Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 2 din 21 februarie 1997
Monitorul Oficial 108 din 30 Mai 1997 (M. Of. 108/1997)
HOTARARE nr. 240 din 29 mai 1997 privind stabilirea preturilor, tarifelor si adaosurilor comerciale maximale la unele produse si servicii reglementate potrivit Legii concurentei nr. 21/1996, a impozitului pe titei si gaze din productia interna si a modului de reglementare a cheltuielilor necesare realizarii, dezvoltarii si modernizarii productiei la produsele respective EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 108 din 30 mai 1997
Guvernul româniei hotărăşte:art. 1(1) se stabilesc limitele maxime ale preţurilor, tarifelor şi adaosurilor comerciale pentru materiile prime şi derivatele acestora, în condiţiile art. 4 alin. (2) şi (3) din legea concurentei nr. 21/1996, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.(2) supravegherea şi controlul preţurilor pentru produsele subvenţionate prevăzute în anexa nr. 1 se vor efectua până la data de 31 decembrie 1997, iar pentru preţurile, tarifele şi adaosurile comerciale la produsele prevăzute în anexa nr. 2, până la data de 31 august 1997.(3) În limita preţurilor, tarifelor şi adaosurilor comerciale maximale prevăzute în ...
Monitorul Oficial 99 din 23 Mai 1997 (M. Of. 99/1997)
HOTARARE nr. 190 din 8 mai 1997 privind aprobarea contractului de activitate a Societatii Nationale a Cailor Ferate Romane pe perioada 1997-2000 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 99 din 23 mai 1997
În temeiul legii nr. 129/1996 privind transportul pe căile ferate române,guvernul româniei hotărăşte:art. 1se aprobă contractul de activitate a societăţii naţionale a căilor ferate române pe perioada 1997-2000, denumit în continuare contract de activitate, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.ministerul transporturilor şi societatea naţionala a căilor ferate române vor actualiza anual, în condiţiile legii, contractul de activitate prevăzut la alin. 1, după aprobarea bugetului de stat.art. 2volumele anuale de transport marfa şi călători pentru anii 1997-2000, stabilite prin programul de restructurare şi redresare financiară a societăţii naţionale a căilor ferate române, aprobat prin hotărârea guvernului nr. ...
Monitorul Oficial 32 din 27 Februarie 1997 (M. Of. 32/1997)
HOTARARE nr. 37 din 26 februarie 1997 privind masuri cu caracter temporar pentru combaterea cresterii excesive a preturilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 27 februarie 1997
În temeiul art. 4 alin. (3) din legea concurenţei nr. 21/1996,guvernul româniei hotărăşte:art. 1(1) limitele maxime ale preţurilor materiilor prime şi derivatelor acestora, ce se stabilesc în condiţiile art. 4 alin. (3) şi (4) din legea nr. 21/1996, sunt prevăzute în anexa are face parte integrantă din prezenta hotărâre.(2) preţurile prevăzute în anexa se aplica pe o perioada de 6 luni începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.(3) agenţii economici producători, distribuitori angrosisti sau detailisti, pot practica preţuri mai mici, în condiţii de concurenta.art. 2(1) preţurile maxime ale produselor prevăzute în anexa la prezenta hotărâre se ajustează lunar, ...
Monitorul Oficial 31 din 27 Februarie 1997 (M. Of. 31/1997)
HOTARARE nr. 31 din 21 februarie 1997 privind stabilirea modelului buletinului de vot pentru alegerile partiale de primari EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 31 din 27 februarie 1997
În temeiul legii nr. 70/1991 privind alegerile locale, republicată,guvernul româniei hotărăşte:articol unicse aprobă modelul buletinului de vot pentru alegerile parţiale de primari, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. prim-ministru victor ciorbeacontrasemnează:---------------ministru delegatpe lângă primul-ministru pentru coordonarea secretariatului general al guvernului şi a departamentului pentru administraţie publică locală, remus opris secretar de stat, şeful departamentului pentru administraţie publică locală,grigore lăpusanubucureşti, 21 februarie 1997.nr. 31.anexĂ ┌─────────────────────────────────┐ ┌─────────────────────────────────────┐ │ │ │ ...
HOTARARE nr. 30 din 21 februarie 1997 pentru stabilirea modelului listelor electorale pentru alegerile partiale de primari EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 31 din 27 februarie 1997
În temeiul legii nr. 70/1991 privind alegerile locale, republicată,guvernul româniei hotărăşte:articol unicse aprobă modelul listelor electorale pentru alegerile parţiale de primari, potrivit anexelor nr. 1-5 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. prim-ministru victor ciorbea contrasemnează: --------------- ministru delegat pe lângă primul-ministru pentrucoordonarea secretariatului general al guvernului şi a departamentuluipentru administraţie publica locală, remus opris secretar de stat,şeful departamentului pentruadministraţie publica locală, grigore lăpuşanubucureşti, 21 februarie 1997.nr. 30.anexa 1 romÂnia judeŢul ...................... municipiul, oraşul ........... circumscripţia electorală nr. strada ....................... ...
Monitorul Oficial 30 din 25 Februarie 1997 (M. Of. 30/1997)
HOTARARE nr. 28 din 21 februarie 1997 privind unele masuri de protectie sociala referitoare la pensiile de asigurari sociale de stat, militare, I.O.V.R., ale agricultorilor, ajutoarele de somaj, ajutoarele sociale si alte venituri ale populatiei, incepand cu luna februarie 1997 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 25 februarie 1997
Guvernul româniei hotărăşte:art. 1(1) Începând cu luna februarie 1997 se indexează cu 46,1% următoarele venituri ale populaţiei:a) pensiile de asigurări sociale de stat, militare, i.o.v.r. şi cele stabilite potrivit legii nr. 42/1990, republicată;b) pensiile suplimentare din sistemul asigurărilor sociale de stat şi pensiile suplimentare pentru pensionării militari;c) indemnizaţiile de îngrijire acordate pensionarilor încadraţi în gradul i de invaliditate;d) ajutoarele sociale stabilite pe baza legislaţiei de pensii;e) indemnizaţiile şi sporurile ce se acorda invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război în temeiul legii nr. 49/1991, cu modificările aduse prin legea nr. 55/1992 şi prin legea nr. 44/1994;f) indemnizaţiile lunare acordate pe baza ...
HOTARARE nr. 25 din 21 februarie 1997 privind stabilirea coeficientilor de indexare trimestriala a salariilor in semestrul I 1997 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 25 februarie 1997
În temeiul prevederilor legii salarizarii nr. 14/1991, în vederea acoperirii, prin indexarea salariilor, a 75% din creşterea estimată a preţurilor de consum în semestrul i 1997,guvernul româniei hotărăşte:art. 1pentru trimestrul i 1997, coeficientul de indexare a salariilor, stabilit în raport cu creşterea medie a preţurilor de consum estimată pe trimestrul i, este de 30,75% .art. 2pentru trimestrul ii 1997, coeficientul de indexare a salariilor, stabilit în raport cu creşterea medie a preţurilor de consum estimată pe trimestrul ii, este de 18,35% .art. 3.(1) Începând cu luna februarie 1997, noile transe de venituri lunare impozabile sunt cele prevăzute în anexa nr. ...
Monitorul Oficial 21 din 10 Februarie 1997 (M. Of. 21/1997)
HOTARARE nr. 12 din 29 ianuarie 1997 pentru aprobarea Normelor metodologice privind regularizarea cotelor de capital social detinute de Fondul Proprietatii de Stat si de societatile de investitii financiare rezultate in urma transformarii Fondurilor Proprietatii Private in temeiul Legii nr. 133/1996 la societatile comerciale prevazute in art. 2 din Legea nr. 58/1991 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 10 februarie 1997
În temeiul art. 3 alin. (5) şi al art. 17 din legea nr. 55/1995,guvernul româniei hotărăşte:art. 1se aproba normele metodologice privind regularizarea cotelor de capital social deţinute de fondul proprietăţii de stat şi de societăţile de investiţii financiare rezultate în urma transformarii fondurilor proprietăţii private în temeiul legii nr. 133/1996 la societăţile comerciale prevăzute în art. 2 din legea nr. 58/1991, anexa la prezenta hotărâre.art. 2(1) pentru societăţile comerciale cuprinse în lista aprobată prin hotărârea guvernului nr. 626/1995, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 225 bis din 30 septembrie 1995, Înstitutul de management şi Înformatica din subordinea ...
Monitorul Oficial 41 din 13 Martie 1997 (M. Of. 41/1997)
HOTARARE nr. 2 din 21 februarie 1997 privind componenta nominala a grupurilor parlamentare de prietenie EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 41 din 13 martie 1997
Parlamentul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă componenta nominală a grupurilor parlamentare de prietenie, potrivit anexelor nr. 1-54 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. preŞedintele camerei deputaŢilor ion diaconescu preŞedintele senatului petre romanbucureşti, 21 februarie 1997nr. 2.anexa 1 grupul de prietenie cu republica francezĂ - adunarea naŢionalĂ (20 de persoane)preşedinte: gabriel tepelea - deputat, partidul naţional Ţărănesc crestin democrat.vicepreşedinte: mircea cosea - deputat, partidul democraţiei sociale din românia.secretar: monica octavia musca - deputat, partidul naţional liberal.membri:1. ioan alexandru badea - deputat, partidul ...
Monitorul Oficial 25 din 15 Februarie 1997 (M. Of. 25/1997)
HOTARARE nr. 686 din 7 octombrie 1994 (*republicata*) privind infiintarea Regiei Autonome a Imbunatatirilor Funciare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 15 februarie 1997
--------*) republicată în temeiul art. 3 din hotărârea guvernului nr. 1.203 din 18 noiembrie 1996, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 337 din 11 decembrie 1996.hotărârea guvernului nr. 686 din 7 octombrie 1994 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 303 din 26 octombrie 1994.art. 1În conformitate cu prevederile legii nr. 50/1994 privind unele măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare, se înfiinţează regia autonomă a Îmbunătăţirile funciare, cu sediul în municipiul bucureşti, sos. oltenitei nr. 35-37, sectorul 4.regia autonomă a Îmbunătăţirilor funciare este de interes naţional şi funcţionează ca persoană juridică, ...








