Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 40 din 11 martie 2004
Monitorul Oficial 613 din 05 Iulie 2023 (M. Of. 613/2023)
LEGEA nr. 198 din 4 iulie 2023 învăţământului preuniversitar EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 613 din 5 iulie 2023
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul iorganizarea sistemului de învăţământ preuniversitarcap. idispoziţii generale. principii şi valoriart. 1(1) În românia, învăţământul preuniversitar constituie prioritate naţională, este domeniu de interes public şi se desfăşoară, în condiţiile prezentei legi, în limba română, în limbile minorităţilor naţionale, în limba semnelor române şi în limbi de circulaţie internaţională.(2) misiunea învăţământului preuniversitar este aceea de asigurare a condiţiilor şi a cadrului necesar pentru atingerea potenţialului de dezvoltare al fiecărui beneficiar primar al educaţiei, atât din punct de vedere cognitiv, socioemoţional, profesional, civic, cât şi în domeniul antreprenoriatului, astfel încât acesta să participe activ şi creativ la dezvoltarea ...
Monitorul Oficial 606 din 03 Iulie 2023 (M. Of. 606/2023)
DECIZIA nr. 133 din 21 martie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. f) şi ale art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma "care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului", precum şi ale art. 328 alin. (1) fraza întâi din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 606 din 3 iulie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 600 bis din 30 Iunie 2023 (M. Of. 600 bis/2023)
ANEXE din 29 iunie 2023 privind aprobarea modelului unic al biletului de trimitere pentru investigaţii paraclinice utilizat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi a Instrucţiunilor privind utilizarea şi modul de completare a biletului de trimitere pentru investigaţii paraclinice utilizat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 600 bis din 30 iunie 2023
──────────conţinute de ordinul nr. 2.168/502/2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 600 din 30 iunie 2023.──────────anexa 1 bilet de trimiterepentru investigaţii paraclinice decontate de cas┌──────────────────────────────────────┐│cod de bare │└──────────────────────────────────────┘serie ..... nr. ....┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────┐│1. unitate medicală ...
Monitorul Oficial 588 din 29 Iunie 2023 (M. Of. 588/2023)
DECIZIA nr. 339 din 21 iunie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (3), art. 10 alin. (2) şi (3), art. 11 alin. (4), art. 16 alin. (2) şi (6), art. 20 alin. (1), art. 36 alin. (4), art. 67 alin. (2), art. 96, art. 122 alin. (1), art. 128 alin. (3), art. 149 alin. (3) lit. g) şi art. 240 alin. (3) din Legea învăţământului superior, precum şi a legii, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 588 din 29 iunie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei │ ...
Monitorul Oficial 590 din 29 Iunie 2023 (M. Of. 590/2023)
DECIZIA nr. 34 din 24 aprilie 2023 referitoare la interpretarea sintagmei "indemnizaţia brută lunară a unui judecător şi procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum şi a sporului de vechime" din art. 85 alin. (2) al Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, odată cu intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 590 din 29 iunie 2023
Dosar nr. 363/1/2023 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela elena│delegat al Înaltei ││bogasiu │curţi de casaţie şi ││ │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│laura-mihaela │- preşedintele secţiei ││ivanovici ...
Monitorul Oficial 579 din 27 Iunie 2023 (M. Of. 579/2023)
DECIZIA nr. 20 din 20 martie 2023 referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la prevederile art. 8 alin. (1) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 579 din 27 iunie 2023
Dosar nr. 1.713/1/2022 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei ││mariana │de contencios ││constantinescu│administrativ şi fiscal││ │- preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│ ...
Monitorul Oficial 578 din 27 Iunie 2023 (M. Of. 578/2023)
DECIZIA nr. 5 din 15 mai 2023 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. II alin. (5) raportat la alin. (1) din Legea nr. 130/2015 pentru completarea Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 578 din 27 iunie 2023
Dosar nr. 564/1/2023┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│laura-mihaela │- preşedintele secţiei ││ivanovici │i civile │├──────────────┼───────────────────────┤│marian budă │- preşedintele secţiei ││ ...
Monitorul Oficial 567 din 23 Iunie 2023 (M. Of. 567/2023)
DECIZIA nr. 338 din 14 iunie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 567 din 23 iunie 2023
┌─────────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ...
Monitorul Oficial 561 din 22 Iunie 2023 (M. Of. 561/2023)
HOTĂRÂREA din 8 noiembrie 2022 în Cauza Văleanu şi alţii împotriva României EMITENT: Curtea Europeană a Drepturilor Omului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 561 din 22 iunie 2023
(cererea nr. 59.012/17 şi alte 29 de cereri)strasbourgdefinitivă 3 aprilie 2023 ┌──────────────────────────────────────┐│art. 1 din protocolul nr. 1 • ││respectarea bunurilor • ineficienţa ││continuă a mecanismului de restituire ││a bunurilor confiscate sau ││naţionalizate de regimul comunist, în ││pofida noilor căi de atac existente în││temeiul legii nr. 165/2013, care ││impune o sarcină excesivă asupra ││reclamanţilor • imposibilitatea de a ││obţine restituirea sau orice ...
Monitorul Oficial 562 din 22 Iunie 2023 (M. Of. 562/2023)
DECIZIA nr. 335 din 14 iunie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2022 privind înfiinţarea, administrarea şi dezvoltarea infrastructurilor şi serviciilor informatice de tip cloud utilizate de autorităţile şi instituţiile publice, coroborate cu cele ale art. 3 alin. (2)-(4) şi (8), ale art. 4 alin. (4) şi ale art. 10 alin. (8) din această ordonanţă de urgenţă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 562 din 22 iunie 2023
┌───────────────┬───────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────┼───────────────────────┤│mihaela │- judecător ││ciochină │ │├───────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ ...