Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
instruc iuni tehnice din 12 iunie 2003

‹‹ Pagina 26 din 142

Monitorul Oficial 673 din 29 Iulie 2020 (M. Of. 673/2020)

 LEGE nr. 158 din 27 iulie 2020 pentru modificarea, completarea şi abrogarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/2.402 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea şi de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă şi standardizată şi de modificare a Directivelor 2009/65/CE, 2009/138/CE şi 2011/61/UE, precum şi a Regulamentelor (CE) nr. 1.060/2009 şi (UE) nr. 648/2012 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 673 din 29 iulie 2020

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. imodificarea şi completarea legii nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţăart. ilegea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 213 din 29 martie 2017, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 2 alineatul (1), punctele 9-11 se modifică şi vor avea următorul cuprins:"9. filială - entitate definită conform prevederilor art. 3 alin. (1) pct. 25 din legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare; 10. firmă de investiţii - orice persoană juridică astfel cum este definită la art. ...

Monitorul Oficial 632 din 17 Iulie 2020 (M. Of. 632/2020)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 115 din 16 iulie 2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de mese calde pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde, acordate din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestora EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 632 din 17 iulie 2020

Având în vedere că în prezent, prin intermediul programului operaţional ajutorarea persoanelor defavorizate 2014-2020, finanţat din fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, sunt stabilite ca principale categorii de beneficiari persoanele care beneficiază de sprijin material prin mese calde, pensionarii cu venituri echivalente indemnizaţiei sociale pentru pensionari cu vârsta de peste 75 de ani, precum şi persoanele fără adăpost,având în vedere măsurile luate la nivelul întregii uniuni europene, precum şi la nivelul româniei, în contextul epidemiei de coronavirus sars-cov-2, pentru care a fost stabilită starea de urgenţă prin decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul româniei, ...

Monitorul Oficial 606 din 10 Iulie 2020 (M. Of. 606/2020)

 HOTĂRÂRE nr. 516 din 1 iulie 2020 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 616/2015 privind aprobarea finanţării din bugetul Fondului pentru mediu a acţiunilor multianuale necesare programului "Colectarea, prelucrarea şi crearea de mecanisme şi instrumente de promovare a datelor şi informaţiilor necesare întocmirii rapoartelor către Comisia Europeană, Agenţia Europeană de Mediu şi Secretariatele Convenţiilor internaţionale din domeniul protecţiei mediului" desfăşurat în perioada 2015-2021 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 606 din 10 iulie 2020

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unichotărârea guvernului nr. 616/2015 privind aprobarea finanţării din bugetul fondului pentru mediu a acţiunilor multianuale necesare programului „colectarea, prelucrarea şi crearea de mecanisme şi instrumente de promovare a datelor şi informaţiilor necesare întocmirii rapoartelor către comisia europeană, agenţia europeană de mediu şi secretariatele convenţiilor internaţionale din domeniul protecţiei mediului“ desfăşurat în perioada 2015-2021, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 584 din 4 august 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. la articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins:"art. 1(1) se ...

Monitorul Oficial 532 bis din 22 Iunie 2020 (M. Of. 532 bis/2020)

 PROCEDURĂ din 12 iunie 2020 de emitere a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2021-2030 EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 532 bis din 22 iunie 2020

──────────aprobată prin ordinul nr. 1.256 din 12 iunie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i nr. 532 din 22 iunie 2020.──────────cap. 1prevederi generalesecŢiunea 1aplicabilitateart. 1prezenta procedură reglementează condiţiile de emitere şi revizuire a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2021-2030, denumită în continuare "autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de seră".art. 2(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2021, pentru instalaţia în care se desfăşoară una sau mai multe din categoriile de activităţi prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta procedură, operatorul trebuie să deţină autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră ...

Monitorul Oficial 516 din 16 Iunie 2020 (M. Of. 516/2020)

 HOTĂRÂRE nr. 477 din 16 iunie 2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 516 din 16 iunie 2020

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 62 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) ministerul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, care se organizează şi funcţionează în subordinea guvernului.(2) ministerul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei este autoritatea pentru: lucrări publice, construcţii, disciplina în construcţii, amenajarea teritoriului, urbanism, arhitectură, amenajarea spaţiului maritim, mobilitate urbană, locuire, locuinţe, clădiri de locuit, reabilitarea termică a clădirilor, gestiune şi dezvoltare imobiliar-edilitară, dezvoltare ...

Monitorul Oficial 471 din 03 Iunie 2020 (M. Of. 471/2020)

 GHID DE FINANŢARE din 28 mai 2020 a Programului privind sprijinirea eficienţei energetice şi a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 471 din 3 iunie 2020

──────────aprobat prin ordinul nr. 1.162 din 28 mai 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 471 din 3 iunie 2020.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1ghidul de finanţare(1) ghidul de finanţare, denumit în continuare ghid, constituie un suport informativ, având rolul de a furniza informaţii esenţiale cu privire la derularea programului privind sprijinirea eficienţei energetice şi a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public, denumit în continuare program.(2) ghidul conţine dispoziţii privind:a) scopul, obiectivul, obiectul şi indicatorii de performanţă ai programului;b) eligibilitatea solicitantului finanţării, a proiectului propus şi a cheltuielilor acestuia;c) condiţiile şi termenele de analiză, evaluare, selectare, ...

Monitorul Oficial 464 din 02 Iunie 2020 (M. Of. 464/2020)

 INSTRUCŢIUNI din 28 mai 2020 privind autorizarea furnizorilor de formare profesională să desfăşoare programe de formare profesională a adulţilor în sistem on-line EMITENT: Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 464 din 2 iunie 2020

──────────aprobate prin ordinul nr. 1.005 din 28 mai 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 464 din 2 iunie 2020.──────────cap. iderularea programelor de formare profesională autorizate în sistem on-lineart. 1furnizorii de formare profesională autorizaţi care optează, după caz, pentru desfăşurarea în sistem on-line a pregătirii teoretice în cazul programelor de iniţiere, specializare, perfecţionare, precum şi al celor de calificare de nivel 2, 3, 4, conform cadrului naţional al calificărilor, cu excepţia celor de nivel 1 şi pregătirii practice pentru programele de iniţiere, specializare, perfecţionare, notifică comisia de autorizare în condiţiile art. 3 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă ...

Monitorul Oficial 418 din 20 Mai 2020 (M. Of. 418/2020)

 DECIZIA nr. 24 din 22 ianuarie 2020 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 17/2019 pentru numirea unui vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, membru în Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 418 din 20 mai 2020

┌─────────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│mona-maria ...

Monitorul Oficial 401 din 15 Mai 2020 (M. Of. 401/2020)

 DECIZIA nr. 97 din 25 februarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1 din Codul de procedură penală din 1968 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 401 din 15 mai 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...

Monitorul Oficial 335 din 24 Aprilie 2020 (M. Of. 335/2020)

 REGULAMENT nr. 7 din 16 aprilie 2020 privind autorizarea şi funcţionarea fondurilor de investiţii alternative EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 335 din 24 aprilie 2020

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (1) şi (2) şi art. 14 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 2 alin. (2),art. 4 alin. (2) şi (3), art. 8 alin. (1) lit. b) şi c), art. 9 alin. (7), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (2), art. 18 alin. (5), art. 19 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. ...

‹‹ Pagina 26 din 142
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016