Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 363 din 10 iulie 2001
Monitorul Oficial 599 bis din 11 August 2008 (M. Of. 599 bis/2008)
ANEXĂ din 30 iulie 2008 la Ordinul nr. 2.287 din 30 iulie 2008, privind cererea de propuneri de proiecte şi ghidul solicitantului EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 599 bis din 11 august 2008
anexa 1[stema romÂniei] instrumente structurale 2007-2013 ministerul economiei şi finanţelor direcţia generală politică energetică - organismul intermediar pentru energiecerere de propuneri de proiecte pentru asistenŢĂ financiarĂ nerambursabilĂ acordatĂdin fondurile programului operaŢional sectorial"creŞterea competitivitĂŢii economice" cofinanŢat din fondul european de dezvoltare regionalĂ- axa prioritară 4: "creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice" domeniul major de intervenţie 2: "valorificarea resurselor regenerabile de energie pentru producerea energiei verzi" operaţiunea: "sprijinirea investiţiilor în modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselorenergetice regenerabile: a biomasei, a ...
Monitorul Oficial 663 din 23 Septembrie 2008 (M. Of. 663/2008)
STRATEGIA din 3 septembrie 2008 sectoriala pe termen mediu privind descentralizarea in cadrul Ministerului Transporturilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 663 din 23 septembrie 2008
1. cadrul general 1.1. mandatul ministerului transporturilor ministerul transporturilor (m.t.) este organul de specialitate al administraţiei publice centrale cu personalitate juridicã, în subordinea guvernului, care îndeplineşte rolul de autoritate de stat în domeniul transporturilor şi al infrastructurii de transport. m.t. stabileşte politica în domeniul transporturilor la nivel naţional şi elaboreazã strategia şi reglementãrile specifice de dezvoltare şi de armonizare a activitãţilor de transport în cadrul politicii generale a guvernului. m.t. este instituţia publicã în domeniul transporturilor care poate elabora acte normative şi documente de politici publice în acest ...
Monitorul Oficial 599 bis din 11 August 2008 (M. Of. 599 bis/2008)
ANEXE din 30 iulie 2008 la Ordinul nr. 2.288/2008 privind lansarea Cererii de propuneri de proiecte de investitii pentru domeniul major de interventie 3 "Diversificarea retelelor de interconectare in vederea cresterii securitatii furnizarii energiei", operatiunea 4.3 "Sprijinirea investitiilor pentru interconectarea retelelor nationale de transport al energiei electrice si gazelor naturale cu retelele europene" din cadrul axei prioritare 4 "Cresterea eficientei energetice si a securitatii furnizarii in contextul combaterii schimbarilor climatice" a Programului operational sectorial "Cresterea competitivitatii economice"(POS CCE)*) EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 599 bis din 11 august 2008
*t* ┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ analiza socioeconomicã anterioarã furnizeazã informaţii privind rata │ │internã de rentabilitate a proiectului. analiza financiarã stabileşte │ │deficitul de finanţare şi impactul contribuţiei comunitare asupra │ │viabilitãţii financiare a proiectului. a se completa aceste informaţii cu │ │elementele prezentate în continuare. ...
ANEXE din 30 iulie 2008 la Ordinul nr. 2285/2008 privind lansarea Cererii de propuneri de proiecte de investitii in extinderea si modernizarea retelelor de transport al energiei electrice, gazelor naturale si petrolului, propuse pentru acordarea asistentei financiare nerambursabile prin Programul operational sectorial "Cresterea competitivitatii economice" (POS CCE), axa prioritara 4, domeniul major de interventie 1, operatiunea 4.1b) "Sprijinirea investitiilor in extinderea si modernizarea retelelor de transport al energiei electrice, gazelor naturale si petrolului, in scopul reducerii pierderilor in retea si realizarii in conditii de siguranta si continuitate a serviciului de transport" - partea de transport EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL I nr. 599 bis din 11 august 2008
Anexe din 30 iulie 2008 la ordinul nr. 2285/2008 privind lansarea cererii de propuneri de proiecte de investiţii în extinderea şi modernizarea reţelelor de transport al energiei electrice, gazelor naturale şi petrolului, propuse pentru acordarea asistenţei financiare nerambursabile prin programul operaţional sectorial "creşterea competitivitãţii economice" (pos cce), axa prioritarã 4, domeniul major de intervenţie 1, operaţiunea 4.1b) "sprijinirea investiţiilor în extinderea şi modernizarea reţelelor de transport al energiei electrice, gazelor naturale şi petrolului, în scopul reducerii pierderilor în reţea şi realizãrii în condiţii de siguranţã şi continuitate a serviciului de transport" - partea de transport emitent: ...
Monitorul Oficial 599 din 11 August 2008 (M. Of. 599/2008)
ORDIN nr. 2.288 din 30 iulie 2008 privind lansarea Cererii de propuneri de proiecte de investitii pentru domeniul major de interventie 3 "Diversificarea retelelor de interconectare in vederea cresterii securitatii furnizarii energiei", operatiunea 4.3 "Sprijinirea investitiilor pentru interconectarea retelelor nationale de transport al energiei electrice si gazelor naturale cu retelele europene" din cadrul axei prioritare 4 "Cresterea eficientei energetice si a securitatii furnizarii in contextul combaterii schimbarilor climatice" a Programului operational sectorial "Cresterea competitivitatii economice"(POS CCE) EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 599 din 11 august 2008
*t* ┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ analiza socioeconomicã anterioarã furnizeazã informaţii privind rata │ │internã de rentabilitate a proiectului. analiza financiarã stabileşte │ │deficitul de finanţare şi impactul contribuţiei comunitare asupra │ │viabilitãţii financiare a proiectului. a se completa aceste informaţii cu │ │elementele prezentate în continuare. ...
ORDIN nr. 2.287 din 30 iulie 2008 privind lansarea Cererii de propuneri de proiecte de investiţii în modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile, pentru acordarea asistenţei financiare nerambursabile prin Programul operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice", axa prioritară 4, domeniul major de intervenţie 2, operaţiunea 4.2 "Sprijinirea investiţiilor în modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile: a biomasei, a resurselor hidroenergetice (în unităţi cu putere instalată mai mică sau egală 10 MW), solare, eoliene, a biocombustibilului, a resurselor geotermale şi a altor resurse regenerabile de energie" EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 599 din 11 august 2008
În baza hotărârii guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale,în conformitate cu regulamentul consiliului nr. 1.083/2006 care reglementează prevederile generale privind fondul european pentru dezvoltare regională, fondul social european şi fondul de coeziune, cu regulamentul parlamentului european şi al consiliului nr. 1.080/2006 privind fondul european de dezvoltare regională, cu cadrul strategic naţional de referinţă 2007-2013 şi cu decizia comisiei nr. 3.472/2007 de aprobare a programului operaţional sectorial "creşterea competitivităţii economice",în temeiul prevederilor art. 11 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei şi finanţelor, cu modificările şi completările ...
ORDIN nr. 2.285 din 30 iulie 2008 privind lansarea Cererii de propuneri de proiecte de investitii in extinderea si modernizarea retelelor de transport al energiei electrice, gazelor naturale si petrolului, propuse pentru acordarea asistentei financiare nerambursabile prin Programul operational sectorial "Cresterea competitivitatii economice" (POS CCE), axa prioritara 4, domeniul major de interventie 1, operatiunea 4.1b) "Sprijinirea investitiilor in extinderea si modernizarea retelelor de transport al energiei electrice, gazelor naturale si petrolului, in scopul reducerii pierderilor in retea si realizarii in conditii de siguranta si continuitate a serviciului de transport" - partea de transport EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 599 din 11 august 2008
Ordin nr. 2.285 din 30 iulie 2008 privind lansarea cererii de propuneri de proiecte de investiţii în extinderea şi modernizarea reţelelor de transport al energiei electrice, gazelor naturale şi petrolului, propuse pentru acordarea asistenţei financiare nerambursabile prin programul operaţional sectorial "creşterea competitivitãţii economice" (pos cce), axa prioritarã 4, domeniul major de intervenţie 1, operaţiunea 4.1b) "sprijinirea investiţiilor în extinderea şi modernizarea reţelelor de transport al energiei electrice, gazelor naturale şi petrolului, în scopul reducerii pierderilor în reţea şi realizãrii în condiţii de siguranţã şi continuitate a serviciului de transport" - partea de transport emitent: ...
Monitorul Oficial 574 din 30 Iulie 2008 (M. Of. 574/2008)
DECIZIE nr. 815 din 3 iulie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 10 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997 , precum si a prevederilor art. III alin. (1^1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 574 din 30 iulie 2008
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre ninosu - judecãtor ion predescu - judecãtor tudorel toader ...
Monitorul Oficial 561 din 24 Iulie 2008 (M. Of. 561/2008)
HOTARARE nr. 784 din 16 iulie 2008 pentru modificarea anexei la Hotararea Guvernului nr. 244/2007 privind autoritatile competente responsabile cu aplicarea legislatiei din domeniul protectiei consumatorilor si cooperarea dintre autoritatile nationale in acest domeniu EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 24 iulie 2008
HotĂ?rÂre nr. 784 din 16 iulie 2008 pentru modificarea anexei la hotãrârea guvernului nr. 244/2007 privind autoritãţile competente responsabile cu aplicarea legislaţiei din domeniul protecţiei consumatorilor şi cooperarea dintre autoritãţile naţionale în acest domeniu emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 561 din 24 iulie 2008 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic anexa la ...
Monitorul Oficial 559 din 24 Iulie 2008 (M. Of. 559/2008)
LEGE nr. 158 din 18 iulie 2008 privind publicitatea inselatoare si publicitatea comparativa EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 559 din 24 iulie 2008
Lege nr. 158 din 18 iulie 2008 privind publicitatea înşelãtoare şi publicitatea comparativã emitent: parlamentul publicat În: monitorul oficial nr. 559 din 24 iulie 2008 parlamentul româniei adoptã prezenta lege. cap. i dispoziţii generale art. 1 prezenta lege are drept scop protecţia comercianţilor împotriva publicitãţii înşelãtoare şi a consecinţelor defavorabile ale acesteia, precum şi stabilirea condiţiilor în care publicitatea ...