Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
norme metodologice din 25 iunie 2002
Monitorul Oficial 891 din 30 Decembrie 2010 (M. Of. 891/2010)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 117 din 23 decembrie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010
În vederea respectării angajamentelor asumate de guvernul româniei prin adoptarea măsurii de abrogare a sistemului de impozitare minim şi în concordanţă cu direcţiile de acţiune ale programului de guvernare 2009-2012, care vizează simplificarea cadrului legislativ şi aplicarea noului cadru de politici al comisiei europene în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii, se impune implementarea unui sistem simplificat de impozitare a microîntreprinderilor.având în vedere necesitatea asigurării unui tratament nediscriminatoriu între persoanele juridice rezidente şi persoanele juridice nerezidente în domeniul impunerii veniturilor din dividende, precum şi a menţinerii în anul 2011 a limitării deducerii cheltuielilor privind combustibilul, în anumite condiţii, la calculul bazei ...
Monitorul Oficial 877 din 28 Decembrie 2010 (M. Of. 877/2010)
LEGE-CADRU nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 877 din 28 decembrie 2010
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.art. 2(1) dispoziţiile prezentei legi se aplică:a) personalului din autorităţi şi instituţii publice, respectiv parlamentul, administraţia prezidenţială, autoritatea judecătorească, guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi administrative autonome, ...
Monitorul Oficial 866 din 23 Decembrie 2010 (M. Of. 866/2010)
HOTARARE nr. 1.267 din 8 decembrie 2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licentelor si brevetelor de turism EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 866 din 23 decembrie 2010
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 27 alin. (3) şi al art. 31 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi funcţionarea activitãţii de turism în românia, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 755/2001, cu modificãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.secŢiunea 1eliberarea, retragerea şi radierea certificatelor de clasificare pentru structurile de primire turisticeart. 1 structurile de primire turistice, indiferent de forma de proprietate şi administrare, se clasificã în funcţie de caracteristicile constructive, de dotãri şi serviciile prestate.art. 2 autoritatea administraţiei publice centrale responsabilã în domeniul turismului elibereazã certificatele de clasificare pentru structurile ...
Monitorul Oficial 851 din 20 Decembrie 2010 (M. Of. 851/2010)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 114 din 15 decembrie 2010 pentru completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricola, Fondul european agricol de dezvoltare rurala si Fondul european pentru pescuit si a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeana si a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare si gestionare a datelor necesare desfasurarii politicii comune in domeniul pescuitului si a programului de control, inspectie si supraveghere in domeniul pescuitului si pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbtiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurala, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricola, prin preluarea riscului de creditare de catre fondurile de garantare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 851 din 20 decembrie 2010
Având în vedere prevederile:- art. 55 alin. (4), art. 63 şi art. 65 lit. g) şi h) din regulamentul (ce) nr. 1.198/2006 al consiliului din 27 iulie 2006 privind fondul european pentru pescuit;- art. 34-37 din regulamentul (ce) nr. 498/2007 al comisiei din 26 martie 2007 de stabilire a unor norme detaliate pentru punerea în aplicare a regulamentului (ce) nr. 1.198/2006 al consiliului privind fondul european pentru pescuit;- programul operaţional pentru pescuit 2007-2013, revizuit (axa prioritarã 2, mãsura 2.4 schema de inginerie financiarã şi axa prioritarã 5, mãsura 5.1 asistenţã tehnicã - acţiunea 1);- ...
Monitorul Oficial 852 din 20 Decembrie 2010 (M. Of. 852/2010)
LEGE nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 20 decembrie 2010
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.cap. i dispoziţii generaleart. 1 dreptul la asigurãri sociale este garantat de stat şi se exercitã, în condiţiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, denumit în continuare sistemul public de pensii.art. 2 sistemul public de pensii se organizeazã şi funcţioneazã având ca principii de bazã:a) principiul unicitãţii, potrivit cãruia statul organizeazã şi garanteazã sistemul public de pensii bazat pe aceleaşi norme de drept, pentru toţi participanţii la sistem;b) principiul obligativitãţii, potrivit cãruia persoanele fizice şi juridice au, conform legii, obligaţia de a participa la sistemul public de pensii, drepturile ...
Monitorul Oficial 778 din 22 Noiembrie 2010 (M. Of. 778/2010)
HOTARARE din 12 octombrie 2010 in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 22 noiembrie 2010
(cererile nr. 30.767/05 şi 33.800/06)aceastã hotãrâre va rãmâne definitivã în condiţiile prevãzute de art. 44 § 2 din convenţie. ea poate fi supusã unor modificãri de formã.În cauza maria atanasiu şi alţii împotriva româniei,curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: josep casadevall, preşedinte, elisabet fura, corneliu bîrsan, alvina gyulumyan, egbert myjer, ineta ziemele, ann power, judecãtori, şi santiago quesada, grefier de secţie,dupã ce a deliberat în camera de consiliu la datele de 8 iunie şi 21 septembrie 2010,pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã din urmã datã:procedura1. la originea cauzei se aflã douã ...
Monitorul Oficial 683 din 08 Octombrie 2010 (M. Of. 683/2010)
ORDIN nr. 2.237 din 30 septembrie 2010 pentru aprobarea reglementarii tehnice "Regulament privind atestarea auditorilor energetici pentru cladiri" EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE SI TURISMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 683 din 8 octombrie 2010
Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) şi art. 20 din legea nr. 372/2005 privind performanţa energeticã a clãdirilor, cu modificãrile ulterioare, şi ale art. 3 alin. (2) şi (4), coroborate cu prevederile lit. a i) din anexele nr. 2 şi 3 din legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificãrilor profesionale pentru profesiile reglementate din românia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 5 pct. iv lit. e) din hotãrârea guvernului nr. 1.631/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltãrii regionale şi turismului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 3 alin. (2) şi art. 8 alin. ...
Monitorul Oficial 677 din 06 Octombrie 2010 (M. Of. 677/2010)
HOTARARE nr. 996 din 29 septembrie 2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru incalzirea locuintei, precum si a unor facilitati populatiei pentru plata energiei termice, cu modificarile si completarile ulterioare, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.350/2006 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 6 octombrie 2010
HotĂ?rÂre nr. 996 din 29 septembrie 2010 pentru modificarea şi completarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încãlzirea locuinţei, precum şi a unor facilitãţi populaţiei pentru plata energiei termice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, aprobate prin hotãrârea guvernului nr. 1.350/2006 emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 677 din 6 octombrie 2010 În temeiul art. 108 alin. (4) din constituţia româniei, republicatã, ...
Monitorul Oficial 645 din 16 Septembrie 2010 (M. Of. 645/2010)
NORME METODOLOGICE din 1 septembrie 2010 de aplicare a Legii nr. 184/2001 privind organizarea si exercitarea profesiei de arhitect EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 645 din 16 septembrie 2010
Cap. i dispoziţii generale art. 1 (1) prezentele norme metodologice, denumite în continuare norme, reglementeazã punerea în aplicare a prevederilor legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, privind procedura de recunoaştere a titlurilor oficiale de calificare în vederea exercitãrii profesiei de arhitect pe teritoriul româniei, aspectele referitoare la exercitarea acestei profesii, precum şi instituţiile competente pentru eliberarea documentelor necesare obţinerii acestui drept. (2) prezentele norme se aplicã arhitecţilor cetãţeni ai statelor membre ale uniunii europene, ai celorlalte state ...
HOTARARE nr. 932 din 1 septembrie 2010 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 184/2001 privind organizarea si exercitarea profesiei de arhitect EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 645 din 16 septembrie 2010
HotĂ?rÂre nr. 932 din 1 septembrie 2010 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 645 din 16 septembrie 2010 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã normele metodologice de aplicare a legii nr. 184/2001 privind organizarea ...








