Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 170 din 12 iunie 2007
Monitorul Oficial 433 din 28 Iunie 2010 (M. Of. 433/2010)
DECIZIE nr. 871 din 25 iunie 2010 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 28 iunie 2010
În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din constituţie şi ale art. 15 alin. (1) din legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii constituţionale, republicatã, la data de 14 iunie 2010, un grup de 37 de senatori a solicitat curţii constituţionale sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 1-5 şi art. 12 din legea privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, precum şi asupra legii în ansamblul sãu. sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistratã la curtea constituţionalã sub nr. 7.779 din 15 iunie 2010 şi constituie obiectul dosarului nr. 1.522a/2010. la sesizare ...
Monitorul Oficial 270 din 26 Aprilie 2010 (M. Of. 270/2010)
DECIZIE nr. 74 din 21 ianuarie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuta din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 270 din 26 aprilie 2010
Augustin zegrean - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor tudorel toader - judecãtor puskas ...
Monitorul Oficial 205 bis din 01 Aprilie 2010 (M. Of. 205 bis/2010)
NORME TEHNICE din 1 aprilie 2010 de realizare a programelor nationale de sanatate in anul 2010*) EMITENT: CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 205 bis din 1 aprilie 2010
*t* ┌─────────────────────────┬──────────────────┬───────────────┐ │vârsta recomandatã │ vaccin │ comentarii │ ├─────────────────────────┼──────────────────┼───────────────┤ │primele 24 de ore │hep b │În maternitate │ ├─────────────────────────┼──────────────────┼───────────────┤ 𗈖 - 7 zile │bcg │ ...
NORME TEHNICE din 1 aprilie 2010 de realizare a programelor naţionale de sănătate în anul 2010*) EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 205 bis din 1 aprilie 2010
----------──────────*) aprobate prin ordinul nr. 264/407/2010 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 205 din 1 aprilie 2010.──────────secŢiunea a - programe naŢionale de sĂnĂtate de evaluare, profilactice Şi cu scop curativ, finanŢate din bugetul ministerului sĂnĂtĂŢiicap. icadrul general de realizare a programelor naŢionale de sĂnĂtateart. 1În anul 2010, potrivit hotărârii guvernului nr. 261/2010 pentru aprobarea programelor naţionale de sănătate în anul 2010, se derulează următoarele programe de sănătate:i. programele naţionale privind bolile transmisibile1. programul naţional de imunizare2. programul naţional de boli transmisibile (infecţie hiv, tuberculoză, infecţii cu transmitere sexuală şi alte boli transmisibile prioritare)2.1. subprogramul de supraveghere şi control al ...
Monitorul Oficial 205 din 01 Aprilie 2010 (M. Of. 205/2010)
ORDIN nr. 407 din 1 aprilie 2010 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor nationale de sanatate in anul 2010 EMITENT: CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 205 din 1 aprilie 2010
Vãzând referatul de aprobare nr. cs. a. 3.159/2010 al direcţiei generale de sãnãtate publicã, asistenţã medicalã şi programe din cadrul ministerului sãnãtãţii şi nr. dg 128 din 30 martie 2010 al casei naţionale de asigurãri de sãnãtate, având în vedere art. 48 alin. (1) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi hotãrârea guvernului nr. 261/2010 privind aprobarea programelor naţionale de sãnãtate pentru anul 2010, în temeiul art. 281 alin. (2) din legea nr. 95/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, al art. 7 ...
ORDIN nr. 264 din 1 aprilie 2010 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor nationale de sanatate in anul 2010 EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 205 din 1 aprilie 2010
Vãzând referatul de aprobare nr. cs. a. 3.159/2010 al direcţiei generale de sãnãtate publicã, asistenţã medicalã şi programe din cadrul ministerului sãnãtãţii şi nr. dg 128 din 30 martie 2010 al casei naţionale de asigurãri de sãnãtate, având în vedere art. 48 alin. (1) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi hotãrârea guvernului nr. 261/2010 privind aprobarea programelor naţionale de sãnãtate pentru anul 2010, în temeiul art. 281 alin. (2) din legea nr. 95/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, al art. 7 ...
Monitorul Oficial 207 din 01 Aprilie 2010 (M. Of. 207/2010)
ORDIN nr. 408 din 1 aprilie 2010 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anul 2010 EMITENT: CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 207 din 1 aprilie 2010
Având în vedere referatul de aprobare al ministerului sãnãtãţii şi al casei naţionale de asigurãri de sãnãtate nr. 3.215 din 1 aprilie 2010 şi nr. dg 134 din 31 martie 2010, în temeiul prevederilor: - art. 217 din titlul viii "asigurãrile sociale de sãnãtate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare; - hotãrârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sãnãtãţii, cu completãrile ulterioare; - hotãrârii guvernului nr. 262/2010 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale ...
ORDIN nr. 265 din 1 aprilie 2010 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anul 2010 EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 207 din 1 aprilie 2010
Având în vedere referatul de aprobare al ministerului sãnãtãţii şi al casei naţionale de asigurãri de sãnãtate nr. 3.215 din 1 aprilie 2010 şi nr. dg 134 din 31 martie 2010, în temeiul prevederilor: - art. 217 din titlul viii "asigurãrile sociale de sãnãtate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare; - hotãrârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sãnãtãţii, cu completãrile ulterioare; - hotãrârii guvernului nr. 262/2010 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale ...
Monitorul Oficial 170 din 16 Martie 2010 (M. Of. 170/2010)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 19 din 9 martie 2010 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricola, Fondul european agricol de dezvoltare rurala si Fondul european pentru pescuit si a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeana si a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare si gestionare a datelor necesare desfasurarii politicii comune in domeniul pescuitului si a programului de control, inspectie si supraveghere in domeniul pescuitului si pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbtiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurala, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricola, prin preluarea riscului de creditare de catre fondurile de garantare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 170 din 16 martie 2010
OrdonanŢÃ de urgenŢÃ nr. 19 din 9 martie 2010 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din fondul european de garantare agricolã, fondul european agricol de dezvoltare ruralã şi fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la comunitatea europeanã şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfãşurãrii politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului şi pentru ...
Monitorul Oficial 17 din 11 Ianuarie 2010 (M. Of. 17/2010)
ORDIN nr. 20 din 5 ianuarie 2010 pentru modificarea si completarea Procedurii privind stingerea creantelor reprezentand impozite, taxe si alte venituri datorate bugetului de stat si/sau a creantelor reprezentand contributii sociale administrate de Ministerul Economiei si Finantelor prin trecerea in proprietatea publica a statului a unor bunuri imobile proprietate a debitorilor, aprobata prin Ordinul ministrului economiei si finantelor nr. 486/2007 EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 11 ianuarie 2010
Ordin nr. 20 din 5 ianuarie 2010 pentru modificarea şi completarea procedurii privind stingerea creanţelor reprezentând impozite, taxe şi alte venituri datorate bugetului de stat şi/sau a creanţelor reprezentând contribuţii sociale administrate de ministerul economiei şi finanţelor prin trecerea în proprietatea publicã a statului a unor bunuri imobile proprietate a debitorilor, aprobatã prin ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 486/2007 emitent: ministerul finanŢelor publice publicat În: monitorul oficial nr. 17 din 11 ianuarie 2010 În temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. ...