie 2012
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 446 din 22 Iulie 2013 (M. Of. 446/2013)
ORDIN nr. 65 din 12 iulie 2013 privind modificarea Ordinului ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale, al ministrului mediului si padurilor si al presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor nr. 187/2.155/42/2011 pentru aprobarea cerintelor legale in materie de gestionare (SMR) privind mediul si identificarea si inregistrarea animalelor in cadrul schemelor si masurilor de sprijin pentru agricultori in Romania EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA SANITARA VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 22 iulie 2013
Văzând referatul de aprobare nr. 77.968 din 28 mai 2013 al direcţiei generale politici agricole şi strategii din cadrul ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale,în conformitate cu prevederile:- regulamentului (ce) nr. 73/2009 al consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a regulamentelor (ce) nr. 1.290/2005 , (ce) nr. 247/2006 , (ce) nr. 378/2007 şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.782/2003 , cu modificările şi completările ...
Monitorul Oficial 443 din 19 Iulie 2013 (M. Of. 443/2013)
DECIZIE nr. 266 din 21 mai 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 82 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 19 iulie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorandreea costin - magistrat-asistentcu participarea în şedinţa publică din 9 mai 2013 a reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.pe rol se află soluţionarea excepţiei ...
Monitorul Oficial 407 din 05 Iulie 2013 (M. Of. 407/2013)
DECIZIE nr. 334 din 26 iunie 2013 cu privire la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 5 iulie 2013
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătoriulia antoanella motoc - judecătormona maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătormihaela senia costinescu - magistrat-asistent-şefi. cu adresa nr. 51/3.190 din 4 iunie ...
Monitorul Oficial 387 din 28 Iunie 2013 (M. Of. 387/2013)
LEGE nr. 193 din 26 iunie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 387 din 28 iunie 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. unicse aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 77 din 27 noiembrie 2012 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 827 din 10 decembrie 2012, cu următoarele modificări şi completări:1. la articolul i punctul 6, litera b^1) a articolului 8 se abrogă.2. la articolul i, după punctul 8 se introduc trei noi puncte, punctele 8^1-8^3, cu următorul cuprins:"8^1. la articolul 15, alineatul (1^1) se ...
Monitorul Oficial 369 din 20 Iunie 2013 (M. Of. 369/2013)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 54 din 29 mai 2013 privind unele masuri pentru reorganizarea prin divizare partiala a Regiei Autonome pentru Activitati Nucleare Drobeta-Turnu Severin si infiintarea Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleara - RATEN EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 20 iunie 2013
Având în vedere problemele deosebite cu care se confruntă în prezent sucursala romag prod şi sucursala romag-termo, care afectează şi buna funcţionare a celor două sucursale scn şi siton, blocajul financiar la nivelul regiei autonome pentru activităţi nucleare drobeta-turnu severin, cât şi la nivelul sucursalelor constând în blocarea conturilor şi împiedicarea activităţilor care privesc securitatea nucleară,întrucât este necesară adoptarea unor măsuri urgente pentru a evita destabilizarea activităţii celor două sucursale, scn şi siton, cu consecinţe ireversibile asupra activităţilor legate de securitatea instalaţiilor nucleare,întrucât neadoptarea acestor măsuri conduce la imposibilitatea asigurării cu utilităţi şi materiale necesare operării instalaţiilor nucleare şi poate ...
REGULAMENT din 29 mai 2013 de organizare si functionare a Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleara EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 20 iunie 2013
Cap. idispoziţii generaleart. 1(1) regia autonomă tehnologii pentru energia nucleară, denumită în continuare raten, este persoană juridică română aflată sub autoritatea ministerului economiei. raten se organizează şi funcţionează ca regie de interes strategic, respectând regimul juridic al regiilor autonome şi în conformitate cu actele normative în vigoare care guvernează activitatea de cercetare şi domeniul nuclear, precum şi cu prezentul regulament.(2) raten are sediul în mioveni, str. câmpului nr. 1, judeţul argeş, şi preia de la regia autonomă pentru activităţi nucleare drobeta-turnu severin (raan), cele două sucursale, sucursala cercetări nucleare piteşti (scn) şi sucursala inginerie tehnologică obiective nucleare bucureşti măgurele (siton), ...
Monitorul Oficial 348 din 13 Iunie 2013 (M. Of. 348/2013)
HOTARARE nr. 322 din 29 mai 2013 privind restrictiile de utilizare a anumitor substante periculoase in echipamentele electrice si electronice EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 348 din 13 iunie 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. ii din ordonanţa guvernului nr. 8/2012 pentru modificarea ordonanţei guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicare unitară a legislaţiei uniunii europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1 prezenta hotărâre stabileşte norme privind restricţiile de utilizare a anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice, denumite în continuare eee, contribuind astfel la protecţia sănătăţii umane şi a mediului, inclusiv la recuperarea şi eliminarea ecologică a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.art. 2 (1) prezenta hotărâre se aplică categoriilor de eee prevăzute în ...
Monitorul Oficial 341 din 11 Iunie 2013 (M. Of. 341/2013)
DECIZIE nr. 110 din 5 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 67 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 341 din 11 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorandreea costin - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, excepţie ...
Monitorul Oficial 312 din 30 Mai 2013 (M. Of. 312/2013)
ORDIN nr. 30 din 17 mai 2013 privind aprobarea Normei tehnice "Conditii tehnice de racordare la retelele electrice de interes public pentru centralele electrice fotovoltaice" EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 312 din 30 mai 2013
Având în vedere prevederile art. 36 alin. (7) lit. n) şi ale art. 70 din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012,în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. d) şi ale art. 9 alin. (1) lit. h) şi alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite următorul ordin:art. 1 se aprobă norma tehnică "condiţii tehnice de racordare la reţelele electrice de interes public pentru centralele electrice fotovoltaice", ...








