Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
metodologie din 21 mai 2012
Monitorul Oficial 330 din 16 Mai 2012 (M. Of. 330/2012)
CONDITII din 26 aprilie 2012 privind organizarea masterului didactic EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 330 din 16 mai 2012
Cap. idispoziţii generaleart. 1organizarea şi implementarea masterului didactic se desfãşoarã în temeiul legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cu referire la art. 236-239.art. 2(1) programul de studii de master didactic cu durata de 2 ani este obligatoriu în formarea iniţialã pentru ocuparea funcţiilor didactice din învãţãmântul preuniversitar, pregãteşte cadre didactice profesioniste pentru disciplinele prevãzute în planurile-cadru din învãţãmântul preuniversitar şi vizeazã urmãtoarele competenţe didactice ale absolvenţilor:a) transferul procedurilor specifice domeniului de cunoaştere studiat la nivelul licenţei într-o metodologie didacticã relevantã pentru disciplina şcolarã respectivã;b) identificarea problemelor în învãţare/predare/evaluare la nivelul grupurilor de elevi şi proiectarea de ...
Monitorul Oficial 328 din 15 Mai 2012 (M. Of. 328/2012)
HOTARARE ARBITRALA nr. 5 din 12 aprilie 2012 avand ca obiect stabilirea criteriilor de repartizare a remuneratiilor pentru radiodifuzarea fonogramelor de comert, a fonogramelor publicate in scop comercial si a reproducerilor acestora de catre organismele de radiodifuziune cuvenite organismelor Asociatia pentru Drepturile Producatorilor de Fonograme din Romania (ADPFR) si Uniunea Producatorilor de Fonograme din Romania (UPFR), precum si comisionul datorat colectorului unic UPFR, pentru perioada 1 iulie 2011 - 31 decembrie 2012 EMITENT: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 15 mai 2012
Corpul de arbitri de pe lângãoficiul român pentru drepturile de autordosar nr. 5/2012completul de arbitraj este constituit din:- manolache onofrei tatiana - preşedinte- babiuc victor - arbitru- nemeş vasile - arbitru- ciubotã cãtãlin ion - arbitru- Ştiolicã florin - arbitrupe rol se aflã soluţionarea cererii de arbitraj formulate de upfr, înregistratã la secretariatul general al corpului de arbitri de ...
DECIZIE nr. 50 din 17 aprilie 2012 privind publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Hotararii arbitrale nr. 5 pronuntate la data de 12 aprilie 2012, avand ca obiect stabilirea criteriilor de repartizare a remuneratiilor pentru radiodifuzarea fonogramelor de comert, a fonogramelor publicate in scop comercial si a reproducerilor acestora de catre organismele de radiodifuziune cuvenite organismelor Asociatia pentru Drepturile Producatorilor de Fonograme din Romania (ADPFR) si Uniunea Producatorilor de Fonograme din Romania (UPFR), precum si comisionul datorat colectorului unic UPFR, pentru perioada 1 iulie 2011 - 31 decembrie 2012 EMITENT: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 15 mai 2012
Având în vedere dispoziţiile art. 131^2 alin. (8) şi art. 138 alin. (1) lit. a) din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 din hotãrârea guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotãrile necesare îndeplinirii atribuţiilor oficiului român pentru drepturile de autor, cu modificãrile ulterioare,directorul general al oficiului român pentru drepturile de autor emite urmãtoarea decizie:art. 1se publicã în monitorul oficial al româniei, partea i, hotãrârea arbitralã nr. 5 pronunţatã la data de 12 aprilie 2012, având ca obiect stabilirea criteriilor ...
Monitorul Oficial 327 din 15 Mai 2012 (M. Of. 327/2012)
METODOLOGIE din 29 martie 2012 privind aplicarea planurilor-cadru de invatamant pentru invatamantul primar, ciclul achizitiilor fundamentale - clasa pregatitoare, clasa I si clasa a II-a EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 15 mai 2012
I. dispoziţii generaleart. 1 prezenta metodologie reglementeazã aplicarea planurilor-cadru de învãţãmânt pentru învãţãmântul primar, ciclul achiziţiilor fundamentale - clasa pregãtitoare, clasa i şi clasa a ii-a.art. 2 În sensul prezentei metodologii, se definesc urmãtorii termeni:a) plan-cadru de învãţãmânt - document oficial de tip reglator, instrument de bazã în promovarea politicilor educaţionale la nivel naţional, care jaloneazã resursele de timp ale procesului de predare-învãţare-evaluare; planurile-cadru de învãţãmânt stabilesc, difere nţiat în funcţie de nivelul de şcolarizare, disciplinele studiate de cãtre elevi în şcoalã, numãrul minim şi maxim de ore alocate acestora, precum şi numãrul total de ore studiate pe sãptãmânã;b) cicluri ...
ORDIN nr. 3.654 din 29 martie 2012 privind aprobarea planurilor-cadru de invatamant pentru invatamantul primar, ciclul achizitiilor fundamentale - clasa pregatitoare, clasa I si clasa a II-a si a Metodologiei privind aplicarea planurilor-cadru de invatamant pentru invatamantul primar, ciclul achizitiilor fundamentale - clasa pregatitoare, clasa I si clasa a II-a EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 15 mai 2012
În conformitate cu prevederile art. 64-68 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul prevederilor hotãrârii guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.art. 1 se aprobã planul-cadru de învãţãmânt pentru învãţãmântul primar, ciclul achiziţiilor fundamentale - clasa pregãtitoare, clasa i şi clasa a ii-a. planul-cadru este cuprins în anexa nr. 1, care face parte integrantã din prezentul ordin.art. 2 se aprobã planul-cadru de învãţãmânt pentru învãţãmântul primar, ciclul achiziţiilor fundamentale - clasa pregãtitoare, clasa i şi clasa ...
Monitorul Oficial 312 din 10 Mai 2012 (M. Of. 312/2012)
METODOLOGIE din 2 mai 2012 pentru evaluarea externa in vederea autorizarii provizorii, acreditarii si pentru evaluarea periodica a scolilor doctorale, pe domenii EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 312 din 10 mai 2012
Art. 1(1) programele doctorale corespund celui de-al treilea ciclu de studii universitare în cadrul procesului bologna şi permit dobândirea unei calificãri de nivelul 8 din eqf/cec şi din cadrul naţional al calificãrilor.(2) autorizarea provizorie, acreditarea şi evaluarea periodicã a şcolilor doctorale, pe domenii de studii universitare de doctorat, se realizeazã în conformitate cu prezenta metodologie.(3) pot organiza programe de studii universitare de doctorat într-un anumit domeniu instituţiile prevãzute la art. 158 alin. (2) şi (3) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.(4) la nivelul fiecãrei instituţii care are dreptul de a organiza cel puţin douã programe ...
ORDIN nr. 3.850 din 2 mai 2012 privind aprobarea Metodologiei pentru evaluarea externa in vederea autorizarii provizorii, acreditarii si pentru evaluarea periodica a scolilor doctorale, pe domenii EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 312 din 10 mai 2012
În conformitate cu prevederile art. 158, 163, 167, 170, 174, 176, 289 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calitãţii educaţiei, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 87/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul hotãrârii guvernului nr. 681/2011 privind aprobarea codului studiilor universitare de doctorat, al hotãrârii guvernului nr. 966/2011 pentru aprobarea nomenclatorului domeniilor şi al specializãrilor/programelor de studii universitare, a structurii instituţiilor de învãţãmânt superior, a domeniilor şi programelor de studii ...
Monitorul Oficial 308 din 09 Mai 2012 (M. Of. 308/2012)
SENTINTA CIVILA nr. 114 din 21 februarie 2011 referitoare la examinarea actiunii in contencios administrativ privind recalcularea pensiilor speciale EMITENT: CURTEA DE APEL CLUJ - SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 308 din 9 mai 2012
Dosar nr. 1.966/33/2010instanţa constituitã din:preşedinte - monica ileana iugagrefier - luminiţa floreans-a luat în examinare acţiunea în contencios administrativ formulatã de reclamanţii bercea ionel, cârcu ioan, cherecheş aurel, ciuclea florin doru, codrea gheorghe, dan vasile, galoş liviu, iepure viorel, lãdar gavril, pãcurar stelian vasile, pintea alexandru, prunean vasile ozon, roşu ion, suciu nicolae, taloş cornel vasile, teodorescu ion, vaidoş ion şi varga iosif şi cererea de intervenţie formulatã de intervenientul ministerului administraţiei şi internelor în contradictoriu cu pârâtul guvernul româniei, având ca obiect anulare acte emise de autoritãţile de reglementare - hotãrârea guvernului nr. 735/2010 - recalculare ...
ORDIN nr. 46 din 2 mai 2012 pentru modificarea si completarea Metodologiei privind atestarea personalului tehnic de specialitate in domeniul ISCIR, aprobata prin Ordinului inspectorului de stat sef al Inspectiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat nr. 165/2011 EMITENT: INSPECTIA DE STAT PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE SI INSTALATIILOR DE RIDICAT PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 308 din 9 mai 2012
Având în vedere dispoziţiile legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţã a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, republicatã,în aplicarea hotãrârii guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei de stat pentru controlul cazanelor, recipientelor sub presiune şi instalaţiilor de ridicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,inspectorul de stat şef al inspecţiei de stat pentru controlul cazanelor, recipientelor sub presiune şi instalaţiilor de ridicat emite urmãtorul ordin:art. i metodologia privind atestarea personalului tehnic de specialitate în domeniul iscir, aprobatã prin ordinul inspectorului de stat şef al inspecţiei de stat pentru controlul cazanelor, recipientelor ...
Monitorul Oficial 254 din 17 Aprilie 2012 (M. Of. 254/2012)
NORME METODOLOGICE din 5 aprilie 2012 privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice, precum şi a unor raportări financiare lunare în anul 2012 EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 254 din 17 aprilie 2012
──────────aprobate prin ordinul nr. 479 din 5 aprilie 2012, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 254 din 17 aprilie 2012.──────────cap. isituaţii financiare trimestriale1.1. autorităţile publice, ministerele, celelalte organe ale administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile publice autonome şi instituţiile publice aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea lor au obligaţia, potrivit legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să întocmească situaţii financiare trimestriale şi anuale.1.2. situaţiile financiare care se întocmesc de instituţiile publice la finele trimestrelor i, ii şi iii în anul 2012 se compun din: bilanţ, contul de rezultat patrimonial, situaţia fluxurilor de trezorerie, ...