Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 4 din 6 iulie 1978
Monitorul Oficial 66 din 30 Iulie 1979 (M. Of. 66/1979)
DECRET nr. 280 din 27 iulie 1979 pentru aplicarea majorării retribuţiei personalului muncitor, în cadrul celei de-a II-a etape prevăzute pentru cincinalul 1976-1980 EMITENT: Consiliul de Stat PUBLICAT ÎN: Buletinul Oficial nr. 66 din 30 iulie 1979
În conformitate cu prevederile programului de creştere a nivelului de trai adoptat de conferinţa naţională a partidului comunist român din 7-9 decembrie 1977, în anul 1980 retribuţia nominală netă va fi cu 40,3% mai mare faţă de 1975, ceea ce va asigura creşterea retribuţiei reale cu 32,3%. În anii 1977-1978 s-a realizat prima etapă a majorării pe baza căreia retribuţia reală medie a crescut cu 21,4% faţă de 1975. pentru aplicarea integrală a prevederilor programului de creştere a nivelului de trai, precum şi a îmbunătăţirilor aduse legii retribuirii, care urmează să se aplice odată cu etapa a ii-a a majorării retribuţiei, ...
Monitorul Oficial 822 din 06 Septembrie 1978 (M. Of. 822/1978)
LEGE nr. 37 din 26 noiembrie 1975 (*republicată*) privind sistematizarea, proiectarea şi realizarea arterelor de circulaţie în localităţile urbane şi rurale EMITENT: MAREA ADUNARE NAŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: BULETINUL OFICIAL nr. 82 din 6 septembrie 1978
Dezvoltarea economico-socială a ţării, creşterea gradului de civilizaţie şi bunăstare a poporului impun adoptarea unor măsuri de modernizare şi sistematizare a tuturor localităţilor urbane şi rurale, în conformitate cu prevederile legale.În realizarea acestui obiectiv un loc important îl ocupă sistematizarea, proiectarea şi realizarea arterelor de circulaţie.pentru satisfacerea cerinţelor actuale şi de perspectivă ale traficului rutier, realizarea arterelor de circulaţie urbane şi rurale trebuie făcută într-o concepţie unitară, pe baze ştiinţifice, potrivit unor norme obligatorii, care să asigure îmbunătăţirea permanentă a condiţiilor de viaţă şi de muncă ale locuitorilor, păstrarea şi valorificarea superioară a reţelei de străzi existente, economisirea terenurilor, creşterea ...
Monitorul Oficial 59 din 23 Iulie 1980 (M. Of. 59/1980)
LEGE nr. 57 din 29 octombrie 1974 privind retribuirea după cantitatea şi calitatea muncii EMITENT: Marea Adunare Naţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 59 din 23 iulie 1980
-------------──────────*) republicată în b.of. nr. 59-60 din 23 iulie 1980──────────dezvoltarea susţinută a bazei tehnico-materiale, progresul neîntrerupt al economiei naţionale, perfecţionarea continua a relaţiilor de producţie socialiste în amplul proces de edificare a societăţii socialiste multilateral dezvoltate, asigura creşterea necontenita a nivelului de trai material şi spiritual al oamenilor muncii din ţara noastră - telul suprem al întregii politici a partidului comunist roman.În republica socialistă românia, munca reprezintă un drept şi o îndatorire de onoare a fiecărui cetăţean, o necesitate pentru progresul societăţii, pentru formarea, dezvoltarea şi afirmarea personalităţii umane. În dubla lor calitate, de proprietari ai mijloacelor de producţie şi ...
Monitorul Oficial 62 din 15 Iulie 1978 (M. Of. 62/1978)
NORMA din 10 iulie 1978 privind clasarea pentru taiere a femelelor din speciile taurine, bubaline si ovine EMITENT: CONSILIUL DE STAT PUBLICAT ÎN: BULETINUL OFICIAL nr. 62 din 15 iulie 1978
1. femelele din specia taurine pot fi clasate pentru tãiere în urmãtoarele situaţii: a) cînd vitele prezintã anomalii ale aparatului genital vizibile la exterior, ca de exemplu: semne caracteristice intersexualitatii sau aplazie vulvara; b) cînd vitelele nu prezintã calduri pînã la virsta de 18 luni, dacã la examenul ginecologic se constata anomalii ale tractusului genital sau ale gonadelor (ambele ovare sau nul singur fusiform sau lipsa, prezenta testiculelor rudimentare, etc.); c) cînd vitele au depãşit virsta de 36 de luni şi nu au rãmas gestante, indiferent dacã în ...
Monitorul Oficial 61 din 22 August 1981 (M. Of. 61/1981)
DECRET nr. 234 din 20 august 1981 privind infiintarea, organizarea si functionarea Departamentului pentru constructii in strainatate, precum si stabilirea unor masuri privind activitatea de constructii in strainatate EMITENT: CONSILIUL DE STAT PUBLICAT ÎN: BULETINUL OFICIAL nr. 61 din 22 august 1981
Cap. 1 dispoziţii generale art. 1 pe data prezentului decret se înfiinţeazã, în subordinea consiliului de miniştri, departamentul pentru construcţii în strãinãtate, care rãspunde, pe ansamblul economiei naţionale, de executarea prin unitãţile româneşti a lucrãrilor de construcţii în strãinãtate. departamentul conduce, coordoneazã şi rãspunde de executarea, în condiţii de eficienta, a lucrãrilor de construcţii-montaj industriale, construcţii de locuinţe, social-culturale şi edilitare, care se realizeazã în strãinãtate prin unitãţile proprii, precum şi de executarea lucrãrilor de construcţii în domeniile transporturilor rutiere, feroviare, navale şi aeriene, telecomunicatiilor, energiei electrice, imbunatatirilor funciare şi hidroamelioratii, ...
Monitorul Oficial 114 din 27 Decembrie 1978 (M. Of. 114/1978)
LEGE nr. 29 din 22 decembrie 1978 privind formarea, planificarea, destinatia si varsarea beneficiilor EMITENT: MAREA ADUNARE NATIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 27 decembrie 1978
Nicolae ceauŞescu preŞedintele republicii socialiste romÂnia bucureşti, 26 decembrie 1978. rezultatele muncii desfãşurate în unitãţile economice, modul de gospodãrire a fondurilor, reducerea cheltuielilor materiale şi creşterea productivitatii muncii, eforturile depuse pentru sporirea continua a valorii nou create se exprima în mod sintetic în beneficiile ce se obţin de cãtre aceste unitãţi. beneficiul caracterizeazã eficienta activitãţii colectivelor de oameni ai muncii, spiritul de rãspundere cu care se folosesc avutia nationala, fondurile încredinţate de societate. el reprezintã resursa de baza pentru formarea ...
Monitorul Oficial 47 din 16 Iunie 1980 (M. Of. 47/1980)
DECRET nr. 183 din 11 iunie 1980 privind acceptarea unor intelegeri realizate in negocierile comerciale multilaterale din cadrul Acordului general pentru tarife si comert - G.A.T.T. (Runda Tokio) EMITENT: CONSILIUL DE STAT PUBLICAT ÎN: BULETINUL OFICIAL nr. 47 din 16 iunie 1980
Consiliul de stat al republicii socialiste românia decreteazã: art. 1 se accepta acordul privind aplicarea articolului vii al acordului general pentru tarife şi comerţ, încheiat la geneva la 12 aprilie 1979, şi protocolul la acest acord, încheiat la geneva la 1 noiembrie 1979. art. 2 se accepta acordul privind procedurile în materie de autorizaţii de import, încheiat la geneva la 12 aprilie 1979. art. 3 se accepta acordul privind aplicarea articolului vi al acordului general pentru tarife şi comerţ, încheiat la geneva ...
Monitorul Oficial 59 din 13 Iulie 1979 (M. Of. 59/1979)
LEGE Nr. 2 din 6 iulie 1979 pentru modificarea şi completarea Legii finanţelor nr. 9/1972 EMITENT: Marea Adunare Nationala PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 59 din 13 iulie 1979
Marea adunare naţionala a republicii socialiste românia adopta prezenta lege. art. ilegea finanţelor nr. 9, publicată în buletinul oficial al republicii socialiste românia nr. 136 din 26 noiembrie 1972, se modifica şi se completează avînd următorul cuprins: "legea finanŢelor dezvoltarea multilaterala şi în ritm susţinut a întregii economii naţionale, pe baza programului partidului comunist roman de faurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi inaintare a româniei spre comunism, necesita perfecţionarea continua a conducerii şi planificarii economico-financiare, ridicarea pe o treapta superioară a eficientei în toate domeniile de activitate. În aceste condiţii cresc substanţial rolul şi funcţiile finanţelor, ale întregului mecanism ...
Monitorul Oficial 71 din 02 August 1978 (M. Of. 71/1978)
DECRETUL Nr. 232 din 23 decembrie 1974 *** Republicat privind prevenirea si stingerea incendiilor EMITENT: Consiliul de Stat al Republicii Socialiste Romania PUBLICAT ÎN: BULETINUL OFICIAL Nr. 71 din 2 august 1978
Republicat în temeiul art. iii din decretul nr. 249 din 10 iulie 1978 , dîndu-se articolelor o noua numerotare dezvoltarea bazei tehnico-materiale a societãţii şi ridicarea bunastarii întregului popor, potrivit programului elaborat de partid pentru faurirea societãţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintarea româniei spre comunism, impune intensificarea eforturilor pentru creşterea eficientei activitãţii de apãrare a avutiei naţionale impotriva incendiilor. apãrarea impotriva incendiilor, a vieţii, proprietãţii socialiste şi a bunurilor oamenilor constituie o problema de interes naţional la care trebuie sa participe organele de stat, celelalte organizaţii socialiste, precum şi toţi cetãţenii patriei. În ...
Monitorul Oficial 69 din 31 Iulie 1978 (M. Of. 69/1978)
DECRETUL Nr. 1037 din 31 august 1968 *** Republicat privind organizarea si functionarea institutiilor militare de invatamint pentru pregatirea ofiterilor EMITENT: Consiliul de Stat al Republicii Socialiste Romania PUBLICAT ÎN: Buletinul Oficial nr. 69 din 31 iulie 1978
*) republicat în temeiul art. 3 din decretul nr. 233 din 7 iulie 1978 . consiliul de stat al republicii socialiste românia decreteazã: art. 1 pregãtirea ofiţerilor necesari armatei se realizeazã în şcoli militare de ofiţeri activi, cursuri pentru pregãtirea de ofiţeri activi, şcoli militare de ofiţeri de rezerva şi în academia militarã, la cursuri cu frecventa. Şcolile militare de ofiţeri activi sînt instituţii militare de învãţãmînt cu nivel de pregãtire echivalent cu acela al instituţiilor civile de învãţãmînt cu durata similarã. Şcolile militare care pregãtesc ofiţeri ...








