Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 54 din 8 mai 2025
Monitorul Oficial 963 din 17 Octombrie 2025 (M. Of. 963/2025)
HOTĂRÂRE nr. 864 din 16 octombrie 2025 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 al Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", regie autonomă de interes naţional aflată sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 963 din 17 octombrie 2025
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, precum şi al art. 1 lit. a) şi art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 al regiei autonome „administraţia patrimoniului protocolului de stat“, regie autonomă de interes naţional aflată sub autoritatea secretariatului general al guvernului, prevăzut ...
HOTĂRÂRE nr. 860 din 16 octombrie 2025 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 al Societăţii de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 963 din 17 octombrie 2025
Având în vedere prevederile art. xxxiii din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legii bugetului de stat pe anul 2025 nr. 9/2025, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) şi alin. (7^1) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ...
HOTĂRÂRE nr. 859 din 16 octombrie 2025 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 963 din 17 octombrie 2025
Având în vedere prevederile art. xxxiii din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legii bugetului de stat pe anul 2025 nr. 9/2025, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) şi alin. (7^1) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ...
Monitorul Oficial 961 din 17 Octombrie 2025 (M. Of. 961/2025)
ORDIN nr. 1.945 din 15 septembrie 2025 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 pentru Societatea Metrom - S.A. - filiala Companiei Naţionale ROMARM - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului EMITENT: Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 961 din 17 octombrie 2025
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 189/2025 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, digitalizării, antreprenoriatului şi turismului, ale art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 14 alin. (3) ...
Monitorul Oficial 960 din 16 Octombrie 2025 (M. Of. 960/2025)
DECIZIA nr. 341 din 29 septembrie 2025 referitoare la interpretarea prevederilor art. 21 din Legea nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, cu modificările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 960 din 16 octombrie 2025
Dosar nr. 3.067/1/2024 ┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei││elena carmen │i civile – ││popoiag │preşedintele ││ │completului │├───────────────┼──────────────────────┤│lavinia curelea│- judecător la secţia ││ ...
Monitorul Oficial 958 din 16 Octombrie 2025 (M. Of. 958/2025)
DECIZIA nr. 199 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2020 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 958 din 16 octombrie 2025
┌───────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│mihaela │- judecător ││ciochină │ │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ ...
Monitorul Oficial 957 din 16 Octombrie 2025 (M. Of. 957/2025)
DECIZIA nr. 414 din 8 octombrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 4, 8, 11, 17 şi 24 şi ale art. II pct. 1 şi 3 din lege EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 957 din 16 octombrie 2025
┌─────────────────┬───────────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├─────────────────┼───────────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├─────────────────┼───────────────────────┤│mihai busuioc ...
Monitorul Oficial 955 din 15 Octombrie 2025 (M. Of. 955/2025)
DECIZIA nr. 299 din 15 septembrie 2025 referitoare la chestiunea de drept privind recalcularea pensiei pentru un pensionar fost grefier EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 955 din 15 octombrie 2025
Dosar nr. 697/1/2025 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 947 din 14 Octombrie 2025 (M. Of. 947/2025)
DECIZIA nr. 413 din 8 octombrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (1)] şi pct. 6, art. III alin. (3), art. IV alin. (1) şi art. V alin. (1) şi (2) din lege EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 947 din 14 octombrie 2025
┌───────────────┬───────────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────┼───────────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────┼───────────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...
Monitorul Oficial 950 din 14 Octombrie 2025 (M. Of. 950/2025)
DECIZIA nr. 315 din 22 septembrie 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. d) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 950 din 14 octombrie 2025
Dosar nr. 690/1/2025 ┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├───────────────┼──────────────────────┤│carmen elena ...








