Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 200 din 16 aprilie 2002
Monitorul Oficial 273 bis din 10 Aprilie 2019 (M. Of. 273 bis/2019)
PLAN NAŢIONAL din 3 aprilie 2019 de acţiune în domeniul eficienţei energetice IV EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 273 bis din 10 aprilie 2019
────────── aprobat prin hotĂrÂrea nr. 203 din 3 aprilie 2019, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 273 din 10 aprilie 2019──────────al iv-lea pnaee a fost întocmit de un consultant independent contractat de ministerul energiei, pe baza informaţiilor publice, precum şi pe baza informaţiilor relevante privind consumul energetic, economii de energie, planuri de investiţii ş.a., furnizate în perioada august - noiembrie 2017 de către următoarele ministere/entităţi care implementează măsuri de eficienţă: ministerul dezvoltării regionale administraţiei publice şi fondurilor europene*1), ministerul economiei, ministerul transporturilor, ministerul agriculturii şi dezvoltării rurale, anre şi departamentul de eficienţă energetică din cadrul anre, precum şi ...
Monitorul Oficial 406 din 23 Mai 2019 (M. Of. 406/2019)
DECIZIA nr. 97 din 28 februarie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (3) fraza a doua din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 406 din 23 mai 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 404 din 23 Mai 2019 (M. Of. 404/2019)
ORDIN nr. 2.165 din 10 mai 2019 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a formularului 112 "Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate" EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 404 din 23 mai 2019
În temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 17 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 12/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii şi justiţiei sociale, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 60 pct. 5 lit. d), al art. 138^1 alin. (3) şi art. 147 alin. (17) din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul finanţelor publice, ministrul muncii şi justiţiei sociale ...
Monitorul Oficial 350 din 07 Mai 2019 (M. Of. 350/2019)
CONTRACT DE FINANŢARE din 17 septembrie 2018 dintre România şi Banca Europeană de Investiţii EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 350 din 7 mai 2019
──────────aprobat prin legea nr. 72 din 22 aprilie 2019, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 350 din 7 mai 2019.──────────*) traducere.fi nr. 88.841(ro)serapis nr. 2015-0714românia - cofinanţare ue pentru dezvoltare rurală 2014-2020bucureşti, 17 septembrie 2018preambulinterpretare Şi definiŢiiarticolul 11.1 valoarea creditului1.2 procedura de tragere1.2 a tranşe1.2 b cererea de tragere1.2 c notificarea de tragere1.2 d contul tragerii1.3 moneda tragerii1.4 condiţii de tragere1.4 a condiţii precedente pentru prima cerere de ...
Monitorul Oficial 227 din 25 Martie 2019 (M. Of. 227/2019)
LEGEA nr. 156 din 26 iulie 2000 (*republicată*) privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 227 din 25 martie 2019
──────────*) republicată în temeiul dispoziţiilor art. v din legea nr. 232/2017 pentru modificarea şi completarea legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 961 din 5 decembrie 2017, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 156/2000 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 364 din 4 august 2000 şi a mai fost republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 291 din 5 mai 2009.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1statul român asigură, în conformitate cu prevederile prezentei legi, protecţia cetăţenilor români cu domiciliul în românia care lucrează în ...
Monitorul Oficial 200 din 13 Martie 2019 (M. Of. 200/2019)
DECIZIA nr. 74 din 30 ianuarie 2019 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind declasificarea unor documente, în ansamblul său, precum şi, în special, a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), (3) şi (4), art. 2, art. 3 alin. (1), art. 4, art. 5 şi art. 6 din aceasta EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 200 din 13 martie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 193 din 12 Martie 2019 (M. Of. 193/2019)
DECIZIA nr. 26 din 16 ianuarie 2019 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parlamentul României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 193 din 12 martie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 190 din 11 Martie 2019 (M. Of. 190/2019)
DECIZIA nr. 681 din 6 noiembrie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind Codul administrativ al României EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 190 din 11 martie 2019
┌─────────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│daniel ...
Monitorul Oficial 97 din 07 Februarie 2019 (M. Of. 97/2019)
DECIZIA nr. 650 din 25 octombrie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 [cu referire la art. 5 alin. (1^1)-(1^4)], pct. 4 [cu referire la art. 17 lit. a)], pct. 5 [cu referire la art. 35 alin. (1) fraza a doua], pct. 6 [cu referire la art. 39 alin. (1) lit. b), c) şi e)], pct. 10 [cu referire la art. 64 alin. (1)], pct. 11 [cu referire la abrogarea art. 64 alin. (6)], pct. 13 [cu referire la art. 75 alin. (1) lit. d)], pct. 14 [cu referire la art. 75 alin. (2) lit. d)], pct. 15 [cu referire la art. 75 alin. (3)], pct. 17 [cu referire la abrogarea art. 91 alin. (1) lit. c)], pct. 20 [cu referire la art. 96 alin. (4)], pct. 21 [cu referire la art. 100], pct. 22 [cu referire la art. 112^1 alin. (1) şi (2)], pct. 23 [cu referire la art. 112^1 alin. (2^1)], pct. 24 [cu referire la art. 112^1 alin. (3)], pct. 26 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. b) şi c)], pct. 27 [cu referire la art. 155 alin. (2) şi (3)], art. I pct. 28 [cu referire la art. 159^1], pct. 29 [cu referire la art. 173 alin. (2)-(5)], pct. 30 [cu referire la abrogarea art. 175 alin. (2)], pct. 31 [cu referire la art. 177 alin. (1) lit. b) şi c)], pct. 32 [cu referire la art. 187^1], pct. 33 [cu referire la art. 189 alin. (1) lit. i)], pct. 38 [cu referire la art. 257 alin. (4)], pct. 39 [cu referire la art. 269 alin. (3)], pct. 40 [cu referire la art. 269 alin. (4)-(6)], pct. 41 [cu referire la art. 273 alin. (4)], pct. 42 [cu referire la art. 277 alin. (1)-(3)], pct. 43 [cu referire la art. 277 alin. (3^1) şi (3^2)], pct. 46 [cu referire la art. 290 alin. (3)], pct. 47 [cu referire la art. 291 alin. (1)], pct. 49 [cu referire la art. 295 alin. (3)], pct. 50 [cu referire la art. 297 alin. (1)], pct. 51 [cu referire la art. 297 alin. (3)], pct. 52 [cu referire la abrogarea art. 298], pct. 53 [cu referire la art. 308 alin. (3) şi (4)], pct. 54 [cu referire la art. 309] şi pct. 62 [cu referire la art. 367 alin. (6)], art. II [cu referire la sintagma „probe certe“] şi art. III din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, precum şi a legii în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 97 din 7 februarie 2019
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...
Monitorul Oficial 72 din 30 Ianuarie 2019 (M. Of. 72/2019)
DECIZIA nr. 68 din 15 octombrie 2018 referitoare la interpretarea dispoziţiilor Legii nr. 142/1998 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 72 din 30 ianuarie 2019
Dosar nr. 1.747/1/2018 ┌────────────┬─────────────────────────┐│gabriela │- vicepreşedintele ││elena │Înaltei curţi de casaţie ││bogasiu │şi justiţie - ││ │preşedintele completului │├────────────┼─────────────────────────┤│simona lala │- pentru preşedintele ││cristescu │delegat al secţiei i ││ │civile ...








