Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 138 din 15 octombrie 2014
Monitorul Oficial 993 din 28 Octombrie 2025 (M. Of. 993/2025)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 56 din 27 octombrie 2025 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar de implementare şi gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru stabilirea unor măsuri bugetare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 993 din 28 octombrie 2025
Având în vedere nevoile financiare ridicate pe care le presupune implementarea în românia a investiţiilor majore având ca scop dezvoltarea unei infrastructuri energetice solide, sustenabile şi reziliente şi luând în considerare orizontul de timp determinat, respectiv 31 decembrie 2030, până la care pot fi utilizate resursele aflate la dispoziţia româniei pentru modernizarea infrastructurii energetice şi îmbunătăţirea eficienţei energetice, respectiv asigurarea îndeplinirii ţintelor din planul naţional integrat în domeniul energiei şi schimbărilor climatice, este necesară instituirea cu celeritate a unui cadru legal coerent care să permită accesarea acestora din fondul pentru modernizare în corelare directă cu obţinerea de rezultate şi implementarea ...
Monitorul Oficial 968 din 20 Octombrie 2025 (M. Of. 968/2025)
ORDIN nr. 8.135 din 27 iunie 2025 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 al Societăţii Radioactiv Mineral Măgurele - S.A., societate din portofoliul Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului EMITENT: Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 968 din 20 octombrie 2025
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul: - art. 9 alin. (2) din hotărârea guvernului nr. 837/2004 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii pentru administrarea activelor statului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 14 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 29/2025 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei, tineretului şi solidarităţii sociale;– ...
Monitorul Oficial 951 din 14 Octombrie 2025 (M. Of. 951/2025)
DECIZIA nr. 324 din 22 septembrie 2025 referitoare la interpretarea art. 35 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, art. 14 alin. (1) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 951 din 14 octombrie 2025
Dosar nr. 678/1/2025┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena │- preşedintele secţiei ...
Monitorul Oficial 909 din 02 Octombrie 2025 (M. Of. 909/2025)
HOTĂRÂRE nr. 816 din 2 octombrie 2025 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 al Societăţii Naţionale "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 909 din 2 octombrie 2025
Având în vedere prevederile art. xxxiii din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legii bugetului de stat pe anul 2025 nr. 9/2025, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) şi alin. (7^1) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ...
Monitorul Oficial 901 din 01 Octombrie 2025 (M. Of. 901/2025)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 50 din 1 octombrie 2025 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2025 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 901 din 1 octombrie 2025
Având în vedere:a) analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor opt luni ale anului 2025;b) corelarea planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi cu execuţia bugetară pe primele opt luni ale anului;c) asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;d) asigurarea fondurilor pentru plata drepturilor salariale;e) alocarea de fonduri suplimentare pentru asigurarea cu prioritate a cheltuielilor obligatorii;f) prevederile legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin legi de rectificare;g) asigurarea fondurilor necesare ...
Monitorul Oficial 885 din 26 Septembrie 2025 (M. Of. 885/2025)
DECIZIA nr. 412 din 24 septembrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind eficientizarea activităţii unor autorităţi administrative autonome, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1)-(8) şi ale art. 2 alin. (1), (2) şi (6) din aceasta EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 885 din 26 septembrie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────────┼──────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...
Monitorul Oficial 797 bis din 27 August 2025 (M. Of. 797 bis/2025)
PLANUL DE MANAGEMENT INTEGRAT din 21 august 2025 al zonei costiere EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 797 bis din 27 august 2025
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 689 din 21 august 2025, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 797 din 27 august 2025.──────────cuprins:listă de abrevieri1. planul de management integrat al zonei costiere1.1. introducere1.2. cadrul instituţional şi legislativ actual referitor la managementul integrat al zonei costiere şi problemele identificate1.2.1. cadrul instituţional actual şi problemele identificate1.2.2. cadrul legislativ actual şi problemele identificate1.3. delimitarea zonei costiere1.4. descrierea generală a caracteristicilor zonei costiere1.4.1. cadrul natural1.4.1.1. relief şi climă1.4.1.2. geologie1.4.1.3. hidrologie1.4.2. calitatea aerului, apelor şi solurilor1.4.2.1. aer1.4.2.2. ape1.4.2.3. soluri1.4.3. biodiversitate1.4.4. resurse naturale1.4.4.1. resursa stuficolă1.4.4.2. resursa piscicolă1.4.4.3. resursa de apă subterană1.4.4.4. călcare şi şisturi verzi1.4.4.5. nisip1.4.4.6. ...
Monitorul Oficial 787 din 22 August 2025 (M. Of. 787/2025)
DECIZIA nr. 125 din 27 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 şi ale art. 12^1 alin. (1) din Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 787 din 22 august 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 741 din 07 August 2025 (M. Of. 741/2025)
DECIZIA nr. 71 din 25 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, în interpretarea dată prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 741 din 7 august 2025
┌──────────────────┬───────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├──────────────────┼───────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├──────────────────┼───────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│livia doina ...
Monitorul Oficial 728 din 05 August 2025 (M. Of. 728/2025)
DECIZIA nr. 145 din 27 martie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 alin. (6) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu referire la sintagma "contra cost" EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 728 din 5 august 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...








