Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 85 din 28 mai 1997
Monitorul Oficial 826 din 23 Decembrie 2013 (M. Of. 826/2013)
LEGE nr. 377 din 19 decembrie 2013 pentru modificarea si completarea Legii responsabilitatii fiscal-bugetare nr. 69/2010 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 826 din 23 decembrie 2013
Având în vedere prevederile directivei 2011/85/ue a consiliului din 8 noiembrie 2011 privind cerinţele referitoare la cadrele bugetare ale statelor membre, publicată în jurnalul oficial al uniunii europene seria l nr. 306 din 23 noiembrie 2011,ţinând cont de necesitatea respectării prevederilor tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul uniunii economice şi monetare între regatul belgiei, republica bulgaria, regatul danemarcei, republica federală germania, republica estonia, irlanda, republica elenă, regatul spaniei, republica franceză, republica italiană, republica cipru, republica letonia, republica lituania, marele ducat de luxemburg, ungaria, malta, regatul Ţărilor de jos, republica austria, republica polonă, republica portugheză, românia, republica ...
Monitorul Oficial 715 bis din 20 Noiembrie 2013 (M. Of. 715 bis/2013)
REGULAMENT din 14 noiembrie 2013 de organizare si functionare privind procedurile de atribuire a contractelor de achizitie publica (Anexa nr. 1)*) EMITENT: DEPARTAMENTUL PENTRU PROIECTE DE INFRASTRUCTURA SI INVESTITII STRAINE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 715 bis din 20 noiembrie 2013
---------*) aprobat de ordinul nr. 460 din 14 noiembrie 2013, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 715 din 20 noiembrie 2013.a. scopregulamentul îşi propune să prezinte etapele şi documentele necesare pentru derularea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică în conformitate cu prevederile o.u.g. nr. 34/2006 şi h.g. nr. 925/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi etapele, activităţile şi documentele necesare pentru organizarea şi coordonarea procesului întocmirii şi semnării contractelor din cadrul c.n.a.d.n.r. - s.a. precum şi a actelor adiţionale aferente, de către serviciile de contractare/compartimentele de achiziţii, în conformitate cu aceleaşi reglementări anterior menţionate.regulamentul ...
Monitorul Oficial 758 din 05 Decembrie 2013 (M. Of. 758/2013)
DISPOZITII GENERALE din 26 noiembrie 2013 de aparare impotriva incendiilor la unitati sanitare EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 758 din 5 decembrie 2013
Cap. i scop şi domeniu de aplicareart. 1 scopul prezentelor dispoziţii generale de apărare împotriva incendiilor la unităţi sanitare, denumite în continuare dispoziţii generale, este de prevenire şi reducere a riscurilor de producere a incendiilor, de asigurare a condiţiilor pentru limitarea propagării şi dezvoltării acestora prin măsuri tehnice şi organizatorice, pentru protecţia utilizatorilor, forţelor care acţionează la intervenţie, bunurilor şi mediului împotriva efectelor incendiilor.art. 2 (1) dispoziţiile generale se aplică şi sunt obligatorii pentru unităţile sanitare, aflate pe teritoriul româniei, indiferent de forma de proprietate, utilizare sau administrare ori de autoritatea/instituţia coordonatoare.(2) construcţiile şi spaţiile specifice unităţilor sanitare sunt:a) cabinetele ...
ORDIN nr. 1.427 din 26 noiembrie 2013 pentru aprobarea Dispozitiilor generale de aparare impotriva incendiilor la unitati sanitare EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 758 din 5 decembrie 2013
Având în vedere prevederile art. 17 alin. (2) din legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările ulterioare, art. 3 alin. (1) şi (2) şi art. 11 lit. c) din regulamentul de organizare şi funcţionare al inspectoratului general pentru situaţii de urgenţă, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 1.490/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea şi realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile societăţii informaţionale între românia şi statele membre ale uniunii europene, precum şi comisia europeană, cu modificările şi ...
DISPOZITII GENERALE din 24 octombrie 2013 de aparare impotriva incendiilor la unitati sanitare EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR INTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 758 din 5 decembrie 2013
Cap. i scop şi domeniu de aplicareart. 1 scopul prezentelor dispoziţii generale de apărare împotriva incendiilor la unităţi sanitare, denumite în continuare dispoziţii generale, este de prevenire şi reducere a riscurilor de producere a incendiilor, de asigurare a condiţiilor pentru limitarea propagării şi dezvoltării acestora prin măsuri tehnice şi organizatorice, pentru protecţia utilizatorilor, forţelor care acţionează la intervenţie, bunurilor şi mediului împotriva efectelor incendiilor.art. 2 (1) dispoziţiile generale se aplică şi sunt obligatorii pentru unităţile sanitare, aflate pe teritoriul româniei, indiferent de forma de proprietate, utilizare sau administrare ori de autoritatea/instituţia coordonatoare.(2) construcţiile şi spaţiile specifice unităţilor sanitare sunt:a) cabinetele ...
ORDIN nr. 146 din 24 octombrie 2013 pentru aprobarea Dispozitiilor generale de aparare impotriva incendiilor la unitati sanitare EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR INTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 758 din 5 decembrie 2013
Având în vedere prevederile art. 17 alin. (2) din legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările ulterioare, art. 3 alin. (1) şi (2) şi art. 11 lit. c) din regulamentul de organizare şi funcţionare al inspectoratului general pentru situaţii de urgenţă, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 1.490/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea şi realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile societăţii informaţionale între românia şi statele membre ale uniunii europene, precum şi comisia europeană, cu modificările şi ...
Monitorul Oficial 715 din 20 Noiembrie 2013 (M. Of. 715/2013)
ORDIN nr. 460 din 14 noiembrie 2013 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare privind procedurile de atribuire a contractelor de achizitie publica, a Regulamentului de organizare si functionare privind monitorizarea si executia contractelor de asistenta tehnica, servicii de consultanta si contracte de lucrari in baza Conditiilor generale de contract de constructie de lucrari de inginerie si cladiri proiectate de catre beneficiar (FIDIC Rosu - ed. 1999) si a Regulamentului de organizare si functionare privind monitorizarea si executia contractelor de asistenta tehnica, servicii de consultanta si contracte de lucrari in baza Conditiilor generale de contract de constructie-proiectare si echipamente (FIDIC Galben - ed. 1999) EMITENT: GUVERNUL - DEPARTAMENTUL PENTRU PROIECTE DE INFRASTRUCTURA SI INVESTITII STRAINE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 715 din 20 noiembrie 2013
În temeiul art. 3 alin. (1) pct. i lit. a), h), r) şi s) şi al art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 7/2013 privind organizarea şi funcţionarea departamentului pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine,ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine emite următorul ordin:art. 1 se aprobă următoarele acte, prevăzute în anexele nr. 1-3*), care fac parte integrantă din prezentul ordin, ce se constituie drept anexe la regulamentul de organizare şi funcţionare al companiei naţionale de autostrăzi şi drumuri naţionale din românia - s.a.:---------*) anexele nr. 1-3 se publică în monitorul oficial al ...
Monitorul Oficial 662 din 29 Octombrie 2013 (M. Of. 662/2013)
ORDIN nr. 3.058/C din 15 octombrie 2013 privind modificarea si completarea Regulamentului de organizare si functionare a Ministerului Justitiei, aprobat prin Ordinul ministrului justitiei nr. 120/C/2011 EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 29 octombrie 2013
Având în vedere hotărârea guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, şi hotărârea guvernului nr. 1.849/2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile administraţiei naţionale a penitenciarelor, cu modificările ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 13 şi art. 23 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 652/2009, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul justiţiei emite următorul ordin:art. iregulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului justiţiei, aprobat prin ordinul ministrului justiţiei nr. 120/c/2011, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 116 din 16 februarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. ...
Monitorul Oficial 515 din 14 August 2013 (M. Of. 515/2013)
LEGE nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 515 din 14 august 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. iobiectul reglementăriiart. 1prezenta lege are ca obiect punerea în aplicare a legii nr. 135/2010 privind codul de procedură penală, prin reglementarea situaţiilor tranzitorii rezultând din intrarea sa în vigoare, precum şi prin punerea de acord a legislaţiei cu dispoziţiile acesteia.art. 2În cuprinsul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:a) codul de procedură penală - legea nr. 135/2010 privind codul de procedură penală, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege;b) codul de procedură penală din 1968 - ...
Monitorul Oficial 392 din 29 Iunie 2013 (M. Of. 392/2013)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 29 iunie 2013
Având în vedere modificarea cadrului legal de desfăşurare a procesului civil prin adoptarea codului de procedură civilă, precum şi punerea în aplicare a noilor instituţii adoptate prin codul civil,ţinând seama de faptul că evoluţia în plan legislativ menţionată nu s-a reflectat într-un mod adecvat şi la nivelul cadrului normativ privind taxele judiciare de timbru, care au rămas în principal la nivelul stabilit în anul 1997, actualizat în anul 2010 prin aplicarea indicelui de inflaţie,pentru ca sistemul de taxare să reflecte noua structură şi dinamică a procesului civil, noile garanţii procedurale acordate părţilor pentru asigurarea unui proces echitabil, precum şi acoperirea ...