Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 783 din 7 noiembrie 2006
Monitorul Oficial 891 din 30 Decembrie 2010 (M. Of. 891/2010)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 117 din 23 decembrie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010
În vederea respectării angajamentelor asumate de guvernul româniei prin adoptarea măsurii de abrogare a sistemului de impozitare minim şi în concordanţă cu direcţiile de acţiune ale programului de guvernare 2009-2012, care vizează simplificarea cadrului legislativ şi aplicarea noului cadru de politici al comisiei europene în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii, se impune implementarea unui sistem simplificat de impozitare a microîntreprinderilor.având în vedere necesitatea asigurării unui tratament nediscriminatoriu între persoanele juridice rezidente şi persoanele juridice nerezidente în domeniul impunerii veniturilor din dividende, precum şi a menţinerii în anul 2011 a limitării deducerii cheltuielilor privind combustibilul, în anumite condiţii, la calculul bazei ...
Monitorul Oficial 877 din 28 Decembrie 2010 (M. Of. 877/2010)
LEGE-CADRU nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 877 din 28 decembrie 2010
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.art. 2(1) dispoziţiile prezentei legi se aplică:a) personalului din autorităţi şi instituţii publice, respectiv parlamentul, administraţia prezidenţială, autoritatea judecătorească, guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi administrative autonome, ...
Monitorul Oficial 812 din 06 Decembrie 2010 (M. Of. 812/2010)
LEGE nr. 230 din 30 noiembrie 2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 812 din 6 decembrie 2010
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.art. i legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 783 din 11 decembrie 2001, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:1. la articolul 2 punctul 2, literele c) şi d) se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins:"c) obligarea la practicarea prostituţiei, cerşetoriei, la reprezentãri pornografice în vederea producerii şi difuzãrii de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexualã;d) prelevarea de organe, ţesuturi sau celule de origine umanã, cu încãlcarea dispoziţiilor legale;".2. la articolul 2, dupã punctul 2 ...
Monitorul Oficial 770 din 17 Noiembrie 2010 (M. Of. 770/2010)
DECIZIE nr. 3 din 10 noiembrie 2010 privind incetarea concesiunii miniere de explorare a minereurilor metalifere din perimetrul Lapusnicu Mare - Sopot EMITENT: AGENTIA NATIONALA PENTRU RESURSE MINERALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 770 din 17 noiembrie 2010
Având în vedere:- referatul direcţiei generale gestionare, evaluare şi concesionare resurse/rezerve minerale. integrare europeanã nr. 302.006 din 3 noiembrie 2010;- art. 31 lit. b) coroborat cu art. 32 din legea minelor nr. 85/2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul prevederilor art. 37 alin. (1) din legea nr. 85/2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale pentru resurse minerale emite prezenta decizie.art. 1concesiunea minierã de explorare a minereurilor metalifere din perimetrul lãpuşnicu mare - Şopot, convenitã prin licenţa de concesiune nr. 7.783/2006, încheiatã între agenţia naţionalã pentru resurse minerale, în calitate de concedent, şi societatea comercialã dacia minerale - s.r.l. bucureşti, ...
Monitorul Oficial 625 din 06 Septembrie 2010 (M. Of. 625/2010)
PROGRAM DE IARNA din 25 august 2010 in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului electroenergetic national in perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 6 septembrie 2010
Programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011, denumit în continuare program de iarnã, are ca obiectiv principal evaluarea consumului de energie electricã şi termicã al ţãrii în perioada octombrie 2010-martie 2011, pentru satisfacerea acestuia în condiţii de calitate şi siguranţã în alimentare şi funcţionare sigurã şi stabilã a sistemului electroenergetic naţional. documentul a fost întocmit atât pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, cât şi al celui realizat dupã declanşarea crizei economice şi financiare, ţinându-se seama, totodatã, ...
HOTARARE nr. 890 din 25 august 2010 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului electroenergetic national in perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 6 septembrie 2010
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011, prevãzut în anexa nr. 1. art. 2 autoritãţile administraţiei publice prevãzute în anexa nr. 2 vor aduce la îndeplinire, potrivit competenţelor, prevederile programului de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în ...
Monitorul Oficial 620 din 02 Septembrie 2010 (M. Of. 620/2010)
ORDIN nr. 1.297 din 20 august 2010 pentru completarea Normelor metodologice de aplicare a Hotararii Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piata a produselor biocide, aprobate prin Ordinul ministrului sanatatii publice, al ministrului mediului si gospodaririi apelor si al presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor nr. 1.321/2006/280/90/2007 EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI PADURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 620 din 2 septembrie 2010
Ordin nr. 1.297 din 20 august 2010 pentru completarea normelor metodologice de aplicare a hotãrârii guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piaţã a produselor biocide, aprobate prin ordinul ministrului sãnãtãţii publice, al ministrului mediului şi gospodãririi apelor şi al preşedintelui autoritãţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor nr. 1.321/2006 /280 /90/2007 emitent: ministerul sÃnÃtÃŢii nr. 1.090 din 3 august 2010 ...
ORDIN nr. 1.090 din 3 august 2010 pentru completarea Normelor metodologice de aplicare a Hotararii Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piata a produselor biocide, aprobate prin Ordinul ministrului sanatatii publice, al ministrului mediului si gospodaririi apelor si al presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor nr. 1.321/2006/280/90/2007 EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 620 din 2 septembrie 2010
Ordin nr. 1.090 din 3 august 2010 pentru completarea normelor metodologice de aplicare a hotãrârii guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piaţã a produselor biocide, aprobate prin ordinul ministrului sãnãtãţii publice, al ministrului mediului şi gospodãririi apelor şi al preşedintelui autoritãţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor nr. 1.321/2006 /280 /90/2007 emitent: ministerul sÃnÃtÃŢii nr. 1.090 din 3 august 2010 ...
Monitorul Oficial 872 din 15 Decembrie 2009 (M. Of. 872/2009)
DECIZIE nr. 1.600 din 26 noiembrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 185 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala, precum si pentru modificarea altor legi EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 872 din 15 decembrie 2009
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan ...
Monitorul Oficial 783 din 17 Noiembrie 2009 (M. Of. 783/2009)
DECIZIE nr. 1.224 din 29 septembrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6^2 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 privind infiintarea Agentiei Nationale pentru Locuinte si ale art. 14 alin. (7) din Hotararea Guvernului nr. 962/2001 privind Normele metodologice pentru punerea in aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind infiintarea Agentiei Nationale pentru Locuinte EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 17 noiembrie 2009
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu ...








