Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
norme metodologice din 16 iulie 2002
Monitorul Oficial 418 bis din 15 Iunie 2011 (M. Of. 418 bis/2011)
NORME METODOLOGICE din 3 iunie 2011 privind intocmirea situatiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele Internationale de Raportare Financiara, aplicabile institutiilor de credit in scopuri de supraveghere prudentiala*) EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 418 bis din 15 iunie 2011
-------- *) aprobate de ordinul nr. 3 din 3 iunie 2011, publicat în monitorul oficial nr. 418 din 15 iunie 2011.cap. i dispoziŢii generale1. (1) instituţiile de credit au obligaţia, potrivit legii, sã întocmeascã situaţii financiare finrep la nivel individual, la termenele şi în forma stabilite prin prezentele norme metodologice.(2) situaţiile financiare finrep la nivel individual trebuie sã reflecte operaţiunile şi situaţia financiarã a instituţiei de credit, a sucursalelor şi a celorlalte sedii secundare ale acesteia, pe bazã individualã.(3) situaţiile financiare finrep la nivel individual reprezintã situaţii globale, respectiv situaţii care privesc ansamblul teritoriului naţional al instituţiei de credit (sediu social, ...
NORME METODOLOGICE din 3 iunie 2011 privind intocmirea raportarilor periodice cuprinzand informatii statistice de natura financiar-contabila, aplicabile sucursalelor din Romania ale institutiilor de credit din alte state membre*) EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 418 bis din 15 iunie 2011
--------*) aprobate de ordinul nr. 2 din 3 iunie 2011, publicat în monitorul oficial nr. 418 din 15 iunie 2011.cap. i dispoziŢii generale1. sucursalele din românia ale instituţiilor de credit din alte state membre, denumite în continuare sucursale au obligaţia, potrivit legii, sã întocmeascã raportãri periodice cuprinzând informaţii statistice de naturã financiar - contabilã, la termenele şi în forma stabilite prin normele metodologice.2. raportãrile periodice cuprinzând informaţii statistice de naturã financiar - contabilã privesc ansamblul teritoriului naţional în care sucursala îşi desfãşoarã activitatea, respectiv sucursala însãşi şi sediile secundare subordonate acesteia.cap. ii structura, reguli generale de Întocmire, depunere Şi transmitere ...
Monitorul Oficial 483 din 07 Iulie 2011 (M. Of. 483/2011)
SISTEM din 29 iunie 2011 de raportare contabila la 30 iunie 2011 a operatorilor economici EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 7 iulie 2011
Cap. ia. norme metodologice privind întocmirea şi depunerea raportãrilor contabile la 30 iunie 20111. generalitãţi1.1. entitãţile care aplicã reglementãrile contabile conforme cu directiva a iv-a a comunitãţilor economice europene, parte componentã a reglementãrilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, indiferent de forma de organizare şi forma de proprietate, şi care îndeplinesc condiţiile prevãzute la art. 1 alin. (2) din ordin au obligaţia sã întocmeascã şi sã depunã raportãri contabile la 30 iunie 2011 la unitãţile teritoriale ale ministerului finanţelor publice.1.2. pentru asigurarea informaţiilor destinate sistemului instituţional al statului, ...
Monitorul Oficial 469 din 05 Iulie 2011 (M. Of. 469/2011)
ORDIN nr. 946 din 4 iulie 2005 (*republicat*) pentru aprobarea Codului controlului intern/managerial, cuprinzand standardele de control intern/managerial la entitatile publice si pentru dezvoltarea sistemelor de control intern/managerial EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 469 din 5 iulie 2011
----------*) republicat în temeiul art. iv din ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.649/2011 privind modificarea şi completarea ordinului ministrului finanţelor publice nr. 946/2005 pentru aprobarea codului controlului intern, cuprinzând standardele de management/control intern la entitãţile publice şi pentru dezvoltarea sistemelor de control managerial, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 140 din 24 februarie 2011.ordinul ministrului finanţelor publice nr. 946/2005, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 675 din 28 iulie 2005, a mai fost modificat şi completat prin:- ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.389/2006 privind modificarea şi completarea ordinului ministrului finanţelor publice nr. 946/2005 pentru ...
Monitorul Oficial 457 din 30 Iunie 2011 (M. Of. 457/2011)
ORDIN nr. 5.015 din 20 iunie 2011 pentru modificarea Ordinului vicepresedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 4.822/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de autorizare a exportatorilor in vederea emiterii in procedura simplificata a dovezilor de origine preferentiala in cadrul acordurilor ce reglementeaza comertul preferential dintre Comunitate si tarile partenere, a certificatelor A.TR. care atesta statutul de marfa in libera circulatie in cadrul Uniunii vamale UE-Turcia EMITENT: AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 30 iunie 2011
Având în vedere:- decizia consiliului din 16 septembrie 2010 privind semnarea în numele uniunii europene şi aplicarea cu titlu provizoriu a acordului de liber schimb dintre uniunea europeanã şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi republica coreea, pe de altã parte;- prevederile protocolului privind definirea noţiunii de "produse originare" şi metodele de cooperare administrativã din acord,în temeiul art. 5 alin. (3) din hotãrârea guvernului nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii naţionale a vãmilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,vicepreşedintele agenţiei naţionale de administrare fiscalã emite urmãtorul ordin:art. i ordinul vicepreşedintelui agenţiei naţionale de administrare fiscalã nr. 4.822/2007 ...
Monitorul Oficial 452 din 28 Iunie 2011 (M. Of. 452/2011)
LEGE nr. 104 din 15 iunie 2011 privind calitatea aerului inconjurator EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 28 iunie 2011
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.cap. i dispoziţii generaleart. 1 prezenta lege are ca scop protejarea sãnãtãţii umane şi a mediului ca întreg prin reglementarea mãsurilor destinate menţinerii calitãţii aerului înconjurãtor acolo unde aceasta corespunde obiectivelor pentru calitatea aerului înconjurãtor stabilite prin prezenta lege şi îmbunãtãţirea acesteia în celelalte cazuri.art. 2 prezenta lege prevede mãsuri la nivel naţional privind:a) definirea şi stabilirea obiectivelor pentru calitatea aerului înconjurãtor destinate sã evite şi sã previnã producerea unor evenimente dãunãtoare şi sã reducã efectele acestora asupra sãnãtãţii umane şi a mediului ca întreg;b) evaluarea calitãţii aerului înconjurãtor pe întreg teritoriul ţãrii pe baza unor ...
Monitorul Oficial 443 din 24 Iunie 2011 (M. Of. 443/2011)
LEGE nr. 80 din 6 iunie 2011 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 24 iunie 2011
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.art. iordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul româniei a cetãţenilor statelor membre ale uniunii europene şi spaţiului economic european, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 646 din 21 iulie 2005, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 260/2005, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:1. titlul se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:"ordonanŢĂ de urgenŢĂprivind libera circulaţie pe teritoriul româniei a cetãţenilor statelor membre ale uniunii europene, spaţiului economic european şi a cetãţenilor confederaţiei elveţiene"2. articolul 1 se modificã şi ...
Monitorul Oficial 418 din 15 Iunie 2011 (M. Of. 418/2011)
ORDIN nr. 3 din 3 iunie 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind intocmirea situatiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internationale de raportare financiara, aplicabile institutiilor de credit in scopuri de supraveghere prudentiala EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 15 iunie 2011
Având în vedere prevederile art. 153 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 227/2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul prevederilor art. 420 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 99/2006, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 227/2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 48 din legea nr. 312/2004 privind statutul bãncii naţionale a româniei,banca naţionalã a româniei emite urmãtorul ordin:art. 1 (1) se aprobã normele metodologice privind întocmirea situaţiilor financiare finrep la nivel individual, conforme cu standardele ...
ORDIN nr. 2 din 3 iunie 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind intocmirea raportarilor periodice cuprinzand informatii statistice de natura financiar-contabila, aplicabile sucursalelor din Romania ale institutiilor de credit din alte state membre EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 15 iunie 2011
Având în vedere prevederile art. 51 alin. (1) lit. e) şi art. 59 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 227/2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul prevederilor art. 420 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 99/2006, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 227/2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 48 din legea nr. 312/2004 privind statutul bãncii naţionale a româniei,banca naţionalã a româniei emite urmãtorul ordin:art. 1(1) se aprobã normele metodologice privind întocmirea raportãrilor ...
Monitorul Oficial 409 din 10 Iunie 2011 (M. Of. 409/2011)
LEGE nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 409 din 10 iunie 2011
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege cuprinde dispoziţiile privind punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 511 din 24 iulie 2009, denumită în continuare codul civil, având ca principal obiect punerea de acord a legislaţiei civile existente cu prevederile acestuia, precum şi soluţionarea conflictului de legi rezultând din intrarea în vigoare a codului civil.art. 2ori de câte ori legi speciale sau complementare codului civil fac trimitere la "codicele civil" sau "codul civil", denumit în continuare codul civil din 1864, sau la dispoziţii abrogate ori modificate ...








