Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decretul nr 20 din 5 februarie 1992
Monitorul Oficial 615 din 23 Iunie 2022 (M. Of. 615/2022)
REGULAMENTUL SENATULUI din 24 octombrie 2005 EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 615 din 23 iunie 2022
*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea senatului nr. 50/2022 pentru modificarea şi completarea regulamentului senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 434 din 4 mai 2022, dându-se textelor o nouă numerotare.cap. iorganizarea senatuluisecŢiunea 1constituirea senatuluiart. 1(1) parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.(2) parlamentul este alcătuit din camera deputaţilor şi senat.art. 2(1) senatul este ales pentru un mandat de 4 ani care se prelungeşte, de drept, numai în condiţiile excepţionale prevăzute de constituţie.(2) senatul se organizează şi funcţionează potrivit dispoziţiilor constituţiei, ale legii nr. ...
Monitorul Oficial 570 din 10 Iunie 2022 (M. Of. 570/2022)
DECIZIA nr. 261 din 5 mai 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 570 din 10 iunie 2022
┌──────────────┬───────────────────────┐│valer dorneanu│- preşedinte │├──────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├──────────────┼───────────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────┼───────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 557 din 08 Iunie 2022 (M. Of. 557/2022)
DECIZIA nr. 144 din 16 martie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (1) lit. f) şi ale art. 35 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 557 din 8 iunie 2022
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 382 din 19 Aprilie 2022 (M. Of. 382/2022)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 50 din 14 aprilie 2022 pentru reglementarea muncii în domeniul maritim EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 382 din 19 aprilie 2022
Luând în considerare legea nr. 214/2015 pentru ratificarea convenţiei privind munca în domeniul maritim (mlc 2006), adoptată la 23 februarie 2006 la geneva, la cea de-a 94-a sesiune a organizaţiei internaţionale a muncii, precum şi a amendamentelor din 2014 la convenţia privind munca în domeniul maritim (mlc 2006), aprobate în cadrul celei de-a 103-a sesiuni a organizaţiei internaţionale a muncii la geneva la 11 iunie 2014, cu completările ulterioare, se instituie un sistem eficace de securitate financiară pentru a proteja drepturile navigatorilor în cazul abandonării lor şi a acorda despăgubiri pentru cererile contractuale în caz de deces sau incapacitate pe termen lung a ...
Monitorul Oficial 269 din 21 Martie 2022 (M. Of. 269/2022)
DECIZIA nr. 59 din 16 februarie 2022 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Senatului nr. 1/2022 privind validarea unui membru interimar al Consiliului Superior al Magistraturii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 269 din 21 martie 2022
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 228 din 08 Martie 2022 (M. Of. 228/2022)
ORDIN nr. 209 din 23 februarie 2022 pentru aprobarea standardelor de instruire, confirmarea competenţei şi certificarea calificărilor profesionale ale personalului navigant român de la bordul navelor de navigaţie interioară EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 228 din 8 martie 2022
Având în vedere referatul direcţiei transport naval nr. 705 din 4.02.2022 de aprobare a ordinului ministrului transporturilor şi infrastructurii pentru aprobarea standardelor de instruire, confirmarea competenţei şi certificarea calificărilor profesionale ale personalului navigant român de la bordul navelor de navigaţie interioară,ţinând seama de prevederile directivei (ue) 2017/2.397a parlamentului european şi a consiliului din 12 decembrie 2017 privind recunoaşterea calificărilor profesionale în domeniul navigaţiei interioare şi de abrogare a directivelor 91/672/cee şi 96/50/ce ale consiliului, directiva delegată (ue) 2020/12 a comisiei din 2 august 2019 de completare a directivei (ue) 2017/2.397 a parlamentului european şi a consiliului în ceea ce priveşte ...
Monitorul Oficial 214 din 03 Martie 2022 (M. Of. 214/2022)
DECIZIA nr. 875 din 16 decembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1^1) şi ale art. 27 alin. (2^3) lit. c) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 214 din 3 martie 2022
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 203 din 01 Martie 2022 (M. Of. 203/2022)
DECRET nr. 231 din 28 februarie 2022 privind retragerea titlului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 şi, respectiv, a titlului de ErouMartir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989 EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 203 din 1 martie 2022
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 8 din legea recunoştinţei pentru victoria revoluţiei române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din valea jiului -lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicse retrage titlul de luptător pentru victoria revoluţiei din decembrie 1989 şi, respectiv, titlul de eroumartir al revoluţiei române din decembrie 1989 persoanelor menţionate în anexa la prezentul decret. preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisÎn ...
Monitorul Oficial 72 din 25 Ianuarie 2022 (M. Of. 72/2022)
DECIZIA nr. 695 din 28 octombrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma "dincolo de orice îndoială rezonabilă", ale art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, ale art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, forma anterioară republicării, ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi ale art. 11 şi ale art. 63 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 72 din 25 ianuarie 2022
┌──────────────────┬───────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├──────────────────┼───────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar │ │├──────────────────┼───────────────────┤│mona-maria │- judecător ...
Monitorul Oficial 1251 din 30 Decembrie 2021 (M. Of. 1251/2021)
DECIZIA nr. 616 din 5 octombrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 şi ale art. 108 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1251 din 30 decembrie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...