Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
			
		 
		
		
	 
				    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, şi al <>art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,    Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.    ART. 1    (1) Se aprobã lista unor obiective de investiţii din cadrul proiectului prioritar "10.000 km drumuri judeţene şi de interes local" din Programul naţional de dezvoltare a infrastructurii, derulat prin intermediul Ministerului Dezvoltãrii Regionale şi Turismului, prevãzutã în anexa nr. 1 care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.    (2) Se aprobã indicatorii tehnico-economici pentru obiectivele de investiţii prevãzute la alin. (1), potrivit anexelor nr. 2/1-nr. 2/7, care fac parte integrantã din prezenta hotãrâre.    ART. 2    Finanţarea obiectivelor de investiţii prevãzute la art. 1 se asigurã de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltãrii Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu aceastã destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.                                 PRIM-MINISTRU                                    EMIL BOC                                Contrasemneazã:                                ---------------                 Ministrul dezvoltãrii regionale şi turismului,                              Elena Gabriela Udrea                    Ministrul administraţiei şi internelor,                             Constantin-Traian Igaş                         Ministrul finanţelor publice,                              Gheorghe Ialomiţianu    Bucureşti, 17 martie 2011.    Nr. 254.    ANEXA 1                                     LISTA          obiectivelor de investiţii din judeţele Suceava şi Botoşani                    şi a indicatorilor tehnico-economici ai                   acestora din cadrul proiectului prioritar                   "10.000 km drumuri judeţene şi de interes                  local" din Programul naţional de dezvoltare                  a infrastructurii, derulat prin intermediul                Ministerului Dezvoltãrii Regionale şi Turismului    1. "Modernizare DJ 177B Câmpulung Moldovenesc - Stulpicani km 0+000-16+320, judeţul Suceava"    2. "Modernizare DJ 208A Suceava - Udeşti - Liteni - Dolhasca km 1+564-40+540, judeţul Suceava"    3. "Reabilitare strãzi în municipiul Rãdãuţi, judeţul Suceava"    4. "Modernizare drumuri locale în oraşul Liteni, judeţul Suceava"    5. "Modernizare DJ 172 D Grãdiniţa - Coşna km 43+000-56+430, judeţul Suceava"    6. "Modernizare DJ 207 N Botoşani - Curteşti - Cristeşti km 0+900-13+900, judeţul Botoşani"    7. "Modernizare DJ 282 B limita jud. Iaşi - Prãjeni - Câmpeni - Flãmânzi km 34+740-50+150, judeţul Botoşani"     ANEXA 2/1          INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI DE INVESTIŢII                  "Modernizare DJ 177B Câmpulung Moldovenesc -                  Stulpicani km 0+000-16+320, judeţul Suceava"    Titular: Ministerul Dezvoltãrii Regionale şi Turismului    Beneficiar: judeţul Suceava, prin Consiliul Judeţean Suceava    Amplasament: pe teritoriul administrativ al localitãţilor Câmpulung Moldovenesc şi Stulpicani, judeţul Suceava    Indicatorii tehnico-economici:
    Valoarea totalã a investiţiei (inclusiv TVA)      mii lei        60.397
    (în preţuri la data de 11 august 2010;
    1 euro = 4,2303 lei),
    din care:
       - construcţii+montaj                           mii lei        42.083
    Eşalonarea investiţiei:                  INV/C+M  mii lei
    Anul I                                            mii lei        30.000
                                                      ───────        ──────
                                                      mii lei        21.000
    Anul II                                           mii lei        36.397
                                                      ───────        ──────
                                                      mii lei        21.083
    Capacitãţi:
      - Lungime drum modernizat                       km             16,130
      - Şanţuri dalate cu dren de fund                km              6,200
      - Podeţe tubulare                               buc.           32
      - Podeţe casetate                               buc.           34
      - Podeţe dalate                                 buc.            3
      - Poduri                                        buc.            5
      - Refacere poduri                               buc.            2
      - Armãri de maluri                              km              3,707
      - Ziduri de sprijin                             km              0,658
    Durata de realizare a investiţiei                 luni           24
     Factori de risc    Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.    Finanţarea investiţiei    Finanţarea obiectivului de investiţii se asigurã de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltãrii Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu aceastã destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.     ANEXA 2/2          INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI DE INVESTIŢII                    "Modernizare DJ 208A Suceava - Udeşti -              Liteni - Dolhasca km 1+564-40+540, judeţul Suceava"    Titular: Ministerul Dezvoltãrii Regionale şi Turismului    Beneficiar: judeţul Suceava, prin Consiliul Judeţean Suceava    Amplasament: pe teritoriul administrativ al localitãţilor Câmpulung Moldovenesc şi Stulpicani, judeţul Suceava    Indicatorii tehnico-economici:
    Valoarea totalã a investiţiei (inclusiv TVA)      mii lei        76.310
    (în preţuri la data de 11 august 2010;
    1 euro = 4,2303 lei),
    din care:
       - construcţii+montaj                           mii lei        53.411
    Eşalonarea investiţiei:                 INV/C+M   mii lei
    Anul I                                            mii lei        35.000
                                                      ───────        ──────
                                                      mii lei        25.000
    Anul II                                           mii lei        41.310
                                                      ───────        ──────
                                                      mii lei        28.411
    Capacitãţi:
    - Lungime drum modernizat                         km             38,976
    - Şanţuri dalate                                  km             34,240
    - Rigole carosabile                               km              0,037
    - Podeţe tubulare                                 buc.          126
    - Podeţe casetate                                 buc.           17
    - Reparaţii poduri                                buc.           10
    - Apãrãri de mal                                  km              0,200
    Durata de realizare a investiţiei                 luni           24
     Factori de risc    Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.    Finanţarea investiţiei    Finanţarea obiectivului de investiţii se asigurã de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltãrii Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu aceastã destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.     ANEXA 2/3          INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI DE INVESTIŢII          "Reabilitare strãzi în municipiul Rãdãuţi, judeţul Suceava"    Titular: Ministerul Dezvoltãrii Regionale şi Turismului    Beneficiar: municipiul Rãdãuţi, judeţul Suceava    Amplasament: municipiul Rãdãuţi, judeţul Suceava    Indicatorii tehnico-economici:
    Valoarea totalã a investiţiei (inclusiv TVA)      mii lei        57.166
    (în preţuri la data de 4 februarie 2011;
    1 euro = 4,264 lei),
    din care:
       - construcţii+montaj                           mii lei        39.120
    Eşalonarea investiţiei                  INV/C+M   mii lei
    Anul I                                            mii lei        57.166
                                                      ───────        ──────
                                                      mii lei        39.120
    Capacitãţi:
    - Numãr strãzi reabilitate                        buc.           74
    - Lungime strãzi reabilitate                      km             39,217
   Durata de realizare a investiţiei                  luni           12
     Factori de risc    Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.    Finanţarea investiţiei    Finanţarea obiectivului de investiţii se asigurã de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltãrii Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu aceastã destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.     ANEXA 2/4          INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI DE INVESTIŢII         "Modernizare drumuri locale în oraşul Liteni, judeţul Suceava"    Titular: Ministerul Dezvoltãrii Regionale şi Turismului    Beneficiar: oraşul Liteni, judeţul Suceava    Amplasament: oraşul Liteni, judeţul Suceava    Indicatorii tehnico-economici:
    Valoarea totalã a investiţiei (inclusiv TVA)          mii lei      43.694
    (în preţuri la data de 20 februarie 2011;
    1 euro = 4,2150 lei),
    din care:
       - construcţii+montaj                               mii lei      30.209
    Eşalonarea investiţiei:                     INV/C+M   mii lei
    Anul I                                                mii lei      20.000
                                                          ───────      ──────
                                                          mii lei      15.000
    Anul II                                               mii lei      23.694
                                                          ───────      ──────
                                                          mii lei      15.209
    Capacitãţi:
    - Lungime drumuri modernizate                         km           32,416
    - Drumuri laterale reabilitate pe 50 m                buc.         75
    - Podeţe                                              buc.        107
    - Canal betonat                                       km            0,450
    - Gabioane                                            km            0,200
    - Zid de sprijin                                      km            0,400
    - Parapet direcţional                                 km            0,100
    Durata de realizare a investiţiei                     luni         24
     Factori de risc    Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.    Finanţarea investiţiei    Finanţarea obiectivului de investiţii se asigurã de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltãrii Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu aceastã destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.     ANEXA 2/5          INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI DE INVESTIŢII   "Modernizare DJ 172 D Grãdiniţa - Coşna km 43+000-56+430, judeţul Suceava"    Titular: Ministerul Dezvoltãrii Regionale şi Turismului    Beneficiar: judeţul Suceava, prin Consiliul Judeţean Suceava    Amplasament: pe teritoriul comunei Coşna, judeţul Suceava (asigurã legãtura între localitãţile Grãdiniţa şi Coşna)    Indicatorii tehnico-economici:
    Valoarea totalã a investiţiei (inclusiv TVA)          mii lei      36.899
    (în preţuri la data de 16 august 2010;
    1 euro = 4,264 lei),
    din care:
       - construcţii+montaj                               mii lei      26.415
    Eşalonarea investiţiei                     INV/C+M    mii lei
    Anul I                                                mii lei      10.000
                                                          ───────      ──────
                                                          mii lei       8.000
    Anul II                                               mii lei      14.000
                                                          ───────      ──────
                                                          mii lei      10.000
    Anul III                                              mii lei      12.899
                                                          ───────      ──────
                                                          mii lei       8.415
    Capacitãţi:
    - Lungime drum modernizat                             km           13,430
    - Şanţuri pereate                                     km           21,981
    - Apãrãri de maluri                                   km            1,301
    - Podeţe L = 5 m                                      buc.          3
    - Podeţe L = 12 m                                     buc.          2
    - Consolidare pod                                     buc.          1
    Durata de realizare a investiţiei                     luni         31
     Factori de risc    Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.    Finanţarea investiţiei    Finanţarea obiectivului de investiţii se asigurã de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltãrii Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu aceastã destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.     ANEXA 2/6          INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI DE INVESTIŢII                  "Modernizare DJ 207 N Botoşani - Curteşti -                  Cristeşti km 0+900-13+900, judeţul Botoşani"    Titular: Ministerul Dezvoltãrii Regionale şi Turismului    Beneficiar: judeţul Botoşani, prin Consiliul Judeţean Botoşani    Amplasament: regiunea central-sudicã a judeţului Botoşani, traverseazã localitatea Curteşti şi se sfârşeşte în localitatea Cristeşti    Indicatorii tehnico-economici:
    Valoarea totalã a investiţiei (inclusiv TVA)          mii lei      39.901
    (în preţuri la data de 28 februarie 2011;
    1 euro = 4,2571 lei),
    din care:
        - construcţii+montaj                              mii lei      27.755
    Eşalonarea investiţiei:                     INV/C+M   mii lei
    Anul I                                                mii lei      15.000
                                                          ───────      ──────
                                                          mii lei      10.000
    Anul II                                               mii lei      24.901
                                                          ───────      ──────
                                                          mii lei      17.755
    Capacitãţi:
    - Lungime                                             km           13,000
    - Lãţime platformã                                    m             8,000
    - Lãţime parte carosabilã                             m         2 x 3,000
    - Lãţime acostamente                                  m         2 x 0,750
    - Lãţime benzi de încadrare                           m         2 x 0,250
    - Podeţe                                              buc.         26
    - Amenajare intersecţie                               buc.          1
    Durata de realizare a investiţiei                     luni         24
     Factori de risc    Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.    Finanţarea investiţiei    Finanţarea obiectivului de investiţii se asigurã de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltãrii Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu aceastã destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.     ANEXA 2/7          INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI DE INVESTIŢII               "Modernizare DJ 282 B limita jud. Iaşi - Prãjeni -             Câmpeni - Flãmânzi km 34+740-50+150, judeţul Botoşani"    Titular: Ministerul Dezvoltãrii Regionale şi Turismului    Beneficiar: judeţul Botoşani, prin Consiliul Judeţean Botoşani    Amplasament: judeţul Botoşani, realizeazã legãtura între localitãţile Prãjeni, Câmpeni şi Flãmânzi    Indicatorii tehnico-economici:
    Valoarea totalã a investiţiei (inclusiv TVA)          mii lei      51.357
    (în preţuri la data de 28 februarie 2011;
    1 euro = 4,2571 lei),
    din care:
       - construcţii+montaj                               mii lei      34.949
    Eşalonarea investiţiei:                     INV/C+M   mii lei
    Anul I                                                mii lei      20.000
                                                          ───────      ──────
                                                          mii lei      12.000
    Anul II                                               mii lei      31.357
                                                          ───────      ──────
                                                          mii lei      24.949
    Capacitãţi:
    - Lungime                                             km           15,410
    - Lãţime platformã                                    m             8,000
    - Lãţime parte carosabilã                             m             6,000
    - Lãţime acostamente                                  m         2 x 1,000
    - Poduri noi                                          buc.          2
    - Poduri reabilitate                                  buc.          1
    Durata de realizare a investiţiei                     luni          18
     Factori de risc    Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.    Finanţarea investiţiei    Finanţarea obiectivului de investiţii se asigurã de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltãrii Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu aceastã destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.                                        ------- 
	Newsletter GRATUIT
	Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
    
	
	
 
Comentarii
Fii primul care comenteaza.