Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 1 din 4 februarie 2002
Monitorul Oficial 283 din 21 Aprilie 2011 (M. Of. 283/2011)
HOTARARE nr. 402 din 20 aprilie 2011 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai unor obiective de investitii din cadrul proiectului prioritar "10.000 km drumuri judetene si de interes local" din Programul national de dezvoltare a infrastructurii, derulat prin intermediul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 21 aprilie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. 1(1) se aprobã lista unor obiective de investiţii din cadrul proiectului prioritar "10.000 km drumuri judeţene şi de interes local" din programul naţional de dezvoltare a infrastructurii, derulat prin intermediul ministerului dezvoltãrii regionale şi turismului, prevãzutã în anexa nr. 1, care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.(2) se aprobã indicatorii tehnico-economici pentru obiectivele de investiţii prevãzute la alin. (1), potrivit anexelor nr. 2/1-nr. 2/23, care fac parte integrantã ...
Monitorul Oficial 227 din 01 Aprilie 2011 (M. Of. 227/2011)
HOTARARE nr. 244 din 16 martie 2011 pentru modificarea si completarea unor anexe la Hotararea Guvernului nr. 1.359/2001 privind atestarea domeniului public al judetului Prahova, precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Prahova EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 1 aprilie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. ihotãrârea guvernului nr. 1.359/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului prahova, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul prahova, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 128 şi 128 bis din 18 februarie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:1. la anexa nr. 5 "inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului bãicoi", la ...
Monitorul Oficial 221 din 31 Martie 2011 (M. Of. 221/2011)
HOTARARE nr. 254 din 17 martie 2011 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai unor obiective de investitii din cadrul proiectului prioritar "10.000 km drumuri judetene si de interes local" din Programul national de dezvoltare a infrastructurii, derulat prin intermediul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 221 din 31 martie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. 1(1) se aprobã lista unor obiective de investiţii din cadrul proiectului prioritar "10.000 km drumuri judeţene şi de interes local" din programul naţional de dezvoltare a infrastructurii, derulat prin intermediul ministerului dezvoltãrii regionale şi turismului, prevãzutã în anexa nr. 1 care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.(2) se aprobã indicatorii tehnico-economici pentru obiectivele de investiţii prevãzute la alin. (1), potrivit anexelor nr. 2/1-nr. 2/7, care fac parte integrantã ...
Monitorul Oficial 220 din 30 Martie 2011 (M. Of. 220/2011)
HOTARARE nr. 220 din 9 martie 2011 pentru aprobarea Strategiei nationale de management integrat al frontierei de stat a Romaniei in perioada 2011-2012 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 220 din 30 martie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. 1 se aprobã strategia naţionalã de management integrat al frontierei de stat a româniei în perioada 2011-2012, denumitã în continuare strategia naţionalã, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.art. 2 ministerul administraţiei şi internelor, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale au obligaţia de a duce la îndeplinire obiectivele specifice domeniului lor de activitate, prevãzute în strategia naţionalã, în raport cu etapele de realizare a acesteia şi cu resursele disponibile în bugetele proprii.art. 3 la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri ...
Monitorul Oficial 179 din 14 Martie 2011 (M. Of. 179/2011)
HOTARARE din 7 iulie 2009 in Cauza Stanca Popescu impotriva Romaniei, definitiva la 7 octombrie 2009 EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 179 din 14 martie 2011
(cererea nr. 8.727/03)În cauza stanca popescu împotriva româniei,curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: josep casadevall, preşedinte, elisabet fura-sandstrom, corneliu bîrsan, alvina gyulumyan, ineta ziemele, luis lopez guerra, ann power, judecãtori, şi santiago quesada, grefier de secţie,dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 16 iunie 2009,pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã: procedura1. la originea cauzei se aflã o cerere (nr. 8.727/03) îndreptatã împotriva româniei, prin care un cetãţean al acestui stat, doamna stanca popescu (reclamanta), a sesizat curtea la data de 8 decembrie 2000, în temeiul art. 34 ...
Monitorul Oficial 175 din 11 Martie 2011 (M. Of. 175/2011)
HOTARARE din 2 noiembrie 2010 in Cauza Stefanica si altii impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 175 din 11 martie 2011
(cererea nr. 38.155/02)hotãrârea devine definitivã în condiţiile prevãzute de art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificãri de formã.În cauza Ştefãnicã şi alţii împotriva româniei,curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), reunitã într-o camerã compusã din: josep casadevall, preşedinte, corneliu bîrsan, bostjan m. zupancic, egbert myjer, ineta ziemele, luis lopez guerra, ann power, judecãtori, şi din santiago quesada, grefier de secţie,dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 12 octombrie 2010,pronunţã prezenta hotãrâre, adoptatã la aceeaşi datã: procedura1. la originea cauzei se aflã cererea nr. 38.155/02 îndreptatã împotriva româniei, prin care 18 cetãţeni ai acestui ...
Monitorul Oficial 172 din 10 Martie 2011 (M. Of. 172/2011)
HOTARARE nr. 146 din 23 februarie 2011 pentru aprobarea Memorandumului de intelegere privind cooperarea in domeniul protectiei mediului dintre Ministerul Mediului si Padurilor din Romania si Ministerul de Stat pentru Probleme de Mediu din Republica Araba Siriana, semnat la Bucuresti la 10 noiembrie 2010 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 172 din 10 martie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 20 din legea nr. 590/2003 privind tratatele,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se aprobã memorandumul de înţelegere privind cooperarea în domeniul protecţiei mediului dintre ministerul mediului şi pãdurilor din românia şi ministerul de stat pentru probleme de mediu din republica arabã sirianã, semnat la bucureşti la 10 noiembrie 2010. prim-ministru emil boc contrasemneazã:*t* ───────────────p. ministrul mediului şi pãdurilor, cristian apostol, secretar de statp. ministrul afacerilor externe, bogdan lucian aurescu,secretar de statministrul finanţelor publice,gheorghe ialomiţianubucureşti, 23 februarie 2011.nr. 146.memorandum de ÎnŢelegere privind cooperarea în domeniul protecţiei mediului între ministerul mediului şi pãdurilor din românia şi ministerul de stat pentru probleme ...
Monitorul Oficial 168 din 09 Martie 2011 (M. Of. 168/2011)
HOTARARE nr. 5 din 24 februarie 2011 pentru aprobarea Programului de pregatire profesionala continua aferent anului 2011 EMITENT: CAMERA CONSULTANTILOR FISCALI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 168 din 9 martie 2011
În baza prevederilor art. 11 lit. f) din ordonanţa guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activitãţii de consultanţã fiscalã, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 198/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,având în vedere prevederile art. 6 alin. (1) din normele privind pregãtirea profesionalã continuã a consultanţilor fiscali, aprobate prin hotãrârea camerei consultanţilor fiscali nr. 7/2007, cu modificãrile ulterioare,consiliul superior al camerei consultanţilor fiscali, întrunit în şedinţa din 23 februarie 2011, hotãrãşte:art. 1 se aprobã programul de pregãtire profesionalã continuã aferent anului 2011, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.art. 2 direcţia de învãţãmânt şi secretariatul general ...
Monitorul Oficial 164 din 08 Martie 2011 (M. Of. 164/2011)
HOTARARE nr. 182 din 23 februarie 2011 pentru transmiterea unui teren din domeniul privat al statului si din administrarea Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale - Agentia Domeniilor Statului in domeniul public al judetului Cluj si in administrarea Consiliului Judetean Cluj, pentru Regia Autonoma Aeroportul International Cluj-Napoca, judetul Cluj EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 164 din 8 martie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 8 alin. (1) şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. 1 (1) se aprobã transmiterea unui teren, având datele de identificare prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, din domeniul privat al statului şi din administrarea ministerului agriculturii şi dezvoltãrii rurale - agenţia domeniilor statului în domeniul public al judeţului cluj şi în administrarea consiliului judeţean cluj, pentru regia autonomã aeroportul internaţional cluj-napoca, judeţul cluj, ...
Monitorul Oficial 161 din 07 Martie 2011 (M. Of. 161/2011)
HOTARARE nr. 154 din 23 februarie 2011 pentru modificarea anexei nr. 3 la Hotararea Guvernului nr. 971/2002 privind atestarea domeniului public al judetului Botosani, precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Botosani EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 161 din 7 martie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic anexa nr. 3 "inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului dorohoi" la hotãrârea guvernului nr. 971/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului botoşani, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul botoşani, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 692 şi 692 bis din 20 septembrie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã dupã cum urmeazã:- poziţia nr. 2, ...