Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 421 din 18 iulie 2001
Monitorul Oficial 518 din 17 Iulie 2002 (M. Of. 518/2002)
LEGE nr. 480 din 9 iulie 2002 privind infiintarea Universitatii "Bioterra" din Bucuresti EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 518 din 17 iulie 2002
Parlamentul româniei adopta prezenta lege. art. 1 se înfiinţeazã universitatea "bioterra" din bucureşti ca instituţie de învãţãmânt superior, persoana juridicã de drept privat şi de utilitate publica, parte a sistemului naţional de învãţãmânt, cu sediul în municipiul bucureşti, str. garlei nr. 81, sectorul 1. art. 2 universitatea "bioterra" din bucureşti se înfiinţeazã cu urmãtoarea facultate şi specializare acreditate: facultatea de management agroturistic, specializarea inginerie şi management agroturistic, cu predare în limba romana. art. 3 dupã intrarea în vigoare a prezentei legi, în ...
Monitorul Oficial 482 din 05 Iulie 2002 (M. Of. 482/2002)
LEGE nr. 421 din 27 iunie 2002 privind regimul juridic al vehiculelor fara stapan sau abandonate pe terenuri apartinand domeniului public sau privat al statului ori al unitatilor administrativ-teritoriale EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 482 din 5 iulie 2002
Parlamentul româniei adopta prezenta lege. cap. 1 dispoziţii generale art. 1 prezenta lege stabileşte regimul juridic al vehiculelor fãrã stãpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unitãţilor administrativ-teritoriale. art. 2 În sensul prezentei legi, urmãtoarele notiuni se definesc astfel: a) vehicul fãrã stãpân - vehiculul de orice categorie, fãrã placuta de înmatriculare sau alte marcaje oficiale, stationat pe domeniul public sau privat al statului ori al unitãţilor administrativ-teritoriale, al cãrui proprietar sau ...
Monitorul Oficial 22 din 16 Ianuarie 2002 (M. Of. 22/2002)
ORDIN nr. 2.164 din 31 octombrie 2001 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 423/2001 pentru sprijinirea sectorului de pescuit la Marea Neagra EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 16 ianuarie 2002
Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor şi ministrul finanţelor publice, în temeiul art. 8 alin. (10) din hotãrârea guvernului nr. 12/2001 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor, cu modificãrile ulterioare, în temeiul art. 14 alin. (1) din hotãrârea guvernului nr. 18/2001 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificãrile ulterioare, în baza prevederilor alin. (3) al articolului unic din legea nr. 423/2001 pentru sprijinirea sectorului de pescuit la marea neagra, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 406 din 23 iulie 2001, ...
ORDIN nr. 421 din 30 octombrie 2001 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 423/2001 pentru sprijinirea sectorului de pescuit la Marea Neagra EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTATIEI SI PADURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 16 ianuarie 2002
Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor şi ministrul finanţelor publice, în temeiul art. 8 alin. (10) din hotãrârea guvernului nr. 12/2001 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor, cu modificãrile ulterioare, în temeiul art. 14 alin. (1) din hotãrârea guvernului nr. 18/2001 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificãrile ulterioare, în baza prevederilor alin. (3) al articolului unic din legea nr. 423/2001 pentru sprijinirea sectorului de pescuit la marea neagra, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 406 din 23 iulie 2001, ...
Monitorul Oficial 835 din 27 Decembrie 2001 (M. Of. 835/2001)
LEGE nr. 745 din 7 decembrie 2001 pentru ratificarea Memorandumului de intelegere dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Turcia privind crearea unei linii directe de ferry-boat intre Samsun si Constanta, semnat la Ankara la 15 iulie 1996 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 27 decembrie 2001
Parlamentul româniei adopta prezenta lege. articol unic se ratifica memorandumul de înţelegere dintre guvernul româniei şi guvernul republicii turcia privind crearea unei linii directe de ferry-boat între samsun şi constanta, semnat la ankara la 15 iulie 1996. aceasta lege a fost adoptatã de camera deputaţilor în şedinţa din 8 octombrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din constituţia româniei. preŞedintele camerei deputaŢilor ...
Monitorul Oficial 784 din 11 Decembrie 2001 (M. Of. 784/2001)
LEGE nr. 743 din 6 decembrie 2001 bugetului de stat pe anul 2002 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 11 decembrie 2001
Parlamentul româniei adopta prezenta lege. cap. 1 dispoziţii generale art. 1 obiectul prezentei legi îl constituie stabilirea volumului veniturilor şi a structurii acestora pe surse, al alocãrii cheltuielilor, pe destinaţii, pentru bugetul de stat şi bugetele fondurilor speciale, a sumelor provenite din credite externe, venituri extrabugetare şi fonduri externe nerambursabile, pentru anul 2002, precum şi responsabilitãţile instituţiilor publice implicate în procesul de execuţie bugetarã. art. 2 bugetul de stat autorizeaza fluxurile financiare publice de formare a veniturilor şi de repartizare a acestora ...
Monitorul Oficial 85 din 10 August 2001 (M. Of. 85/2001)
CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCA UNIC LA NIVEL NATIONAL, PE ANUL 2001-2002 incheiat in anul 2001, conform art. 10 si art. 11 din Legea nr. 130/1996 , republicata, semnat de catre parti si inregistrat la Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale cu nr. 54.171/18/23.07.2001 EMITENT: MINISTERUL MUNCII SI SOLIDARITATII SOCIALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 10 august 2001 partea a V-a
Cap. 1 dispoziŢii generale art. 1 pãrţile contractante recunosc şi accepta pe deplin ca sunt egale şi libere în negocierea contractului colectiv de munca unic la nivel naţional şi se obliga sa respecte în totalitate prevederile acestuia. art. 2 (1) contractul colectiv de munca la nivel naţional cuprinde drepturile şi obligaţiile patronilor*) şi ale salariaţilor cu privire la condiţiile generale de munca. (2) În ceea ce priveşte condiţiile specifice de munca, determinate conform legii, drepturile şi obligaţiile pãrţilor se vor stabili prin ...
Monitorul Oficial 498 din 24 August 2001 (M. Of. 498/2001)
ORDONANTA nr. 27 din 16 august 2001 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2001 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 498 din 24 august 2001
In temeiul prevederilor art. 107 din constitutia romaniei, ale art. 1 cap. ii. pct. 3 din legea nr. 324/2001 privind abilitarea guvernului de a emite ordonante, ale art. 29 alin. (8) din legea nr. 72/1996 privind finantele publice si ale art. 51 din legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001,guvernul romaniei adopta prezenta ordonanta.cap. idispozitii generaleart. 1bugetul de stat pe anul 2001, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001, publicata in monitorul oficial al romaniei, partea i, nr. 214 si nr. 214 bis din 26 aprilie 2001, se modifica si se completeaza potrivit prevederilor ...
Monitorul Oficial 435 din 03 August 2001 (M. Of. 435/2001)
ORDONANTA nr. 7 din 19 iulie 2001 privind impozitul pe venit EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 3 august 2001
În temeiul prevederilor art. 107 din constituţia româniei şi ale art. 1 pct. ii.1 din legea nr. 324/2001 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, guvernul româniei adopta prezenta ordonanta. cap. 1 dispoziţii generale secŢiunea 1 definiţii art. 1 În sensul prezentei ordonanţe, termenii sau expresiile de mai jos au urmãtorul înţeles: a) impozitul pe venitul anual global reprezintã suma datoratã de o persoana fizica pentru veniturile realizate într-un an fiscal, determinata prin aplicarea cotelor ...
Monitorul Oficial 421 din 30 Iulie 2001 (M. Of. 421/2001)
LEGE nr. 408 din 10 iulie 2001 pentru ratificarea Memorandumului de finantare convenit intre Guvernul Romaniei si Comisia Europeana privind asistenta financiara nerambursabila acordata prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru masura "Reabilitarea sectiunilor Baneasa-Fetesti de pe linia de cale ferata Bucuresti-Constanta, Romania", semnat la Bucuresti la 22 decembrie 2000 si la Bruxelles la 23 octombrie 2000 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 30 iulie 2001
Parlamentul româniei adopta prezenta lege.art. 1se ratifica memorandumul de finanţare convenit între guvernul româniei şi comisia europeană privind asistenta financiară nerambursabila acordată prin instrumentul pentru politici structurale de preaderare pentru măsura "reabilitarea secţiunilor băneasa-feteşti de pe linia de cale ferată bucureşti-constanta, românia", semnat la bucureşti la 22 decembrie 2000 şi la bruxelles la 23 octombrie 2000.art. 2(1) in cadrul contractelor încheiate cu contractorii locali pentru executarea de lucrări şi furnizarea de bunuri şi servicii plăţile pot fi efectuate şi în moneda euro.(2) cheltuielile aferente costurilor neeligibile incluse în planul de finanţare prevăzut în anexa nr. ii la memorandumul de finanţare ...