Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 169 din 14 iulie 2010

‹‹ Pagina 15 din 84

Monitorul Oficial 1084 din 10 Noiembrie 2022 (M. Of. 1084/2022)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 150 din 9 noiembrie 2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi a Legii nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1084 din 10 noiembrie 2022

În considerarea faptului că statul are obligaţia de a institui un complex de măsuri de protecţie a pacientului, astfel încât acestuia să îi fie respectate drepturile şi să poată beneficia de serviciile necesare tratării afecţiunilor în condiţiile utilizării eficiente a fondurilor alocate acestui scop,având în vedere faptul că românia şi-a asumat prin tratatul de aderare la uniunea europeană obligaţii în materia garantării vieţii, sănătăţii şi siguranţei pacientului,întrucât soluţiile legislative preconizate prin legea nr. 58/2022 pentru modificarea legii nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate ...

Monitorul Oficial 1077 din 08 Noiembrie 2022 (M. Of. 1077/2022)

 LEGE nr. 293 din 3 noiembrie 2022 pentru prevenirea şi combaterea cancerului EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1077 din 8 noiembrie 2022

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. 1se aprobă planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului în românia, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, ale cărui obiective şi măsuri de aplicare se realizează în condiţiile legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.art. 2(1) ministerul sănătăţii, în calitate de autoritate centrală în domeniul sănătăţii publice, este responsabil de planificarea, iniţierea, coordonarea, monitorizarea şi evaluarea tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea şi combaterea cancerului. casa naţională de asigurări de sănătate şi ministerul finanţelor sunt responsabili de îndeplinirea măsurilor cuprinse în anexa care face parte ...

Monitorul Oficial 1061 din 02 Noiembrie 2022 (M. Of. 1061/2022)

 DECIZIA nr. 19 din 3 octombrie 2022 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 262 alin. (4), prin raportare la prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1061 din 2 noiembrie 2022

Dosar nr. 1.276/1/2022 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│ │- pentru preşedintele ││rodica dorin │delegat al secţiei a ││ ...

Monitorul Oficial 1039 din 26 Octombrie 2022 (M. Of. 1039/2022)

 DECIZIA nr. 48 din 19 septembrie 2022 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 1/2000 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1039 din 26 octombrie 2022

Dosar nr. 1.005/1/2022 ┌─────────────┬────────────────────────┐│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│ileana │- judecător la secţia i ││ruxandra │civilă ││tirică │ ...

Monitorul Oficial 943 bis din 27 Septembrie 2022 (M. Of. 943 bis/2022)

 STRATEGIA NAŢIONALĂ din 21 septembrie 2022 privind economia circulară EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 943 bis din 27 septembrie 2022

──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 1.172 din 21 septembrie 2022, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 943 din 27 septembrie 2022.──────────cuprinslista de abrevierirezumat executiv1. introducere1.1. raţiunea pentru economia circulară1.1.1. conceptul de economie circulară1.1.2. urgenţa şi potenţialul tranziţiei la ec1.2. agenda ue în ceea ce priveşte ec2. viziunea2.1. contextul ambiţiilor româniei de a realiza tranziţia către ec2.2. metodologie3. prioritĂŢile, politicile Şi cadrul legal existente3.1. stadiul actual al ec în românia3.1.1. prezentare generală a situaţiei macroeconomice a româniei3.1.2. performanţa româniei la indicatorii de mediu3.1.3. privire de ansamblu asupra status quo-ului circularităţii în românia3.2. politicile şi legislaţia actuală din românia relevante pentru ec3.3. ...

Monitorul Oficial 921 din 20 Septembrie 2022 (M. Of. 921/2022)

 DECIZIA nr. 12 din 6 iunie 2022 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) şi art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 3^1 alin. (1)-(1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 921 din 20 septembrie 2022

Dosar nr. 212/1/2022 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│laura mihaela │- preşedintele secţiei ││ivanovici │i civile │├──────────────┼───────────────────────┤│valentina ...

Monitorul Oficial 896 bis din 12 Septembrie 2022 (M. Of. 896 bis/2022)

 NORME METODOLOGICE din 29 august 2022 privind întocmirea situaţiilor financiare periodice la nivel individual, conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile instituţiilor financiare nebancare în scopuri de monitorizare/supraveghere prudenţială EMITENT: Banca Nationala a Romaniei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 896 bis din 12 septembrie 2022

──────────aprobate prin ordinul nr. 4 din 29 august 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 896 din 12 septembrie 2022.──────────cap. idispoziŢii generale1. (1) instituţiile financiare nebancare au obligaţia să întocmească situaţii financiare periodice la nivel individual, la termenele şi în forma stabilite prin prezentele norme metodologice.(2) situaţiile financiare periodice la nivel individual trebuie să reflecte operaţiunile şi situaţia financiară a instituţiei financiare nebancare, a sucursalelor şi a celorlalte sedii secundare ale acesteia, pe bază individuală.(3) situaţiile financiare periodice la nivel individual reprezintă situaţii globale, respectiv situaţii care privesc ansamblul teritoriului naţional al instituţiei ...

Monitorul Oficial 907 din 15 Septembrie 2022 (M. Of. 907/2022)

 DECIZIA nr. 13 din 6 iunie 2022 referitoare la interpretarea art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, prin raportare la art. 405 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, art. 706 alin. (1) din Codul de procedură civilă, art. 201 din Legea nr. 71/2011 şi art. 6 alin. (1), (4) şi (5) din Codul civil, coroborat cu art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 şi art. 2.504 alin. (1) din Codul civil EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 907 din 15 septembrie 2022

Dosar nr. 471/1/2022 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│valentina │- preşedintele ...

Monitorul Oficial 784 bis din 08 August 2022 (M. Of. 784 bis/2022)

 NORMĂ TEHNICĂ din 3 august 2022 pentru proiectarea, execuţia şi exploatarea instalaţiilor de stocare şi regazeificare GNL pentru alimentarea cu gaze naturale a clienţilor casnici/industriali EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 784 bis din 8 august 2022

──────────aprobată prin ordinul nr. 102 din 3 august 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 784 din 8 august 2022.──────────cap. iscopul şi domeniul de aplicareart. 1activităţile prevăzute în prezenta normă tehnică pentru proiectarea, execuţia şi exploatarea instalaţiilor de stocare şi regazeificare a gnl pentru alimentarea cu gaze naturale a clienţilor casnici/industriali, denumită în continuare ntgnl, sunt proiectarea, execuţia şi exploatarea instalaţiilor de stocare şi regazeificare a gnl în vederea alimentării clienţilor casnici/industriali, prevenirea accidentelor şi definirea cerinţelor de securitate privind protecţia persoanelor şi a bunurilor.art. 2(1) gnl sunt gazele naturale care au fost transformate în fază lichidă prin răcire ...

Monitorul Oficial 745 bis din 25 Iulie 2022 (M. Of. 745 bis/2022)

 STRATEGIE din 13 iulie 2022 de dezvoltare economică, socială şi de mediu a Văii Jiului, pentru perioada 2022-2030 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 745 bis din 25 iulie 2022

──────────aprobată prin hotĂrÂrea guvernului nr. 901 din 13 iulie 2022 publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 745 din 25 iulie 2022.──────────cuprins1. cuprins2. introducere3. sumar executiv4. considerente conceptuale privind strategia5. misiune, viziune, valorimisiuneviziunevalori6. contextul elaborării strategieicadrul generalsituaţia din româniademersurile europene în sprijinul tranziţiei de la cărbune7. pilonii de dezvoltare ai tranziţiei de la cărbune a văii jiuluiprincipalele probleme adresate prin direcţiile strategice8. pilon de dezvoltare i. Îmbunătăţirea calităţii vieţii şi crearea unui mediu sănătos şi durabil pentru generaţiile viitoarevalea jiului astăzi, valea jiului mâinedirecţii strategice9. pilon de dezvoltare ii. diversificarea economică, inovarea şi antreprenoriatulvalea jiului astăzi, valea jiului mâinedirecţii strategice10. pilon ...

‹‹ Pagina 15 din 84
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016