Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 373 din 18 aprilie 2002
Monitorul Oficial 676 din 24 Septembrie 2003 (M. Of. 676/2003)
HOTARARE nr. 1.093 din 18 septembrie 2003 privind stabilirea cuantumurilor unor obligatii de plata ale misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, reprezentantelor organizatiilor internationale acreditate in Romania si ale personalului acestora EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 676 din 24 septembrie 2003
În temeiul art. 107 din constituţie şi al art. 4 din ordonanta guvernului nr. 91/2003 privind stingerea unor obligaţii de plata ale misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, reprezentantelor organizaţiilor internaţionale acreditate în românia şi ale personalului acestora, guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. art. 1 cuantumurile obligaţiilor de plata cãtre regia autonomã "administraţia patrimoniului protocolului de stat" a sumelor reprezentând chirii restante, facturate şi neachitate, împreunã cu dobânzile şi penalitãţile aferente acestora, datorate de ambasada republicii islamice iran pe anul 2003, pentru imobilul situat în municipiul bucureşti, bd. lascar catargiu nr. 39, ...
Monitorul Oficial 315 din 12 Mai 2003 (M. Of. 315/2003)
HOTARARE nr. 492 din 18 aprilie 2003 privind organizarea si functionarea Regiei Autonome "Administratia Fluviala a Dunarii de Jos" Galati EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 12 mai 2003
În temeiul art. 107 din constituţie şi al art. iii din legea nr. 528/2002 pentru aprobarea ordonanţei guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi serviciile în porturi şi în conformitate cu prevederile art. 3, 20, 23 şi 31 din convenţia despre regimul navigaţiei pe dunare, ratificatã prin decretul nr. 298/1948 , guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. art. 1 (1) regia autonomã "administraţia fluviala a dunãrii de jos" galaţi, denumita în continuare afdj galaţi, este persoana juridicã romana şi funcţioneazã ca regie autonomã sub autoritatea ministerului lucrãrilor publice, transporturilor şi ...
Monitorul Oficial 85 din 11 Februarie 2003 (M. Of. 85/2003)
HOTARARE nr. 1.591 din 18 decembrie 2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare si functionare a serviciilor publice de alimentare cu apa si de canalizare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 85 din 11 februarie 2003
În temeiul art. 107 din constituţie, al art. 14 alin. (1) lit. b) din legea serviciilor publice de gospodãrie comunalã nr. 326/2001 , al art. 32 alin. (4) şi al art. 37 din ordonanta guvernului nr. 32/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de alimentare cu apa şi de canalizare, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 634/2002 , guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. art. 1 se aproba regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de alimentare cu apa şi de canalizare, prevãzut în anexa care face parte ...
Monitorul Oficial 624 din 23 August 2002 (M. Of. 624/2002)
HOTARARE nr. 848 din 31 iulie 2002 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru perioada octombrie 2002-martie 2003 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 624 din 23 august 2002
In temeiul prevederilor art. 107 din constituţia româniei,guvernul româniei adopta prezenta hotărâre.art. 1se aproba programul de iarna în domeniul energetic pentru perioada octombrie 2002 - martie 2003, a cărui sinteza este prevăzută în anexa nr. i.art. 2autorităţile publice prevăzute în anexa nr. ii vor aduce la îndeplinire prevederile programului de iarna.art. 3anexele nr. i şi ii fac parte integrantă din prezenta hotărâre. prim-ministru adrian nĂstasecontrasemnează:-────────────── ministrul industriei şi resurselor,dan ioan popescu ministrul finanţelor publice,mihai nicolae tănăsescubucureşti, 31 iulie 2002.nr. 848.anexa i programul de iarna în domeniul energetic pentru perioada octombrie 2002-martie 2003 - sinteza -obiectivul programului de iarna în domeniul energetic, în conformitate cu strategia energetica naţionala, este ...
Monitorul Oficial 346 din 24 Mai 2002 (M. Of. 346/2002)
HOTARARE nr. 445 din 9 mai 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 105/2001 *) privind frontiera de stat a Romaniei EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 346 din 24 mai 2002
În temeiul prevederilor art. 107 din constituţia româniei şi ale art. 81 din ordonanta de urgenta a guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a româniei,------------ *) ordonanta de urgenta a guvernului nr. 105/2001 a fost aprobatã cu modificãri prin legea nr. 243/2002 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 302 din 8 mai 2002. guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. articol unic se aproba normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenta a guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a ...
Monitorul Oficial 272 din 23 Aprilie 2002 (M. Of. 272/2002)
HOTARARE nr. 373 din 18 aprilie 2002 privind organizarea si functionarea Autoritatii Nationale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodarie Comunala - A.N.R.S.C. EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 272 din 23 aprilie 2002
În temeiul prevederilor art. 107 din constituţia româniei şi ale art. 23 alin. (6) din legea nr. 326/2001 privind serviciile publice de gospodãrie comunalã, cu modificãrile ulterioare, guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. art. 1 (1) autoritatea nationala de reglementare pentru serviciile publice de gospodãrie comunalã, denumita în continuare a.n.r.s.c., este instituţie publica de interes naţional cu personalitate juridicã, se organizeazã şi funcţioneazã în coordonarea ministerului administraţiei publice şi are ca scop reglementarea, monitorizarea şi controlul la nivel central al activitãţilor din sfera serviciilor publice de gospodãrie comunalã care funcţioneazã în ...
Monitorul Oficial 260 din 18 Aprilie 2002 (M. Of. 260/2002)
HOTARARE nr. 344 din 11 aprilie 2002 privind aprobarea obiectivelor salariale trimestriale pe anul 2002 pentru agentii economici monitorizati potrivit prevederilor Hotararii Guvernului nr. 866/2001 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 18 aprilie 2002
In temeiul prevederilor art. 107 din constitutia romaniei si ale ordonantei de urgenta a guvernului nr. 147/2001 pentru ratificarea aranjamentului stand-by dintre romania si fondul monetar international si a memorandumului cu privire la politicile economice si financiare ale guvernului romaniei in perioada 2001-2002, convenite prin schimb de scrisori intre bucuresti si washington, prin scrisoarea din 17 octombrie 2001 a ministerului finantelor publice si bancii nationale a romaniei si raspunsul din 31 octombrie 2001 al fondului monetar international, aprobata prin legea nr. 102/2002,guvernul romaniei adopta prezenta hotarare.art. 1fondul de salarii si numarul mediu de personal prevazute in bugetele de venituri si ...
Monitorul Oficial 498 din 24 August 2001 (M. Of. 498/2001)
ORDONANTA nr. 27 din 16 august 2001 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2001 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 498 din 24 august 2001
In temeiul prevederilor art. 107 din constitutia romaniei, ale art. 1 cap. ii. pct. 3 din legea nr. 324/2001 privind abilitarea guvernului de a emite ordonante, ale art. 29 alin. (8) din legea nr. 72/1996 privind finantele publice si ale art. 51 din legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001,guvernul romaniei adopta prezenta ordonanta.cap. idispozitii generaleart. 1bugetul de stat pe anul 2001, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001, publicata in monitorul oficial al romaniei, partea i, nr. 214 si nr. 214 bis din 26 aprilie 2001, se modifica si se completeaza potrivit prevederilor ...
Monitorul Oficial 400 din 20 Iulie 2001 (M. Of. 400/2001)
HOTARARE nr. 607 din 27 iunie 2001 privind aprobarea Programului de iarna pentru perioada octombrie 2001 - martie 2002 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 400 din 20 iulie 2001
În temeiul prevederilor art. 107 din constituţia româniei şi ale art. 68 din ordonanta de urgenta a guvernului nr. 63/1998 privind energia electrica şi termica, guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. art. 1 se aproba programul de iarna pentru perioada octombrie 2001 - martie 2002, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. art. 2 prevederile prezentei hotãrâri vor fi aduse la îndeplinire de cãtre autoritãţile competente. ...