Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 21 din 24 iunie 1968
Monitorul Oficial 361 din 24 Septembrie 1998 (M. Of. 361/1998)
HOTĂRÂRE nr. 588 din 14 septembrie 1998 privind instituirea regimului de supraveghere fiscală a producţiei interne, importului, circulaţiei şi comercializării alcoolului şi a băuturilor alcoolice EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 361 din 24 septembrie 1998
În temeiul prevederilor art. 29 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 82/1997 privind regimul accizelor şi al altor taxe indirecte,guvernul româniei hotărăşte:dispoziţii generaleart. 1(1) pentru înregistrarea tuturor producătorilor de alcool şi de băuturi alcoolice naturale, precum şi a capacităţilor de producţie ale acestora se instituie următoarele măsuri:a) direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului bucureşti vor identifica - în raza lor de activitate - toţi agenţii economici producători de alcool, indiferent de natura acestuia, iar situaţiile centralizatoare vor fi întocmite potrivit modelului din anexa nr. 1 şi vor fi transmise ministerului finanţelor ...
Monitorul Oficial 282 din 31 Iulie 1998 (M. Of. 282/1998)
DECIZIE nr. 89 din 25 iunie 1998 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. IV pct. 2, pct. 3 alin. 2 si 3, pct. 4 si 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind masuri pentru intarirea disciplinei financiare a agentilor economici, aprobata si modificata prin Legea nr. 12/1995 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 282 din 31 iulie 1998
Ioan muraru - preşedinte costica bulai - judecãtor nicolae popa - judecãtor lucian stangu - judecãtor florin bucur vasilescu - judecãtor romul petru vonica - judecãtor paula c. pantea - procuror ...
Monitorul Oficial 273 din 22 Iulie 1998 (M. Of. 273/1998)
LEGE nr. 27 din 17 mai 1994 *** Republicat privind impozitele si taxele locale EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 273 din 22 iulie 1998
*) republicatã în temeiul art. iv din ordonanta de urgenta a guvernului nr. 84 din 23 decembrie 1997 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 375 din 24 decembrie 1997, dându-se textelor o noua numerotare. legea nr. 27 din 17 mai 1994 a fost publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 127 din 24 mai 1994 şi a mai fost modificatã prin: - ordonanta guvernului nr. 24 din 11 august 1995 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 193 din 25 august 1995 (aprobatã prin ...
Monitorul Oficial 252 din 07 Iulie 1998 (M. Of. 252/1998)
LEGE nr. 130 din 29 iunie 1998 pentru ratificarea Protocolului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Macedoniei privind cadrul juridic bilateral, semnat la Skopje la 8 martie 1996 EMITENT: PARLAMENT PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 7 iulie 1998
Parlamentul româniei adopta prezenta lege. articol unic se ratifica protocolul dintre guvernul româniei şi guvernul macedoniei privind cadrul juridic bilateral, semnat la skopje la 8 martie 1996. aceasta lege a fost adoptatã de senat în şedinţa din 18 mai 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din constituţia româniei. p. preŞedintele senatului cristian sorin dumitrescu aceasta lege a fost adoptatã de camera deputaţilor în ...
Monitorul Oficial 237 din 29 Iunie 1998 (M. Of. 237/1998)
ORDONANTA nr. 43 din 28 august 1997 *** Republicat privind regimul drumurilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 237 din 29 iunie 1998
*) republicatã în temeiul art. ii din legea nr. 82 din 15 aprilie 1998 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 158 din 22 aprilie 1998, dându-se textelor o noua numerotare. ordonanta guvernului nr. 43 din 28 august 1997 a fost publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 221 din 29 august 1997. cap. 1 dispoziţii generale secţiunea i domeniul drumurilor art. 1 (1) regimul drumurilor reglementeazã în mod ...
Monitorul Oficial 212 din 09 Iunie 1998 (M. Of. 212/1998)
DECIZIE nr. 70 din 28 aprilie 1998 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a art. 26 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului EMITENT: Curtea Constitutionala PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 212 din 9 iunie 1998
Ioan muraru - preşedinte costica bulai - judecãtor mihai constantinescu - judecãtor nicolae popa - judecãtor lucian stangu - judecãtor florin bucur vasilescu - judecãtor romul petru vonica - judecãtor paula c. pantea ...
Monitorul Oficial 161 din 23 Aprilie 1998 (M. Of. 161/1998)
LEGE nr. 84 din 15 aprilie 1998 privind marcile si indicatiile geografice EMITENT: Parlament PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 161 din 23 aprilie 1998
Parlamentul româniei adopta prezenta lege. cap. 1 dispoziţii generale art. 1 drepturile asupra marcilor şi indicaţiilor geografice sunt recunoscute şi aparate pe teritoriul româniei, în condiţiile prezentei legi. art. 2 de dispoziţiile prezentei legi beneficiazã şi persoanele fizice şi juridice strãine cu domiciliul sau cu sediul în afarã teritoriului româniei, în condiţiile convenţiilor internaţionale privind mãrcile şi indicaţiile geografice la care românia este parte. art. 3 În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos ...
Monitorul Oficial 19 din 21 Ianuarie 1998 (M. Of. 19/1998)
LEGE nr. 24 din 13 ianuarie 1998 pentru ratificarea Conventiei europene cu privire la recunoasterea academica a titlurilor universitare, adoptata la Paris la 14 decembrie 1959 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 19 din 21 ianuarie 1998
Parlamentul româniei adopta prezenta lege. articol unic se ratifica convenţia europeanã cu privire la recunoaşterea academica a titlurilor universitare, adoptatã la paris la 14 decembrie 1959. aceasta lege a fost adoptatã de senat în şedinţa din 28 octombrie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din constituţia româniei. preŞedintele senatului petre roman aceasta lege a ...
Monitorul Oficial 9 din 13 Ianuarie 1998 (M. Of. 9/1998)
LEGE nr. 7 din 8 ianuarie 1998 privind declararea ca abrogate a unor acte normative EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 9 din 13 ianuarie 1998
În aplicarea prevederilor art. 150 din constituţia româniei, în vederea eliminãrii din legislaţia româniei a actelor normative care contravin constituţiei sau sunt contrare noii ordini de drept, parlamentul româniei adopta prezenta lege. articol unic sunt şi rãmân abrogate actele normative prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta lege. aceasta lege a fost adoptatã de senat în şedinţa din 7 octombrie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din constituţia româniei. p. preŞedintele senatului ...
Monitorul Oficial 321 din 20 Noiembrie 1997 (M. Of. 321/1997)
HOTARARE nr. 679 din 25 octombrie 1997 pentru aprobarea Regulamentului armelor de foc si al munitiilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 din 20 noiembrie 1997
În temeiul art. 6 din legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor, guvernul româniei hotãrãşte: art. 1 se aproba regulamentul armelor de foc şi al muniţiilor, cuprins în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. art. 2 autoritatea romana competenta sa notifice operaţiunile privind vânzarea, transferarea sau cedarea, cu orice titlu, a armelor de foc între cetãţenii sau persoanele juridice romane şi cetãţenii statelor membre ale consiliului europei, semnatare ale convenţiei europene referitoare la controlul achiziţionãrii şi deţinerii ...