Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 723 din 19 decembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, ale art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă şi ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 723 din 19 decembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, ale art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă şi ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1055 din 17 noiembrie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana     │-                 │
│Gulie              │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruţa Dărângă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza a doua din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, ale art. 483 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă şi ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Ciprian Ovidiu Brumar şi Laura Doina Brumar în Dosarul nr. 2.808/100/2014/a1.2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.114D/2020.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă ca inadmisibilă, având în vedere că acestea nu au legătură cu soluţionarea fondului cauzei, precum şi respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 10 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.808/100/2014/a1.2, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, ale art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă şi ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Excepţia a fost invocată de Ciprian Ovidiu Brumar şi Laura Doina Brumar într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei decizii civile pronunţate de instanţa de apel în soluţionarea unei acţiuni evaluabile în bani.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi, interzicerea discriminării şi accesul liber la justiţie şi contravin soluţiei pronunţate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, prin care s-a statuat că sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani de până la 1.000.000 de lei inclusiv“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituţională. Se susţine că, potrivit deciziei menţionate a Curţii Constituţionale, cererile evaluabile în bani, indiferent de valoarea lor, pot fi atacate cu recurs. Or, se arată că, deşi acţiunea din prezentul dosar are ca obiect atragerea răspunderii personale a administratorului, conform art. 138 din Legea nr. 85/2006, fiind o acţiune evaluabilă în bani, din dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 rezultă că, în cazul unei astfel de acţiuni, hotărârea pronunţată de judecătorul-sindic poate fi atacată, separat, numai cu apel.
    6. Se consideră că este necesară reglementarea recursului inclusiv în această situaţie, având în vedere că acţiunea formulată în cauză este evaluabilă în bani, astfel încât, dacă ar fi fost introdusă pe cale separată, ar fi susceptibilă de o astfel de cale de atac.
    7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se consideră că dispoziţiile legale criticate se circumscriu domeniului de reglementare a procedurii de judecată, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, este atributul exclusiv al legiuitorului. Se mai invocă cele reţinute în jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi principiul constituţional al egalităţii în drepturi şi se arată că prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 reprezintă tocmai o consacrare a dublului grad de jurisdicţie.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă este inadmisibilă, iar excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, ale art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, şi ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, dispoziţii care au următoarea redactare:
    - Art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013: „(...) De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“;
    – Art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă: „(...) De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“;
    – Art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006: „(1) Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel.“

    13. Legea nr. 85/2006 a fost abrogată prin art. 344 lit. a) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, însă, având în vedere cele statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să se pronunţe asupra dispoziţiilor legale criticate, care, deşi nu mai sunt în vigoare, îşi produc în continuare efectele juridice în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate.
    14. În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi şi art. 21 - Accesul liber la justiţie.
    15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că, sub aspect substanţial, aceste prevederi legale au un conţinut identic cu cel al prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Diferenţa constă în perioada de aplicare în timp, în sensul că, în temeiul art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, aplicarea art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă a fost prorogată pentru procesele începute din data de 1 ianuarie 2019, în timp ce art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 se referă la aceeaşi regulă, dar aplicabilă proceselor pornite începând cu data intrării în vigoare a acestei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv. În speţă, procesul în cadrul căruia a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate a început în anul 2018, astfel încât, sub aspectul posibilităţii formulării recursului, în speţă sunt aplicabile prevederile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, care sunt identice din punctul de vedere al conţinutului cu cele ale art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă.
    16. Având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea decide asupra excepţiilor privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, precum şi faptul că dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, aceasta urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
    17. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 şi ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, Curtea reţine că aceste prevederi legale au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, în raport cu aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate în prezenta cauză şi faţă de o motivare similară.
    18. Astfel, prin Decizia nr. 624 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 20 ianuarie 2020, paragrafele 20-24, Curtea a reţinut că art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 este o normă procedurală care exclude calea de atac a recursului în ceea ce priveşte hotărârile judecătorului-sindic, iar aceasta este consecinţa caracterului special, derogatoriu, al procedurii insolvenţei. Potrivit art. 11 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 85/2006, una dintre atribuţiile judecătorului-sindic, prevăzute de această lege, o reprezintă judecarea acţiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator pentru anularea unor acte frauduloase şi a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii, iar, în temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel. De asemenea, în conformitate cu art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11. Hotărârile curţii de apel sunt definitive.“
    19. Curtea a reţinut astfel că, în această materie, legiuitorul a consacrat dublul grad de jurisdicţie, iar, întrucât apelul este o cale devolutivă de atac, părţile beneficiază de o examinare pe fond a cauzei lor, atât în faţa tribunalului, cât şi în faţa curţii de apel. Împrejurarea că hotărârile pronunţate în materia insolvenţei nu pot fi atacate cu recurs decurge tocmai din specificul acestei proceduri, care a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, ce derogă de la normele dreptului comun. În acest context, Curtea a mai reţinut că atât doctrina, cât şi jurisprudenţa au recunoscut caracterul special al procedurii insolvenţei, derogatoriu dreptului comun, dreptului procesual civil şi dreptului civil. Prin Legea nr. 85/2006 (şi, ulterior, prin Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014) s-a instituit o procedură legală distinctă, specială faţă de dreptul comun, aplicabilă societăţilor în insolvenţă, legiuitorul consacrând, în mod expres, că dispoziţiile legii privind procedura insolvenţei se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale Codului de procedură civilă şi cele ale Codului civil.
    20. Totodată, în ceea ce priveşte reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea, în fiecare cauză, a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. De asemenea, Curtea a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabilă, iar lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13). De asemenea, Curtea a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabilă. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, precitată, sau Decizia nr. 375 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, paragraful 39).
    21. Aplicând aceste considerente de principiu la prezenta cauză, Curtea reţine că autorii excepţiei au avut acces la judecarea cauzei în primă instanţă, precum şi în apel, beneficiind, aşadar, de o cale de atac, care, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept, astfel încât nu poate fi reţinută încălcarea dreptului său de acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil. Mai mult, reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 26 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Kudla împotriva Poloniei, paragraful 157, sau Decizia Curţii Constituţionale nr. 288 din 3 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003, sau Decizia Curţii Constituţionale nr. 126 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 7 aprilie 2011, ori Decizia Curţii Constituţionale nr. 25 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 31 martie 2015, paragraful 16). Totodată, instanţa de la Strasbourg, prin Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37 şi 38, a statuat, cu privire la art. 6 paragraful 1 din Convenţie, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut şi că există posibilitatea unor restrângeri ale acestuia implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept.
    22. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea a reţinut că, în vederea asigurării egalităţii cetăţenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, la instituirea regulilor de acces al justiţiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ţinut să respecte principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. De aceea, nu este contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, cât timp acestea asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, în prezenta cauză, reglementarea criticată nu conţine nicio dispoziţie discriminatorie, în măsura în care se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normativă, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, iar regimul juridic diferit este determinat de deosebirea de situaţii, care impune soluţii legislative diferite, în vederea asigurării celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor.
    23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ciprian Ovidiu Brumar şi Laura Doina Brumar în Dosarul nr. 2.808/100/2014/a1.2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 19 decembrie 2024.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    pentru MARIAN ENACHE,

    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează

                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Irina Loredana Gulie

    -------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 723 din 19 decembrie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"