Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 3 din 3 iulie 2013
Monitorul Oficial 364 din 13 Mai 2008 (M. Of. 364/2008)
HOTARARE nr. 457 din 21 aprilie 2008(*actualizata*) privind cadrul institutional de coordonare si de gestionare a instrumentelor structurale (actualizata pana la data de 9 august 2011*) EMITENT: GUVERNUL ----------- *) Forma actualizata a acestui act normativ pana la data de 9 august 2011 este realizata de catre Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamt prin includerea tuturor modificarilor si completarilor aduse de catre HOTARAREA nr. 802 din 4 august 2011.
Conţinutul acestui act aparţine exclusiv s.c. centrul teritorial de calcul electronic s.a. piatra-neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor.având în vedere prevederile regulamentului (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a prevederilor generale privind fondul european de dezvoltare regionalã, fondul social european şi fondul de coeziune şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.260/1999, publicat în jurnalul oficial al uniunii europene, seria l nr. 210 din 31 iulie 2006, ale regulamentului (ce) nr. 1.080/2006 al parlamentului european şi al consiliului din 5 iulie 2006 privind fondul european de dezvoltare ...
Monitorul Oficial 529 din 14 Iulie 2008 (M. Of. 529/2008)
HOTARARE nr. 718 din 2 iulie 2008 privind aprobarea schemei de ajutor de stat orizontal pentru dezvoltarea regionala durabila si reducerea emisiilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 529 din 14 iulie 2008
HotĂ?rÂre nr. 718 din 2 iulie 2008 privind aprobarea schemei de ajutor de stat orizontal pentru dezvoltarea regionalã durabilã şi reducerea emisiilor emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 529 din 14 iulie 2008 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 3 alin. (3) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 137/2007 , şi al art. 72 din legea energiei ...
Monitorul Oficial 521 din 10 Iulie 2008 (M. Of. 521/2008)
HOTARARE nr. 705 din 2 iulie 2008 pentru modificarea art. 7 lit. a) din Hotararea Guvernului nr. 475/2007 privind aprobarea Planului national de cercetare-dezvoltare si inovare II, pentru perioada 2007-2013 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 10 iulie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic la articolul 7 din hotãrârea guvernului nr. 475/2007 privind aprobarea planului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare ii, pentru perioada 2007-2013, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 371 din 31 mai 2007, litera a) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "a) perioade ştiinţifice şi tehnice, prevãzute în instrumentele de planificare şi programare;". ...
Monitorul Oficial 364 din 13 Mai 2008 (M. Of. 364/2008)
HOTARARE nr. 457 din 21 aprilie 2008 privind cadrul institutional de coordonare si de gestionare a instrumentelor structurale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 364 din 13 mai 2008
HotĂ?rÂre nr. 457 din 21 aprilie 2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 364 din 13 mai 2008 având în vedere prevederile regulamentului (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a prevederilor generale privind fondul european de dezvoltare regionalã, fondul social european şi fondul de coeziune şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.260/1999 , publicat în jurnalul oficial al uniunii europene, ...
Monitorul Oficial 19 din 10 Ianuarie 2008 (M. Of. 19/2008)
HOTARARE nr. 321 din 14 aprilie 2005 (*republicata*) privind evaluarea si gestionarea zgomotului ambiant*) EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 19 din 10 ianuarie 2008
HotĂ?rÂre nr. 321 din 14 aprilie 2005 (*republicatã*) privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant*) emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 19 din 10 ianuarie 2008 _________ *) republicatã în temeiul art. ii din hotãrârea guvernului nr. 674/2007 pentru modificarea şi completarea hotãrârii guvernului nr. 321/2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 485 din 19 iulie 2007, dându-se textelor o nouã numerotare. hotãrârea guvernului nr. 321/2005 ...
Monitorul Oficial 776 din 15 Noiembrie 2007 (M. Of. 776/2007)
HOTARARE nr. 1.364 din 12 noiembrie 2007 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 811/2006 privind finantarea din bugetul Ministerului Integrarii Europene a asistentei tehnice pentru pregatirea de proiecte de investitii publice, finantabile prin Programul operational regional 2007-2013 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 776 din 15 noiembrie 2007
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i hotãrârea guvernului nr. 811/2006 privind finanţarea din bugetul ministerului integrãrii europene a asistenţei tehnice pentru pregãtirea de proiecte de investiţii publice, finanţabile prin programul operaţional regional 2007-2013, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 571 din 3 iulie 2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. În titlu şi în tot cuprinsul hotãrârii, denumirea "ministerul integrãrii europene" se va înlocui cu denumirea "ministerul ...
Monitorul Oficial 597 din 29 August 2007 (M. Of. 597/2007)
HOTARARE nr. 898 din 1 august 2007 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 811/2006 privind finantarea din bugetul Ministerului Integrarii Europene a asistentei tehnice pentru pregatirea de proiecte de investitii publice, finantabile prin Programul operational regional 2007-2013 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 597 din 29 august 2007
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i hotãrârea guvernului nr. 811/2006 privind finanţarea din bugetul ministerului integrãrii europene a asistenţei tehnice pentru pregãtirea de proiecte de investiţii publice, finanţabile prin programul operaţional regional 2007-2013, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 571 din 3 iulie 2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. alineatul (2) al articolului 1 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "(2) proiectele ...
Monitorul Oficial 573 din 21 August 2007 (M. Of. 573/2007)
HOTARARE nr. 776 din 17 iulie 2007 privind aprobarea Memorandumului de intelegere, semnat la 23 ianuarie 2007 la Bucuresti, dintre Guvernul Romaniei, prin Ministerul Finantelor Publice (in prezent Ministerul Economiei si Finantelor), si Fondul European de Investitii privind programul JEREMIE in Romania EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 573 din 21 august 2007
HotĂ?rÂre nr. 776 din 17 iulie 2007 privind aprobarea memorandumului de înţelegere, semnat la 23 ianuarie 2007 la bucureşti, dintre guvernul româniei, prin ministerul finanţelor publice (în prezent ministerul economiei şi finanţelor), şi fondul european de investiţii privind programul jeremie în românia emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 573 din 21 august 2007 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 20 din legea nr. 590/2003 privind tratatele, guvernul româniei adoptã ...
Monitorul Oficial 571 din 21 August 2007 (M. Of. 571/2007)
HOTARARE nr. 834 din 25 iulie 2007 pentru aprobarea constituirii Comitetului de monitorizare a Programului operational sectorial de mediu 2007-2013 si a Regulamentului-cadru de organizare si functionare a acestuia EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 571 din 21 august 2007
HotĂ?rÂre nr. 834 din 25 iulie 2007 pentru aprobarea constituirii comitetului de monitorizare a programului operaţional sectorial de mediu 2007-2013 şi a regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a acestuia emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 571 din 21 august 2007 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 63 din regulamentul (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind fondul european de dezvoltare regionalã, fondul social european ...
Monitorul Oficial 547 din 10 August 2007 (M. Of. 547/2007)
HOTARARE nr. 765 din 11 iulie 2007 pentru aprobarea constituirii Comitetului de monitorizare a Programului operational regional 2007-2013 si a Regulamentului-cadru de organizare si functionare al acestuia EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 547 din 10 august 2007
HotĂ?rÂre nr. 765 din 11 iulie 2007 pentru aprobarea constituirii comitetului de monitorizare a programului operaţional regional 2007-2013 şi a regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare al acestuia emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 547 din 10 august 2007 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 63 şi 73 din regulamentul (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului, de stabilire a unor dispoziţii generale privind fondul european de dezvoltare regionalã, fondul social european şi fondul de coeziune ...