Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 25 din 16 decembrie 2009
Monitorul Oficial 862 din 20 Decembrie 2008 (M. Of. 862/2008)
HOTARARE nr. 1.638 din 10 decembrie 2008 pentru aprobarea cuantumului sumelor ce urmeaza a fi virate Fondului "Proprietatea" si al celor decontate operatorilor economici ca urmare a indeplinirii prevederilor Acordului bilateral dintre Guvernul Romaniei, actionand prin Ministerul Finantelor Publice, si Republica Irak, actionand prin Ministerul Finantelor, semnat la Amman la 18 august 2005 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 862 din 20 decembrie 2008
Având în vedere prevederile art. 9 alin. (2) lit. a) din titlul vii al legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã cuantumul sumelor ce urmeazã a fi virate fondului "proprietatea" şi al celor decontate operatorilor economici ca urmare a îndeplinirii prevederilor acordului bilateral dintre guvernul româniei, acţionând prin ministerul finanţelor publice, şi republica irak, acţionând prin ministerul ...
Monitorul Oficial 865 din 22 Decembrie 2008 (M. Of. 865/2008)
HOTARARE nr. 1.618 din 4 decembrie 2008 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 44/2004 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 865 din 22 decembrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic normele metodologice de aplicare a legii nr. 571/2003 privind codul fiscal, aprobate prin hotãrârea guvernului nr. 44/2004 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 112 din 6 februarie 2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: a. titlul vi "taxa pe valoarea adãugatã" 1. la punctul 4, alineatul (3) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: ...
Monitorul Oficial 856 din 19 Decembrie 2008 (M. Of. 856/2008)
HOTARARE nr. 1.633 din 10 decembrie 2008 privind aprobarea participarii Romaniei cu un pavilion national la Expozitia internationala pentru industrie alimentara, agricultura si horticultura "Saptamana Verde", Berlin, 16-25 ianuarie 2009 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 856 din 19 decembrie 2008
În temeiul prevederilor art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 (1) se aprobã participarea româniei cu un pavilion naţional la expoziţia internaţionalã pentru industrie alimentarã, agriculturã şi horticulturã "sãptãmâna verde", berlin, republica federalã germania, în perioada 16-25 ianuarie 2009. (2) se aprobã organizarea pavilionului naţional de cãtre ministerul agriculturii şi dezvoltãrii rurale. art. 2 cheltuielile aferente participãrii româniei la expoziţia internaţionalã pentru industrie alimentarã, agriculturã şi horticulturã "sãptãmâna verde", berlin, 16-25 ianuarie 2009, în sumã totalã ...
Monitorul Oficial 857 din 19 Decembrie 2008 (M. Of. 857/2008)
HOTARARE nr. 1.598 din 4 decembrie 2008 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 78/2005 privind organizarea si functionarea Ministerului Culturii si Cultelor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 19 decembrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i hotãrârea guvernului nr. 78/2005 privind organizarea şi funcţionarea ministerului culturii şi cultelor, republicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 288 din 2 mai 2007, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. la articolul 6 alineatul (1), punctul 8 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "8. coordoneazã activitãţile de cercetare, proiectare, evidenţã, conservare, restaurare şi punere în valoare a patrimoniului cultural naţional, mobil, imobil, precum ...
Monitorul Oficial 847 din 16 Decembrie 2008 (M. Of. 847/2008)
HOTARARE nr. 1.664 din 10 decembrie 2008 privind indexarea nivelului lunar al venitului minim garantat si al alocatiei pentru copiii nou-nascuti, prevazute de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 4 alin. (3) şi al art. 25 alin. (5) din legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 (1) Începând cu luna ianuarie 2009, nivelul lunar al venitului minim garantat prevãzut la art. 4 alin. (1) din legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, este de: a) 196 lei pentru familiile formate din 2 persoane; b) 272 ...
Monitorul Oficial 846 din 16 Decembrie 2008 (M. Of. 846/2008)
HOTARARE nr. 1.539 din 25 noiembrie 2008 privind aprobarea Memorandumului de intelegere dintre Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor si Ministerul Internelor si Afacerilor Regatului din Olanda, in calitate de Autoritate de management, si Institutul Nicis, in calitate de Secretariat tehnic, pentru programul "Reteaua europeana de cunostinte in urbanism" (European Knowledge Urban Network) - EUKN, semnat la Bucuresti la 6 august 2008 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 16 decembrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 20 din legea nr. 590/2003 privind tratatele, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã memorandumul de înţelegere dintre ministerul dezvoltãrii, lucrãrilor publice şi locuinţelor şi ministerul internelor şi afacerilor regatului din olanda, în calitate de autoritate de management, şi institutul nicis, în calitate de secretariat tehnic, pentru programul "reţeaua europeanã de cunoştinţe în urbanism" (european knowledge urban network) - eukn, semnat la bucureşti la 6 august 2008. art. 2 contribuţia financiarã ...
Monitorul Oficial 841 din 15 Decembrie 2008 (M. Of. 841/2008)
HOTARARE nr. 1.599 din 4 decembrie 2008 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 841 din 15 decembrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. ii alin. (4) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 53/2008 privind modificarea şi completarea legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spãlãrii banilor, precum şi pentru instituirea unor mãsuri de prevenire şi combatere a finanţãrii actelor de terorism, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã regulamentul de organizare şi funcţionare a oficiului naţional de prevenire şi combatere a spãlãrii banilor, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. art. 2 ...
Monitorul Oficial 832 din 10 Decembrie 2008 (M. Of. 832/2008)
HOTARARE nr. 1.540 din 25 noiembrie 2008 pentru aprobarea Strategiei nationale privind aderarea la spatiul Schengen pentru perioada 2008-2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 832 din 10 decembrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã strategia naţionalã privind aderarea la spaţiul schengen pentru perioada 2008-2011, denumitã în continuare strategia naţionalã, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. art. 2 ministerul internelor şi reformei administrative, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale au obligaţia de a duce la îndeplinire obiectivele specifice domeniului lor de activitate, prevãzute în strategia naţionalã, în raport cu etapele de realizare a acesteia şi ...
Monitorul Oficial 828 din 09 Decembrie 2008 (M. Of. 828/2008)
HOTARARE nr. 3 din 6 septembrie 2008 pentru modificarea si completarea Hotararii nr. 3/2007 privind aprobarea Statutului de organizare si functionare si a Codului de etica profesionala si disciplina ale Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania EMITENT: UNIUNEA NATIONALA A PRACTICIENILOR IN INSOLVENTA DIN ROMANIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 828 din 9 decembrie 2008
În temeiul art. 46 din legea nr. 254/2007 pentru aprobarea ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activitãţii practicienilor în insolvenţã, congresul uniunii naţionale a practicienilor în insolvenţã din românia, reunit la poiana braşov în ziua de 6 septembrie 2008, hotãrãşte: articol unic se aprobã modificãrile şi completãrile statutului de organizare şi funcţionare şi a codului de eticã profesionalã şi disciplinã ale uniunii naţionale a practicienilor în insolvenţã din românia, aprobate prin hotãrârea congresului uniunii naţionale a practicienilor în insolvenţã din românia nr. 3/2007, publicatã în ...
Monitorul Oficial 806 din 03 Decembrie 2008 (M. Of. 806/2008)
HOTARARE nr. 1.514 din 19 noiembrie 2008 privind aprobarea Regulamentului de organizare a licitatiei internationale pentru desemnarea societatii de administrare a Societatii Comerciale "Fondul Proprietatea" - S.A. si a Caietului de sarcini al licitatiei EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 3 decembrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 12 alin. (2) din titlul vii al legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, al art. 7 alin. (1) din titlul ii al ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despãgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi al hotãrârii guvernului nr. 959/2008 privind stabilirea competenţelor comisiei care va selecta societatea de administrare a societãţii comerciale "fondul proprietatea" - s.a., guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. ...








