Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
----------- *) Republicatã în temeiul art. III din Legea nr. 222/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarã internaţionalã în materie penalã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 10 noiembrie 2008, dându-se textelor o nouã numerotare. Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarã internaţionalã în materie penalã a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 1 iulie 2004, iar ulterior a mai fost modificatã şi completatã prin: - Legea nr. 224/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarã internaţionalã în materie penalã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 21 iunie 2006; - Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 103/2006 privind unele mãsuri pentru facilitarea cooperãrii poliţieneşti internaţionale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.019 din 21 decembrie 2006, aprobatã prin Legea nr. 104/2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 103/2006 privind unele mãsuri pentru facilitarea cooperãrii poliţieneşti internaţionale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 25 aprilie 2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. TITLUL I Dispoziţii generale CAP. I Domeniul de aplicare şi principii generale ale cooperãrii judiciare internaţionale în materie penalã ART. 1 Domeniul de aplicare (1) Prezenta lege se aplicã urmãtoarelor forme de cooperare judiciarã internaţionalã în materie penalã: a) extrãdarea; b) predarea în baza unui mandat european de arestare; c) transferul de proceduri în materie penalã; d) recunoaşterea şi executarea hotãrârilor; e) transferarea persoanelor condamnate; f) asistenţa judiciarã în materie penalã; g) alte forme de cooperare judiciarã internaţionalã în materie penalã. (2) Prezenta lege nu se aplicã modalitãţilor specifice de cooperare poliţieneascã internaţionalã, dacã, potrivit legii, acestea nu se aflã sub control judiciar. ART. 2 Definirea unor termeni şi expresii În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile urmãtoare se definesc astfel: a) stat solicitant - statul care formuleazã o cerere în domeniile reglementate de prezenta lege; b) stat solicitat - statul cãruia îi este adresatã o cerere în domeniile reglementate de prezenta lege; c) autoritate centralã - acea autoritate astfel desemnatã de statul solicitant sau de statul solicitat, în aplicarea dispoziţiilor unor convenţii internaţionale; d) autoritate judiciarã - instanţele judecãtoreşti şi parchetele de pe lângã acestea, stabilite potrivit legii române, precum şi autoritãţile care au aceastã calitate în statul solicitant, conform declaraţiilor acestuia din urmã la instrumentele internaţionale aplicabile; e) persoanã urmãritã - persoana care formeazã obiectul unui mandat de urmãrire internaţionalã; f) persoanã extrãdabilã - persoana care formeazã obiectul unei proceduri de extrãdare; g) extrãdat sau persoanã extrãdatã - persoana a cãrei extrãdare a fost aprobatã; h) extrãdare activã - procedura de extrãdare în care România are calitatea de stat solicitant; i) extrãdare pasivã - procedura de extrãdare în care România are calitatea de stat solicitat; j) persoana solicitatã - persoana care face obiectul unui mandat european de arestare; k) condamnare - orice pedeapsã sau mãsurã de siguranţã aplicatã ca urmare a sãvârşirii unei infracţiuni; l) mãsurã de siguranţã - orice mãsurã privativã sau restrictivã de libertate care a fost dispusã pentru completarea sau înlocuirea unei pedepse printr-o hotãrâre penalã; m) hotãrâre - o hotãrâre judecãtoreascã prin care se pronunţã o condamnare; n) stat de condamnare - statul în care a fost condamnatã persoana care poate fi transferatã sau care deja a fost transferatã; o) stat de executare - statul cãtre care condamnatul poate fi transferat sau a fost deja transferat în vederea executãrii pedepsei sau a mãsurii de siguranţã aplicate; p) resortisant al unui stat de condamnare sau de executare, în cazul României, este cetãţeanul român; r) în sensul titlului III din prezenta lege, autoritate judiciarã emitentã este autoritatea judiciarã a unui stat membru al Uniunii Europene, competentã sã emitã un mandat european de arestare, potrivit legii acelui stat; s) în sensul titlului III din prezenta lege, autoritate judiciarã de executare este autoritatea judiciarã a unui stat membru al Uniunii Europene, competentã sã execute un mandat european de arestare, potrivit legii acelui stat; ş) în sensul titlului III din prezenta lege, stat membru emitent este statul membru al Uniunii Europene în care s-a emis un mandat european de arestare; t) în sensul titlului III din prezenta lege, stat membru de executare este statul membru al Uniunii Europene cãruia îi este adresat un mandat european de arestare. ART. 3 Limitele cooperãrii judiciare Aplicarea prezentei legi este subordonatã protecţiei intereselor de suveranitate, securitate, ordine publicã şi a altor interese ale României, definite prin Constituţie. ART. 4 Preeminenţa dreptului internaţional (1) Prezenta lege se aplicã în baza şi pentru executarea normelor interesând cooperarea judiciarã în materie penalã, cuprinse în instrumentele juridice internaţionale la care România este parte, pe care le completeazã în situaţiile nereglementate. (2) Cooperarea cu un tribunal penal internaţional sau o organizaţie internaţionalã publicã, în conformitate cu dispoziţiile în materie ale unor instrumente internaţionale speciale, cum sunt statutele tribunalelor penale internaţionale, se examineazã printr-o procedurã legalã distinctã, prevederile prezentei legi putând fi aplicate în mod corespunzãtor, în completare, dacã este necesar. ART. 5 Curtoazia internaţionalã şi reciprocitatea (1) În lipsa unei convenţii internaţionale, cooperarea judiciarã se poate efectua în virtutea curtoaziei internaţionale, la cererea transmisã pe cale diplomaticã de cãtre statul solicitant şi cu asigurarea scrisã a reciprocitãţii datã de autoritatea competentã a acelui stat. (2) În cazul prevãzut la alin. (1), prezenta lege constituie dreptul comun în materie pentru autoritãţile judiciare române. (3) Lipsa reciprocitãţii nu împiedicã sã se dea curs unei cereri de asistenţã judiciarã internaţionalã în materie penalã, dacã aceasta: a) se dovedeşte necesarã datoritã naturii faptei sau nevoii de a lupta împotriva anumitor forme grave ale criminalitãţii; b) poate contribui la îmbunãtãţirea situaţiei inculpatului ori condamnatului sau la reintegrarea sa socialã; c) poate servi la clarificarea situaţiei judiciare a unui cetãţean român. ART. 6 Asigurarea de reciprocitate În cazul în care statul român formuleazã o cerere în condiţiile prezentei legi, în baza curtoaziei internaţionale, asigurarea reciprocitãţii va fi datã de cãtre ministrul justiţiei, pentru fiecare caz, ori de câte ori va fi necesar, la cererea motivatã a autoritãţii judiciare române competente. ART. 7 Dreptul aplicabil Cererile adresate autoritãţilor române în domeniile reglementate de prezenta lege se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal, dacã prin prezenta lege nu se prevede altfel. ART. 8 Non bis in idem (1) Cooperarea judiciarã internaţionalã nu este admisibilã dacã în România sau în orice alt stat s-a desfãşurat un proces penal pentru aceeaşi faptã şi dacã: a) printr-o hotãrâre definitivã s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal; b) pedeapsa aplicatã în cauzã, printr-o hotãrâre definitivã de condamnare, a fost executatã sau a format obiectul unei graţieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra pãrţii neexecutate. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplicã dacã asistenţa este solicitatã în scopul revizuirii hotãrârii definitive, pentru unul din motivele care justificã promovarea uneia din cãile extraordinare de atac prevãzute de Codul de procedurã penalã al României. (3) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplicã în cazul în care un tratat internaţional la care România este parte conţine dispoziţii mai favorabile sub aspectul principiului non bis in idem. ART. 9 Confidenţialitatea Statul român are obligaţia de a asigura, pe cât posibil, la cererea statului solicitant confidenţialitatea cererilor care îi sunt adresate în domeniile reglementate de prezenta lege şi a actelor anexate acestora. În cazul în care condiţia pãstrãrii confidenţialitãţii nu ar putea fi asiguratã, statul român va înştiinţa statul strãin, care va decide. CAP. II Dispoziţii generale privind procedura de cooperare judiciarã internaţionalã în materie penalã ART. 10 Autoritãţile centrale române Cererile formulate în domeniile reglementate de titlurile II şi IV-VII din prezenta lege se transmit prin intermediul urmãtoarelor autoritãţi centrale: a) Ministerul Justiţiei, dacã au ca obiect extrãdarea şi transferarea persoanelor condamnate sau dacã se referã la activitatea de judecatã ori la faza executãrii hotãrârilor penale; b) Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dacã se referã la activitãţi din faza de cercetare şi urmãrire penalã; c) Ministerul Administraţiei şi Internelor, dacã se referã la cazierul judiciar. ART. 11 Transmiterea directã (1) Cererile de asistenţã judiciarã în materie penalã pot fi transmise direct de autoritãţile judiciare solicitante autoritãţilor judiciare solicitate, în cazul în care instrumentul juridic internaţional aplicabil în relaţia dintre statul solicitant şi statul solicitat reglementeazã acest mod de transmitere. (2) În afara cazurilor prevãzute la alin. (1), cererile de asistenţã judiciarã în materie penalã pot fi transmise direct de autoritãţile judiciare solicitante autoritãţilor judiciare solicitate în caz de urgenţã, însã o copie a acestora va fi transmisã simultan la Ministerul Justiţiei sau la Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dupã caz. (3) Procedura prevãzutã la alin. (1) şi (2) va fi urmatã şi pentru transmiterea rãspunsului la cererile urgente de asistenţã judiciarã în materie penalã. (4) În cazul prevãzut la alin. (1) şi (2) transmiterile directe se vor putea efectua prin intermediul Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale (Interpol). ART. 12 Alte modalitãţi de transmitere a cererilor (1) Pentru transmiterea cererilor în baza acordului între statul solicitant şi statul solicitat, pot fi folosite şi mijloacele electronice adecvate, în special faxul, atunci când sunt disponibile, dacã autenticitatea şi confidenţialitatea cererii, precum şi credibilitatea datelor transmise sunt garantate. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu împiedicã recurgerea la cãile urgente prevãzute la art. 11. ART. 13 Competenţa internã Competenţa autoritãţilor române pentru a formula o cerere în domeniile reglementate de prezenta lege sau de a executa o asemenea cerere este stabilitã de dispoziţiile titlurilor urmãtoare ale prezentei legi, precum şi de alte acte normative pertinente. ART. 14 Limbile utilizate (1) Cererile prevãzute de titlurile II şi IV-VII adresate României şi actele anexe trebuie însoţite de o traducere în limba românã sau în limba englezã ori francezã. În cazul în care documentele menţionate sunt traduse într-o altã limbã decât limba românã, autoritatea centralã competentã potrivit dispoziţiilor art. 10 sau autoritatea judiciarã competentã, în cazul transmiterii directe, ia mãsuri pentru traducerea acestora în regim de urgenţã. (2) Cererile menţionate la alin. (1), formulate de autoritãţile române, şi actele anexe vor fi însoţite de traduceri în una dintre limbile prevãzute în instrumentul juridic aplicabil în relaţia cu statul solicitat. Cererile formulate în temeiul curtoaziei internaţionale şi actele anexe se vor traduce în limba oficialã a statului solicitat. Traducerea cererilor şi a actelor anexe se realizeazã de autoritatea care are competenţa de a formula cererea. (3) Rãspunsul la cererile adresate României va fi redactat în limba românã, traducerea acestuia în limba oficialã a statului solicitant sau în una dintre limbile englezã ori francezã fiind facultativã, cu excepţia cazului în care prin instrumentul juridic internaţional aplicabil se dispune altfel. (4) În cazul în care rãspunsul la cererile formulate de autoritãţile române nu este redactat în limba românã sau însoţit de o traducere în limba românã, autoritatea centralã competentã potrivit dispoziţiilor art. 10 sau autoritatea judiciarã competentã, în cazul transmiterii directe, ia mãsuri pentru traducerea acestuia. ART. 15 Computarea arestãrii (1) Durata arestului efectuat în strãinãtate în îndeplinirea unei cereri formulate de autoritãţile române în temeiul prezentei legi este luatã în calcul în cadrul procedurii penale române şi se computã din durata pedepsei aplicate de instanţele române. (2) Autoritãţile române solicitate sunt obligate sã comunice autoritãţilor competente ale statului solicitant informaţiile necesare computãrii duratei arestului executat în România, în baza unei cereri adresate autoritãţilor judiciare române. ART. 16 Cheltuieli (1) Cheltuielile ocazionate de îndeplinirea unei cereri reglementate de prezenta lege sunt suportate, de regulã, de statul solicitat. (2) Cu toate acestea, sunt în sarcina statului sau a autoritãţii judiciare solicitante: a) indemnizaţiile şi remuneraţiile martorilor şi experţilor, precum şi cheltuielile de cãlãtorie şi de şedere; b) cheltuielile ocazionate de remiterea obiectelor; c) cheltuielile ocazionate de transferul persoanelor pe teritoriul statului solicitant sau la sediul unei autoritãţi judiciare; d) cheltuielile ocazionate de tranzitul unei persoane de pe teritoriul unui stat strãin sau de la sediul unei autoritãţi judiciare cãtre un stat terţ; e) cheltuielile ocazionate de recurgerea la o videoconferinţã pentru îndeplinirea unei cereri de asistenţã judiciarã; f) alte cheltuieli considerate drept extraordinare de statul solicitat în funcţie de mijloacele umane şi tehnologice utilizate pentru îndeplinirea cererii. (3) Ca urmare a unui acord între autoritãţile române solicitate şi autoritãţile strãine solicitante, se poate deroga, în cazuri excepţionale, de la dispoziţiile alin. (2). (4) Cheltuielile care revin statului român se suportã de la bugetul de stat şi sunt cuprinse, dupã caz, în bugetul Ministerului Justiţiei, Ministerului Public şi Ministerului Administraţiei şi Internelor. ART. 17 Remiterea de obiecte şi bunuri (1) În cazul în care cererea are ca obiect sau implicã remiterea de obiecte sau de alte bunuri, acestea pot fi predate atunci când nu sunt indispensabile dovedirii unei fapte penale a cãrei urmãrire şi judecatã ţine de competenţa autoritãţilor judiciare române. (2) Remiterea obiectelor şi a altor bunuri poate fi amânatã sau efectuatã sub condiţia restituirii. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) nu aduc atingere drepturilor terţilor de bunã-credinţã şi drepturilor statului român atunci când aceste obiecte şi bunuri pot reveni acestuia. (4) Obiectele şi bunurile nu vor fi predate decât în temeiul unei hotãrâri definitive pronunţate în acest sens de autoritatea judiciarã competentã. (5) În cazul cererilor de extrãdare, predarea obiectelor şi a bunurilor prevãzute la alin. (1) se poate efectua chiar dacã nu se acordã extrãdarea, în special din cauza fugii sau decesului persoanei extrãdabile. TITLUL II Extrãdarea CAP. I Extrãdarea pasivã SECŢIUNEA 1 Condiţii pentru extrãdare ART. 18 Persoane supuse extrãdãrii Pot fi extrãdate din România, în condiţiile prezentei legi, la cererea unui stat strãin, persoanele aflate pe teritoriul sãu care sunt urmãrite penal sau sunt trimise în judecatã pentru sãvârşirea unei infracţiuni ori sunt cãutate în vederea executãrii unei pedepse sau a unei mãsuri de siguranţã în statul solicitant. ART. 19 Persoane exceptate de la extrãdare (1) Nu pot fi extrãdaţi din România: a) cetãţenii români, dacã nu sunt întrunite condiţiile prevãzute la art. 20; b) persoanele cãrora li s-a acordat dreptul de azil în România; c) persoanele strãine care se bucurã în România de imunitate de jurisdicţie, în condiţiile şi în limitele stabilite prin convenţii sau prin alte înţelegeri internaţionale; d) persoanele strãine citate din strãinãtate în vederea audierii ca pãrţi, martori sau experţi în faţa unei autoritãţi judiciare române solicitante, în limitele imunitãţilor conferite prin convenţie internaţionalã. (2) Calitatea de cetãţean român sau de refugiat politic în România se apreciazã la data rãmânerii definitive a hotãrârii asupra extrãdãrii. Dacã aceastã calitate este recunoscutã între data rãmânerii definitive a hotãrârii de extrãdare şi data convenitã pentru predare, se va pronunţa o nouã hotãrâre în cauzã. ART. 20 Extrãdarea cetãţenilor români (1) Cetãţenii români pot fi extrãdaţi din România în baza convenţiilor internaţionale multilaterale la care aceasta este parte şi pe bazã de reciprocitate, dacã este îndeplinitã cel puţin una dintre urmãtoarele condiţii: a) persoana extrãdabilã domiciliazã pe teritoriul statului solicitant la data formulãrii cererii de extrãdare; b) persoana extrãdabilã are şi cetãţenia statului solicitant; c) persoana extrãdabilã a comis fapta pe teritoriul sau împotriva unui cetãţean al unui stat membru al Uniunii Europene, dacã statul solicitant este membru al Uniunii Europene. (2) În cazul prevãzut la alin. (1) lit. a) şi c), atunci când extrãdarea se solicitã în vederea efectuãrii urmãririi penale sau a judecãţii, o condiţie suplimentarã este ca statul solicitant sã dea asigurãri considerate ca suficiente cã, în cazul condamnãrii la o pedeapsã privativã de libertate printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã, persoana extrãdatã va fi transferatã în vederea executãrii pedepsei în România. (3) Cetãţenii români pot fi extrãdaţi în baza dispoziţiilor tratatelor bilaterale şi pe bazã de reciprocitate. (4) În scopul constatãrii îndeplinirii condiţiilor prevãzute la alin. (1)-(3), Ministerul Justiţiei poate solicita prezentarea unui act emis de autoritatea competentã a statului solicitant. ART. 21 Motive obligatorii de refuz al extrãdãrii (1) Extrãdarea va fi refuzatã dacã: a) nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul Convenţiei europene pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, încheiatã la Roma la 4 noiembrie 1950, sau al oricãrui alt instrument internaţional pertinent în domeniu, ratificat de România; b) existã motive serioase sã se creadã cã extrãdarea este solicitatã în scopul urmãririi sau pedepsirii unei persoane pe motive de rasã, religie, sex, naţionalitate, limbã, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţã la un anumit grup social; c) situaţia persoanei riscã sã se agraveze din unul dintre motivele enunţate la lit. b); d) cererea este formulatã într-o cauzã aflatã pe rolul unor tribunale extraordinare, altele decât cele constituite prin instrumentele internaţionale pertinente, sau în vederea executãrii unei pedepse aplicate de un asemenea tribunal; e) se referã la o infracţiune de naturã politicã sau la o infracţiune conexã unei infracţiuni politice; f) se referã la o infracţiune militarã care nu constituie infracţiune de drept comun. (2) Nu sunt considerate infracţiuni de naturã politicã: a) atentatul la viaţa unui şef de stat sau a unui membru al familiei sale; b) crimele împotriva umanitãţii prevãzute de Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, adoptatã la 9 decembrie 1948 de Adunarea Generalã a Naţiunilor Unite; c) infracţiunile prevãzute la art. 50 din Convenţia de la Geneva din 1949 pentru îmbunãtãţirea sorţii rãniţilor şi bolnavilor din forţele armate în campanie, la art. 51 din Convenţia de la Geneva din 1949 pentru îmbunãtãţirea sorţii rãniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor forţelor armate maritime, la art. 129 din Convenţia de la Geneva din 1949 cu privire la tratamentul prizonierilor de rãzboi şi la art. 147 din Convenţia de la Geneva din 1949 cu privire la protecţia persoanelor civile în timp de rãzboi; d) orice violãri similare ale legilor rãzboiului, care nu sunt prevãzute de dispoziţiile din convenţiile de la Geneva prevãzute la lit. c); e) infracţiunile prevãzute la art. 1 din Convenţia europeanã pentru reprimarea terorismului, adoptatã la Strasbourg la 27 ianuarie 1997, şi în alte instrumente internaţionale pertinente; f) infracţiunile prevãzute în Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, adoptatã la 17 decembrie 1984 de Adunarea Generalã a Naţiunilor Unite; g) orice altã infracţiune al cãrei caracter politic a fost eliminat de tratatele, convenţiile sau acordurile internaţionale la care România este parte. ART. 22 Motive opţionale de refuz al extrãdãrii (1) Extrãdarea poate fi refuzatã atunci când fapta care motiveazã cererea face obiectul unui proces penal în curs sau atunci când aceastã faptã poate face obiectul unui proces penal în România. (2) Extrãdarea unei persoane poate fi refuzatã sau amânatã, dacã predarea acesteia este susceptibilã sã aibã consecinţe de o gravitate deosebitã pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stãrii sale de sãnãtate. În caz de refuz al extrãdãrii, prevederile art. 23 alin. (1) se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 23 Transferul procedurii penale în cazurile de refuz al extrãdãrii (1) Refuzul extrãdãrii propriului cetãţean ori a refugiatului politic obligã statul român ca la cererea statului solicitant sã supunã cauza autoritãţilor sale judiciare competente, astfel încât sã se poatã exercita urmãrirea penalã şi judecata, dacã este cazul. În acest scop statul solicitant ar urma sã transmitã gratuit Ministerului Justiţiei din România dosarele, informaţiile şi obiectele privind infracţiunea. Statul solicitant va fi informat despre rezultatul cererii sale. (2) În cazul în care România opteazã pentru soluţia refuzului extrãdãrii unui cetãţean strãin, învinuit sau condamnat în alt stat pentru una din infracţiunile prevãzute la art. 96 alin. (1) sau pentru orice altã infracţiune pentru care legea statului solicitant prevede pedeapsa închisorii al cãrei minim special este de cel puţin 5 ani, examinarea propriei competenţe şi exercitarea, dacã este cazul, a acţiunii penale se fac din oficiu, fãrã excepţie şi fãrã întârziere. Autoritãţile române solicitate hotãrãsc în aceleaşi condiţii ca şi pentru orice infracţiune cu caracter grav prevãzutã şi pedepsitã de legea românã. ART. 24 Dubla incriminare (1) Extrãdarea poate fi admisã numai dacã fapta pentru care este învinuitã sau a fost condamnatã persoana a cãrei extrãdare se solicitã este prevãzutã ca infracţiune atât de legea statului solicitant, cât şi de legea românã. (2) Prin derogare de la dispoziţiile alin. (1), extrãdarea poate fi acordatã şi dacã fapta respectivã nu este prevãzutã de legea românã, dacã pentru aceastã faptã este exclusã cerinţa dublei incriminãri printr-o convenţie internaţionalã la care România este parte. (3) Diferenţele existente între calificarea juridicã şi denumirea datã aceleiaşi infracţiuni de legile celor douã state nu prezintã relevanţã, dacã prin convenţie internaţionalã sau, în lipsa acesteia, prin declaraţie de reciprocitate nu se prevede altfel. ART. 25 Infracţiuni fiscale (1) În materie de taxe şi impozite, de vamã şi de schimb valutar, extrãdarea va fi acordatã potrivit dispoziţiilor înţelegerii internaţionale aplicabile, pentru fapte cãrora le corespund, conform legii statului român, infracţiuni de aceeaşi naturã. (2) Extrãdarea nu poate fi refuzatã pentru motivul cã legea românã nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite ori nu cuprinde acelaşi tip de reglementare în materie de taxe şi impozite, de vamã sau de schimb valutar ca legislaţia statului solicitant. ART. 26 Gravitatea pedepsei Extrãdarea este acordatã de România, în vederea urmãririi penale sau a judecãţii, pentru fapte a cãror sãvârşire atrage potrivit legislaţiei statului solicitant şi legii române o pedeapsã privativã de libertate de cel puţin un an, iar în vederea executãrii unei pedepse, numai dacã aceasta este de cel puţin 4 luni. ART. 27 Pedeapsa capitalã Dacã fapta pentru care se cere extrãdarea este pedepsitã cu moartea de cãtre legea statului solicitant, extrãdarea nu va putea fi acordatã decât cu condiţia ca statul respectiv sã dea asigurãri considerate ca îndestulãtoare de cãtre statul român cã pedeapsa capitalã nu se va executa, urmând sã fie comutatã. ART. 28 Pedeapsa cu suspendarea executãrii Persoana condamnatã la o pedeapsã privativã de libertate cu suspendarea condiţionatã a executãrii poate fi extrãdatã în caz de suspendare parţialã, dacã fracţiunea de pedeapsã rãmasã de executat rãspunde exigenţelor de gravitate prevãzute la art. 26 şi nu existã alte impedimente legale la extrãdare. ART. 29 Infracţiunile comise într-un stat terţ În cazul infracţiunilor comise pe teritoriul unui alt stat decât statul solicitant, extrãdarea poate fi acordatã atunci când legea românã conferã competenţa de urmãrire şi judecatã autoritãţilor judiciare române pentru infracţiuni de acelaşi fel, sãvârşite în afara teritoriului statului român, sau atunci când statul solicitant face dovada cã statul terţ pe teritoriul cãruia s-a sãvârşit infracţiunea nu va cere extrãdarea pentru fapta respectivã. ART. 30 Lipsa plângerii prealabile Extrãdarea nu se acordã în cazul în care, potrivit atât legislaţiei române, cât şi legislaţiei statului solicitant, acţiunea penalã poate fi angajatã numai la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, iar aceastã persoanã se opune extrãdãrii. ART. 31 Dreptul la apãrare România nu va acorda extrãdarea în cazurile în care persoana extrãdabilã ar fi judecatã în statul solicitant de un tribunal care nu asigurã garanţiile fundamentale de procedurã şi de protecţie a drepturilor la apãrare sau de un tribunal naţional instituit anume pentru cazul respectiv, ori dacã extrãdarea este cerutã în vederea executãrii unei pedepse pronunţate de acel tribunal. ART. 32 Judecarea în lipsã (1) În cazul în care se solicitã extrãdarea unei persoane în vederea executãrii unei pedepse pronunţate printr-o hotãrâre datã în lipsã împotriva sa, statul român poate refuza extrãdarea în acest scop, dacã apreciazã cã procedura de judecatã a nesocotit dreptul la apãrare recunoscut oricãrei persoane învinuite de sãvârşirea unei infracţiuni. Totuşi, extrãdarea se va acorda dacã statul solicitant dã asigurãri apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a cãrei extrãdare este cerutã dreptul la o nouã procedurã de judecatã care sã îi salvgardeze drepturile la apãrare. Hotãrârea de extrãdare îndreptãţeşte statul solicitant fie sã treacã la o nouã judecatã în cauzã, în prezenţa condamnatului, dacã acesta nu se împotriveşte, fie sã îl urmãreascã pe extrãdat, în caz contrar. (2) Când statul român comunicã persoanei a cãrei extrãdare este cerutã hotãrârea datã în lipsã împotriva sa, statul solicitant nu va considera aceastã comunicare ca o notificare care atrage efecte faţã de procedura penalã în acest stat. ART. 33 Prescripţia (1) Extrãdarea nu se acordã în cazul în care prescripţia rãspunderii penale sau prescripţia executãrii pedepsei este împlinitã fie potrivit legislaţiei române, fie potrivit legislaţiei statului solicitant. (2) Depunerea cererii de extrãdare întrerupe prescripţia neîmplinitã anterior. ART. 34 Amnistia Extrãdarea nu se admite pentru o infracţiune pentru care a intervenit amnistia în România, dacã statul român avea competenţa sã urmãreascã aceastã infracţiune, potrivit propriei sale legi penale. ART. 35 Graţierea Actul de graţiere adoptat de statul solicitant face inoperantã cererea de extrãdare, chiar dacã celelalte condiţii ale extrãdãrii sunt îndeplinite. SECŢIUNEA a 2-a Procedura extrãdãrii din România ART. 36 Cererea de extrãdare şi actele anexe (1) Cererea de extrãdare, formulatã în scris de autoritatea competentã a statului solicitant, se adreseazã Ministerului Justiţiei. Dacã cererea se adreseazã pe cale diplomaticã, ea se transmite neîntârziat Ministerului Justiţiei. O altã cale va putea fi convenitã prin înţelegere directã între statul solicitant şi statul român solicitat. (2) În sprijinul cererii se vor prezenta: a) în funcţie de faza procesului penal, originalele sau copiile autentice ale hotãrârii de condamnare definitive, cu menţiunea rãmânerii definitive, deciziilor pronunţate ca urmare a exercitãrii cãilor legale de atac, mandatului de executare a pedepsei închisorii, respectiv originalele sau copiile autentice ale mandatului de arestare preventivã, rechizitorului sau ale altor acte având putere egalã. Autentificarea copiilor acestor acte se face gratuit de instanţa sau parchetul competent, dupã caz; b) o expunere a faptelor pentru care se cere extrãdarea. Data şi locul sãvârşirii lor, calificarea lor juridicã şi referirile la dispoziţiile legale care le sunt aplicabile se vor indica în modul cel mai exact posibil; c) o copie a dispoziţiilor legale aplicabile sau, dacã aceasta nu este cu putinţã, o declaraţie asupra dreptului aplicabil, precum şi semnalmentele cele mai precise ale persoanei extrãdabile şi orice alte informaţii de naturã sã determine identitatea şi naţionalitatea acesteia; d) date privind durata pedepsei neexecutate, în cazul cererii de extrãdare a unei persoane condamnate care a executat numai o parte din pedeapsã. ART. 37 Procedura extrãdãrii pasive (1) Extrãdarea din România se hotãrãşte de justiţie. (2) Procedura de extrãdare pasivã are un caracter urgent şi se desfãşoarã şi în timpul vacanţei judecãtoreşti. (3) Rolul Ministerului Justiţiei constã în îndeplinirea atribuţiilor care îi sunt conferite, în calitate de autoritate centralã, prin lege şi tratatele internaţionale la care România este parte. (4) În exercitarea atribuţiilor de autoritate centralã, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, îndeplineşte, cu precãdere, urmãtoarele activitãţi: a) primirea cererii de extrãdare; b) examinarea cererii de extrãdare şi a actelor anexate acesteia din punctul de vedere al regularitãţii internaţionale, în condiţiile prevãzute la art. 38; c) transmiterea cererii de extrãdare şi a actelor anexate acesteia procurorului general competent, în condiţiile prevãzute la art. 40; d) restituirea motivatã a cererii de extrãdare şi a actelor anexate acesteia, în cazurile prevãzute la art. 38 alin. (4); e) punerea în executare, în colaborare cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, a hotãrârii definitive prin care s-a dispus extrãdarea; f) comunicarea cãtre autoritatea centralã a statului solicitant a soluţiei date cererii de extrãdare sau a cererii de arestare provizorie în vederea extrãdãrii, pronunţatã de autoritatea judiciarã competentã. ART. 38 Examenul de regularitate internaţionalã (1) Examenul de regularitate internaţionalã are ca scop verificarea conformitãţii cererii de extrãdare şi a actelor anexate acesteia cu dispoziţiile tratatelor internaţionale aplicabile, inclusiv cu declaraţiile formulate de România în baza dispoziţiilor unor convenţii multilaterale. (2) Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, efectueazã, în termen de 3 zile lucrãtoare de la data primirii cererii, examenul de regularitate internaţionalã prevãzut la alin. (1), spre a constata dacã: a) între România şi statul solicitant existã norme convenţionale ori reciprocitate pentru extrãdare; b) la cererea de extrãdare sunt anexate actele prevãzute de tratatul internaţional aplicabil; c) cererea şi actele anexate acesteia sunt însoţite de traduceri, conform prevederilor art. 14; d) existã una dintre limitele acordãrii cooperãrii judiciare prevãzute la art. 3. (3) De asemenea, în cadrul examenului de regularitate internaţionalã, Ministerul Justiţiei verificã existenţa reciprocitãţii în privinţa extrãdãrii propriilor cetãţeni, în cazul în care se solicitã extrãdarea unui cetãţean român. (4) În cazul în care constatã neîndeplinirea condiţiilor de regularitate internaţionalã menţionate la alin. (2) lit. a) şi b) şi la alin. (3), precum şi în cazul în care se constatã existenţa situaţiei prevãzute la alin. (2) lit. d), Ministerul Justiţiei restituie cererea şi actele anexe, explicând motivele. În situaţia în care cererea de extrãdare şi documentele anexe nu sunt însoţite de traduceri în limba românã, urmeazã ca parchetul competent sã ia mãsuri pentru efectuarea unei traduceri cât mai urgente. (5) În cazul cererilor de arestare provizorie în vederea extrãdãrii, examenul de regularitate internaţionalã se efectueazã în termen de 24 de ore de la primirea cererii. ART. 39 Concursul de cereri (1) Dacã extrãdarea este cerutã de mai multe state fie pentru aceeaşi faptã, fie pentru fapte diferite, statul român hotãrãşte, ţinând seama de toate împrejurãrile şi, în mod deosebit, de gravitatea şi de locul sãvârşirii infracţiunilor, de data depunerii cererilor respective, de cetãţenia persoanei extrãdabile, de existenţa reciprocitãţii de extrãdare în raport cu statul român şi de posibilitatea unei extrãdãri ulterioare cãtre alt stat solicitant. (2) În situaţia prevãzutã la alin. (1), Ministerul Justiţiei stabileşte, dacã este cazul, cãrui stat solicitant îi va fi predatã persoana extrãdatã, potrivit obligaţiilor internaţionale asumate de România prin tratatele internaţionale în materie la care este parte sau care decurg din statutul de membru al Uniunii Europene, ţinând seama de hotãrârile judecãtoreşti definitive cu privire la fiecare dintre cererile de extrãdare, precum şi de criteriile prevãzute la alin. (1). (3) Despre existenţa concursului de cereri Ministerul Justiţiei va înştiinţa de urgenţã autoritãţile competente ale statelor solicitante. ART. 40 Sesizarea procurorului competent Cu excepţia cazurilor de restituire prevãzute la art. 38 alin. (4), cererea de extrãdare şi actele anexe se transmit de Ministerul Justiţiei, în cel mult 48 de ore, procurorului general al parchetului de pe lângã curtea de apel în a cãrui circumscripţie a fost localizatã persoana extrãdabilã sau, în cazul în care nu se cunoaşte locul unde se aflã persoana, procurorului general al Parchetului de pe lângã Curtea de Apel Bucureşti. ART. 41 Reprezentarea statului solicitant (1) În procedura de extrãdare pasivã, statul solicitant este reprezentat de autoritatea centralã şi de Ministerul Public din România. La cererea expresã a statului solicitant, reprezentanţi ai acestuia pot participa, cu aprobarea instanţei competente, la soluţionarea cererii de extrãdare. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplicã în mod corespunzãtor şi în cazul procedurii de extrãdare activã. ART. 42 Procedura judiciarã şi reguli speciale de competenţã (1) Procedura judiciarã de extrãdare este de competenţa curţii de apel în a cãrei circumscripţie a fost localizatã persoana extrãdabilã şi a parchetului de pe lângã aceasta. (2) Cererea de arestare provizorie în vederea extrãdãrii şi cererea de extrãdare se soluţioneazã de un complet format dintr-un judecãtor al secţiei penale a curţii de apel competente. (3) Hotãrârea pronunţatã asupra cererii de extrãdare este supusã recursului, în condiţiile prevãzute la art. 52 alin. (8) şi art. 53. (4) Normele de procedurã penalã privind urmãrirea, judecata şi punerea în executare sunt aplicabile şi în procedura de extrãdare, în mãsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel. ART. 43 Arestarea provizorie şi sesizarea instanţei (1) Procurorul general competent sau procurorul desemnat de acesta procedeazã, în 48 de ore de la primirea cererii de extrãdare şi a actelor anexate, la identificarea persoanei extrãdabile, cãreia îi aduce la cunoştinţã conţinutul actelor transmise de autoritãţile statului solicitant. (2) Dupã identificare, procurorul general competent sesizeazã de îndatã curtea de apel competentã, pentru a aprecia asupra luãrii mãsurii arestãrii provizorii în vederea extrãdãrii a persoanei extrãdabile şi continuarea procedurii judiciare de soluţionare a cererii de extrãdare. (3) Arestarea provizorie în vederea extrãdãrii se dispune şi este prelungitã de acelaşi complet învestit cu soluţionarea cererii de extrãdare, prin încheiere, fãrã ca durata totalã a arestãrii provizorii sã poatã depãşi 180 de zile. Dupã întocmirea hotãrârii prin care s-a dispus arestarea, judecãtorul emite de îndatã mandat de arestare provizorie în vederea extrãdãrii. Prevederile Codului de procedurã penalã cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplicã în mod corespunzãtor. (4) Persoana extrãdabilã cu privire la care s-a luat mãsura arestãrii provizorii va fi depusã în arestul poliţiei. (5) În cursul soluţionãrii cererii de extrãdare, instanţa verificã periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, necesitatea menţinerii arestãrii provizorii, putând dispune, dupã caz, menţinerea arestãrii provizorii sau înlocuirea acesteia cu mãsura obligãrii de a nu pãrãsi ţara sau localitatea. Mãsura arestãrii provizorii se înlocuieşte cu mãsura obligãrii de a nu pãrãsi ţara sau localitatea numai în cazuri bine justificate şi numai dacã instanţa apreciazã cã persoana extrãdabilã nu va încerca sã se sustragã de la judecarea cererii de extrãdare. (6) Odatã cu admiterea cererii de extrãdare, prin sentinţã, instanţa dispune şi arestarea persoanei extrãdate în vederea predãrii. (7) Mãsura arestãrii în vederea predãrii înceteazã de drept dacã persoana extrãdatã nu este preluatã de autoritãţile competente ale statului solicitat, în termen de 30 de zile de la data convenitã pentru predare, cu excepţia cazului prevãzut la art. 57 alin. (6). În acest caz, instanţa dispune punerea de îndatã în libertate a persoanei extrãdate şi informeazã despre aceasta Ministerul Justiţiei şi Centrul de Cooperare Poliţieneascã Internaţionalã din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. (8) În cazul în care împotriva persoanei extrãdabile autoritãţile judiciare române competente au emis un mandat de arestare preventivã sau un mandat de executare a pedepsei închisorii, pentru fapte sãvârşite pe teritoriul României, mandatul de arestare provizorie în vederea extrãdãrii devine efectiv de la data la care persoana în cauzã nu se mai aflã sub puterea mandatului de arestare preventivã sau de executare a pedepsei închisorii. (9) Încheierea prin care s-a dispus luarea, menţinerea, înlocuirea sau încetarea mãsurii arestãrii provizorii în vederea extrãdãrii poate fi atacatã separat cu recurs, în termen de 24 de ore de la pronunţare. Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se judecã în termen de 3 zile de la înregistrarea cauzei. Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau menţinerea mãsurii arestãrii provizorii nu este suspensiv de executare. ART. 44 Arestarea provizorie în caz de urgenţã (1) În caz de urgenţã, autoritãţile competente ale statului solicitant pot cere arestarea provizorie a persoanei urmãrite, chiar înainte de formularea şi transmiterea cererii formale de extrãdare. (2) Cererea de arestare provizorie în vederea extrãdãrii trebuie sã indice existenţa unui mandat de arestare preventivã sau a unui mandat de executare a unei pedepse aplicate printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã împotriva persoanei urmãrite, o expunere sumarã a faptelor, care trebuie sã precizeze data şi locul unde au fost comise şi sã menţioneze dispoziţiile legale aplicabile, precum şi datele disponibile asupra identitãţii, cetãţeniei şi localizãrii acestei persoane. (3) Cererea de arestare provizorie în vederea extrãdãrii se transmite, prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţieneascã Internaţionalã din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, parchetului competent, cu informarea Ministerului Justiţiei. În cazul în care arestarea provizorie în vederea extrãdãrii se solicitã pe bazã de reciprocitate, precum şi atunci când cererea de arestare priveşte una dintre persoanele prevãzute la art. 19, aceasta se transmite obligatoriu Ministerului Justiţiei, în vederea efectuãrii examenului de regularitate internaţionalã prevãzut la art. 38, care se aplicã în mod corespunzãtor. (4) Nu se poate da curs unei cereri de arestare provizorie în vederea extrãdãrii decât atunci când nu existã nicio îndoialã asupra competenţei autoritãţii solicitante şi cererea conţine elementele prevãzute la alin. (2). (5) Dispoziţiile art. 43 se aplicã în mod corespunzãtor. (6) Instanţa, din oficiu ori la sesizarea procurorului competent sau la cererea persoanei extrãdabile, poate dispune încetarea mãsurii arestãrii provizorii în vederea extrãdãrii dacã, în termen de 18 zile de la luarea mãsurii, statul român nu a fost sesizat prin cererea de extrãdare, însoţitã de documentele prevãzute la art. 36. Arestarea provizorie înceteazã de drept dupã trecerea unui termen de 40 de zile, dacã în acest interval de timp nu se primesc cererea de extrãdare şi înscrisurile necesare, cu excepţia cazului în care printr-un tratat bilateral este prevãzut un alt termen privind durata maximã a perioadei de arestare provizorie. (7) Punerea în libertate provizorie nu exclude o nouã arestare provizorie în vederea extrãdãrii şi nici extrãdarea, dacã cererea de extrãdare este primitã ulterior. ART. 45 Reţinerea în vederea extrãdãrii Organul judiciar în a cãrui circumscripţie a fost localizatã persoana a cãrei arestare provizorie în vederea extrãdãrii este cerutã de autoritãţile competente ale unui stat solicitant poate dispune reţinerea pentru cel mult 24 de ore. În situaţia în care mãsura reţinerii a fost luatã de organul de cercetare penalã al poliţiei judiciare, acesta este obligat, în primele 10 ore de la reţinere, sã prezinte procurorului competent persoana urmãritã internaţional. ART. 46 Procedura la curtea de apel (1) La primul termen, instanţa procedeazã la luarea unei declaraţii persoanei extrãdabile, care va fi asistatã gratuit de un interpret şi de un apãrãtor din oficiu, dacã nu existã un avocat ales. Prezenţa procurorului este obligatorie. Procedura este publicã, dacã persoana extrãdabilã sau procurorul nu se opune, oralã şi contradictorie. (2) Persoana extrãdabilã sau procurorul de şedinţã poate cere instanţei un termen suplimentar de încã 8 zile, pentru motive suficient justificate. Parchetul este obligat sã contribuie la procurarea datelor şi actelor necesare pentru a se stabili dacã sunt îndeplinite condiţiile extrãdãrii şi sã dispunã ridicarea şi depunerea la instanţã a obiectelor la care se referã art. 17. (3) Dupã interogatoriu, persoana extrãdabilã poate sã opteze fie pentru extrãdarea voluntarã, fie pentru continuarea procedurii, în caz de opunere la extrãdare. ART. 47 Extrãdarea voluntarã (1) Persoana extrãdabilã are dreptul sã declare în faţa instanţei cã renunţã la beneficiile pe care i le poate conferi legea de a se apãra împotriva cererii de extrãdare şi cã îşi dã consimţãmântul sã fie extrãdatã şi predatã autoritãţilor competente ale statului solicitant. Declaraţia sa este consemnatã într-un proces-verbal, semnat de preşedintele completului de judecatã, grefier, persoana extrãdabilã, avocatul ei şi de interpret. Dupã ce instanţa constatã cã persoana extrãdabilã este pe deplin conştientã de consecinţele opţiunii sale, instanţa, luând şi concluziile procurorului, examineazã dacã nu existã vreun impediment care exclude extrãdarea. Dacã se constatã cã extrãdarea voluntarã este admisibilã, instanţa ia act despre aceasta prin sentinţã şi dispune totodatã asupra mãsurii preventive necesare sã fie luatã pânã la predarea persoanei extrãdabile. Sentinţa este definitivã, se redacteazã în 24 de ore şi se transmite de îndatã, în copie legalizatã, Ministerului Justiţiei, pentru a proceda conform legii. (2) În condiţiile prevãzute la alin. (1), persoana extrãdabilã poate declara cã renunţã la aplicarea regulii specialitãţii prevãzute la art. 74. ART. 48 Extrãdarea simplificatã În cazul prevãzut la art. 47, prezentarea unei cereri formale de extrãdare şi a actelor prevãzute la art. 36 alin. (2) nu mai este necesarã dacã se prevede astfel prin convenţia internaţionalã aplicabilã în relaţia cu statul solicitant sau în cazul în care legislaţia acelui stat permite o asemenea procedurã simplificatã de extrãdare şi aceasta a fost aplicatã unor cereri de extrãdare formulate de România. ART. 49 Opoziţia la extrãdare a persoanei extrãdabile (1) Dacã persoana extrãdabilã se opune la cererea de extrãdare, ea îşi va putea formula apãrãrile oral şi în scris; totodatã va putea propune probe. (2) În urma audierii persoanei extrãdabile, dosarul cauzei este pus la dispoziţia apãrãtorului acesteia pentru a putea prezenta, în scris şi în termen de 8 zile, opoziţia motivatã la cererea de extrãdare şi a indica mijloacele de probã admise de legea românã, numãrul de martori fiind limitat la doi. (3) Opoziţia nu poate fi întemeiatã decât pe faptul cã persoana arestatã nu este persoana urmãritã sau cã nu sunt îndeplinite condiţiile pentru extrãdare. (4) Odatã prezentatã opoziţia sau expirat termenul de prezentare a acesteia, procurorul poate solicita un termen de 8 zile pentru a rãspunde opoziţiei sau a administra probe, în condiţiile prevãzute la alin. (2). ART. 50 Administrarea probelor Mijloacele de probã încuviinţate de instanţã vor fi administrate în termen de maximum 15 zile, în prezenţa persoanei extrãdabile, asistatã de apãrãtor şi, dacã este nevoie, de interpret, precum şi a procurorului. ART. 51 Informaţii suplimentare (1) Dacã informaţiile comunicate de statul solicitant se dovedesc insuficiente pentru a permite statului român sã pronunţe o hotãrâre în aplicarea prezentei legi, instanţa competentã va solicita complinirea informaţiilor necesare. În acest scop, va fixa un termen de douã luni. (2) Transmiterea solicitãrii privind informaţiile suplimentare, precum şi a rãspunsului se realizeazã pe una din cãile prevãzute la art. 36. ART. 52 Soluţionarea cauzei (1) Dupã examinarea cererii de extrãdare, a materialului probator şi a concluziilor prezentate de partea extrãdabilã şi de procuror, curtea de apel poate: a) sã dispunã, în cazul concursului de cereri prevãzut la art. 39, conexarea dosarelor, chiar dacã se referã la fapte diferite sau sunt înregistrate la curţi de apel diferite, competenţa teritorialã aparţinând curţii de apel celei dintâi sesizate; b) sã dispunã, în cazul necesitãţii de a primi informaţii suplimentare de la statul solicitant potrivit art. 51, amânarea soluţionãrii cererii de extrãdare pentru un termen de 2 luni, cu posibilitatea reiterãrii cererii, şi acordarea unui ultim termen de încã 2 luni; c) sã constate, prin sentinţã, dacã sunt sau nu sunt întrunite condiţiile extrãdãrii. (2) Curtea de apel nu este competentã sã se pronunţe asupra temeiniciei urmãririi sau condamnãrii pentru care autoritatea strãinã cere extrãdarea, nici asupra oportunitãţii extrãdãrii. (3) În cazul în care curtea de apel constatã cã sunt îndeplinite condiţiile de extrãdare, hotãrãşte admiterea cererii de extrãdare, dispunând totodatã menţinerea stãrii de arest provizoriu în vederea extrãdãrii, pânã la predarea persoanei extrãdate, conform art. 57. (4) Hotãrârea prin care s-a dispus extrãdarea se motiveazã în termen de 5 zile de la data pronunţãrii. (5) În cazul extrãdãrilor temporare sau sub condiţie, instanţa va menţiona în dispozitivul sentinţei condiţiile prevãzute în acele articole. (6) În cazul admiterii cererii de extrãdare, dacã se remit şi obiecte conform art. 17, se va face menţiune despre acestea în cuprinsul sentinţei, anexându-se eventual un inventar. (7) Dacã instanţa constatã cã nu sunt îndeplinite condiţiile pentru extrãdare, respinge cererea şi dispune punerea în libertate a persoanei extrãdabile. Hotãrârea se motiveazã în 24 de ore şi este transmisã procurorului general al parchetului de pe lângã curtea de apel, care o remite, de îndatã, compartimentului de specialitate al Ministerului Justiţiei. (8) Hotãrârea asupra extrãdãrii poate fi atacatã cu recurs de procurorul general competent şi de persoana extrãdabilã, în termen de 5 zile de la pronunţare, la Secţia penalã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general competent poate declara recurs din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei. (9) Recursul declarat împotriva hotãrârii prin care s-a respins cererea de extrãdare este suspensiv de executare. Recursul declarat împotriva hotãrârii prin care s-a dispus extrãdarea este suspensiv de executare, cu excepţia dispoziţiilor referitoare la starea de arest provizoriu în vederea extrãdãrii. ART. 53 Judecarea recursului şi comunicarea hotãrârii (1) Dupã motivarea sentinţei curţii de apel, dosarul cauzei se înainteazã, de îndatã, Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. (2) Preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, primind dosarul, fixeazã termen de judecatã independent de înscrierea pe rol a altor cauze, cu prioritate. (3) Judecarea recursului se face într-un termen de cel mult 10 zile, de un complet format din 3 judecãtori. (4) În scopul soluţionãrii recursului, preşedintele completului poate desemna pe unul din judecãtori sau pe un magistrat asistent sã facã un raport scris. (5) Dosarul cauzei se restituie curţii de apel în cel mult 3 zile de la soluţionarea recursului. (6) Hotãrârea definitivã asupra extrãdãrii se comunicã procurorului general al parchetului de pe lângã curtea de apel care a judecat cauza în primã instanţã şi direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei. ART. 54 Analogie Dispoziţiile art. 52 alin. (8) şi art. 53 se aplicã în mod corespunzãtor şi în cazurile în care instanţa se pronunţã cu privire la amânarea extrãdãrii, admiterea sub condiţie a extrãdãrii, consimţãmântul extinderii obiectului extrãdãrii şi reextrãdarea cãtre un stat terţ. ART. 55 Fuga extrãdatului Extrãdatul care, dupã ce a fost predat statului solicitant, fuge înainte de soluţionarea cauzei sau de executarea pedepsei pentru care a fost acordatã extrãdarea şi care se întoarce sau este identificat pe teritoriul României va fi din nou arestat şi predat, în baza unui mandat emis de autoritatea judiciarã competentã a statului solicitant, cu excepţia cazului în care acesta a încãlcat condiţiile în care extrãdarea a fost acordatã. SECŢIUNEA a 3-a Efectele extrãdãrii din România ART. 56 Predarea extrãdatului (1) Este considerat bazã legalã necesarã şi suficientã pentru predarea extrãdatului un extras al hotãrârii judecãtoreşti rãmase definitive, prin care se dispune extrãdarea. (2) În vederea stabilirii datei şi a locului de predare, Ministerul Justiţiei comunicã de îndatã Centrului de Cooperare Poliţieneascã Internaţionalã din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române un extras al hotãrârii judecãtoreşti rãmase definitive. (3) Data predãrii va fi comunicatã Ministerului Justiţiei şi curţii de apel competente în termen de 15 zile de la data transmiterii hotãrârii judecãtoreşti prevãzute la alin. (1). În cazul în care data predãrii nu a fost fixatã în intervalul de 15 zile, Centrul de Cooperare Poliţieneascã Internaţionalã din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române informeazã asupra demersurilor luate şi motivelor pentru care data predãrii nu a putut fi stabilitã în acest interval. ART. 57 Termene pentru predarea extrãdatului (1) Ministerul Justiţiei va face cunoscutã de urgenţã autoritãţii competente a statului solicitant soluţia adoptatã asupra extrãdãrii, comunicându-i totodatã un extras de pe hotãrârea definitivã. (2) Orice soluţie de respingere totalã sau parţialã va fi motivatã. (3) În caz de acordare a extrãdãrii, statul solicitant va fi informat despre locul şi data predãrii, precum şi asupra duratei arestului în vederea extrãdãrii, executat de persoana extrãdabilã. (4) Locul predãrii va fi un punct de frontierã al României. Centrul de Cooperare Poliţieneascã Internaţionalã din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române asigurã, prin Biroul Naţional Interpol, predarea şi informeazã despre aceasta Ministerul Justiţiei şi curtea de apel competentã. Persoana extrãdatã este predatã şi preluatã sub escortã. (5) Sub rezerva cazului prevãzut la alin. (6), dacã persoana extrãdatã nu va fi preluatã la data stabilitã, ea va putea fi pusã în libertate la expirarea unui termen de 15 zile, socotit de la aceastã datã; acest termen nu va putea fi prelungit decât cel mult cu încã 15 zile. (6) În caz de forţã majorã, care împiedicã predarea sau primirea persoanei extrãdate, autoritãţile române şi cele ale statului solicitant se vor pune de acord asupra unei noi date de predare, dispoziţiile art. 56 alin. (3) fiind aplicabile. ART. 58 Predarea amânatã (1) Existenţa unui proces penal în faţa autoritãţilor judiciare române împotriva persoanei extrãdabile sau faptul cã persoana extrãdabilã se aflã în executarea unei pedepse privative de libertate nu împiedicã extrãdarea. (2) În cazurile prevãzute la alin. (1), predarea extrãdatului poate fi amânatã. În caz de amânare, extrãdarea poate deveni efectivã numai dupã ce procesul penal a luat sfârşit, iar în caz de condamnare la o pedeapsã privativã de libertate, numai dupã ce aceasta a fost executatã sau consideratã ca executatã. (3) Predarea extrãdatului poate fi amânatã şi atunci când se constatã, pe baza unei expertize medicale, cã acesta suferã de o boalã care i-ar putea pune viaţa în pericol. (4) În cazul amânãrii predãrii persoanei a cãrei extrãdare a fost aprobatã, instanţa emite un mandat de arestare provizorie în vederea extrãdãrii. În cazul în care persoana extrãdatã se aflã, la momentul admiterii cererii de extrãdare, sub puterea unui mandat de arestare preventivã sau de executare a pedepsei închisorii emis de autoritãţile judiciare române, mandatul de arestare provizorie în vederea extrãdãrii intrã în vigoare de la data încetãrii motivelor care au justificat amânarea. ART. 59 Predarea temporarã sau sub condiţie (1) În cazul prevãzut la alin. (1) al art. 58, persoana extrãdatã poate fi predatã temporar, în cazul în care statul solicitant face dovada cã amânarea predãrii ar provoca un prejudiciu grav, cum ar fi împlinirea prescripţiei, cu condiţia ca aceastã predare sã nu dãuneze desfãşurãrii procesului penal în curs în România şi ca statul solicitant sã dea asigurãri cã, o datã îndeplinite actele procesuale pentru care a fost acordatã extrãdarea, va retrimite extrãdatul. (2) La cererea statului solicitant, transmisã pe una din cãile prevãzute de prezenta lege, predarea temporarã se aprobã prin încheiere datã în camera de consiliu, de cãtre preşedintele secţiei penale a curţii de apel care a judecat, în primã instanţã, cererea de extrãdare. (3) În vederea soluţionãrii cererii, instanţa va analiza îndeplinirea criteriilor prevãzute la alin. (1), solicitând şi avizul autoritãţii judiciare pe rolul cãreia se aflã cauza ori, dupã caz, al instanţei de executare. (4) Dacã persoana predatã temporar se aflã în executarea unei pedepse sau a unei mãsuri de siguranţã, executarea acesteia se considerã suspendatã de la data când persoana a fost predatã autoritãţilor competente ale statului solicitant şi pânã la data când este retrimisã autoritãţilor române. ART. 60 Tranzitul (1) Tranzitul pe teritoriul României al unui extrãdat care nu este cetãţean român poate fi acordat cu condiţia ca motive de ordine publicã sã nu se opunã şi sã fie vorba despre o infracţiune care permite extrãdarea, conform legii române. (2) Dacã persoana extrãdatã are cetãţenia românã, tranzitul nu este acordat decât în situaţiile în care se poate aproba extrãdarea cetãţenilor români. (3) Tranzitul este acordat la cererea statului interesat, formulatã şi transmisã pe calea prevãzutã la art. 36 alin. (1), la care se anexeazã cel puţin mandatul de arestare preventivã sau mandatul de executare a pedepsei închisorii care a justificat acordarea extrãdãrii. (4) Hotãrârea asupra tranzitului este luatã de Ministerul Justiţiei. (5) Ministerul Justiţiei comunicã de îndatã hotãrârea luatã autoritãţii competente a statului solicitant şi Ministerului Administraţiei şi Internelor. (6) În cazul tranzitului aerian, atunci când nu este prevãzutã o aterizare pe teritoriul statului român, este suficientã o notificare transmisã de autoritatea competentã a statului solicitant Ministerului Justiţiei al României. În caz de aterizare forţatã, aceastã notificare va produce efectele cererii de arestare provizorie în vederea extrãdãrii, iar statul solicitant va adresa de îndatã o cerere formalã de tranzit. Dispoziţiile alin. (3) se aplicã în mod corespunzãtor. (7) Extrãdatul în tranzit rãmâne în stare de arestare provizorie pe perioada şederii sale pe teritoriul român. ART. 61 Reextrãdarea cãtre un stat terţ (1) În afara cazului prevãzut la art. 74 alin. (1) lit. b), consimţãmântul statului român este necesar pentru a îngãdui statului solicitant sã predea unui alt stat persoana care i-a fost predatã şi care ar fi cãutatã de cãtre statul terţ pentru infracţiuni anterioare predãrii. Statul român va putea cere prezentarea actelor prevãzute la art. 36 alin. (2). (2) Dispoziţiile art. 52 şi 53 se aplicã în mod corespunzãtor. CAP. II Extrãdarea activã SECŢIUNEA 1 Condiţii pentru solicitarea extrãdãrii ART. 62 Obligaţia de a solicita extrãdarea Extrãdarea unei persoane împotriva cãreia autoritãţile judiciare române competente au emis un mandat de arestare preventivã sau un mandat de executare a pedepsei închisorii ori cãreia i s-a aplicat o mãsurã de siguranţã va fi solicitatã statului strãin pe teritoriul cãreia aceasta a fost localizatã în toate cazurile în care sunt întrunite condiţiile prevãzute de prezenta lege. ART. 63 Cadrul juridic (1) Dispoziţiile secţiunii 1 a cap. I din prezentul titlu se aplicã în mod corespunzãtor în cazul în care România are calitatea de stat solicitant. (2) În afara condiţiei privind gravitatea pedepsei prevãzute la art. 26, o condiţie suplimentarã pentru ca România sã poatã solicita extrãdarea unei persoane, în vederea efectuãrii urmãririi penale, este ca împotriva acelei persoane sã fie pusã în mişcare acţiunea penalã, în condiţiile prevãzute în Codul de procedurã penalã. SECŢIUNEA a 2-a Procedura de solicitare a extrãdãrii ART. 64 Competenţa Competenţa de a întocmi şi transmite cererile de extrãdare în numele statului român revine Ministerului Justiţiei. ART. 65 Urmãrirea internaţionalã în vederea extrãdãrii (1) În cazul în care un mandat de arestare preventivã sau de executare a pedepsei nu poate fi dus la îndeplinire, întrucât inculpatul ori condamnatul nu se mai aflã pe teritoriul României, instanţa care a emis mandatul de arestare preventivã sau instanţa de executare, dupã caz, la propunerea procurorului sesizat în acest scop de cãtre organele de poliţie, emite un mandat de urmãrire internaţionalã în vederea extrãdãrii, care se transmite Centrului de Cooperare Poliţieneascã Internaţionalã din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în vederea difuzãrii prin canalele specifice. (2) Mandatul de urmãrire internaţionalã în vederea extrãdãrii conţine toate elementele necesare identificãrii persoanei urmãrite, o expunere sumarã a situaţiei de fapt şi date privind încadrarea juridicã a faptelor, precum şi solicitarea de arestare provizorie în vederea extrãdãrii. (3) Semnalarea introdusã în Sistemul Informatic Schengen echivaleazã cu un mandat de urmãrire internaţionalã în vederea extrãdãrii. (4) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere prevederilor art. 88, care se aplicã în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene. În situaţia în care nu se cunoaşte statul pe teritoriul cãruia se aflã persoana în cauzã, dispoziţiile prezentului articol şi prevederile art. 88 se aplicã deopotrivã. ART. 66 Procedura extrãdãrii active (1) De îndatã ce este informatã, prin orice mijloc care lasã o urmã scrisã şi a cãrui autenticitate poate fi verificatã, de cãtre Centrul de Cooperare Poliţieneascã Internaţionalã din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, prin structura specializatã, sau de Ministerul Justiţiei, despre localizarea pe teritoriul unui stat strãin a unei persoane date în urmãrire internaţionalã sau cãutate de autoritãţile judiciare române pentru ducerea la îndeplinire a unui mandat de executare a pedepsei închisorii sau a unui mandat de arestare preventivã, instanţa de executare sau instanţa care a emis mandatul de arestare preventivã stabileşte, printr-o încheiere motivatã, dacã sunt îndeplinite condiţiile prevãzute în prezenta lege pentru a se solicita extrãdarea. (2) Centrul de Cooperare Poliţieneascã Internaţionalã, prin structura specializatã, are obligaţia de a informa instanţa de executare sau instanţa emitentã a mandatului de arestare preventivã de îndatã ce Biroul Central Naţional Interpol corespondent îi notificã faptul cã persoana care face obiectul mandatului a fost localizatã. Informarea va fi transmisã direct, cu o copie la Ministerul Justiţiei. (3) Judecata se face de urgenţã şi cu precãdere, în camera de consiliu, de un complet format dintr-un singur judecãtor, cu participarea procurorului şi fãrã citarea pãrţilor. Judecãtorul se pronunţã prin încheiere motivatã, datã în camera de consiliu. (4) Pentru evidenţa activitãţii instanţelor se va ţine o condicã separatã pentru şedinţele de judecatã a sesizãrilor privind extrãdarea. În acest registru se trec dosarele din fiecare şedinţã, separat pe complete, încheierea pronunţatã şi numãrul acesteia, precum şi iniţialele judecãtorului care o va redacta. Totodatã, se întocmeşte şi se pãstreazã Registrul de evidenţã a sesizãrilor privind extrãdarea, în care se vor face urmãtoarele menţiuni: numãrul curent; numele şi prenumele inculpatului sau condamnatului; numãrul şi data mandatului de arestare preventivã sau de executare a pedepsei; numãrul şi data adresei Centrului de Cooperare Poliţieneascã Internaţionalã din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române sau a Ministerului Justiţiei; numãrul dosarului instanţei; numãrul şi data pronunţãrii încheierii; data comunicãrii încheierii Ministerului Justiţiei. Instanţa de recurs va ţine un registru distinct pentru aceste speţe. Registrul de evidenţã a sesizãrilor privind extrãdarea nu este destinat publicitãţii. (5) Încheierea prevãzutã la alin. (3) poate fi atacatã cu recurs de procuror, în termen de 24 de ore de la pronunţare. Dosarul cauzei este înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore. Recursul se judecã în termen de cel mult 3 zile, de cãtre instanţa superioarã în grad. Instanţa de recurs va restitui dosarul primei instanţe în termen de 24 de ore de la soluţionarea recursului. (6) Încheierea definitivã prin care s-a constatat cã sunt întrunite condiţiile pentru solicitarea extrãdãrii, însoţitã de actele prevãzute la art. 36 alin. (2), se comunicã de îndatã Ministerului Justiţiei. Încheierea definitivã prin care s-a constatat cã nu sunt întrunite condiţiile pentru a se solicita extrãdarea se comunicã Ministerului Justiţiei în cel mult 3 zile de la pronunţare. (7) În termen de cel mult 3 zile de la data primirii încheierii definitive prin care s-a constatat cã sunt îndeplinite condiţiile pentru solicitarea extrãdãrii, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, efectueazã un examen de regularitate internaţionalã. Dispoziţiile art. 38 se aplicã în mod corespunzãtor. (8) În funcţie de concluziile examenului de regularitate internaţionalã, direcţia de specialitate a Ministerului Justiţiei fie întocmeşte cererea de extrãdare şi o transmite, însoţitã de actele anexe, autoritãţii competente a statului solicitat, fie întocmeşte un act prin care propune ministrului justiţiei, motivat, sã sesizeze procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea iniţierii procedurii de revizuire a încheierii definitive prin care s-a dispus solicitarea extrãdãrii, informând în ambele situaţii Centrul de Cooperare Poliţieneascã Internaţionalã din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. În cazul în care constatã cã actele sunt incomplete, înainte de a întocmi şi de a transmite cererea de extrãdare, direcţia de specialitate a Ministerului Justiţiei poate solicita instanţei competente sã îi transmitã, în cel mult 72 de ore, actele suplimentare necesare potrivit tratatului internaţional aplicabil. (9) În cazul în care nu sunt întrunite condiţiile de regularitate internaţionalã pentru solicitarea extrãdãrii, ministrul justiţiei, prin procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cere revizuirea hotãrârii judecãtoreşti definitive prin care s-a constatat cã sunt îndeplinite condiţiile pentru solicitarea extrãdãrii. Revizuirea nu poate fi cerutã pentru alt motiv decât cel legat de concluziile examenului de regularitate internaţionalã. (10) Cererea de revizuire se face în termen de cel mult 3 zile, dacã persoana prevãzutã la alin. (1) este arestatã în vederea extrãdãrii cãtre România. În toate celelalte cazuri cererea se face în termen de cel mult 15 zile. Termenul curge de la data la care procurorul general primeşte cererea prin care ministrul justiţiei îi solicitã sã promoveze revizuirea hotãrârii judecãtoreşti definitive prin care s-a constatat cã sunt îndeplinite condiţiile pentru solicitarea extrãdãrii. Competentã sã judece cererea de revizuire este instanţa prevãzutã la alin. (1). În cazul în care persoana prevãzutã la alin. (1) este arestatã în vederea extrãdãrii cãtre România, cererea de revizuire se soluţioneazã de urgenţã şi cu precãdere. În toate celelalte cazuri, cererea de revizuire se soluţioneazã în termen de cel mult o lunã de la data înregistrãrii cauzei. (11) Instanţa, dacã constatã cã cererea de revizuire este întemeiatã, anuleazã încheierea atacatã. Dacã instanţa constatã cã cererea de revizuire este neîntemeiatã, o respinge, menţinând încheierea atacatã. Hotãrârea instanţei de revizuire este definitivã şi se comunicã în termen de 24 de ore de la pronunţare ministrului justiţiei şi procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. (12) Cererea de extrãdare şi actele anexate acesteia, însoţitã de actele prevãzute la art. 36 alin. (2) şi de traduceri certificate în limba statului solicitat sau în limba englezã ori francezã, se transmit autoritãţii competente a statului solicitat, pe una dintre cãile prevãzute la art. 36 alin. (1). (13) În cazul în care se solicitã extrãdarea unei persoane condamnate în lipsã, în situaţia în care statul solicitat aduce la cunoştinţa persoanei urmãrite hotãrârea pronunţatã în lipsã, o astfel de notificare nu va produce efecte faţã de procedura penalã din România. (14) În cazul în care persoana urmãritã nu este arestatã provizoriu în vederea extrãdãrii, procedura prevãzutã în acest articol are caracter confidenţial, pânã în momentul în care statul solicitat este învestit cu cererea de extrãdare. ART. 67 Retragerea cererii de extrãdare (1) În cazul în care persoana extrãdabilã nu se mai aflã sub puterea mandatului de arestare preventivã sau a mandatului de executare, instanţa competentã, din oficiu sau la cererea procurorului, stabileşte, prin încheiere motivatã, cã nu mai subzistã condiţiile prevãzute de lege pentru a se solicita extrãdarea şi dispune de îndatã retragerea cererii de extrãdare. Hotãrârea se transmite Ministerului Justiţiei în termen de 24 de ore de la pronunţare. Ministerul Justiţiei retrage neîntârziat cererea de extrãdare, informând despre aceasta Centrul de Cooperare Poliţieneascã Internaţionalã din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. (2) Dispoziţiile art. 66 se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 68 Transmiterea informaţiilor suplimentare la cererea statului solicitat (1) În cazul în care, în vederea soluţionãrii cererii de extrãdare, autoritãţile statului strãin solicitã transmiterea unor informaţii suplimentare, acestea vor fi comunicate, în termenul stabilit de autoritãţile statului solicitat, prin Ministerul Justiţiei sau direct, de cãtre instanţa competentã. (2) Traducerea documentelor se efectueazã de cãtre Ministerul Justiţiei sau instanţa competentã, dupã caz. ART. 69 Rejudecarea persoanei extrãdate Asigurarea rejudecãrii în cazul extrãdãrii persoanei condamnate în lipsã este datã de Ministerul Justiţiei, la cererea statului solicitat. ART. 70 Solicitarea reextrãdãrii cãtre România Dispoziţiile art. 61 sunt aplicabile în mod corespunzãtor în cazul în care România solicitã unui stat strãin reextrãdarea unei persoane a cãrei extrãdare fusese anterior acordatã acestuia de cãtre un stat terţ. SECŢIUNEA a 3-a Efectele extrãdãrii în România ART. 71 Preluarea extrãdatului Dispoziţiile referitoare la predarea-preluarea persoanei extrãdate prevãzute la art. 56 şi 57 se aplicã în mod corespunzãtor în cazul persoanelor extrãdate din strãinãtate în România. ART. 72 Primirea extrãdatului (1) Persoana extrãdatã, adusã în România, va fi, de urgenţã, predatã administraţiei penitenciare sau autoritãţii judiciare competente, dupã caz. (2) Dacã extrãdatul a fost condamnat în lipsã, el va fi rejudecat, la cerere, cu respectarea drepturilor prevãzute la art. 32 alin. (1). ART. 73 Comunicarea soluţiei Ministerul Justiţiei informeazã autoritatea judiciarã românã competentã despre modul de soluţionare a cererii de extrãdare de cãtre statul solicitat şi, dupã caz, despre durata arestãrii provizorii în vederea extrãdãrii, pentru a fi computatã potrivit dispoziţiilor art. 15. ART. 74 Regula specialitãţii (1) Persoana predatã ca efect al extrãdãrii nu va fi nici urmãritã, nici judecatã, nici deţinutã în vederea executãrii unei pedepse, nici supusã oricãrei alte restricţii a libertãţii sale individuale, pentru orice fapt anterior predãrii, altul decât cel care a motivat extrãdarea, în afarã de cazurile când: a) statul care a predat-o consimte; în acest scop, autoritãţile române competente vor transmite statului solicitat o cerere însoţitã de actele prevãzute la art. 36 alin. (2) şi de un procesverbal în care se consemneazã declaraţiile persoanei extrãdate; b) având posibilitatea sã o facã, persoana extrãdatã nu a pãrãsit, în termen de 45 de zile de la liberarea sa definitivã, teritoriul României, ori dacã a revenit în România dupã ce a pãrãsit teritoriul statului român. (2) Autoritãţile române vor lua mãsurile necesare în vederea, pe de o parte, unei eventuale trimiteri a persoanei de pe teritoriul României, iar pe de altã parte, întreruperii prescripţiei potrivit legislaţiei române, inclusiv recurgerea la o procedurã în lipsã. (3) Când calificarea datã faptei incriminate va fi modificatã în cursul procedurii, persoana extrãdatã nu va fi urmãritã sau judecatã decât în mãsura în care elementele constitutive ale infracţiunii recalificate ar îngãdui extrãdarea. (4) În cazul prevãzut la alin. (1) lit. a) cererea adresatã statului strãin se formuleazã de cãtre Ministerul Justiţiei, în baza încheierii instanţei competente sã soluţioneze cauza în primã instanţã, la propunerea motivatã a Ministerului Public sau în baza încheierii instanţei pe rolul cãreia se aflã cauza, dacã extrãdarea a fost acordatã dupã trimiterea în judecatã a persoanei extrãdate, dupã caz. ART. 75 Efectele extrãdãrii sub condiţie (1) În cazul în care extrãdarea a fost acordatã sub condiţie, instanţa care a solicitat extrãdarea ia mãsurile necesare pentru respectarea condiţiei impuse de statul solicitat şi dã garanţii în acest sens. (2) În cazul în care condiţia impusã este retrimiterea persoanei extrãdate pe teritoriul statului solicitant, instanţa dispune însoţirea acesteia la frontierã, în vederea preluãrii de cãtre autoritãţile competente ale statului solicitant. CAP. III Dispoziţii comune ART. 76 Cheltuieli (1) Cheltuielile privind procedura de extrãdare efectuate pe teritoriul României se suportã de statul român, prin bugetele autoritãţilor şi instituţiilor implicate, în funcţie de atribuţiile conferite fiecãreia dintre acestea prin prezenta lege. Dispoziţiile art. 16 alin. (4) se aplicã în mod corespunzãtor. (2) Cheltuielile de tranzit se suportã de statul solicitant. ART. 77 Frauda la extrãdare Predarea unei persoane prin expulzare, readmisie, reconducere la frontierã sau altã mãsurã de acelaşi fel este interzisã ori de câte ori ascunde voinţa de a se eluda regulile de extrãdare. CAP. IV Dispoziţii pentru punerea în aplicare a unor instrumente juridice în materie de extrãdare adoptate la nivelul Uniunii Europene ART. 78 Domeniu de aplicare (1) Dispoziţiile prezentului capitol urmãresc punerea în aplicare a dispoziţiilor Convenţiei privind simplificarea procedurii de extrãdare între statele membre ale Uniunii Europene, adoptatã la 10 martie 1995, şi ale Convenţiei privind extrãdarea între statele membre ale Uniunii Europene, adoptatã la 27 septembrie 1996, precum şi a dispoziţiilor privind extrãdarea din Convenţia din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptatã a controalelor la frontierele comune, Schengen, în relaţia cu acele state membre ale Uniunii Europene care au formulat declaraţii în sensul neaplicãrii deciziei-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene pentru fapte sãvârşite înainte de o anumitã datã. (2) Dispoziţiile cap. I şi II ale prezentului titlu se aplicã în mod corespunzãtor, fãrã a aduce însã atingere obligaţiilor rezultate din aderarea la Convenţia privind simplificarea procedurii de extrãdare între statele membre ale Uniunii Europene, adoptatã la 10 martie 1995, şi Convenţia privind extrãdarea între statele membre ale Uniunii Europene, adoptatã la 27 septembrie 1996. ART. 79 Infracţiuni politice În aplicarea Convenţiei privind extrãdarea între statele membre ale Uniunii Europene, adoptatã la 27 septembrie 1996, nicio infracţiune nu poate fi consideratã ca infracţiune politicã. ART. 80 Prescripţia, amnistia şi alte cauze care înlãturã rãspunderea penalã sau consecinţele condamnãrii (1) În ceea ce priveşte prescripţia rãspunderii penale şi a executãrii pedepsei, sunt aplicabile numai dispoziţiile din legislaţia statului solicitant. (2) Amnistia acordatã de România nu împiedicã extrãdarea, cu excepţia cazului în care fapta prevãzutã de legea penalã este de competenţa instanţelor române. (3) Absenţa unei plângeri prealabile sau a unei alte condiţii necesare pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, potrivit legii române, nu aduce atingere obligaţiei de extrãdare. ART. 81 Extrãdarea în materia accizelor, a taxei pe valoarea adãugatã şi în materie vamalã Statul român acordã extrãdarea pentru fapte prevãzute de legea penalã în materia accizelor, a taxei pe valoarea adãugatã şi în materie vamalã, în condiţiile prevãzute de lege. ART. 82 Semnalarea în Sistemul Informatic Schengen Semnalarea introdusã în Sistemul Informatic Schengen are acelaşi efect ca şi o cerere de arestare provizorie în vederea extrãdãrii, în sensul art. 16 din Convenţia europeanã de extrãdare, încheiatã la Paris la 13 decembrie 1957. ART. 83 Extrãdarea simplificatã Extrãdarea simplificatã se aplicã în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene, fãrã verificarea condiţiilor speciale prevãzute la art. 48, ori de câte ori sunt îndeplinite condiţiile prevãzute la art. 47. TITLUL III Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre CAP. I Dispoziţii generale ART. 84 Definiţia mandatului european de arestare (1) Mandatul european de arestare este o decizie judiciarã prin care o autoritate judiciarã competentã a unui stat membru al Uniunii Europene solicitã arestarea şi predarea de cãtre un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuãrii urmãririi penale, judecãţii sau executãrii unei pedepse ori a unei mãsuri de siguranţã privative de libertate. (2) Mandatul european de arestare se executã pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicatã în Jurnalul Oficial al Comunitãţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002. ART. 85 Autoritãţile române competente (1) În România sunt desemnate ca autoritãţi judiciare emitente instanţele judecãtoreşti. (2) Autoritãţile judiciare române de executare sunt curţile de apel. (3) Autoritãţile române competente sã primeascã mandatul european de arestare sunt Ministerul Justiţiei şi parchetele de pe lângã curţile de apel desemnate potrivit alin. (2) în a cãror circumscripţie a fost localizatã persoana solicitatã. În cazul în care nu se cunoaşte locul unde se aflã persoana solicitatã, mandatul european de arestare se transmite Parchetului de pe lângã Curtea de Apel Bucureşti. (4) Autoritatea centralã românã este Ministerul Justiţiei. În aceastã calitate, Ministerul Justiţiei: a) primeşte mandatul european de arestare emis de o autoritate judiciarã dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene şi îl transmite parchetului de pe lângã curtea de apel în a cãrui circumscripţie a fost localizatã persoana solicitatã sau Parchetului de pe lângã Curtea de Apel Bucureşti, în cazul în care persoana solicitatã nu a fost localizatã, ori de câte ori autoritatea judiciarã emitentã nu reuşeşte sã transmitã mandatul european de arestare direct autoritãţii judiciare române primitoare; b) transmite mandatul european de arestare emis de o autoritate judiciarã românã, dacã aceasta nu îl poate transmite direct autoritãţii judiciare primitoare strãine sau când statul membru de executare a desemnat ca autoritate primitoare Ministerul Justiţiei; c) ţine evidenţa mandatelor europene de arestare emise sau primite de autoritãţile judiciare române, în scopuri statistice; d) îndeplineşte orice altã atribuţie stabilitã prin lege menitã a asista şi sprijini autoritãţile judiciare române în emiterea şi executarea mandatelor europene de arestare. ART. 86 Conţinutul şi forma mandatului european de arestare (1) Mandatul european de arestare va conţine urmãtoarele informaţii: a) identitatea şi cetãţenia persoanei solicitate; b) denumirea, adresa, numerele de telefon şi fax, precum şi adresa de e-mail ale autoritãţii judiciare emitente; c) indicarea existenţei unei hotãrâri judecãtoreşti definitive, a unui mandat de arestare preventivã sau a oricãrei alte hotãrâri judecãtoreşti executorii având acelaşi efect, care se încadreazã în dispoziţiile art. 88 şi 96 din prezenta lege; d) natura şi încadrarea juridicã a infracţiunii, ţinându-se seama mai ales de prevederile art. 96; e) o descriere a circumstanţelor în care a fost comisã infracţiunea, inclusiv momentul, locul, gradul de implicare a persoanei solicitate; f) pedeapsa pronunţatã, dacã hotãrârea a rãmas definitivã, sau pedeapsa prevãzutã de legea statului emitent pentru infracţiunea sãvârşitã; g) dacã este posibil, alte consecinţe ale infracţiunii. (2) Mandatul european de arestare este întocmit în conformitate cu formularul din anexa nr. 1. (3) Mandatul european de arestare transmis autoritãţii competente a unui alt stat membru trebuie tradus în limba oficialã sau în limbile oficiale ale statului de executare sau în una ori mai multe alte limbi oficiale ale instituţiilor Uniunii Europene, pe care acest stat le acceptã, conform declaraţiei depuse la Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene. (4) Mandatul european de arestare transmis spre executare autoritãţilor române trebuie tradus în limba românã sau în una din limbile englezã şi francezã. ART. 87 Cheltuieli Cheltuielile ocazionate pe teritoriul statului român de executarea unui mandat european de arestare revin României. Celelalte cheltuieli rãmân în sarcina statului emitent. CAP. II Emiterea de cãtre autoritãţile române a unui mandat european de arestare ART. 88 Procedura de emitere a mandatului european de arestare (1) În situaţia prevãzutã la art. 65 alin. (1), se emite un mandat european de arestare ori de câte ori nu a intervenit, potrivit legii române, prescripţia rãspunderii penale sau a executãrii pedepsei ori amnistia sau graţierea, şi este îndeplinitã, dupã caz, una dintre urmãtoarele condiţii: a) pedeapsa prevãzutã de lege este de cel puţin un an, dacã arestarea şi predarea se solicitã în vederea exercitãrii urmãririi penale ori a judecãţii; b) pedeapsa sau mãsura de siguranţã privativã de libertate aplicatã este de cel puţin 4 luni, dacã arestarea şi predarea se solicitã în vederea executãrii pedepsei sau a mãsurii de siguranţã privative de libertate. (2) Mandatul european de arestare este emis, în faza de urmãrire penalã, de cãtre judecãtorul delegat de preşedintele instanţei cãreia i-ar reveni competenţa sã judece cauza în fond, iar în faza de judecatã şi de executare, de cãtre judecãtorul delegat de preşedintele primei instanţe ori de cel al instanţei de executare, în urmãtoarele situaţii: a) la sesizarea procurorului care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã a persoanei solicitate, dacã arestarea şi predarea se solicitã în vederea efectuãrii urmãririi penale; b) la sesizarea instanţei care a dispus asupra luãrii mãsurii arestãrii preventive a inculpatului ori care a hotãrât cu privire la mãsurile de siguranţã, dupã caz, sau a organului la care se aflã spre executare mandatul, dacã arestarea şi predarea se solicitã în vederea judecãţii ori executãrii pedepsei închisorii sau a unei mãsuri de siguranţã privative de libertate. (3) Judecãtorul competent verificã îndeplinirea condiţiilor prevãzute la alin. (1) şi procedeazã, dupã caz, astfel: a) emite mandatul european de arestare şi supravegheazã luarea mãsurilor pentru transmiterea acestuia, potrivit dispoziţiilor art. 89 şi 90; în cazul în care persoana este localizatã pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, dispune traducerea mandatului european de arestare, în termen de 24 de ore, potrivit alin. (6); b) constatã, prin încheiere motivatã, cã nu sunt îndeplinite condiţiile prevãzute la alin. (1) pentru a emite un mandat european de arestare. Încheierea poate fi atacatã cu recurs de procuror, în termen de 3 zile de la comunicare. Recursul se judecã de instanţa superioarã, în termen de 3 zile de la înregistrarea cauzei, iar în caz de admitere a acestuia, prima instanţã este obligatã sã emitã un mandat european de arestare. (4) În cazul prevãzut la alin. (3) lit. a), judecãtorul competent informeazã procurorul care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã ori instanţa pe rolul cãreia se aflã cauza penalã despre emiterea mandatului european de arestare, iar în cazul prevãzut la alin. (3) lit. b) comunicã încheierea procurorului care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã ori procurorului de pe lângã instanţa de executare. (5) În cazul emiterii unui mandat european de arestare, judecãtorul poate solicita autoritãţii judiciare de executare remiterea bunurilor care constituie mijloace materiale de probã. (6) În situaţia prevãzutã la art. 90 alin. (2), mandatul european de arestare în limba românã se transmite Centrului de Cooperare Poliţieneascã Internaţionalã din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în vederea difuzãrii pe canale specifice. Acesta va fi tradus, prin grija instanţei emitente, în limba impusã de statul membru de executare, dupã ce se confirmã localizarea persoanei solicitate pe teritoriul unui anumit stat membru al Uniunii Europene. În cazul în care în circumscripţia instanţei emitente nu existã un traducãtor autorizat pentru limba strãinã în care este necesarã traducerea, autoritatea judiciarã emitentã solicitã sprijinul Ministerului Justiţiei, urmând ca traducerea sã se efectueze prin grija acestuia. (7) Pentru evidenţa activitãţii instanţei, se întocmeşte şi se pãstreazã Registrul de evidenţã a mandatelor europene de arestare. În acest registru se fac urmãtoarele menţiuni: numãrul curent; numele, prenumele şi cetãţenia persoanei solicitate; numãrul şi data adresei parchetului ori a instanţei pe rolul cãreia se aflã cauza penalã; numãrul dosarului instanţei de executare; data emiterii mandatului european de arestare; data transmiterii mandatului european de arestare; informaţii asupra executãrii mandatului european de arestare; motivele neexecutãrii mandatului european de arestare; data predãrii persoanei solicitate; data retragerii mandatului european de arestare. Registrul nu este destinat publicitãţii. (8) Procedura prevãzutã în prezentul articol are caracter confidenţial pânã la arestarea persoanei solicitate în statul membru de executare. ART. 89 Transmiterea mandatului european de arestare (1) În cazul în care se cunoaşte locul unde se aflã persoana solicitatã, autoritatea judiciarã românã emitentã poate transmite mandatul european de arestare direct autoritãţii judiciare de executare. (2) Autoritatea judiciarã emitentã poate sã solicite introducerea semnalmentelor persoanei în cauzã în Sistemul de Informaţii Schengen (SIS), prin intermediul Sistemului Informatic Naţional de Semnalãri. În acest scop, se aplicã dispoziţiile art. 95 al Convenţiei din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptatã a controalelor la frontierele comune, Schengen. (3) Semnalarea introdusã în Sistemul Informatic Schengen echivaleazã cu un mandat european de arestare, dacã este însoţitã de informaţiile prevãzute în anexa nr. 1. Cu titlu tranzitoriu, pânã la data la care Sistemul Informatic Schengen va avea capacitatea de a transmite toate informaţiile menţionate în anexa nr. 1, semnalarea echivaleazã cu un mandat european de arestare în aşteptarea transmiterii originalului. ART. 90 Procedura de transmitere (1) Autoritãţile judiciare române pot transmite mandatul european de arestare prin orice mijloc de transmitere sigur, care lasã o urmã scrisã, cu condiţia ca autoritatea judiciarã de executare sã poatã verifica autenticitatea acestuia. (2) În cazul în care locul unde se aflã persoana solicitatã nu este cunoscut, transmiterea mandatului european de arestare se realizeazã prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţieneascã Internaţionalã din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, care procedeazã la difuzarea în Sistemul Informatic Schengen sau pe canalele Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale (Interpol), dupã caz. În acest caz, transmiterea se poate efectua şi prin sistemul securizat al Reţelei Judiciare Europene, când acesta va fi operaţional. (3) Dacã autoritatea judiciarã emitentã nu cunoaşte autoritatea judiciarã de executare, se va efectua cercetarea necesarã, inclusiv prin punctele de contact ale Reţelei Judiciare Europene sau prin direcţia de specialitate a Ministerului Justiţiei, pentru a obţine informaţiile necesare de la statul membru de executare. (4) Orice dificultate care ar interveni în legãturã cu transmiterea sau verificarea autenticitãţii unui mandat european de arestare se va soluţiona prin contact direct între autoritatea judiciarã emitentã şi autoritatea judiciarã de executare sau cu sprijinul Ministerului Justiţiei. (5) Ulterior transmiterii mandatului european de arestare, autoritatea judiciarã românã emitentã poate transmite orice informaţii suplimentare necesare pentru executarea mandatului. (6) În cazul transmiterii directe, autoritãţile judiciare emitente române informeazã Ministerul Justiţiei în ultima zi lucrãtoare a fiecãrui trimestru cu privire la mandatele europene de arestare emise în perioada de referinţã şi stadiul executãrii acestora. ART. 91 Transferul temporar şi audierea persoanei solicitate în timpul executãrii mandatului european de arestare (1) Atunci când s-a emis un mandat european în situaţia prevãzutã la art. 88 alin. (1) lit. a), autoritatea judiciarã emitentã românã va putea solicita autoritãţii judiciare de executare, înainte ca aceasta sã se fi pronunţat asupra predãrii definitive, predarea temporarã în România a persoanei urmãrite, în vederea ascultãrii sale, sau va putea solicita sã fie autorizatã luarea declaraţiei acestei persoane pe teritoriul statului de executare a mandatului. (2) Dacã autoritatea judiciarã de executare, dupã ce a aprobat predarea persoanei urmãrite, dispune suspendarea predãrii pânã la terminarea unui proces în curs sau pânã la executarea pedepsei aplicate în statul de executare a mandatului pentru o faptã diferitã de cea care face obiectul mandatului european, autoritatea judiciarã românã emitentã va putea solicita predarea temporarã a persoanei în vederea ascultãrii sale sau a judecãţii. ART. 92 Rejudecarea persoanei predate (1) Asigurarea rejudecãrii în cazul predãrii persoanei condamnate în lipsã este datã de autoritatea judiciarã emitentã, la cererea autoritãţii judiciare de executare. (2) Dispoziţiile art. 522^1 din Codul de procedurã penalã se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 93 Garanţia transferãrii persoanei predate În cazul în care persoana solicitatã care face obiectul unui mandat european de arestare, emis în scopul urmãririi penale sau al judecãţii, este resortisant sau rezident al statului membru de executare, garanţia cã, în caz de condamnare, odatã predatã, persoana solicitatã poate fi transferatã în condiţiile legii în statul de cetãţenie este datã de instanţa emitentã a mandatului european de arestare. ART. 94 Retragerea mandatului european de arestare (1) Mandatul european de arestare se retrage în cazul în care au dispãrut temeiurile care au justificat emiterea acestuia ori dacã persoana solicitatã a decedat. (2) În cazul prevãzut la art. 65 alin. (4), mandatul european de arestare se retrage dacã persoana urmãritã internaţional a fost extrãdatã sau predatã în România. (3) Retragerea se solicitã de instanţa emitentã, care informeazã despre aceasta autoritatea judiciarã de executare, Ministerul Justiţiei şi, dupã caz, parchetul care efectueazã ori supravegheazã activitatea de urmãrire penalã sau instanţa care a dispus asupra mãsurii arestãrii preventive a inculpatului ori care a hotãrât cu privire la mãsurile de siguranţã. ART. 95 Preluarea persoanei solicitate Preluarea persoanei solicitate se realizeazã de Centrul de Cooperare Poliţieneascã Internaţionalã din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în termenele stabilite împreunã cu autoritãţile competente ale statului membru de executare. CAP. III Executarea de cãtre autoritãţile române a unui mandat european de arestare ART. 96 Fapte care dau loc la predare (1) Urmãtoarele infracţiuni, indiferent de denumirea pe care o au în legislaţia statului emitent, dacã sunt sancţionate de legea statului emitent cu o pedeapsã sau cu o mãsurã de siguranţã privativã de libertate a cãrei duratã maximã este de cel puţin 3 ani, nu vor fi supuse verificãrii îndeplinirii condiţiei dublei incriminãri: 1. participarea la un grup criminal organizat; 2. terorismul; 3. traficul de persoane; 4. exploatarea sexualã a copiilor şi pornografia infantilã; 5. traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope; 6. traficul ilicit de arme, muniţii şi substanţe explozive; 7. corupţia; 8. frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene în înţelesul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunitãţilor Europene; 9. spãlarea produselor infracţiunii; 10. falsificarea de monedã, inclusiv contrafacerea monedei euro; 11. fapte legate de criminalitatea informaticã; 12. infracţiuni împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii de animale pe cale de dispariţie şi de specii şi soiuri de plante pe cale de dispariţie; 13. facilitarea intrãrii şi şederii ilegale; 14. omorul, vãtãmarea corporalã gravã; 15. traficul ilicit de organe şi ţesuturi umane; 16. rãpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal şi luarea de ostatici; 17. rasismul şi xenofobia; 18. furtul organizat sau armat; 19. traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichitãţi şi opere de artã; 20. înşelãciunea; 21. racketul şi extorcarea de fonduri; 22. contrafacerea şi pirateria produselor; 23. falsificarea de acte oficiale şi uzul de fals; 24. falsificarea de mijloace de platã; 25. traficul ilicit de substanţe hormonale şi alţi factori de creştere; 26. traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive; 27. traficul de vehicule furate; 28. violul; 29. incendierea cu intenţie; 30. crime aflate în jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale; 31. sechestrarea ilegalã de nave sau aeronave; 32. sabotajul. (2) Pentru alte fapte decât cele prevãzute la alin. (1), predarea este subordonatã condiţiei ca faptele care motiveazã emiterea mandatului european de arestare sã constituie infracţiune potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridicã a acesteia. ART. 97 Condiţii speciale (1) Executarea unui mandat european de arestare de cãtre autoritãţile judiciare de executare române poate fi supusã urmãtoarelor condiţii: a) în cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executãrii unei pedepse sau a unei mãsuri de siguranţã privative de libertate aplicate printr-o hotãrâre pronunţatã în lipsã, dacã persoana în cauzã nu a fost citatã personal şi nici informatã în orice alt mod cu privire la data şi locul şedinţei de judecatã care a condus la hotãrârea pronunţatã în lipsã, predarea persoanei solicitate va fi acordatã dacã autoritatea judiciarã emitentã garanteazã cã persoana care face obiectul mandatului european de arestare are posibilitatea sã obţinã rejudecarea cauzei în statul membru emitent, în prezenţa sa; b) în cazul în care infracţiunea în baza cãreia s-a emis mandatul european de arestare este sancţionatã cu pedeapsa detenţiunii pe viaţã sau cu o mãsurã de siguranţã privativã de libertate pe viaţã, dispoziţiile legale ale statului membru emitent trebuie sã prevadã posibilitatea revizuirii pedepsei sau a mãsurii de siguranţã aplicate ori liberarea condiţionatã, dupã executarea a 20 de ani din pedeapsã sau mãsura de siguranţã aplicatã, ori aplicarea unor mãsuri de clemenţã. (2) Fãrã a aduce atingere dispoziţiilor alin. (1), cetãţenii români sunt predaţi în baza unui mandat european de arestare emis în vederea efectuãrii urmãririi penale sau a judecãţii cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsã privativã de libertate, persoana predatã sã fie transferatã în România pentru executarea pedepsei. ART. 98 Motive de refuz al executãrii (1) Autoritatea judiciarã românã de executare refuzã executarea mandatului european de arestare în urmãtoarele cazuri: a) când, din informaţiile de care dispune, reiese cã persoana urmãritã a fost judecatã definitiv pentru aceleaşi fapte de cãtre un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnãrii, sancţiunea sã fi fost executatã ori sã fie în acel moment în curs de executare sau executarea sã fie prescrisã, pedeapsa sã fi fost graţiatã ori infracţiunea sã fi fost amnistiatã sau sã fi intervenit o altã cauzã care împiedicã executarea, potrivit legii statului de condamnare; b) când infracţiunea pe care se bazeazã mandatul european de arestare este acoperitã de amnistie în România, dacã autoritãţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmãri acea infracţiune; c) când persoana care este supusã mandatului european de arestare nu rãspunde penal, datoritã vârstei sale, pentru faptele pe care se bazeazã mandatul de arestare în conformitate cu legea românã. (2) Autoritatea judiciarã românã de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în urmãtoarele cazuri: a) în situaţia prevãzutã la art. 96 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepţional, în materie de taxe şi impozite, de vamã şi de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzatã pentru motivul cã legislaţia românã nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite ori nu conţine acelaşi tip de reglementãri în materie de taxe şi impozite, de vamã şi de schimb valutar ca legislaţia statului membru emitent; b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusã unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptã care a motivat mandatul european de arestare; c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executãrii unei pedepse cu închisoarea sau a unei mãsuri de siguranţã privative de libertate, dacã persoana solicitatã este cetãţean român şi aceasta declarã cã refuzã sã execute pedeapsa ori mãsura de siguranţã în statul membru emitent; d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecatã definitiv pentru aceleaşi fapte într-un alt stat terţ care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiţia ca, în caz de condamnare, sancţiunea sã fi fost executatã sau sã fie în acel moment în curs de executare sau executarea sã fie prescrisã, ori infracţiunea sã fi fost amnistiatã sau pedeapsa sã fi fost graţiatã potrivit legii statului de condamnare; e) când mandatul european de arestare se referã la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României; f) când mandatul european cuprinde infracţiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent şi legea românã nu permite urmãrirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român; g) când, conform legislaţiei române, rãspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiazã mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacã faptele ar fi fost de competenţa autoritãţilor române; h) când o autoritate judiciarã românã a decis fie sã nu înceapã urmãrirea penalã, fie încetarea urmãririi penale, scoaterea de sub urmãrire penalã sau clasarea pentru infracţiunea pe care se întemeiazã mandatul european de arestare, sau a pronunţat, faţã de persoana solicitatã, o hotãrâre definitivã, cu privire la aceleaşi fapte, care împiedicã viitoare proceduri. (3) În situaţia în care, în cauzã, este incident exclusiv cazul prevãzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunţãrii hotãrârii prevãzute la art. 107, autoritatea judiciarã românã de executare solicitã autoritãţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotãrârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciarã emitentã cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotãrârii penale strãine de condamnare se face, pe cale incidentalã, de instanţa de judecatã în faţa cãreia procedura executãrii mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciarã românã de executare a recunoscut hotãrârea penalã strãinã de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunţãrii hotãrârii prevãzute la art. 107. (4) În cazul prevãzut la alin. (3), dacã persoana solicitatã se aflã în stare de arest şi autoritatea judiciarã de emitere întârzie transmiterea documentelor solicitate, dispoziţiile art. 103 alin. (4) se aplicã în mod corespunzãtor. În situaţia în care autoritatea judiciarã de emitere nu transmite documentele prevãzute la alin. (3), în termen de cel mult 20 de zile de la data primei solicitãri, dacã autoritatea judiciarã românã de executare refuzã executarea mandatului european de arestare, aceasta informeazã autoritatea judiciarã emitentã asupra posibilitãţii de a solicita recunoaşterea şi executarea hotãrârii penale de condamnare în baza instrumentelor aplicabile în relaţia dintre România şi statul membru de emitere ori, în lipsa acestora, în baza reciprocitãţii. ART. 99 Proceduri prealabile (1) În termen de 24 de ore de la primirea unui mandat european de arestare sau a unei semnalãri în Sistemul Informatic Schengen, procurorul desemnat de procurorul general al parchetului de pe lângã curtea de apel verificã dacã mandatul european de arestare este însoţit de o traducere în limba românã ori în una dintre limbile englezã sau francezã. În cazul în care mandatul nu este tradus în niciuna dintre limbile acceptate, parchetul solicitã autoritãţii judiciare emitente remiterea traducerii. Dacã mandatul este tradus în limba englezã sau în limba francezã, procurorul competent ia mãsuri pentru efectuarea traducerii în limba românã, în termen de cel mult douã zile. (2) Procurorul verificã dacã mandatul european de arestare cuprinde informaţiile prevãzute la art. 86 alin. (1). În cazul în care mandatul european de arestare nu cuprinde aceste informaţii, solicitã de urgenţã autoritãţii judiciare emitente completarea informaţiilor şi fixeazã un termen-limitã pentru primirea acestora. (3) Dacã mandatul european de arestare conţine informaţiile prevãzute la art. 86 alin. (1) şi este tradus potrivit dispoziţiilor alin. (1), procurorul ia mãsurile necesare pentru identificarea, cãutarea, localizarea şi prinderea persoanei solicitate. Dispoziţiile art. 493^1-493^7 din Codul de procedurã penalã se aplicã în mod corespunzãtor. (4) În situaţia în care în urma verificãrilor efectuate se constatã cã persoana solicitatã se aflã în circumscripţia teritorialã a unui alt parchet, procurorul trimite de îndatã mandatul european de arestare parchetului competent şi informeazã despre aceasta autoritatea judiciarã emitentã şi Ministerul Justiţiei. (5) În cazul în care din verificãrile efectuate rezultã în mod neîndoielnic cã persoana solicitatã nu se aflã pe teritoriul României, procurorul dispune clasarea şi informeazã despre aceasta autoritatea judiciarã emitentã şi Ministerul Justiţiei. (6) Dacã persoana solicitatã face obiectul unor proceduri penale în curs, pentru aceleaşi fapte pentru care a fost emis mandatul european de arestare, procurorul transmite, spre informare, procurorului de caz sau instanţei competente, o copie a mandatului european de arestare, traducerea şi, dacã este cazul, informaţiile suplimentare comunicate de autoritatea judiciarã emitentã, solicitându-i sã aprecieze şi sã informeze de urgenţã dacã urmãrirea penalã sau judecata pot fi suspendate pânã la soluţionarea cauzei de cãtre autoritatea judiciarã românã de executare. Dispoziţiile art. 240 şi 303 din Codul de procedurã penalã se aplicã în mod corespunzãtor. (7) Dacã procedurile penale existente împotriva persoanei solicitate se referã la alte fapte decât cele pentru care a fost emis mandatul european de arestare, procurorul competent transmite, de asemenea, spre informare, procurorului de caz sau instanţei competente, o copie a mandatului european de arestare, traducerea şi, dacã este cazul, informaţiile suplimentare comunicate de autoritatea judiciarã emitentã, solicitându-i sã îl informeze de îndatã care este stadiul procedurii. (8) Procedurile prealabile prevãzute la alin. (6) şi (7) nu împiedicã luarea mãsurilor prevãzute la alin. (3). (9) În cazul în care predarea persoanei solicitate este condiţionatã de acordarea consimţãmântului unui alt stat membru ori al unui stat terţ, luarea mãsurilor pentru prinderea persoanei solicitate are loc la data primirii consimţãmântului statului respectiv. (10) Procedura prevãzutã în prezentul articol nu este publicã. ART. 100 Reţinerea persoanei solicitate (1) Mãsura reţinerii persoanei solicitate poate fi luatã de procuror numai dupã ascultarea acesteia în prezenţa apãrãtorului. Mãsura reţinerii se dispune prin ordonanţã motivatã şi poate dura cel mult 24 de ore. (2) Persoanei reţinute i se aduc, de îndatã, la cunoştinţã, în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii şi conţinutul mandatului european de arestare. (3) Persoanei reţinute i se va comunica o copie a mandatului european de arestare şi traducerea acestuia. Aceastã prevedere se va aplica şi în cazul în care procurorul competent primeşte un nou mandat european de arestare ulterior sesizãrii curţii de apel competente în condiţiile prevãzute la art. 102. (4) Persoana reţinutã poate solicita sã fie încunoştinţat despre mãsura luatã un membru de familie ori o altã persoanã pe care o desemneazã aceasta. Atât cererea, cât şi încunoştinţarea se consemneazã într-un proces-verbal. În mod excepţional, dacã procurorul apreciazã cã acest lucru ar afecta executarea mandatului european de arestare emis împotriva persoanei solicitate sau, în cazul în care are cunoştinţã, a unor mandate europene de arestare emise împotriva altor participanţi la sãvârşirea infracţiunii, procurorul va putea refuza solicitarea. (5) În cazul în care persoana solicitatã este minor, termenul prevãzut la alin. (1) se reduce la jumãtate. În acest caz, reţinerea poate fi prelungitã, dacã se impune, prin ordonanţã motivatã, cel mult 8 ore. (6) În vederea reţinerii persoanei solicitate, organul competent poate pãtrunde în orice locuinţã în care se aflã persoana solicitatã, fãrã consimţãmântul acesteia ori al persoanei cãreia îi aparţine sau foloseşte locuinţa, precum şi în sediul oricãrei persoane juridice, fãrã învoirea reprezentantului legal al acesteia. ART. 101 Reţinerea şi arestarea persoanei solicitate în caz de urgenţã (1) În caz de urgenţã, prin excepţie de la dispoziţiile art. 100, mãsura reţinerii poate fi dispusã pe baza semnalãrii transmise prin Organizaţia Internaţionalã a Poliţiei Criminale (Interpol), care nu echivaleazã cu mandatul european de arestare. În acest caz, Centrul de Cooperare Poliţieneascã Internaţionalã din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române solicitã de îndatã Biroului Central Naţional Interpol corespondent transmiterea cãtre parchetul competent, în termen de cel mult 48 de ore de la reţinerea persoanei solicitate. (2) Persoanei reţinute i se aduc, de îndatã, la cunoştinţã în limba pe care o înţelege motivele reţinerii. (3) Când mãsura reţinerii a fost luatã de organul de cercetare penalã al poliţiei judiciare, acesta este obligat, în primele 10 ore de la reţinere, sã prezinte persoana solicitatã procurorului desemnat de procurorul general al parchetului de pe lângã curtea de apel în a cãrui circumscripţie teritorialã a fost reţinutã. ART. 102 Sesizarea curţii de apel în vederea arestãrii şi predãrii persoanei solicitate (1) Procurorul sesizeazã curtea de apel competentã cu propunerea de luare a mãsurii arestãrii persoanei solicitate. (2) De îndatã ce instanţa este sesizatã, cauza se repartizeazã, în condiţiile legii, unui complet format dintr-un judecãtor, pentru a aprecia asupra luãrii mãsurii arestãrii şi asupra predãrii persoanei solicitate. (3) Pentru evidenţa activitãţii instanţei, se întocmeşte şi se pãstreazã Registrul privind arestarea şi predarea în baza mandatelor europene de arestare. În acest registru se vor face urmãtoarele menţiuni: numãrul curent; numele şi prenumele persoanei solicitate; numãrul şi data adresei parchetului; numãrul şi data mandatului european de arestare; autoritatea judiciarã emitentã; numãrul dosarului instanţei; data şi soluţia pronunţatã; numãrul şi data mandatului intern de arestare; durata arestãrii, cu indicarea datei la care începe mãsura şi a datei la care expirã; numele şi prenumele judecãtorului care a dispus mãsura arestãrii şi/sau predarea persoanei solicitate; data declarãrii recursului, evidenţiindu-se separat împotriva cãrei soluţii a fost declaratã calea de atac; data înaintãrii recursului la instanţa de control judiciar; soluţia instanţei de recurs, precum şi prelungirile arestãrii; data comunicãrii hotãrârii asupra predãrii autoritãţii judiciare emitente, Ministerului Justiţiei şi Centrului de Cooperare Poliţieneascã Internaţionalã din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. ART. 103 Procedura de executare a mandatului european de arestare (1) Judecãtorul verificã mai întâi identitatea persoanei solicitate şi se asigurã cã acesteia i s-a comunicat o copie a mandatului european de arestare sau, în cazul prevãzut la art. 101, cã a fost informatã despre motivul reţinerii. (2) Dacã persoana a fost reţinutã potrivit art. 101, judecãtorul poate dispune, prin încheiere motivatã, pe baza semnalãrii transmise prin Organizaţia Internaţionalã a Poliţiei Criminale (Interpol), arestarea persoanei solicitate sau obligarea de a nu pãrãsi localitatea pe o duratã de 5 zile. În acest caz, instanţa amânã cauza şi fixeazã un termen de 5 zile pentru prezentarea de cãtre procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba românã. (3) Dupã primirea mandatului european de arestare, judecãtorul aduce la cunoştinţa persoanei solicitate drepturile prevãzute la art. 104, efectele regulii specialitãţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea cãtre autoritatea judiciarã emitentã, punându-i în vedere consecinţele juridice ale consimţãmântului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. (4) În cazul în care mandatul european de arestare a fost emis împotriva unui cetãţean român, în vederea executãrii unei pedepse ori a unei mãsuri de siguranţã privative de libertate, judecãtorul întreabã persoana solicitatã dacã aceasta este de acord sã execute pedeapsa sau mãsura de siguranţã în statul membru emitent. (5) În cazul în care persoana solicitatã declarã cã este de acord cu predarea sa, despre consimţãmântul acesteia se întocmeşte un proces-verbal care se semneazã de cãtre judecãtor, grefier, apãrãtor şi persoana solicitatã. În acelaşi proces-verbal se va menţiona dacã persoana solicitatã a renunţat sau nu la drepturile conferite de regula specialitãţii. (6) În cazul prevãzut la alin. (5), dacã nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executãrii prevãzute la art. 98, judecãtorul se poate pronunţa prin sentinţã, potrivit art. 107, deopotrivã asupra arestãrii şi predãrii persoanei solicitate. (7) Dacã persoana solicitatã nu consimte la predarea sa cãtre autoritatea judiciarã emitentã, procedura de executare a mandatului european de arestare continuã cu audierea persoanei solicitate, care se limiteazã la consemnarea poziţiei acesteia faţã de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventuale obiecţii în ceea ce priveşte identitatea. (8) În cazurile prevãzute la alin. (5) şi (7), atunci când judecãtorul apreciazã necesar sã acorde un termen pentru luarea unei hotãrâri cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare se dispune prin încheiere motivatã. (9) Instanţa verificã periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacã se impune menţinerea arestãrii în vederea predãrii. În acest sens, instanţa se pronunţã prin încheiere motivatã, ţinând seama de termenele prevãzute la art. 110. (10) În toate cazurile, mãsura arestãrii în vederea predãrii poate fi luatã numai dupã ascultarea persoanei solicitate în prezenţa apãrãtorului. Durata iniţialã a arestãrii nu poate depãşi 30 de zile, iar durata totalã, pânã la predarea efectivã cãtre statul membru emitent, nu poate depãşi în niciun caz 180 de zile. (11) În cazul în care persoana solicitatã este pusã în libertate, instanţa dispune faţã de aceasta mãsura obligãrii de a nu pãrãsi localitatea, dispoziţiile art. 145 din Codul de procedurã penalã aplicându-se în mod corespunzãtor. În acest caz, în situaţia în care, ulterior, instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotãrârea de predare se dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predãrii cãtre autoritatea judiciarã emitentã. (12) Dacã judecãtorul apreciazã cã în cauzã se impune solicitarea de informaţii sau garanţii suplimentare autoritãţii judiciare emitente, amânã cauza stabilind un termen pentru primirea datelor solicitate. Termenul fixat nu poate fi mai mare de 10 zile. (13) Dupã întocmirea sentinţei prevãzute la art. 107 sau a încheierii prevãzute la alin. (2) ori (9), dupã caz, judecãtorul emite de îndatã un mandat de arestare. Dispoziţiile Codului de procedurã penalã cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplicã în mod corespunzãtor. (14) Şedinţa de judecatã este publicã, afarã de cazul în care, la cererea procurorului, a persoanei solicitate sau din oficiu, judecãtorul apreciazã cã se impune judecarea cauzei în şedinţã secretã. Participarea procurorului este obligatorie. ART. 104 Drepturile persoanei arestate în baza unui mandat european de arestare (1) Persoana arestatã are dreptul sã fie informatã cu privire la conţinutul mandatului european de arestare. (2) Persoana arestatã are dreptul sã fie asistatã de un apãrãtor ales sau numit din oficiu de instanţã. (3) Persoana arestatã care nu înţelege sau nu vorbeşte limba românã are dreptul la interpret, asigurat gratuit de cãtre instanţã. ART. 105 Predarea temporarã sau luarea declaraţiei persoanei solicitate (1) Dacã autoritatea judiciarã emitentã solicitã, judecãtorul poate dispune predarea temporarã a persoanei solicitate sau procedeazã la audierea persoanei solicitate. (2) În cazul în care s-a acordat predarea temporarã, aceasta se efectueazã în condiţiile şi pe durata stabilite de comun acord între autoritatea judiciarã emitentã şi cea de executare. În toate cazurile persoana urmãritã va trebui sã se întoarcã în România pentru a participa la desfãşurarea procedurii de predare în baza mandatului european de arestare. (3) În cazul în care nu se acordã predarea temporarã sau aceasta nu este solicitatã, autoritatea judiciarã de executare românã procedeazã la luarea unei declaraţii persoanei solicitate, cu participarea persoanei desemnate de autoritatea judiciarã emitentã, dacã este cazul, în conformitate cu legea statului membru emitent. Audierea persoanei solicitate se face potrivit prevederilor Codului de procedurã penalã român şi în condiţiile stabilite potrivit înţelegerii dintre autoritãţile judiciare implicate. În toate cazurile se vor respecta drepturile procesuale ale persoanei urmãrite. ART. 106 Incidente procedurale În cazul în care, în cursul procedurii de executare a unui mandat european de arestare, este sesizatã Curtea Constituţionalã cu o excepţie de neconstituţionalitate a unei dispoziţii din prezentul titlu, judecarea excepţiei se face cu precãdere, în termen de cel mult 45 de zile de la sesizarea Curţii Constituţionale. ART. 107 Hotãrârea (1) În toate cazurile instanţa se pronunţã asupra executãrii mandatului european de arestare prin sentinţã, cu respectarea termenelor prevãzute la art. 110. În scopul luãrii unei hotãrâri, instanţa ţine seama de toate împrejurãrile cauzei şi de necesitatea executãrii mandatului european de arestare. (2) În termen de cel mult 24 de ore dupã rãmânerea definitivã a hotãrârii de predare, instanţa comunicã hotãrârea luatã autoritãţii judiciare emitente, Ministerului Justiţiei şi Centrului de Cooperare Poliţieneascã Internaţionalã din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. (3) În cazul în care predarea persoanei solicitate a fost amânatã, indiferent dacã, la momentul pronunţãrii hotãrârii, aceasta se aflã ori nu se aflã sub puterea unui mandat de arestare preventivã sau de executare a pedepsei închisorii emis de autoritãţile judiciare române, mandatul de arestare prevãzut la art. 103 alin. (13) este pus în executare la data încetãrii motivelor care au justificat amânarea. ART. 108 Cãi de atac (1) Împotriva încheierilor prevãzute la art. 103 alin. (2), (8) şi (9) se poate declara recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. (2) Hotãrârea prevãzutã la art. 107 alin. (1) poate fi atacatã cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, cu excepţia cazului în care persoana solicitatã consimte la predare, când hotãrârea este definitivã. (3) Recursul declarat împotriva hotãrârii prin care s-a dispus predarea persoanei solicitate este suspensiv de executare, cu excepţia dispoziţiilor privind mãsura arestãrii. Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore. ART. 109 Soluţionarea recursului Recursul declarat în condiţiile prevãzute la art. 108 se soluţioneazã cu precãdere, în termen de cel mult 3 zile de la înregistrarea cauzei. ART. 110 Termene (1) Mandatul european de arestare se soluţioneazã şi se executã în regim de urgenţã. (2) În cazul prevãzut la art. 103 alin. (5), hotãrârea asupra executãrii mandatului european de arestare trebuie pronunţatã cel mai târziu în termen de 10 zile de la termenul de judecatã la care persoana solicitatã şi-a exprimat consimţãmântul la predare. (3) În celelalte cazuri, hotãrârea definitivã privind executarea mandatului european de arestare se pronunţã în termen de 60 de zile de la data arestãrii persoanei solicitate. (4) Când, pentru motive justificate, nu se poate pronunţa o hotãrâre în termenele prevãzute la alineatele precedente, instanţa poate amâna pronunţarea pentru 30 de zile, comunicând autoritãţii judiciare emitente aceastã împrejurare, precum şi motivele amânãrii şi menţinând mãsurile necesare în vederea predãrii. (5) Când, din motive excepţionale, nu pot fi respectate termenele prevãzute în prezentul articol, autoritatea judiciarã de executare românã va informa Eurojust, precizând motivele întârzierii. ART. 111 Predarea persoanei solicitate (1) Predarea se realizeazã de Centrul de Cooperare Poliţieneascã Internaţionalã din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul unitãţii de poliţie pe raza cãreia se aflã locul de detenţie, în termen de 10 zile de la rãmânerea definitivã a hotãrârii de predare. (2) Dacã, din motive independente de voinţa unuia dintre statele emitente sau de executare, predarea nu se poate efectua în acest termen, autoritãţile judiciare implicate vor intra imediat în contact pentru a fixa o nouã datã de predare. În acest caz, predarea va avea loc în termen de 10 zile de la noua datã convenitã. (3) În mod excepţional, predarea poate fi amânatã temporar, pentru motive umanitare serioase, cum ar fi existenţa unor temeiuri suficiente pentru a se crede cã predarea va periclita, în mod evident, viaţa sau sãnãtatea persoanei solicitate. Executarea mandatului european de arestare va avea loc imediat ce aceste motive înceteazã sã existe. În acest sens, autoritatea judiciarã executoare va informa de îndatã autoritatea judiciarã emitentã şi împreunã vor conveni o nouã datã de predare. În acest caz, predarea va avea loc în termen de 10 zile de la noua datã astfel convenitã. (4) În cazul în care sunt depãşite termenele maxime pentru predare, fãrã ca persoana în cauzã sã fie primitã de cãtre statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmãrite, fãrã ca acest fapt sã constituie un motiv de refuz al executãrii unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte. (5) În toate cazurile, în momentul predãrii, autoritatea judiciarã de executare românã va aduce la cunoştinţa autoritãţii judiciare emitente durata privãrii de libertate pe care a suferit-o persoana la care se referã mandatul european de arestare, cu scopul de a fi dedusã din pedeapsa sau din mãsura de siguranţã care se va aplica. ART. 112 Predarea amânatã sau condiţionatã (1) Când persoana urmãritã este urmãritã penal sau judecatã de autoritãţile judiciare române pentru o faptã diferitã de cea care motiveazã mandatul european de arestare, autoritatea judiciarã de executare românã, chiar dacã s-a dispus executarea mandatului, va putea amâna predarea pânã la terminarea judecãţii sau pânã la executarea pedepsei. (2) În situaţia prevãzutã la alin. (1), dacã autoritatea judiciarã emitentã o solicitã, autoritatea judiciarã de executare românã poate dispune predarea temporarã a persoanei urmãrite, în condiţiile stabilite printr-un acord încheiat în scris cu autoritatea judiciarã emitentã. ART. 113 Remiterea de obiecte (1) La cererea autoritãţii judiciare emitente sau din oficiu, autoritatea judiciarã de executare românã va dispune remiterea, în conformitate cu legea românã, a obiectelor care constituie mijloace materiale de probã sau au fost dobândite de persoana solicitatã ca urmare a sãvârşirii infracţiunii care stã la baza emiterii mandatului european de arestare, fãrã a aduce atingere drepturilor pe care statul român sau terţii le pot avea asupra acestora. Obiectele se restituie la terminarea procesului penal. (2) Obiectele prevãzute la alin. (1) se remit chiar şi atunci când mandatul european de arestare nu se poate executa din cauza decesului sau evadãrii persoanei urmãrite. (3) În cazul în care bunurile sunt supuse confiscãrii în România, autoritatea judiciarã de executare va putea refuza remiterea acestora sau va putea sã o efectueze temporar, dacã acest lucru este necesar bunei desfãşurãri a procesului penal aflat pe rolul autoritãţilor judiciare române. ART. 114 Concursul de cereri (1) În cazul în care douã sau mai multe state membre au emis un mandat european de arestare în legãturã cu aceeaşi persoanã, autoritatea judiciarã de executare românã va decide asupra prioritãţii de executare, ţinând seama de toate circumstanţele şi, în special, de locul sãvârşirii şi gravitatea infracţiunii, de data emiterii mandatelor, precum şi de împrejurarea cã mandatul a fost emis în vederea urmãririi penale, a judecãţii sau în vederea executãrii unei pedepse sau a unei mãsuri de siguranţã. Autoritatea judiciarã de executare românã va putea solicita, dacã este cazul, avizul Eurojust cu privire la aceastã hotãrâre. (2) În cazul concurenţei între un mandat european de arestare şi o cerere de extrãdare prezentatã de cãtre un stat terţ, autoritatea judiciarã de executare românã va decide luând în considerare toate circumstanţele şi în special cele prevãzute la alin. (1) şi cele prevãzute în convenţia de extrãdare aplicabilã în relaţia cu statul terţ. În cazul în care va da prioritate cererii de extrãdare, se vor aplica dispoziţiile titlului II. (3) În cazul în care decide sã se acorde întâietate cererii de extrãdare, autoritatea judiciarã de executare românã va aduce acest lucru la cunoştinţa autoritãţii emitente a mandatului european de arestare. (4) În cazul în care cu privire la aceeaşi persoanã, înainte de predarea acesteia, autoritãţile române primesc din partea autoritãţilor competente ale aceluiaşi stat membru emitent douã sau mai multe mandate, cauzele privind executarea acestor mandate europene de arestare se conexeazã la instanţa cea dintâi sesizatã, pronunţându-se o singurã hotãrâre cu privire la executarea fiecãruia dintre mandatele europene de arestare. În cazul în care predarea este admisã doar pentru una sau unele dintre fapte, în hotãrârea de predare se menţioneazã expres acest lucru, dispoziţiile art. 115 aplicându-se în mod corespunzãtor. (5) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere obligaţiilor derivate din calitatea de parte la Statutul Curţii Penale Internaţionale. CAP. IV Alte dispoziţii ART. 115 Regula specialitãţii (1) Consimţãmântul pentru urmãrirea, judecarea, condamnarea sau deţinerea unei persoane de cãtre autoritãţile române pentru alte fapte comise anterior predãrii acesteia în baza unui mandat european de arestare se prezumã cã a fost dat de cãtre acele state membre care au transmis o notificare în acest sens Secretariatului general al Consiliului Uniunii Europene, dacã autoritatea judiciarã de executare nu dispune altfel prin hotãrârea de predare. (2) Cu excepţia cazurilor menţionate la alin. (1) şi (4), persoana predatã autoritãţilor române nu va putea fi urmãritã, judecatã sau privatã de libertate pentru o altã faptã anterioarã predãrii decât dacã statul membru de executare o consimte. În acest scop, autoritatea judiciarã românã emitentã va prezenta autoritãţii judiciare de executare o cerere de autorizare, însoţitã de informaţiile prevãzute la art. 86 alin. (1). (3) În relaţia cu alte state membre decât cele prevãzute la alin. (1), consimţãmântul autoritãţii judiciare române de executare este necesar. În acest sens, judecãtorul competent se pronunţã, prin încheiere definitivã, datã în camera de consiliu, fãrã citarea pãrţilor, în termen de cel mult 30 de zile de la primirea cererii, fãrã a aduce atingere garanţiilor la care se referã art. 97. (4) Dispoziţiile alineatelor anterioare nu se aplicã atunci când intervine una dintre urmãtoarele circumstanţe: a) când persoana urmãritã a renunţat în mod expres în faţa autoritãţii judiciare de executare la regula specialitãţii, înaintea predãrii; b) când persoana urmãritã a renunţat, dupã predare, sã recurgã la regula specialitãţii în legãturã cu anumite infracţiuni anterioare predãrii sale. Declaraţia de renunţare la regula specialitãţii se dã în faţa autoritãţii judiciare competente a statului membru emitent, întocmindu-se un proces-verbal conform dreptului intern al acestuia. Persoana urmãritã are dreptul de a fi asistatã de un avocat. Renunţarea la regula specialitãţii trebuie sã fie voluntarã şi în deplinã cunoştinţã de cauzã asupra consecinţelor acesteia; c) când, având posibilitatea sã pãrãseascã teritoriul statului membru cãruia i-a fost predatã, persoana în cauzã nu a fãcut acest lucru în termen de 45 de zile de la punerea sa definitivã în libertate sau s-a întors pe acest teritoriu dupã ce l-a pãrãsit; d) când infracţiunea nu este sancţionatã cu o pedeapsã privativã de libertate; e) când la terminarea procesului penal nu se aplicã o pedeapsã privativã de libertate sau o mãsurã de siguranţã. ART. 116 Tranzitul (1) Tranzitul pe teritoriul României al unei persoane, în vederea executãrii unui mandat european de arestare, se acordã la cererea statului emitent, care trebuie sã prezinte urmãtoarele date: a) existenţa unui mandat european de arestare; b) identitatea şi cetãţenia persoanei care face obiectul mandatului european; c) încadrarea juridicã a faptei; d) descrierea împrejurãrilor în care infracţiunea a fost sãvârşitã, inclusiv data şi locul. (2) Cererea şi informaţiile prevãzute la alin. (1) nu trebuie prezentate în cazul tranzitului aerian fãrã escalã, cu excepţia cazului în care s-ar produce o aterizare forţatã. (3) Cererea şi informaţiile privind tranzitul se transmit Ministerului Justiţiei, care le înainteazã, de îndatã, Curţii de Apel Bucureşti. (4) Curtea de Apel Bucureşti, în complet format din 2 judecãtori ai Secţiei penale, se pronunţã cu privire la cererea de tranzit, în ziua primirii acesteia, prin încheiere datã în camera de consiliu. (5) Încheierea este definitivã şi se comunicã imediat Ministerului Justiţiei, care informeazã de îndatã statul emitent. (6) În cazul în care persoana ce face obiectul mandatului european are cetãţenia românã, tranzitul nu este acordat decât dacã este îndeplinitã condiţia prevãzutã la art. 97 alin. (2). ART. 117 Predarea ulterioarã (1) Consimţãmântul la predarea de cãtre statul român cãtre un alt stat membru a unei persoane solicitate în baza unui mandat european de arestare pentru alte fapte comise anterior predãrii sale se prezumã cã a fost dat de cãtre acele state membre care au transmis o notificare în acest sens Secretariatului general al Consiliului Uniunii Europene, dacã autoritatea judiciarã de executare nu dispune altfel prin hotãrârea de predare. (2) În orice caz, consimţãmântul autoritãţii judiciare române de executare la predarea ulterioarã a persoanei solicitate de cãtre un stat membru emitent cãtre un alt stat nu este necesar dacã persoana solicitatã: a) având ocazia sã pãrãseascã teritoriul statului cãruia i-a fost predatã, nu a fãcut acest lucru în termen de 45 de zile de la punerea sa definitivã în libertate sau s-a întors pe acest teritoriu dupã ce l-a pãrãsit; b) a consimţit sã fie predatã unui stat membru, altul decât statul de executare, în baza unui mandat european de arestare. Consimţãmântul se exprimã în faţa autoritãţii judiciare competente a statului membru emitent şi se consemneazã într-un proces-verbal întocmit conform dreptului intern al acestuia. Persoana urmãritã are dreptul de a fi asistatã de un avocat. Consimţãmântul trebuie exprimat în mod liber şi în deplinã cunoştinţã de cauzã asupra consecinţelor sale; c) renunţã la regula specialitãţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 115 alin. (3) şi (4) lit. a)-c). (3) În situaţiile nereglementate de alin. (1) şi (2) este necesarã aprobarea autoritãţii judiciare române de executare, care se va solicita în conformitate cu dispoziţiile art. 89, anexând cererii informaţiile prevãzute la art. 86 alin. (1), însoţite de o traducere. (4) În relaţia cu alte state membre decât cele prevãzute la alin. (1), consimţãmântul autoritãţii judiciare române de executare pentru predarea persoanei solicitate cãtre un stat terţ este necesar. În acest sens, judecãtorul competent se pronunţã, prin încheiere definitivã, datã în camera de consiliu, fãrã citarea pãrţilor, în termen de cel mult 30 de zile de la primirea cererii, fãrã a aduce atingere garanţiilor la care se referã art. 97. (5) Dispoziţiile alin. (1)-(4) se aplicã în mod corespunzãtor şi în cazul în care România este stat membru emitent. ART. 118 Predarea ulterioarã unei extrãdãri (1) În cazul în care persoana urmãritã a fost extrãdatã în România dintr-un stat terţ de care aceasta a fost protejatã prin dispoziţiile acordului în baza cãruia a fost extrãdatã, referitoare la regula specialitãţii, autoritatea judiciarã românã de executare va solicita autorizarea statului care a extrãdat-o pentru a putea fi predatã statului emitent. Termenele prevãzute la art. 110 vor începe sã curgã de la data la care regula specialitãţii înceteazã sã se aplice. (2) În timp ce soluţioneazã cererea de autorizare, autoritatea judiciarã românã de executare va continua sã asigure condiţiile materiale necesare pentru o predare efectivã. ART. 119 Extrãdarea ulterioarã (1) Extrãdarea unei persoane care a fost predatã în România în baza unui mandat european de arestare, solicitatã ulterior de cãtre un stat care nu este membru al Uniunii Europene, nu se poate acorda fãrã consimţãmântul autoritãţii judiciare de executare care a aprobat predarea. (2) În cazul în care autoritãţile judiciare române au acordat predarea unei persoane unui alt stat membru al Uniunii Europene, în baza unui mandat european de arestare, iar autoritãţile judiciare emitente solicitã consimţãmântul de a extrãda persoana urmãritã cãtre un terţ stat care nu este membru al Uniunii Europene, consimţãmântul va fi acordat în conformitate cu instrumentele bilaterale sau multilaterale la care România este parte, luându-se în considerare cererea de extrãdare. ART. 120 Imunitãţi şi privilegii (1) Când persoana la care se referã mandatul european de arestare se bucurã de imunitate în România, autoritatea judiciarã de executare va solicita fãrã întârziere autoritãţii competente ridicarea acestui privilegiu. (2) Dacã ridicarea imunitãţii este de competenţa unui alt stat sau a unei organizaţii internaţionale, cererea va fi formulatã de autoritatea judiciarã care a emis mandatul european de arestare. Autoritatea judiciarã de executare va comunica aceastã împrejurare autoritãţii judiciare emitente. (3) În timpul în care cererea de retragere a imunitãţii la care se referã alin. (2) este în curs de soluţionare, autoritatea judiciarã de executare ia mãsurile pe care le considerã necesare pentru a garanta predarea efectivã când persoana a încetat sã se mai bucure de privilegiul imunitãţii. (4) Termenele prevãzute la art. 110 încep sã curgã de la data când autoritatea judiciarã de executare a fost informatã despre ridicarea sau retragerea imunitãţii. (5) Când persoana la care se referã mandatul european de arestare a ajuns în România, ca urmare a extrãdãrii dintr-un stat terţ care nu este membru al Uniunii Europene, iar predarea este limitatã la infracţiunea pentru care s-a acordat, termenele prevãzute la alin. (4) încep sã curgã din momentul în care autoritãţile statului care a extrãdat persoana urmãritã îşi dau acordul ca regula specialitãţii sã rãmânã fãrã efect, iar persoana poate fi predatã statului emitent al mandatului european. Pânã la luarea deciziei, autoritatea judiciarã de executare va lua mãsurile necesare pentru a se efectua predarea, dacã este cazul. ART. 121 Relaţia cu alte instrumente juridice Condiţiile, cerinţele şi procedura de emitere şi de executare a mandatului european de arestare sunt cele stabilite în prezenta lege, cu excepţia celor prevãzute în convenţiile bilaterale sau multilaterale la care România este parte, în care se simplificã sau se faciliteazã procedura de predare, în conformitate cu dispoziţiile paragrafului 2 al art. 31 al Deciziei-cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre. ART. 122 Dispoziţii tranzitorii (1) Dispoziţiile prezentului titlu se aplicã mandatelor europene de arestare primite de autoritãţile române ulterior intrãrii sale în vigoare, chiar dacã se referã la fapte anterioare acestei date. (2) Procedurile de extrãdare în curs în momentul intrãrii în vigoare a prezentului titlu vor continua sã se soluţioneze potrivit titlului II. TITLUL IV Transferul de proceduri în materie penalã CAP. I Cererea de transfer al procedurii penale ART. 123 Dispoziţii generale Efectuarea unei proceduri penale sau continuarea unei proceduri iniţiate de autoritãţile judiciare române competente, pentru o faptã care constituie infracţiune conform legii române, poate fi transferatã unui stat strãin, în condiţiile prevãzute în prezentul titlu. ART. 124 Condiţii (1) Autoritãţile judiciare române pot solicita autoritãţilor competente ale altui stat exercitarea unei proceduri penale sau continuarea acesteia dacã transferul procedurii penale serveşte intereselor unei bune administrãri a justiţiei sau favorizeazã reintegrarea socialã în caz de condamnare, în unul dintre urmãtoarele cazuri: a) persoana învinuitã de sãvârşirea infracţiunii se aflã în executarea unei pedepse pe teritoriul statului solicitat, pentru o infracţiune mai gravã decât cea comisã în România; b) persoana învinuitã de sãvârşirea infracţiunii locuieşte pe teritoriul statului solicitat şi, în temeiul legii acestui stat, extrãdarea sau predarea a fost refuzatã ori ar fi refuzatã în cazul formulãrii unei cereri sau al emiterii unui mandat european de arestare; c) persoana învinuitã de sãvârşirea infracţiunii locuieşte pe teritoriul statului solicitat şi, în temeiul legii acestui stat, recunoaşterea hotãrârii penale definitive de condamnare pronunţate de instanţa românã a fost refuzatã ori nu corespunde ordinii juridice interne a acelui stat, dacã persoana condamnatã nu a început executarea pedepsei, iar executarea nu este posibilã chiar având deschisã calea extrãdãrii ori a predãrii. (2) Transferul procedurii penale poate fi solicitat şi atunci când autoritãţile judiciare române apreciazã, funcţie de particularitãţile cauzei, cã prezenţa persoanei învinuite de sãvârşirea infracţiunii la cercetarea penalã nu poate fi asiguratã şi acest lucru este posibil în statul strãin. ART. 125 Procedura (1) Transferul procedurii penale se solicitã în baza hotãrârii instanţei cãreia i-ar reveni competenţa sã soluţioneze cauza în prima instanţã, dacã procedura se referã la activitatea de urmãrire penalã sau a instanţei pe rolul cãreia se aflã cauza, dacã procedura se referã la activitatea de judecatã. (2) În acest sens, la propunerea procurorului care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã ori din oficiu, dacã sunt îndeplinite condiţiile prevãzute de lege, instanţa dispune, prin încheiere motivatã, transferul procedurii penale. În situaţia transferului urmãririi penale, propunerea procurorului se soluţioneazã în camera de consiliu de un complet format dintr-un singur judecãtor, indiferent de natura infracţiunii, iar prezenţa procurorului este obligatorie. (3) Încheierea prevãzutã la alin. (2) poate fi atacatã cu recurs. Termenul de recurs este de 5 zile şi curge de la pronunţare. Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 5 zile, iar recursul se judecã în termen de 30 de zile de la înregistrarea cauzei. Recursul este suspensiv de executare. (4) Încheierea prin care se dispune transferul procedurii, rãmasã definitivã, suspendã termenul de prescripţie a rãspunderii penale, precum şi continuarea procedurii penale începute, sub rezerva actelor şi demersurilor cu caracter urgent. (5) Cererea se formuleazã de cãtre procurorul care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã ori de cãtre instanţã, dupã caz, şi se transmite Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau Ministerului Justiţiei, potrivit art. 10, însoţitã de copii certificate de cãtre un magistrat român competent ale tuturor actelor de procedurã, cu excepţia cazului în care statul strãin solicitã transmiterea originalului dosarului. (6) În cazul în care nu se transmite statului solicitat, originalul dosarului se arhiveazã. În cazul în care transmite originalul, o copie certificatã a dosarului se pãstreazã în arhivã. Restituirea originalului se solicitã în situaţia în care urmãrirea penalã ori judecata nu este preluatã de statul solicitat. ART. 126 Transmiterea cererii Ministerul Justiţiei sau Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dupã caz, asigurã transmiterea cererii de transfer al procedurii penale pe una din cãile prevãzute de prezenta lege. ART. 127 Efectele transferului (1) Dupã ce transferul procedurii penale a fost aprobat de statul solicitat, nicio altã procedurã pentru aceeaşi faptã nu mai poate fi începutã de autoritãţile judiciare române. (2) Suspendarea cursului prescripţiei rãspunderii penale se menţine pânã la soluţionarea cauzei de cãtre autoritãţile competente ale statului solicitat. (3) Statul român redobândeşte dreptul de a începe sau, dupã caz, de a relua urmãrirea penalã pentru acea faptã dacã: a) statul solicitat îl informeazã cã nu poate finaliza urmãrirea penalã ce i-a fost transferatã; b) ulterior, ia cunoştinţã de existenţa unui motiv care, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, ar împiedica cererea de transfer al procedurii penale. (4) În caz de condamnare, hotãrârea pronunţatã în procedura iniţiatã sau continuatã în statul solicitat, rãmasã definitivã, se înscrie în cazierul judiciar şi produce aceleaşi efecte ca şi când ar fi fost pronunţatã de o instanţã românã. CAP. II Preluarea urmãririi sau a procedurii penale ART. 128 Cererea de preluare a procedurii penale (1) Orice cerere de preluare a procedurii penale adresatã de un stat strãin parchetelor sau instanţelor române se înainteazã, dupã caz, Ministerului Justiţiei sau Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. (2) Cererea de preluare a urmãririi penale se soluţioneazã de parchetul de pe lângã curtea de apel în circumscripţia cãreia domiciliazã sau a fost identificatã persoana urmãritã. Cererea de preluare a judecãţii se soluţioneazã de secţia penalã a curţii de apel în circumscripţia cãreia domiciliazã sau a fost identificatã persoana urmãritã. (3) Procurorul general competent sau procurorul desemnat de acesta dispune asupra urmãrii date cererii în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedurã penalã. (4) Cererea de preluare a judecãţii se transmite de Ministerul Justiţiei parchetului de pe lângã curtea de apel competentã sã o soluţioneze. Procurorul general competent sesizeazã curtea de apel cu propunerea de admitere sau respingere a cererii. (5) O datã învestitã cu o cerere de preluare a judecãţii, curtea de apel competentã dispune prin încheiere motivatã asupra admisibilitãţii cererii. Încheierea este supusã recursului, în termen de 5 zile de la pronunţare. (6) În cazul în care cererea a fost consideratã admisibilã, judecata continuã potrivit dispoziţiilor Codului de procedurã penalã. (7) Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau Ministerul Justiţiei informeazã autoritãţile statului solicitant în ceea ce priveşte admiterea sau respingerea cererii de transfer de proceduri penale. CAP. III Dispoziţii pentru punerea în practicã a Convenţiei din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptatã a controalelor la frontierele comune, Schengen ART. 129 Aplicarea principiului non bis in idem (1) O persoanã în privinţa cãreia s-a pronunţat o hotãrâre definitivã pe teritoriul unui stat membru al spaţiului Schengen nu poate fi urmãritã sau judecatã pentru aceleaşi fapte dacã, în caz de condamnare, hotãrârea a fost executatã, este în curs de executare sau nu mai poate fi executatã potrivit legii statului care a pronunţat condamnarea. (2) Cu toate acestea, dispoziţiile alin. (1) nu se aplicã dacã: a) faptele vizate de hotãrârea strãinã s-au sãvârşit în tot sau în parte pe teritoriul României. În acest caz, excepţia nu se aplicã dacã faptele s-au sãvârşit în parte pe teritoriul statului membru unde s-a pronunţat hotãrârea; b) faptele vizate de hotãrârea strãinã constituie o infracţiune contra siguranţei statului sau împotriva altor interese esenţiale ale României; c) faptele vizate de hotãrârea strãinã au fost sãvârşite de un funcţionar român prin încãlcarea obligaţiilor sale de serviciu. (3) Excepţiile menţionate la alin. (2) nu se aplicã atunci când, pentru aceleaşi fapte, statul membru interesat a cerut preluarea urmãririi penale sau a acordat extrãdarea persoanei în cauzã. TITLUL V Recunoaşterea şi executarea hotãrârilor penale şi a actelor judiciare CAP. I Recunoaşterea şi executarea hotãrârilor penale şi a actelor judiciare strãine ART. 130 Hotãrârea penalã strãinã şi actul judiciar strãin (1) În sensul prezentului capitol, prin hotãrâre penalã strãinã se înţelege o hotãrâre pronunţatã de instanţa competentã a unui alt stat. (2) În sensul prezentului capitol, prin act judiciar strãin se înţelege un act judiciar care emanã de la o autoritate judiciarã strãinã competentã. (3) Competenţa instanţei sau autoritãţii judiciare strãine se verificã prin intermediul Ministerului Justiţiei. ART. 131 Condiţii pentru recunoaştere (1) Recunoaşterea pe teritoriul României a unei hotãrâri penale strãine sau a unui act judiciar strãin poate avea loc dacã: a) România şi-a asumat o asemenea obligaţie printr-un tratat internaţional la care este parte; b) a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, încheiatã la Roma la 4 noiembrie 1950, ratificatã de România prin Legea nr. 30/1994; c) nu a fost pronunţatã pentru o infracţiune politicã sau pentru o infracţiune militarã care nu este o infracţiune de drept comun; d) respectã ordinea publicã a statului român; e) hotãrârea sau actul judiciar poate produce efecte juridice în România, potrivit legii penale române; f) nu s-a pronunţat o condamnare pentru aceleaşi fapte împotriva aceleiaşi persoane în România; g) nu s-a pronunţat o condamnare pentru aceleaşi fapte împotriva aceleiaşi persoane într-un alt stat, care a fost recunoscutã în România. (2) Hotãrârile penale strãine pot fi recunoscute în România şi dacã nu este întrunitã condiţia prevãzutã la alin. (1) lit. a), pe bazã de reciprocitate. În acest sens, instanţa competentã solicitã Ministerului Justiţiei verificarea îndeplinirii condiţiei reciprocitãţii. (3) Executarea hotãrârii este posibilã, independent de verificarea condiţiilor prevãzute la alin. (1), şi atunci când se referã la un cetãţean român a cãrui extrãdare a fost, în prealabil, acordatã de România statului strãin în care s-a pronunţat hotãrârea. ART. 132 Procedura de recunoaştere la cererea unui stat strãin (1) Cererea de recunoaştere a unei hotãrâri penale strãine, formulatã de autoritatea competentã a statului strãin solicitant, este transmisã de Ministerul Justiţiei procurorului general al parchetului de pe lângã curtea de apel în circumscripţia cãreia domiciliazã sau îşi are reşedinţa condamnatul. (2) Condamnatul se citeazã, iar odatã cu citaţia i se comunicã hotãrârea strãinã împreunã cu actele ce o însoţesc, într-o limbã pe care o înţelege. (3) Condamnatul are dreptul la un avocat ales sau desemnat din oficiu şi, dupã caz, la interpret. (4) Instanţa, ascultând concluziile procurorului şi declaraţiile condamnatului, dacã constatã cã sunt întrunite condiţiile legale, recunoaşte hotãrârea penalã strãinã sau actele judiciare strãine, iar în cazul în care pedeapsa pronunţatã prin acea hotãrâre nu a fost executatã sau a fost executatã numai în parte, substituie pedepsei neexecutate sau restului de pedeapsã neexecutat o pedeapsã corespunzãtoare potrivit legii penale române. (5) Dacã hotãrârea penalã strãinã se referã la un bun imobil, cererea se transmite procurorului general al parchetului de pe lângã curtea de apel în circumscripţia cãreia se aflã imobilul. (6) Curtea de apel decide prin hotãrâre pronunţatã în camera de consiliu, care poate fi atacatã cu recurs. Hotãrârea se comunicã parchetului şi Ministerului Justiţiei. ART. 133 Procedura specialã de recunoaştere pe cale principalã (1) Recunoaşterea hotãrârilor penale pronunţate de instanţele judecãtoreşti din strãinãtate sau a altor acte judiciare strãine se poate face şi pe cale principalã, de cãtre instanţa de judecatã sesizatã în acest scop de cãtre condamnat sau de cãtre procuror. (2) În acest caz, competenţa aparţine judecãtoriei în a cãrei circumscripţie teritorialã se aflã condamnatul. (3) Dispoziţiile art. 132 alin. (3-(6) se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 134 Procedura de recunoaştere pe cale incidentalã Recunoaşterea se poate face pe cale incidentalã în cadrul unui proces penal în curs, de cãtre procuror în faza de urmãrire sau de cãtre instanţa de judecatã în faţa cãreia cauza este pendinte. ART. 135 Executarea hotãrârilor pronunţate în proceduri administrative Executarea hotãrârilor pronunţate în proceduri administrative, pentru fapte asimilate infracţiunilor, astfel cum sunt acestea definite de Convenţia europeanã privind valoarea internaţionalã a hotãrârilor represive, adoptatã la Haga la 28 mai 1970, este posibilã numai dacã persoana în cauzã a avut posibilitatea de a exercita o cale de atac în faţa unei instanţe judecãtoreşti. ART. 136 Mãsuri preventive Înainte de luarea unei decizii privind recunoaşterea unei hotãrâri penale strãine instanţa competentã poate, la cererea statului strãin, transmisã prin Ministerul Justiţiei, sau din oficiu, sã dispunã arestarea preventivã a persoanei care face obiectul hotãrârii a cãrei recunoaştere se solicitã sau o altã mãsurã preventivã pentru a evita fuga acesteia de pe teritoriul României. CAP. II Executarea hotãrârilor penale şi a actelor judiciare române în strãinãtate ART. 137 Legea aplicabilã şi efectele executãrii (1) Executarea unei hotãrâri penale strãine are loc potrivit legii române. (2) Hotãrârile penale strãine recunoscute şi executate în România produc aceleaşi efecte ca şi hotãrârile pronunţate de instanţele române. (3) Statul strãin care solicitã executarea este singurul competent sã decidã asupra unei cãi extraordinare de atac împotriva hotãrârii de executat. (4) Amnistia şi graţierea pot fi acordate atât de statul strãin, cât şi de statul român. (5) Statul strãin trebuie sã informeze statul român asupra intervenirii oricãreia dintre cauzele care determinã încetarea executãrii, prevãzute la alin. (4). (6) Începerea executãrii pedepsei în România are ca efect renunţarea statului strãin la executarea pe teritoriul acestuia, exceptând cazul în care condamnatul se sustrage de la executarea pedepsei, caz în care acest stat redobândeşte dreptul la executare. În cazul pedepsei amenzii, statul strãin redobândeşte dreptul la executare începând din momentul în care este informat asupra neexecutãrii, totale sau parţiale, a acestei pedepse. ART. 138 Condiţii pentru formularea unei cereri de recunoaştere şi executare (1) Instanţele române pot solicita recunoaşterea şi executarea de cãtre un stat strãin a unei hotãrâri judecãtoreşti în unul dintre urmãtoarele cazuri: a) condamnatul este cetãţean al statului solicitat sau al unui stat terţ ori este apatrid şi are domiciliul pe teritoriul acelui stat, iar potrivit legii statului solicitat, extrãdarea condamnatului în România în vederea executãrii pedepsei nu este admisibilã sau statul strãin refuzã sã acorde extrãdarea; b) condamnatul este cetãţean român cu domiciliul pe teritoriul statului solicitat sau are şi cetãţenia statului solicitat, iar statul strãin refuzã sã acorde extrãdarea acestuia. (2) Formularea unei cereri de recunoaştere şi executare este, de asemenea, admisibilã dacã condamnatul se aflã în executarea unei pedepse în statul solicitat pentru o altã faptã decât cea care a determinat condamnarea în România. (3) În cazul formulãrii unei cereri de recunoaştere a unei hotãrâri penale prin care s-a aplicat o pedeapsã, durata acesteia trebuie sã fie mai mare de un an. (4) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplicã, dacã împrejurãrile cauzei o cer, în baza unui tratat încheiat cu statul strãin, atunci când se aplicã mãsura de siguranţã a expulzãrii. (5) Recunoaşterea se solicitã sub condiţia neagravãrii, în statul strãin, a pedepsei aplicate prin hotãrârea pronunţatã în România. (6) Recunoaşterea în strãinãtate a actelor judiciare emise de autoritãţile române competente are loc în condiţiile tratatului internaţional aplicabil. ART. 139 Efectele recunoaşterii (1) Recunoaşterea şi executarea de cãtre statul strãin a cererii de recunoaştere formulate de instanţele române are ca efect renunţarea de cãtre statul român la executarea hotãrârii pe teritoriul României. (2) Statul român redobândeşte dreptul la executarea hotãrârii în cazul în care condamnatul se sustrage de la executarea pedepsei, începând din momentul în care a fost informat de neexecutarea totalã sau parţialã a acestei pedepse. ART. 140 Procedura de formulare a unei cereri de recunoaştere şi de executare a unei hotãrâri penale (1) Cererea de recunoaştere şi executare a unei hotãrâri penale într-un stat strãin este formulatã de instanţa de executare, din oficiu, sau la cererea procurorului competent ori a condamnatului, ori de câte ori sunt îndeplinite condiţiile prevãzute la art. 138. (2) La cerere se anexeazã actele prevãzute de tratatul internaţional aplicabil sau, în lipsa unui tratat, cel puţin hotãrârea definitivã şi mandatul de executare a pedepsei. (3) Atunci când este necesar consimţãmântul condamnatului, acesta va fi dat în camera de consiliu a instanţei de executare, exceptând cazul în care condamnatul se aflã în strãinãtate; în acest caz, consimţãmântul poate fi dat în faţa unui funcţionar consular român sau în faţa autoritãţii judiciare strãine competente. (4) În cazul în care condamnatul se aflã în România şi nu a formulat el însuşi cererea prevãzutã la alin. (1), procurorul competent procedeazã la notificarea acestuia. (5) Lipsa unui rãspuns al condamnatului echivaleazã cu consimţãmântul la formularea cererii, fapt asupra cãruia este informat prin notificare. TITLUL VI Transferarea persoanelor condamnate CAP. I Dispoziţii generale ART. 141 Dreptul aplicabil (1) Prezentul titlu se aplicã în domeniul transferãrii persoanelor condamnate, în conformitate cu normele cuprinse în tratatele internaţionale la care România este parte, iar în absenţa acestora, pe bazã de reciprocitate. (2) Dispoziţiile prezentului titlu se aplicã deopotrivã, în completare, situaţiilor nereglementate prin tratatele internaţionale la care se referã alin. (1). (3) Prezentul titlu nu aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor care decurg din normele internaţionale privitoare la transferul în strãinãtate al deţinuţilor, în scopul audierii acestora în calitate de martori sau al confruntãrii. (4) În cuprinsul cererii de transferare a condamnatului, statul român va indica instrumentul internaţional în temeiul cãruia cererea este formulatã. ART. 142 Obiectivul transferãrii persoanelor condamnate (1) O persoanã condamnatã definitiv pe teritoriul României poate fi transferatã pe teritoriul statului al cãrui resortisant este, în vederea executãrii pedepsei, potrivit dispoziţiilor prezentei legi. (2) În temeiul reciprocitãţii convenţionale, prevederile alin. (1) se aplicã în mod corespunzãtor în cazul în care un cetãţean român a fost condamnat în alt stat. (3) Persoana condamnatã se poate adresa statului de condamnare ori statului de executare, pentru a fi transferatã în vederea executãrii pedepsei. (4) Transferarea poate fi cerutã fie de cãtre statul de condamnare, fie de cãtre statul de executare. ART. 143 Condiţiile transferãrii Transferarea unei persoane condamnate în vederea executãrii pedepsei poate avea loc numai în urmãtoarele condiţii: a) condamnatul este resortisant al statului de executare; b) hotãrârea este definitivã; c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei. În cazuri excepţionale, în baza acordului între statele implicate, transferarea poate avea loc chiar dacã partea de pedeapsã neexecutatã este mai micã de 6 luni; d) transferul este consimţit de cãtre persoana condamnatã sau dacã, în raport cu vârsta ori cu starea fizicã sau mintalã a acesteia, unul dintre cele douã state considerã necesar, de cãtre reprezentantul persoanei. Consimţãmântul nu se cere în cazul evadatului care se refugiazã în statul de executare al cãrui resortisant este; e) faptele care au atras condamnarea constituie infracţiuni, potrivit legii statului de executare; f) statul de condamnare şi statul de executare trebuie sã se punã de acord asupra acestei transferãri; în caz contrar, transferarea nu poate avea loc. ART. 144 Cereri şi rãspunsuri (1) Cererea de transferare, precum şi rãspunsul la aceasta trebuie formulate în scris. (2) Cererea se adreseazã de cãtre autoritatea competentã a statului solicitant autoritãţii competente a statului solicitat. Rãspunsul se comunicã pe aceeaşi cale. (3) Autoritatea competentã potrivit alin. (2) este, în cazul statului român, Ministerul Justiţiei, iar în cazul statului strãin, în înţelesul prezentei legi, autoritatea centralã competentã. (4) Statul român solicitat va informa statul strãin solicitant, în cel mai scurt termen, asupra hotãrârii sale privind acceptarea sau refuzul transferãrii solicitate. ART. 145 Cadrul juridic Dispoziţiile prezentului capitol se aplicã în mod corespunzãtor în cazul în care statul român are calitatea de stat de executare. CAP. II Procedura SECŢIUNEA 1 Statul român ca stat de condamnare ART. 146 Obligaţia de a furniza informaţii (1) Orice persoanã condamnatã de cãtre o instanţã românã, cãreia i se pot aplica prevederile prezentei legi, cãreia îi sunt aplicabile dispoziţiile prezentului titlu, trebuie sã fie informatã în scris, prin grija Ministerului Justiţiei, despre conţinutul exact al convenţiei internaţionale incidente. (2) În cazul în care condamnatul s-a adresat statului român, ca stat de condamnare, în vederea transferãrii sale, Ministerul Justiţiei va informa despre aceasta autoritatea centralã competentã a statului de executare, în cel mai scurt termen, dupã rãmânerea definitivã a hotãrârii de condamnare. (3) Informaţiile trebuie sã cuprindã: a) numele, data şi locul naşterii condamnatului; b) dacã este cazul, adresa condamnatului în statul de executare; c) o expunere a faptelor care au atras condamnarea; d) natura, durata şi data începerii executãrii pedepsei. (4) În cazul în care condamnatul s-a adresat statului de executare în vederea transferãrii sale, statul român va comunica acestui stat, la cerere, informaţiile prevãzute la alin. (3). (5) Condamnatul trebuie sã fie informat în scris despre orice demers întreprins de cãtre oricare dintre cele douã state în aplicarea prevederilor alin. (1)-(4), precum şi despre orice hotãrâre luatã de unul dintre aceste state cu privire la cererea de transferare. ART. 147 Înscrisuri ajutãtoare (1) În scopul soluţionãrii cererii de transferare, statul român solicitã statului de executare transmiterea urmãtoarelor acte: a) un document sau o declaraţie care sã ateste cã persoana condamnatã este resortisant al statului de executare; b) o copie de pe dispoziţiile legale ale statului de executare, din care sã rezulte cã faptele care au determinat pronunţarea hotãrârii în statul de condamnare constituie infracţiuni, potrivit legii statului de executare; c) o declaraţie conţinând informaţiile privitoare la procedura pentru care se va opta, în vederea punerii în executare a condamnãrii. Dispoziţiile art. 158 şi 159 se aplicã în mod corespunzãtor. (2) Cu excepţia cazului în care unul dintre cele douã state nu îşi dã acordul la transferare, statul român comunicã statului de executare urmãtoarele: a) copia autenticã a hotãrârii de condamnare definitive, precum şi o copie a dispoziţiilor legale aplicabile; b) un document menţionând durata condamnãrii deja executate, inclusiv informaţii asupra oricãrei detenţii provizorii, asupra reducerii pedepsei, sau un alt act privind stadiul executãrii condamnãrii; c) declaraţia privind consimţãmântul la transferare, prevãzut la art. 143 lit. d); d) dacã este cazul, orice raport sau constatare medico-legalã ori alte acte medicale care atestã starea fizicã şi mintalã a condamnatului, tratamentul urmat de acesta pe teritoriul statului român şi eventualele recomandãri pentru continuarea tratamentului în statul de executare, precum şi, în cazul condamnatului minor, copia referatului de anchetã socialã efectuatã în cauzã. (3) Statul român poate solicita statului de executare transmiterea oricãruia dintre documentele prevãzute la alin. (1) înainte de a formula cererea de transferare sau de pronunţare a hotãrârii de acceptare ori de refuzare a transferãrii. (4) Dispoziţiile alin. (3) se aplicã în mod corespunzãtor în cazul în care statul de executare solicitã statului român transmiterea documentelor prevãzute la alin. (2). ART. 148 Consimţãmântul condamnatului (1) Statul român va proceda în aşa fel încât persoana care ar urma sã îşi dea consimţãmântul la transferare, în temeiul art. 143 lit. d), sã o facã de bunãvoie şi în deplinã cunoştinţã de consecinţele juridice care decurg din aceasta. (2) Statul român trebuie sã dea statului de executare posibilitatea sã verifice, prin intermediul unui consul sau al altui funcţionar desemnat de acord cu statul de executare, cã acest consimţãmânt a fost dat în condiţiile alin. (1). ART. 149 Efectul transferãrii pentru statul de condamnare (1) Preluarea condamnatului de cãtre autoritãţile statului de executare suspendã executarea pedepsei în România. (2) Statul român nu mai poate sã asigure executarea ori sã continue executarea condamnãrii atunci când statul de executare considerã, potrivit legii, ca terminatã executarea condamnãrii. ART. 150 Cãi extraordinare de atac împotriva hotãrârii de condamnare (1) Dreptul de a exercita cãile extraordinare de atac în vederea desfiinţãrii sau modificãrii hotãrârii definitive de condamnare aparţine statului român, ca stat de condamnare. Condamnatul poate sã exercite sau, dupã caz, sã solicite exercitarea unei cãi extraordinare de atac, chiar dupã transferare. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu au legãturã cu procedura conversiunii condamnãrii, reglementatã prin art. 159. ART. 151 Procedura prealabilã (1) Cererea de transferare formulatã de un resortisant strãin condamnat de o instanţã românã se transmite Ministerului Justiţiei. La primirea cererii, Ministerul Justiţiei solicitã sã îi fie transmise, în regim de urgenţã, de cãtre Administraţia Naţionalã a Penitenciarelor actele şi informaţiile la care se referã art. 146 alin. (3) şi art. 147 alin. (2) lit. a)-d). (2) Dupã primirea actelor şi informaţiilor prevãzute la alin. (1), Ministerul Justiţiei le va traduce şi apoi le va transmite, împreunã cu cererea de transferare, autoritãţii centrale din statul de executare, de la care va solicita totodatã transmiterea documentelor prevãzute la art. 147 alin. (1), precum şi hotãrârea privind acceptarea cererii de transferare. (3) Prevederile alin. (2) nu sunt aplicabile dacã autoritãţile române deţin informaţii sau documente care atrag în mod necesar refuzul transferãrii. O asemenea soluţie poate fi datã de cãtre curtea de apel competentã, sesizatã de procurorul general al curţii, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei. Sentinţa curţii de apel se motiveazã şi este supusã recursului, în termen de 5 zile de la pronunţare. (4) Dacã soluţia de refuz al transferãrii, prevãzutã la alin. (3), rãmâne definitivã, Ministerul Justiţiei va informa despre aceasta, în cel mai scurt timp, autoritatea centralã a statului de executare. Informarea condamnatului se va face în timp util, conform art. 146 alin. (5), prin intermediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. ART. 152 Soluţii (1) În cazul în care procedura de soluţionare a cererii de transferare continuã, toate documentele, inclusiv cele furnizate de statul de executare, sunt supuse mai întâi examenului de regularitate internaţionalã la Ministerul Justiţiei. Dispoziţiile art. 38 se aplicã în mod corespunzãtor. Dupã observarea îndeplinirii condiţiilor, ministerul transmite cererea şi actele ajutãtoare, însoţite de traduceri, procurorului general al parchetului de pe lângã curtea de apel competentã. La dosar se vor ataşa şi înscrisurile depuse în legãturã cu cererea de transferare de cãtre oficiul consular strãin competent, potrivit art. 148 alin. (2). (2) Procurorul general, primind cererea şi actele prevãzute la alin. (1), procedeazã la luarea unei declaraţii condamnatului, pentru a se asigura cã acesta şi-a dat consimţãmântul la transferare, personal sau prin reprezentant, în condiţiile prevãzute la art. 147 alin. (1). Declaraţia condamnatului se consemneazã într-un proces-verbal, care se semneazã de cãtre procuror şi persoana condamnatã. (3) Procurorul general sesizeazã, în vederea soluţionãrii cererii de transferare, curtea de apel în a cãrei circumscripţie se aflã locul de detenţie ori, în cazul în care condamnatul nu a început executarea pedepsei, domiciliul acestuia. Totodatã, înainte de sesizarea curţii de apel, procurorul general va verifica dacã persoana condamnatã face obiectul unui dosar penal aflat pe rolul autoritãţilor judiciare române, informând în mod corespunzãtor instanţa. În cazul în care obţinerea informaţiilor ar conduce la întârzierea procedurii de transfer, procurorul general va dispune sesizarea curţii de apel, urmând ca acestea sã fie obţinute cel mai târziu pânã la primul termen de judecatã. (4) Cererea se judecã în camera de consiliu, cu participarea procurorului, cu citarea persoanei condamnate, precum şi, dacã este cazul, cu participarea unui interpret. Condamnatul poate fi asistat, la cerere, de un apãrãtor ales ori, în lipsã, numit din oficiu. Judecarea cererii se face de urgenţã şi cu precãdere, iar hotãrârea se motiveazã în cel mult 5 zile de la pronunţare şi se comunicã Ministerului Justiţiei. (5) Împotriva sentinţei pot declara recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare, procurorul general al curţii de apel, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, precum şi condamnatul. Dispoziţiile alin. (4) se aplicã în mod corespunzãtor. (6) Ministerul Justiţiei va informa, în cel mai scurt timp, autoritatea centralã a statului de executare cu privire la soluţia definitivã pronunţatã de cãtre instanţele române asupra cererii de transferare. Prevederile art. 151 alin. (4) teza a 2-a sunt aplicabile. (7) Dacã transferarea condamnatului a fost acceptatã, Ministerul Justiţiei informeazã despre aceasta Ministerul Administraţiei şi Internelor, care asigurã predarea sub escortã. (8) În cazul unei persoane care, dupã ce a fost condamnatã printr-o hotãrâre penalã definitivã pronunţatã de o instanţã românã, evadeazã, în cazul începerii executãrii pedepsei, ori, în cazul în care nu a început executarea pedepsei, se sustrage de la executarea pedepsei, refugiindu-se pe teritoriul statului al cãrui resortisant este, statul român va putea adresa acestui stat o cerere de preluare a executãrii pedepsei aplicate. Cererea se formuleazã de cãtre instanţa de executare, în cazul în care persoana condamnatã se sustrage de la executarea pedepsei, sau de cãtre instanţa în a cãrei circumscripţie se aflã locul de deţinere, în cazul în care persoana condamnatã a început executarea pedepsei. Cererea poate include şi solicitarea ca statul pe teritoriul cãruia s-a refugiat persoana condamnatã sã ia mãsura arestãrii sau orice altã mãsurã pentru a garanta cã persoana condamnatã va rãmâne pe teritoriul sãu pânã la comunicarea hotãrârii asupra cererii de preluare a executãrii. La cerere se vor anexa documentele prevãzute la art. 146 alin. (3) şi art. 147 alin. (2) lit. a), b) şi d). Dupã traducerea cererii şi a actelor anexe, acestea se transmit la Ministerul Justiţiei spre a fi comunicate autoritãţii centrale din statul solicitat. ART. 153 Refuzul opţional al transferãrii Cererea de transferare a persoanei condamnate poate fi refuzatã, în principal, pentru urmãtoarele motive: a) persoana a fost condamnatã pentru infracţiuni grave care au avut un ecou profund defavorabil în opinia publicã din România; b) pedeapsa prevãzutã de legea statului de executare este vãdit superioarã sau inferioarã în raport cu cea stabilitã prin hotãrârea instanţei române; c) existã indicii suficiente cã, odatã transferat, condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult prea scurt faţã de durata pedepsei rãmase de executat potrivit legii române; d) persoana condamnatã nu a reparat pagubele produse prin infracţiune şi nu a plãtit cheltuielile la care a fost obligatã prin hotãrârea instanţei române şi nici nu a garantat plata despãgubirilor; e) dacã existã indicii suficiente cã statul de executare nu va respecta regula specialitãţii. SECŢIUNEA a 2-a Statul român ca stat de executare ART. 154 Acte necesare (1) Statul român are obligaţia de a furniza, la cererea statului de condamnare, actele prevãzute la art. 147 alin. (1). (2) Prevederile art. 147 alin. (2) şi (3) se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 155 Consimţãmântul condamnatului Statul român va solicita oficiului consular român competent, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, sã obţinã de la condamnat sau de la reprezentantul acestuia o declaraţie în care sã se consemneze consimţãmântul la transfer, exprimat în mod liber şi în deplinã cunoştinţã de cauzã asupra consecinţelor juridice care decurg din transferarea condamnatului în România. ART. 156 Probe necesare soluţionãrii cererii (1) Oficiul consular român va fi solicitat sã întocmeascã un înscris asupra situaţiei sociale şi familiale a condamnatului, ţinând seama de afirmaţiile acestuia şi indicând posibilitãţile sale de readaptare în România. (2) Statul român va cere autoritãţii centrale din statul de condamnare sã îi furnizeze o copie de pe cazierul judiciar al condamnatului, precum şi informaţii privitoare la eventualele relaţii întreţinute de acesta cu medii sociale criminogene. ART. 157 Efectele transferãrii pentru statul de executare (1) Autoritãţile competente ale statului român sunt obligate: a) fie sã continue executarea condamnãrii imediat sau în baza unei hotãrâri judecãtoreşti, în condiţiile enunţate la art. 158; b) fie sã schimbe condamnarea, printr-o hotãrâre judecãtoreascã, înlocuind astfel pedeapsa aplicatã în statul de condamnare cu o pedeapsã prevãzutã de legislaţia românã pentru aceeaşi infracţiune, în condiţiile prevãzute la art. 159. (2) La cererea statului de condamnare, statul român este obligat sã indice statului de condamnare, înainte de transferarea persoanei condamnate, care dintre cele douã proceduri prevãzute la alin. (1) va fi urmatã. (3) Executarea pedepsei este guvernatã de legea statului de executare. ART. 158 Continuarea executãrii În cazul în care statul român opteazã pentru continuarea executãrii pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie sã respecte felul şi durata pedepsei prevãzute în hotãrârea de condamnare. ART. 159 Conversiunea condamnãrii (1) Dacã felul pedepsei aplicate sau durata acesteia este incompatibilã cu legislaţia românã, statul român poate, prin hotãrâre judecãtoreascã, sã adapteze aceastã pedeapsã la aceea prevãzutã de legea românã pentru faptele care au atras condamnarea. Aceastã pedeapsã trebuie sã corespundã, atât cât este posibil, în ceea ce priveşte felul pedepsei aplicate prin hotãrârea statului de condamnare şi, în niciun caz, nu poate sã agraveze situaţia condamnatului. (2) În cazul schimbãrii condamnãrii se aplicã procedura prevãzutã de legislaţia românã. În ceea ce priveşte întinderea conversiunii pedepsei şi a criteriilor aplicabile, instanţa românã va trebui sã respecte urmãtoarele condiţii: a) va fi legatã de constatarea faptelor în mãsura în care acestea figureazã, în mod explicit sau implicit, în hotãrârea pronunţatã în statul de condamnare; b) nu va putea schimba o pedeapsã privativã de libertate printr-o pedeapsã pecuniarã; c) va deduce integral din pedeapsã perioada de privaţiune de libertate deja executatã de condamnat; d) nu va agrava situaţia penalã a condamnatului, nici nu va fi ţinutã de limita inferioarã a pedepsei eventual prevãzute de legislaţia statului de condamnare pentru infracţiunea sau infracţiunile sãvârşite. (3) Când procedura de schimbare a condamnãrii are loc dupã transferarea persoanei condamnate, statul român va menţine acea persoanã în detenţie sau va lua alte mãsuri în scopul de a asigura prezenţa ei pe teritoriul statului român pânã la finalizarea acestei proceduri. ART. 160 Încetarea executãrii Executarea pedepsei înceteazã de îndatã ce statul român a fost informat de cãtre statul de condamnare despre orice hotãrâre sau mãsurã care atrage imposibilitatea continuãrii executãrii. ART. 161 Informaţii privind executarea (1) Statul român va furniza informaţii statului de condamnare în ceea ce priveşte executarea pedepsei în urmãtoarele situaţii: a) când pedeapsa a fost executatã sau consideratã ca executatã; b) în cazul în care condamnatul a evadat; c) dacã statul de condamnare solicitã un raport special. (2) În acest sens, în cazurile prevãzute la alin. (1) lit. a) şi b) Administraţia Naţionalã a Penitenciarelor va transmite periodic Ministerului Justiţiei informaţiile privind executarea pedepsei. În situaţia prevãzutã la alin. (1) lit. c) informaţiile vor fi comunicate la cererea Ministerului Justiţiei. ART. 162 Acceptarea sau respingerea cererii (1) În cazul în care Ministerul Justiţiei din România primeşte o cerere de transferare din partea unui resortisant român condamnat într-un alt stat, înştiinţeazã despre aceastã cerere autoritatea centralã din statul de condamnare, cãreia îi solicitã totodatã informaţiile prevãzute la art. 146 alin. (3), documentele prevãzute la art. 147 alin. (2), precum şi o declaraţie precizând dacã autoritãţile competente îşi dau consimţãmântul la transfer. (2) Dacã cererea de transferare este refuzatã, Ministerul Justiţiei îl înştiinţeazã despre aceasta pe condamnat. (3) Dacã cererea este aprobatã, Ministerul Justiţiei transmite autoritãţii centrale din statul de condamnare documentele prevãzute la art. 147 alin. (1). (4) Îndatã ce Ministerul Justiţiei primeşte declaraţia de consimţãmânt de la statul de condamnare, transmite documentele procurorului general al parchetului de pe lângã curtea de apel competentã, care, la rândul sãu, sesizeazã curtea de apel pentru ca aceasta sã recunoascã hotãrârea strãinã şi sã o punã în executare, conform prevederilor art. 158 sau 159, dupã caz. Dispoziţiile art. 131 se aplicã în mod corespunzãtor. (5) Hotãrârea se motiveazã în termen de 3 zile şi este supusã recursului în termen de 10 zile de la comunicare. Comunicarea hotãrârii cãtre condamnat se face prin fax sau prin alt mijloc de transmitere, la autoritatea centralã din statul de condamnare, de cãtre Ministerul Justiţiei, în cel mai scurt timp posibil. (6) Curtea de apel emite un mandat de executare a pedepsei, pe care Ministerul Justiţiei îl transmite autoritãţii centrale competente din statul de condamnare, în vederea transferãrii persoanei condamnate. (7) Predarea condamnatului va avea loc, de regulã, pe teritoriul statului de condamnare, iar preluarea acestuia de cãtre statul român se face prin grija Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu înştiinţarea Ministerului Justiţiei. (8) Condamnatul transferat în România nu mai poate fi urmãrit penal pentru aceeaşi infracţiune care a constituit obiectul condamnãrii în strãinãtate. ART. 163 Autoritãţile judiciare competente Autoritãţile judiciare competente în procedurile la care se referã art. 162 sunt Curtea de Apel Bucureşti şi parchetul de pe lângã aceasta. ART. 164 Reglementãri convergente Prevederile art. 162 se completeazã cu cele ale art. 151 şi 152, care se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 165 Refuzul opţional al transferãrii Cererea de transferare a persoanei condamnate poate sã fie refuzatã, în principal, dacã: a) procesul în care s-a pronunţat condamnarea nu s-a desfãşurat în conformitate cu dispoziţiile pertinente din Convenţia europeanã pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale; b) împotriva condamnatului s-a pronunţat în România o hotãrâre de condamnare pentru aceeaşi faptã ori este în curs o procedurã penalã având ca obiect aceeaşi faptã pentru care acesta a fost condamnat în strãinãtate; c) persoana condamnatã a pãrãsit România, stabilindu-şi domiciliul într-un alt stat, iar legãturile sale cu statul român nu mai sunt semnificative; d) persoana condamnatã a comis o infracţiune gravã, de naturã sã alarmeze societatea, sau a întreţinut relaţii strânse cu membri ai unor organizaţii criminale, de naturã sã facã îndoielnicã reinserţia sa socialã în România. SECŢIUNEA a 3-a Alte dispoziţii ART. 166 Amnistia, graţierea şi comutarea pedepsei Autoritatea românã competentã poate acorda amnistia, graţierea sau comutarea pedepselor aplicate persoanelor condamnate la care se referã prezenta lege. ART. 167 Tranzitul (1) Statul român poate admite o cerere de tranzit pe teritoriul sãu al unui condamnat, formulatã de cãtre un stat terţ, dacã acesta din urmã a convenit cu un alt stat asupra transferãrii spre sau dinspre teritoriul sãu. (2) Statul român poate refuza acordarea tranzitului: a) dacã persoana condamnatã este cetãţean român sau apatrid cu domiciliul în România; b) dacã fapta care a atras condamnarea nu constituie infracţiune, potrivit legii penale române. (3) Cererile de tranzit şi rãspunsurile se comunicã pe calea prevãzutã la art. 144 alin. (2). Asupra acordãrii tranzitului decide Ministerul Justiţiei. (4) Ministerul Justiţiei comunicã de îndatã hotãrârea luatã autoritãţii competente a statului solicitant şi Ministerului Administraţiei şi Internelor. (5) Statul român, cãruia îi este cerutã tranzitarea, poate menţine condamnatul în detenţie pe perioada strict necesarã tranzitãrii teritoriului sãu. Detenţia este asiguratã de cãtre Ministerul Justiţiei. (6) La cererea statului solicitant, statul român, solicitat sã acorde tranzitul, poate sã dea asigurarea cã persoana condamnatã nu va fi nici urmãritã, nici deţinutã, sub rezerva aplicãrii alin. (5), nici supusã vreunei alte mãsuri de restrângere a libertãţii pe teritoriul statului român, pentru fapte sau condamnãri anterioare plecãrii sale de pe teritoriul statului de condamnare. Asigurarea se dã de cãtre Ministerul Justiţiei. (7) Cererea de tranzit nu este necesarã dacã se foloseşte spaţiul aerian românesc şi nu este prevãzutã nicio aterizare pe teritoriul României. ART. 168 Supralegalizarea Cu excepţia înscrisurilor la care se referã art. 147 alin. (2) lit. a), documentele transmise în aplicarea prezentei legi nu necesitã supralegalizare. ART. 169 Cheltuieli Cheltuielile ocazionate de aplicarea prezentului titlu sunt în sarcina statului de executare, cu excepţia cheltuielilor ocazionate exclusiv pe teritoriul statului de condamnare. CAP. III Dispoziţii finale ART. 170 Aplicarea în timp Dispoziţiile prezentului titlu se aplicã executãrii pedepselor pronunţate atât înainte, cât şi dupã intrarea în vigoare a prezentei legi. TITLUL VII Asistenţa judiciarã în materie penalã CAP. I Asistenţa judiciarã internaţionalã ART. 171 Obiectul asistenţei judiciare În sensul prezentului capitol, asistenţa judiciarã internaţionalã cuprinde îndeosebi urmãtoarele activitãţi: a) comisiile rogatorii internaţionale; b) audierile prin videoconferinţã; c) înfãţişarea în statul solicitant a martorilor, experţilor şi a persoanelor urmãrite; d) notificarea actelor de procedurã care se întocmesc ori se depun într-un proces penal; e) cazierul judiciar; f) alte forme de asistenţã judiciarã. ART. 172 Conţinutul general al cererii de asistenţã judiciarã şi actele anexate acesteia (1) Cererea de asistenţã judiciarã trebuie sã indice: a) denumirea autoritãţii judiciare solicitante şi denumirea autoritãţii judiciare solicitate; b) obiectul şi motivele cererii; c) calificarea juridicã a faptelor; d) datele de identificare a învinuitului, inculpatului sau condamnatului ori a martorului sau expertului, dupã caz; e) încadrarea juridicã şi prezentarea sumarã a faptelor. (2) La cerere se anexeazã acte în sprijinul acesteia, dupã caz, în funcţie de natura şi obiectul cererii. (3) Actele anexate cererii de asistenţã judiciarã trebuie certificate de autoritatea judiciarã solicitantã, fiind scutite de orice alte formalitãţi de supralegalizare. ART. 173 Comisia rogatorie internaţionalã Comisia rogatorie internaţionalã în materie penalã este acea formã de asistenţã judiciarã care constã în împuternicirea pe care o autoritate judiciarã dintr-un stat o acordã unei autoritãţi din alt stat, mandatatã sã îndeplineascã, în locul şi în numele sãu, unele activitãţi judiciare privitoare la un anumit proces penal. ART. 174 Obiectul comisiei rogatorii (1) Obiectul cererii de comisie rogatorie îl constituie cu precãdere: a) localizarea şi identificarea persoanelor şi obiectelor; audierea inculpatului, audierea pãrţii vãtãmate, a celorlalte pãrţi, a martorilor şi experţilor, precum şi confruntarea; percheziţia, ridicarea de obiecte şi înscrisuri, sechestrul şi confiscarea specialã; cercetarea la faţa locului şi reconstituirea; expertizele, constatarea tehnico-ştiinţificã şi constatarea medico-legalã; transmiterea de informaţii necesare într-un anumit proces, interceptãrile şi înregistrãrile audio şi video, examinarea documentelor de arhivã şi a fişierelor specializate şi alte asemenea acte de procedurã; b) transmiterea mijloacelor materiale de probã; c) comunicarea de documente sau dosare. (2) Dacã statul solicitant doreşte ca martorii sau experţii sã depunã jurãmânt, va cere aceasta în mod expres, iar statul român va da curs acestei cereri în situaţiile în care legea internã românã nu se opune. (3) Statul român va transmite numai copii sau fotocopii certificate de pe documentele sau dosarele cerute. Dacã statul solicitant cere în mod expres transmiterea documentelor originale, se va da curs, în mãsura posibilului, acestei cereri. ART. 175 Data şi locul comisiei rogatorii (1) Dacã statul solicitant solicitã în mod expres, statul român îl va informa despre data şi locul îndeplinirii comisiei rogatorii. Autoritãţile şi persoanele în cauzã, menţionate de statul solicitant, vor putea sã asiste şi sã colaboreze la efectuarea comisiei rogatorii, în limitele permise de legea românã. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplicã în mod corespunzãtor şi în cazul în care asistenţa este solicitatã de autoritãţile judiciare române. ART. 176 Percheziţiile, ridicarea de obiecte şi înscrisuri şi sechestrul (1) Comisiile rogatorii având ca obiect percheziţiile, ridicarea de obiecte şi înscrisuri şi sechestrul sunt supuse urmãtoarelor condiţii: a) infracţiunea care motiveazã comisia rogatorie trebuie sã fie susceptibilã de a da loc la extrãdare în România, ca stat solicitat; b) îndeplinirea comisiei rogatorii trebuie sã fie compatibilã cu legea statului român. (2) Condiţiile prevãzute la alin. (1) pot sã atragã aplicarea regulii reciprocitãţii. ART. 177 Remiterea obiectelor şi dosarelor (1) Statul român va putea sã amâne remiterea obiectelor, a dosarelor sau a documentelor a cãror comunicare este cerutã, dacã acestea îi sunt necesare pentru o procedurã penalã în curs. (2) Obiectele şi originalele dosarelor şi ale documentelor, comunicate în îndeplinirea unei comisii rogatorii, vor fi restituite cât mai curând posibil statului român de cãtre statul solicitant, în afarã de cazul în care statul român renunţã la ele. ART. 178 Audierile prin videoconferinţã (1) În cazul în care o persoanã care se aflã pe teritoriul României trebuie sã fie audiatã ca martor sau expert de cãtre autoritãţile judiciare ale unui stat strãin şi este inoportun sau imposibil pentru acea persoanã sã se înfãţişeze personal pe teritoriul acelui stat, statul strãin poate solicita ca audierea sã aibã loc prin videoconferinţã, potrivit alineatelor urmãtoare. (2) O asemenea cerere poate fi acceptatã de statul român dacã nu contravine principiilor sale fundamentale de drept şi cu condiţia sã dispunã de mijloacele tehnice care sã permitã efectuarea audierii prin videoconferinţã. (3) În cererea de audiere prin videoconferinţã trebuie sã se precizeze, în afarã de informaţiile prevãzute la art. 172, motivul pentru care nu este oportun sau este imposibil ca martorul sau expertul sã fie prezent personal la audiere, precum şi denumirea autoritãţii judiciare şi numele persoanelor care vor proceda la audiere. (4) Martorul sau expertul va fi citat potrivit legii române. (5) Autoritãţile judiciare competente pentru aplicarea prezentului articol sunt curţile de apel, în cursul judecãţii, respectiv Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cursul urmãririi penale. (6) Audierea prin videoconferinţã se desfãşoarã potrivit urmãtoarelor reguli: a) audierea are loc în prezenţa judecãtorului sau procurorului român competent, dupã caz, asistat, dupã caz, de un interpret; acesta verificã identitatea persoanei audiate şi este obligat sã asigure respectarea principiilor fundamentale ale legii române. În cazul în care constatã cã sunt încãlcate principiile fundamentale ale dreptului român, judecãtorul sau procurorul ia de îndatã mãsurile necesare pentru a asigura desfãşurarea audierii în conformitate cu legea românã; b) autoritãţile judiciare române competente şi cele ale statului solicitant convin, dupã caz, asupra mãsurilor de protecţie a martorului sau expertului; c) audierea se efectueazã direct de cãtre autoritatea judiciarã competentã a statului solicitant sau sub coordonarea acesteia, potrivit legii sale interne; d) martorul sau expertul va fi asistat, dupã caz, de un interpret, potrivit legii române; e) persoana chematã ca martor sau expert poate invoca dreptul de a nu depune mãrturie, care îi este conferit fie de legea românã, fie de legea statului solicitat. (7) Fãrã a aduce atingere mãsurilor convenite pentru protecţia martorilor, autoritatea judiciarã românã întocmeşte un proces-verbal în care se consemneazã data şi locul audierii, identitatea persoanei audiate, informaţii privind depunerea jurãmântului şi condiţiile tehnice în care audierea s-a desfãşurat. Procesul-verbal se transmite autoritãţii judiciare competente a statului solicitant. (8) Dispoziţiile Codului de procedurã penalã se aplicã în mod corespunzãtor. (9) Dispoziţiile prezentului articol se pot aplica şi în cazul audierii învinuiţilor sau inculpaţilor, dacã persoana în cauzã consimte şi dacã existã un acord în acest sens între autoritãţile judiciare române şi cele ale statului solicitant. (10) Cheltuielile legate de stabilirea legãturii video, cele legate de punerea la dispoziţie a acestei legãturi în statul solicitant, remunerarea interpreţilor şi indemnizaţiile plãtite martorilor şi experţilor, precum şi cheltuielile de deplasare în statul solicitat vor fi rambursate de statul strãin solicitant statului român, dacã acesta din urmã nu a renunţat expres la rambursarea acestor cheltuieli în totalitate sau parţial. ( 11) Dispoziţiile prezentului articol se aplicã în mod corespunzãtor şi în cazul în care asistenţa este solicitatã de autoritãţile judiciare române. ART. 179 Transmiterea spontanã de informaţii (1) Autoritãţile judiciare române pot, fãrã cerere prealabilã, sã transmitã autoritãţilor competente ale unui stat strãin informaţiile obţinute în cadrul unei anchete, atunci când considerã cã acestea ar putea ajuta statul destinatar sã iniţieze o procedurã penalã sau când informaţiile ar putea conduce la formularea unei cereri de asistenţã judiciarã. (2) Statul român poate impune anumite condiţii privitoare la modul de utilizare a informaţiilor transmise, potrivit prevederilor alin. (1). Statul destinatar este obligat sã respecte condiţiile impuse. ART. 180 Livrãri supravegheate (1) Autoritãţile judiciare române competente autorizeazã, la cerere, în condiţiile prevãzute de legea românã, livrãri supravegheate, în cadrul unor proceduri penale privind infracţiuni care pot da loc la extrãdare. (2) Livrãrile supravegheate se deruleazã potrivit legii române. (3) Dispoziţiile prezentului articol se aplicã în mod corespunzãtor şi în cazul în care asistenţa este solicitatã de autoritãţile judiciare române. ART. 181 Anchete sub acoperire (1) Statul român poate conveni cu un stat strãin sã îşi acorde asistenţã reciprocã pentru desfãşurarea unor anchete de cãtre agenţi sub acoperire. (2) Autoritãţile române competente vor decide, de la caz la caz, potrivit legii române. (3) În condiţiile prevãzute de legea românã, autoritãţile judiciare române şi cele strãine vor stabili modalitãţile concrete de desfãşurare a anchetei şi statutul juridic al agenţilor. ART. 182 Echipele comune de anchetã (1) În vederea facilitãrii soluţionãrii unei cereri de comisie rogatorie, se pot constitui echipe comune de anchetã, cu un obiectiv precis şi cu o duratã limitatã, care poate fi prelungitã prin acordul statelor implicate. Componenţa echipei este decisã de comun acord. (2) O echipã comunã de anchetã poate fi creatã în special când: a) în cadrul unei proceduri în curs în statul solicitant se impune efectuarea unor anchete dificile şi care implicã importante mijloace umane şi de altã naturã, care privesc ambele state; b) mai multe state efectueazã anchete care necesitã o acţiune coordonatã şi concertatã în statele în cauzã. (3) Cererea de formare a unei echipe comune de anchetã poate fi formulatã de orice stat implicat. Echipa este formatã în unul dintre statele în care ancheta trebuie efectuatã. (4) Cererea de formare a unei echipe comune de anchetã cuprinde propuneri referitoare la componenţa echipei. (5) Componenţii echipei comune desemnaţi de autoritãţile române au calitatea de membri, în timp ce cei desemnaţi de un stat strãin au calitatea de membri detaşaţi. (6) Activitatea echipei comune de anchetã pe teritoriul statului român se desfãşoarã potrivit urmãtoarelor reguli generale: a) conducãtorul echipei este un reprezentant al autoritãţii judiciare române competente; b) acţiunile echipei se desfãşoarã conform legii române. Membrii echipei şi membrii detaşaţi ai echipei îşi executã sarcinile sub responsabilitatea persoanei prevãzute la lit. a). (7) Membrii detaşaţi pe lângã echipa comunã de anchetã sunt abilitaţi sã fie prezenţi la efectuarea oricãror acte procedurale, cu excepţia cazului când conducãtorul echipei decide contrariul. (8) Atunci când echipa comunã de anchetã urmeazã sã efectueze acte de procedurã pe teritoriul statului solicitant, membrii detaşaţi pot cere autoritãţilor lor competente sã efectueze actele respective. (9) Un membru detaşat pe lângã echipa comunã de anchetã poate, conform dreptului sãu naţional şi în limitele competenţelor sale, sã furnizeze echipei informaţiile care sunt la dispoziţia statului care l-a detaşat în scopul derulãrii anchetelor penale efectuate de echipã. (10) Informaţiile obţinute în mod obişnuit de un membru sau un membru detaşat în cadrul participãrii la o echipã comunã de anchetã şi care nu pot fi obţinute în alt mod de cãtre autoritãţile competente ale statelor implicate pot fi utilizate în scopurile urmãtoare: a) în scopul pentru care a fost creatã echipa; b) pentru a descoperi, a cerceta sau a urmãri alte infracţiuni, cu consimţãmântul statului pe teritoriul cãruia au fost obţinute informaţiile; c) pentru a preveni un pericol iminent şi serios pentru securitatea publicã şi cu respectarea dispoziţiilor prevãzute la lit. b); d) în alte scopuri, cu condiţia ca acest lucru sã fie convenit de cãtre statele care au format echipa. (11) În cazul echipelor comune de anchetã care funcţioneazã pe teritoriul României, membrii detaşaţi ai echipei sunt asimilaţi membrilor români în ceea ce priveşte infracţiunile sãvârşite împotriva acestora sau de cãtre aceştia. ART. 183 Supravegherea transfrontalierã (1) Sub rezerva existenţei unor dispoziţii contrare în convenţia aplicabilã în relaţia cu acel stat, agenţii unui stat strãin, care, în cadrul unei anchete judiciare, supravegheazã pe teritoriul acelui stat o persoanã ce se presupune cã a participat la sãvârşirea unei infracţiuni care dã loc la extrãdare sau o persoanã faţã de care sunt motive serioase sã se creadã cã poate duce la identificarea sau localizarea persoanei menţionate mai sus, sunt autorizaţi sã continue aceastã supraveghere pe teritoriul statului român, în baza unei cereri de asistenţã judiciarã prezentate în prealabil. La cerere, supravegherea poate fi exercitatã de autoritãţile române competente. (2) Cererea de asistenţã judiciarã prevãzutã la alin. (1) va fi adresatã Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi va cuprinde toate informaţiile pertinente în cauzã, în conformitate cu prevederile convenţiei aplicabile. Prin autorizaţie Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va putea stabili anumite condiţii. (3) Atunci când, din considerente de urgenţã, autorizarea prealabilã a statului român nu poate fi solicitatã, agenţii strãini care acţioneazã în cadrul anchetei judiciare aflate în faza de urmãrire penalã sunt autorizaţi sã continue pe teritoriul României supravegherea unei persoane bãnuite cã a comis una dintre faptele enumerate la alin. (5), în condiţiile urmãtoare: a) trecerea frontierei va fi comunicatã imediat, în timpul supravegherii, Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi structurii Poliţiei de Frontierã constituite în cadrul punctului de trecere a frontierei; b) o cerere de asistenţã judiciarã conform alin. (1) şi care expune motivele ce justificã trecerea frontierei fãrã autorizaţie prealabilã va fi transmisã fãrã întârziere. (4) Supravegherea prevãzutã la alin. (1) şi (2) nu se poate desfãşura decât în condiţiile urmãtoare: a) agenţii de supraveghere trebuie sã respecte dispoziţiile prezentului articol şi ale legii române; b) sub rezerva situaţiilor prevãzute la alin. (3), pe timpul supravegherii, agenţii au asupra lor un document care sã ateste cã le-a fost acordatã permisiunea; c) agenţii de supraveghere trebuie sã fie permanent în mãsurã sã justifice calitatea lor oficialã; d) agenţii de supraveghere pot purta armamentul din dotare în timpul supravegherii, cu excepţia cazului când prin autorizaţie Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a prevãzut altfel; utilizarea lui este interzisã, cu excepţia cazului de legitimã apãrare; e) pãtrunderea în domiciliul unei persoane şi în alte locuri inaccesibile publicului este interzisã; f) agenţii de supraveghere nu pot nici reţine, nici aresta persoana supravegheatã; g) despre orice operaţiune de supraveghere se va întocmi un raport cãtre Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care va cere inclusiv prezentarea în persoanã a agenţilor care au efectuat supravegherea; h) autoritatea statului cãruia îi aparţin agenţii care au efectuat supravegherea, la cererea autoritãţii competente române, poate asista la ancheta subsecventã operaţiunii, inclusiv la procedurile judiciare; i) autoritãţile statului cãruia îi aparţin agenţii de supraveghere, la cererea autoritãţilor române, contribuie la desfãşurarea în bune condiţii a anchetei ce urmeazã operaţiunii la care au participat, inclusiv la procedurile judiciare. (5) Supravegherea prevãzutã la alin. (3) nu poate avea loc decât pentru una dintre urmãtoarele fapte: a) omor, omor calificat şi omor deosebit de grav; b) infracţiuni grave de naturã sexualã, inclusiv violul şi abuzul sexual asupra minorilor; c) distrugere şi distrugere calificatã, sãvârşitã prin incendiere, explozie sau prin orice asemenea mijloc; d) contrafacerea şi falsificarea mijloacelor de platã; e) furt şi tâlhãrie în formã calificatã, precum şi primirea de bunuri furate; f) delapidare; g) lipsire de libertate în mod ilegal; h) infracţiuni privind traficul de persoane şi infracţiuni în legãturã cu traficul de persoane; i) infracţiuni privind traficul de droguri sau precursori; j) infracţiuni privitoare la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, materiilor explozive, materialelor nucleare şi al altor materii radioactive; k) transport ilegal de deşeuri toxice şi dãunãtoare; l) trafic de migranţi; m) şantaj. (6) Supravegherea prevãzutã la alin. (3) va înceta dacã autorizaţia nu a fost obţinutã în termen de 5 ore de la trecerea frontierei de stat, precum şi la cererea Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. ART. 184 Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicãrilor (1) În vederea soluţionãrii unei cauze penale, autoritãţile judiciare ale statului solicitant sau autoritãţile competente astfel desemnate de cãtre statul solicitant pot adresa autoritãţilor române o cerere de asistenţã judiciarã având ca obiect interceptarea telecomunicaţiilor şi transmiterea lor imediatã cãtre statul solicitat sau interceptarea înregistrãrii şi a transmiterii ulterioare a înregistrãrii telecomunicaţiilor cãtre statul solicitant, în cazul în care persoana urmãritã: a) se aflã pe teritoriul statului solicitant şi acesta are nevoie de asistenţã tehnicã pentru a putea intercepta comunicaţiile de la ţintã; b) se aflã pe teritoriul statului român, în cazul în care comunicaţiile dinspre ţintã pot fi interceptate în statul român; c) se aflã pe teritoriul unui stat terţ care a fost informat şi dacã statul solicitant are nevoie de asistenţã tehnicã pentru interceptarea comunicãrilor de la ţintã. (2) Cererile prezentate în aplicarea prezentului articol trebuie sã îndeplineascã urmãtoarele condiţii: a) sã indice şi sã confirme emiterea unui ordin sau a unui mandat de interceptare şi înregistrare, în cadrul unui proces penal; b) sã conţinã informaţii care sã permitã identificarea ţintei interceptãrii; c) sã indice faptele penale care fac obiectul anchetei penale; d) sã menţioneze durata interceptãrii; e) dacã este posibil, sã conţinã suficiente date tehnice, în special numãrul de conectare la reţea, pentru a permite prelucrarea cererii. (3) Dacã cererea se formuleazã în conformitate cu dispoziţiile alin. (1) lit. b), ea va trebui sã conţinã şi o descriere a faptelor. Autoritãţile judiciare române pot solicita orice alte informaţii suplimentare care sunt necesare pentru a le permite sã aprecieze dacã mãsura solicitatã ar fi luatã şi într-o cauzã naţionalã similarã. ART. 185 Confiscarea Bunurile provenite din sãvârşirea infracţiunii care face obiectul cererii de comisie rogatorie vor fi confiscate potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare. ART. 186 Principiul specialitãţii comisiei rogatorii Statul român solicitant nu va folosi documentele şi informaţiile primite de la statul solicitat decât în scopul îndeplinirii obiectului comisiei rogatorii. ART. 187 Mãsuri provizorii La cererea statului solicitant, se pot lua mãsurile provizorii prevãzute de legea românã în vederea protejãrii mijloacelor de probã, menţinerii unei situaţii existente sau protejãrii intereselor ameninţate. ART. 188 Înfãţişarea martorilor sau experţilor (1) În cazul în care înfãţişarea în persoanã a unui martor sau expert în faţa autoritãţilor judiciare române este necesarã, autoritatea judiciarã solicitantã va face menţiune în acest sens, prin cererea de înmânare a citaţiei. (2) În cazul prevãzut la alin. (1), în cerere sau în citaţie se menţioneazã cuantumul aproximativ al indemnizaţiilor, precum şi al cheltuielilor de cãlãtorie şi de şedere rambursabile. Autoritatea judiciarã românã care a dispus chemarea va putea solicita statului solicitat, prin cerere, acordarea unui avans martorului sau expertului, rambursarea urmând sã fie efectuatã din fondul cheltuielilor judiciare special alocat. (3) Dacã înfãţişarea în persoanã a unui martor sau expert este solicitatã autoritãţilor române de un stat strãin, în cazul în care martorul sau expertul declarã cã se va înfãţişa personal, acesta poate solicita acordarea unui avans din cuantumul cheltuielilor de cãlãtorie şi de şedere. Instanţa va indica prin încheiere suma de bani solicitatã de martor sau expert, unitatea bancarã unde urmeazã sã se consemneze suma de bani, consemnarea fiind fãcutã pe numele martorului sau expertului, la dispoziţia autoritãţii judiciare române competente. Încheierea instanţei, precum şi declaraţia scrisã a martorului sau expertului se vor comunica statului solicitant, pe una dintre cãile prevãzute la art. 11 sau 12. ART. 189 Nivelul cheltuielilor Indemnizaţiile cuvenite şi cheltuielile de transport şi de şedere, rambursabile martorului sau expertului de cãtre statul român solicitant, vor fi calculate de la locul de reşedinţã al acestuia şi vor fi acordate la niveluri cel puţin egale cu cele prevãzute de tarifele şi reglementãrile în vigoare în statul în care audierea trebuie sã aibã loc. ART. 190 Neprezentarea martorului sau expertului Martorul sau expertul care nu s-a prezentat în urma primirii citaţiei de înfãţişare a cãrei comunicare a fost cerutã nu va putea fi supus, chiar dacã citaţia va cuprinde un ordin categoric, niciunei sancţiuni sau mãsuri de constrângere, în afarã de cazul în care el va reveni din propria iniţiativã pe teritoriul statului român solicitant şi dacã va fi din nou citat aici, în mod legal. ART. 191 Refuzul de a depune mãrturie Dacã un martor care dã curs citaţiei şi se prezintã în faţa unei autoritãţi judiciare române refuzã sã depunã mãrturie în totalitate sau în parte, nu poate fi supus vreunei mãsuri de restrângere a libertãţii sau împiedicat în alt mod sã pãrãseascã România, chiar dacã, potrivit legii române, un asemenea refuz ar constitui o infracţiune sau ar putea atrage mãsuri coercitive. ART. 192 Imunitãţi (1) Niciun martor sau expert, oricare ar fi cetãţenia sa, care, în urma primirii unei citaţii, va consimţi sã se înfãţişeze în faţa autoritãţilor judiciare ale statului român solicitant nu va putea fi nici urmãrit, nici deţinut, nici supus vreunei alte restricţii a libertãţii sale individuale pe teritoriul României pentru fapte sau condamnãri anterioare plecãrii sale de pe teritoriul statului strãin solicitat. (2) Dacã în timpul procesului ar putea fi dispusã arestarea unui martor care este bãnuit cã a sãvârşit o infracţiune în legãturã cu mãrturia sa în faţa autoritãţilor judiciare ale statului român solicitant, alta decât refuzul de a depune mãrturie, se va lua în considerare faptul dacã interesele justiţiei nu ar fi mai bine protejate prin încredinţarea urmãririi, dacã este posibil, cãtre statul strãin solicitat. (3) Nicio persoanã, oricare ar fi cetãţenia ei, citatã în faţa autoritãţilor judiciare ale statului român solicitant, în vederea efectuãrii urmãririi penale pentru anumite infracţiuni, nu va putea fi nici urmãritã, nici deţinutã, nici supusã vreunei alte mãsuri de restrângere a libertãţii în România pentru fapte sau condamnãri anterioare plecãrii sale de pe teritoriul statului strãin solicitat şi care nu sunt menţionate în citaţie. (4) Imunitatea prevãzutã de prezentul articol înceteazã dacã martorul, expertul sau persoana urmãritã, având posibilitatea sã pãrãseascã teritoriul statului român solicitant în termen de 15 zile consecutive dupã ce prezenţa sa nu mai este cerutã de autoritãţile judiciare române, va rãmâne totuşi pe teritoriul României sau se va reîntoarce aici dupã ce îl va fi pãrãsit. ART. 193 Transferul temporar al persoanelor deţinute, pe teritoriul statului solicitant (1) Persoana deţinutã, a cãrei prezenţã în vederea audierii ca martor sau a confruntãrii este cerutã de autoritãţile judiciare solicitante, va fi transferatã temporar pe teritoriul acelui stat, cu condiţia reîntoarcerii sale în termenul indicat de cãtre autoritatea judiciarã solicitatã şi sub rezerva dispoziţiilor art. 192, în mãsura în care acestea pot fi aplicate în mod corespunzãtor. (2) În cazul cererilor adresate autoritãţilor judiciare române, competenţa de soluţionare a cererii aparţine instanţei în a cãrei razã teritorialã se aflã locul de deţinere. În acest sens, instanţa va dispune ascultarea persoanei deţinute, în prezenţa unui avocat ales sau numit din oficiu, precum şi a unui interpret, dacã este cazul, în camera de consiliu, cu participarea procurorului. Persoanei deţinute i se face cunoscut obiectul cererii, cerându-i-se sã declare dacã este de acord sã fie transferatã temporar pe teritoriul statului solicitant în vederea audierii ca martor. Declaraţia sa este consemnatã într-un proces-verbal semnat de preşedintele completului de judecatã, grefier, interpret şi inculpat. (3) În cazul în care persoana deţinutã nu consimte, instanţa va dispune prin încheiere respingerea cererii. Încheierea este definitivã şi se comunicã în termen de 48 de ore de la pronunţare Ministerului Justiţiei. (4) În cazul în care persoana deţinutã consimte la transferarea sa temporarã, instanţa va verifica dacã sunt îndeplinite condiţiile prevãzute la alin. (6), urmând a dispune prin încheiere admiterea sau respingerea cererii, dupã caz. Încheierea poate fi atacatã cu recurs, în termen de 24 de ore de la pronunţare, de cãtre procurorul competent. Recursul se soluţioneazã în termen de 3 zile. (5) Încheierea prevãzutã la alin. (4) se comunicã Ministerului Justiţiei, în termen de 24 de ore de la data rãmânerii definitive, care va informa autoritatea centralã a statului solicitant cu privire la decizia autoritãţii judiciare române. Încheierea prin care instanţa a dispus transferarea temporarã a persoanei deţinute se comunicã şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, care asigurã predarea sub escortã a persoanei deţinute potrivit alin. (8). (6) Transferarea poate fi refuzatã: a) dacã prezenţa persoanei deţinute este necesarã într-un proces penal în curs pe teritoriul României; b) dacã transferarea persoanei deţinute este susceptibilã sã îi prelungeascã detenţia; c) dacã existã alte motive care se opun transferãrii sale pe teritoriul statului solicitant. (7) Persoana transferatã rãmâne în detenţie pe teritoriul statului solicitant şi, dacã este cazul, pe teritoriul statului solicitat pentru tranzit, în afarã de cazul în care autoritatea judiciarã românã competentã cere punerea acesteia în libertate, în condiţiile Codului de procedurã penalã. (8) Locul predãrii deţinutului cãtre statul solicitant, precum şi locul preluãrii sale de la acest stat vor fi un punct de frontierã al statului român. Deţinutul este predat şi preluat sub escortã. Ministerul Administraţiei şi Internelor va asigura predarea şi preluarea, informând Ministerul Justiţiei. (9) Dispoziţiile alin. (7) se aplicã în mod corespunzãtor în cazul în care statul român este stat solicitant. (10) În cazul cererilor formulate de autoritãţile judiciare române, sub rezerva dispoziţiilor art. 167 alin. (2) lit. a) şi b), tranzitul pe teritoriul unui stat terţ al persoanei deţinute va fi acordat la cererea adresatã de cãtre Ministerul Justiţiei autoritãţii centrale a statului solicitat pentru tranzit, însoţitã de toate documentele necesare. ART. 194 Transferul temporar al persoanelor deţinute, pe teritoriul statului solicitat (1) În cazul în care obiectul cererii de asistenţã judiciarã adresate statului solicitat presupune efectuarea unor acte de procedurã pentru îndeplinirea cãrora este necesarã prezenţa unei persoane deţinute în România, autoritatea judiciarã românã solicitantã poate transfera temporar aceastã persoanã pe teritoriul statului unde ancheta trebuie sã aibã loc, dacã între autoritãţile române şi autoritãţile statului solicitat existã un acord în acest sens. Modalitãţile de transfer temporar al persoanei şi termenul pânã la care trebuie sã fie trimisã pe teritoriul României vor fi stabilite prin acordul respectiv. (2) Persoana transferatã va rãmâne în detenţie pe teritoriul statului solicitat şi, eventual, pe teritoriul statului de tranzit, cu excepţia cazului în care autoritãţile judiciare române au cerut punerea sa în libertate. (3) Perioada de detenţie pe teritoriul statului solicitat se deduce din durata detenţiei pe care trebuie sau va trebui sã o efectueze persoana respectivã pe teritoriul României. ART. 195 Înfãţişarea personalã a persoanelor condamnate şi transferate Dispoziţiile art. 193 şi 194 se aplicã în mod corespunzãtor şi persoanelor deţinute pe teritoriul României, în urma transferãrii lor în vederea executãrii unei pedepse pronunţate pe teritoriul statului de condamnare, atunci când înfãţişarea personalã în scopul revizuirii judecãţii este cerutã de cãtre statul de condamnare. ART. 196 Protecţia martorilor Martorii audiaţi conform dispoziţiilor prezentului titlu beneficiazã, dupã caz, de protecţie, potrivit legislaţiei în vigoare. ART. 197 Comunicarea actelor de procedurã (1) Comunicarea actelor de procedurã se efectueazã în condiţiile prezentului titlu şi în conformitate cu dispoziţiile tratatelor internaţionale pertinente. (2) Prin acte de procedurã se înţelege, în principal, citaţiile pentru pãrţi sau martori, actul de inculpare, alte acte de urmãrire penalã, hotãrârile judecãtoreşti, cererile pentru exercitarea cãilor de control judiciar sau actele privind executarea unei pedepse, plata unei amenzi ori plata cheltuielilor de procedurã. (3) Cererile de asistenţã judiciarã privind comunicarea actelor de procedurã adresate autoritãţilor judiciare române se îndeplinesc în faza de judecatã de judecãtoria în circumscripţia cãreia domiciliazã sau se aflã locul de detenţie al persoanei cãreia urmeazã sã i se comunice actele, iar în faza de urmãrire penalã, de parchetul de pe lângã aceasta. ART. 198 Comunicarea şi dovada comunicãrii (1) Comunicarea actelor de procedurã poate fi efectuatã prin simpla lor transmitere cãtre destinatar. Dacã statul solicitant o cere în mod expres, statul român va efectua comunicarea în una dintre formele prevãzute de legislaţia românã pentru înmânãri analoage sau într-o formã specialã compatibilã cu aceastã legislaţie. (2) Dovada comunicãrii se face printr-un document datat şi semnat de destinatar sau printr-o declaraţie a autoritãţii judiciare române solicitate, constatând faptul comunicãrii, forma şi data efectuãrii comunicãrii. Actul sau declaraţia se transmite de îndatã statului solicitant. La cererea acestuia din urmã, statul român va preciza dacã notificarea a fost fãcutã în conformitate cu legea românã. În cazul în care comunicarea nu s-a putut face, statul român înştiinţeazã de îndatã statul solicitant despre motivul necomunicãrii. ART. 199 Termenul necesar comunicãrii Citaţia pentru înfãţişare, destinatã unei persoane urmãrite care se aflã pe teritoriul României, se transmite autoritãţilor române competente cel mai târziu cu 40 de zile înainte de data fixatã pentru înfãţişare. De acest termen se ţine seama la fixarea datei înfãţişãrii şi la transmiterea citaţiei. ART. 200 Comunicarea prin poştã a actelor de procedurã (1) Autoritãţile judiciare române pot transmite direct, prin poştã, actele de procedurã şi hotãrârile judecãtoreşti persoanelor care se aflã pe teritoriul unui stat strãin, dacã prin instrumentul juridic internaţional aplicabil în relaţia cu acel stat se prevede astfel. (2) În cazul prevãzut la alin. (1), actele de procedurã şi hotãrârile judecãtoreşti sunt însoţite de o notã care indicã faptul cã destinatarul poate obţine de la autoritatea judiciarã emitentã informaţii asupra drepturilor şi obligaţiilor sale. ART. 201 Comunicarea de înscrisuri şi date (1) Statul român comunicã, în mãsura în care autoritãţile judiciare române pot ele însele sã le obţinã într-un asemenea caz, extrasele de pe cazierul judiciar şi orice date referitoare la acesta care îi vor fi cerute, pentru o cauzã penalã, de autoritãţile judiciare ale statului strãin solicitant. (2) În alte cazuri, altele decât cele prevãzute la alin. (1), se va da curs unei asemenea cereri, în condiţiile prevãzute de legea românã. ART. 202 Transmiterea informaţiilor (1) Statul român va transmite statului strãin interesat informaţii despre hotãrârile penale şi despre mãsurile ulterioare, care se referã la cetãţenii statului strãin şi care au fãcut obiectul unei menţiuni în cazierul judiciar. Aceste informaţii se comunicã cel puţin o datã pe an. (2) Dacã persoana în cauzã este cetãţean al mai multor state, informaţiile se comunicã fiecãrui stat interesat, în afara cazului în care aceastã persoanã are cetãţenia statului român. (3) Statul român transmite statului strãin interesat, la cererea acestuia, în cazuri speciale, câte o copie de pe hotãrârile şi mãsurile prevãzute la alin. (1), precum şi orice altã informaţie referitoare la acestea, pentru a-i permite sã examineze dacã ele necesitã mãsuri pe plan intern. ART. 203 Autoritatea românã competentã (1) Informaţiile la care se referã art. 200 se transmit prin intermediul Ministerului Justiţiei. (2) Informaţiile de acelaşi fel, primite de la autoritãţile competente ale statelor strãine în cadrul schimbului de informaţii, se primesc de cãtre Ministerul Justiţiei, care le transmite autoritãţilor competente, spre a se proceda în raport cu atribuţiile privitoare la recunoaşterea şi, respectiv, înregistrarea hotãrârilor penale strãine. CAP. II Dispoziţii privind asistenţa judiciarã aplicabile în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene SECŢIUNEA 1 Dispoziţii pentru punerea în aplicare a Convenţiei din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptatã a controalelor la frontierele comune, Schengen ART. 204 Acordarea asistenţei Potrivit prezentei secţiuni, asistenţa judiciarã se acordã şi: a) în proceduri privind fapte pedepsibile conform legii române sau legii statului membru solicitant ca fiind încãlcãri ale normelor juridice, constatate de autoritãţile administrative a cãror decizie poate fi atacatã în faţa unei instanţe competente în materie penalã; b) în proceduri privind acordarea de despãgubiri pentru cercetare abuzivã sau condamnare nelegalã; c) în procedurile necontencioase; d) în acţiunile civile alãturate acţiunilor penale, atât timp cât instanţa nu a hotãrât definitiv în ceea ce priveşte latura penalã; e) pentru a notifica comunicãri judiciare care privesc executarea unei pedepse sau a unei mãsuri de siguranţã, achitarea unei amenzi sau plata cheltuielilor de judecatã; f) pentru mãsuri privind suspendarea pronunţãrii sau amânarea executãrii unei pedepse ori a unei mãsuri de siguranţã, liberarea condiţionatã sau suspendarea ori întreruperea executãrii unei pedepse ori a unei mãsuri de siguranţã. ART. 205 Asistenţa în materie de taxe şi accize (1) Statul român acordã, în conformitate cu dispoziţiile Convenţiei europene de asistenţã judiciarã în materie penalã din 20 aprilie 1959, asistenţã judiciarã cu privire la încãlcãrile dispoziţiilor legale în materia accizelor, a taxei pe valoarea adãugatã şi în materie vamalã. (2) În cazul în care România este stat solicitant, informaţiile şi probele obţinute de la statul solicitat nu vor fi transmise sau utilizate pentru alte anchete, urmãriri ori proceduri decât cele menţionate în cerere, cu excepţia cazului în care are consimţãmântul prealabil al statului solicitat. (3) Asistenţa judiciarã prevãzutã în prezentul articol poate fi refuzatã atunci când valoarea totalã prezumatã a taxelor vamale neachitate în întregime ori eludate nu depãşeşte 25.000 euro sau echivalentul în lei ori atunci când valoarea prezumatã a mãrfurilor exportate sau importate fãrã autorizaţie nu depãşeşte 100.000 euro ori echivalentul în lei, cu excepţia situaţiei în care, date fiind circumstanţele sau identitatea celui acuzat, statul solicitant considerã cazul ca fiind foarte grav. (4) Dispoziţiile prezentului articol se aplicã, de asemenea, atunci când asistenţa judiciarã solicitatã se referã la fapte care sunt pasibile doar de o amendã pentru încãlcãri ale normelor juridice sancţionate de autoritãţi administrative şi atunci când emanã de la o autoritate judiciarã. ART. 206 Percheziţii şi sechestre (1) Dispoziţiile art. 176 alin. (1) nu se aplicã în relaţia cu statele pãrţi la Convenţia de aplicare a acordurilor de la Schengen. (2) În relaţia cu statele menţionate la alin. (1), pentru executarea cererilor de comisii rogatorii având ca obiect percheziţii sau sechestre pot fi impuse, totuşi, urmãtoarele condiţii: a) legislaţia românã şi cea a statului solicitat sã prevadã pentru fapta care a determinat cererea de comisie rogatorie o pedeapsã privativã de libertate sau o mãsurã de siguranţã cu caracter restrictiv de libertate, al cãrei maxim este de cel puţin 6 luni, sau legislaţia uneia dintre pãrţi sã prevadã o sancţiune echivalentã, iar în legislaţia celeilalte pãrţi fapta sã fie pedepsitã ca fiind o încãlcare a normelor juridice, constatatã de autoritãţile administrative a cãror decizie poate fi atacatã cu recurs în faţa unei instanţe competente în materie penalã; b) efectuarea comisiei rogatorii sã fie compatibilã cu legea românã. ART. 207 Transmiterea actelor de procedurã prin poştã (1) În cazul transmiterii prin poştã a actelor procedurale, dacã existã motive sã se creadã cã destinatarul nu înţelege limba în care este redactat actul, acest act sau cel puţin pasajele importante ale acestuia trebuie tradus/traduse în limba sau în una dintre limbile statului membru pe teritoriul cãruia se gãseşte destinatarul. Dacã autoritatea care expediazã actul ştie cã destinatarul nu cunoaşte decât o altã limbã, actul sau cel puţin pasajele importante ale acestuia trebuie tradus/traduse în aceastã limbã. (2) Expertul sau martorul care nu se prezintã în instanţã, deşi a fost citat prin poştã, nu poate fi supus niciunei sancţiuni sau unei mãsuri restrictive, chiar dacã în citaţie se face menţiune cu privire la aplicarea unei pedepse, cu excepţia cazului în care ulterior intrã de bunãvoie pe teritoriul României şi aici este din nou legal citat. Autoritatea care expediazã citaţii prin poştã se asigurã ca acestea sã nu implice nicio pedeapsã. (3) Dacã fapta care constituie temeiul cererii de asistenţã judiciarã este sancţionabilã, potrivit dreptului intern al ambelor state, ca fiind o încãlcare a normelor juridice, constatatã de autoritãţile administrative a cãror decizie poate fi atacatã în faţa unei instanţe competente în materie penalã, expedierea actelor procedurale se efectueazã în principiu conform procedurii prevãzute la alin. (1). (4) Atunci când adresa destinatarului este necunoscutã sau când se cere o notificare formalã, trimiterea actelor de procedurã se poate face prin intermediul autoritãţilor judiciare ale statului membru solicitat. ART. 208 Supravegherea transfrontalierã În aplicarea dispoziţiilor prezentei secţiuni, lista prevãzutã la art. 183 alin. (5) se completeazã cu urmãtoarele fapte: a) ucidere din culpã; b) fraudã gravã; c) spãlare de bani; d) trafic ilicit de substanţe nucleare şi substanţe radioactive; e) participarea la organizaţiile criminale menţionate în Acţiunea comunã 98/733/JHA din 21 decembrie 1998 privind incriminarea participãrii la organizaţiile criminale în statele membre ale Uniunii Europene; f) infracţiunile de terorism prevãzute în Decizia-cadru 2002/475/JHA din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului. ART. 209 Rãspunderea agenţilor strãini (1) În timpul operaţiunilor şi activitãţilor menţionate la art. 208, agenţii strãini care desfãşoarã urmãrirea pe teritoriul României sunt asimilaţi persoanelor care au aceeaşi calitate în statul român în privinţa infracţiunilor comise împotriva lor sau de cãtre ei. (2) În cazul în care pe timpul desfãşurãrii operaţiunilor prevãzute la art. 208 agenţii strãini produc un prejudiciu, statul ai cãrui agenţi sunt rãspunde pentru acest prejudiciu, în conformitate cu legea românã. (3) Statul ai cãrui agenţi au cauzat prejudicii unei persoane pe teritoriul României restituie statului român totalitatea sumelor pe care le-a plãtit victimelor sau altor persoane îndreptãţite în numele acestora. (4) Fãrã a aduce atingere exercitãrii drepturilor faţã de terţi şi cu excepţia dispoziţiei din alin. (3), statul român nu va solicita în cazul prevãzut la alin. (2) restituirea contravalorii prejudiciilor pe care le-a suferit din cauza unui alt stat. SECŢIUNEA a 2-a Dispoziţii pentru aplicarea Convenţiei din 29 mai 2000 privind asistenţa judiciarã reciprocã în materie penalã între statele membre ale Uniunii Europene şi a Protocolului la aceasta din 16 octombrie 2001 ART. 210 Informaţii privind conturile bancare (1) La cererea autoritãţilor unui stat membru al Uniunii Europene, autoritãţile române vor dispune luarea mãsurilor necesare în vederea identificãrii conturilor bancare, indiferent de natura acestora, care sunt controlate sau deţinute într-o unitate bancarã din România de cãtre o persoanã fizicã ori juridicã care face obiectul unei anchete penale, şi vor furniza acestora numerele conturilor bancare, precum şi orice alte detalii. Informaţiile vor include totodatã şi date privind conturile pentru care persoana care face obiectul procedurilor are procurã, în mãsura în care acestea au fost solicitate în mod expres şi pot fi furnizate într-un termen rezonabil. (2) Datele prevãzute la alin. (1) vor fi furnizate numai în mãsura în care informaţiile se aflã la dispoziţia bãncii care deţine conturile bancare. (3) Datele prevãzute la alin. (1) vor fi furnizate numai dacã ancheta penalã priveşte, dupã caz: a) o infracţiune pedepsitã cu o pedeapsã privativã de libertate sau un mandat de executare a pedepsei închisorii pe o perioadã maximã de cel puţin 4 ani, în statul solicitant, şi cel puţin 2 ani în statul solicitat; sau b) o infracţiune menţionatã la art. 2 din Convenţia privind constituirea Oficiului European de Poliţie (Convenţia Europol) din 1995 sau în anexa la convenţie; ori c) în mãsura în care infracţiunea nu este prevãzutã de Convenţia Europol, o infracţiune prevãzutã de Convenţia din 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunitãţilor europene, de Protocolul adiţional din 1996 sau de cãtre al doilea Protocol adiţional din 1997. (4) În cazul în care se solicitã informaţiile prevãzute la alin. (1), autoritatea solicitantã, prin cererea formulatã, va menţiona urmãtoarele: a) motivele pentru care informaţiile solicitate sunt considerate a avea o valoare substanţialã în vederea cercetãrii infracţiunii respective; b) elementele pe baza cãrora s-a stabilit cã bãncile aflate pe teritoriul României deţin sau controleazã conturile bancare şi, în mãsura în care deţine astfel de date, care sunt bãncile implicate; c) orice alte date disponibile care ar putea facilita executarea cererii. (5) Cererea formulatã în temeiul alin. (1) este supusã şi urmãtoarelor condiţii: a) îndeplinirea cererii sã fie compatibilã cu legea românã; b) fapta care face obiectul anchetei penale sã fie infracţiune potrivit legii române. (6) În cazul cererilor formulate de autoritãţile române, dispoziţiile prezentului articol se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 211 Informaţii privind operaţiunile bancare (1) La cerere, autoritãţile române vor furniza detalii cu privire la conturile bancare indicate de cãtre autoritãţile strãine solicitante, precum şi cu privire la operaţiunile bancare care s-au derulat, într-o perioadã delimitatã, prin unul sau mai multe dintre conturile bancare indicate în cerere, inclusiv detalii cu privire la orice expeditor sau destinatar de cont. (2) Datele prevãzute la alin. (1) vor fi furnizate numai în mãsura în care informaţiile se aflã la dispoziţia bãncii care deţine conturile bancare. (3) În cazul în care se solicitã informaţiile prevãzute la alin. (1), autoritatea solicitantã, prin cererea formulatã, va arãta motivele pentru care informaţiile solicitate sunt considerate a avea o valoare substanţialã în vederea cercetãrii infracţiunii respective. (4) Cererea formulatã în temeiul alin. (1) este supusã şi urmãtoarelor condiţii: a) îndeplinirea cererii sã fie compatibilã cu legea românã; b) fapta care face obiectul anchetei penale sã fie infracţiune potrivit legii române. (5) În cazul cererilor formulate de autoritãţile române, dispoziţiile prezentului articol se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 212 Supravegherea tranzacţiilor bancare (1) Autoritãţile române vor asigura la cererea autoritãţilor unui stat membru al Uniunii Europene supravegherea, pe o perioadã determinatã, a operaţiunilor bancare care se deruleazã prin unul sau mai multe dintre conturile bancare indicate de cãtre autoritãţile solicitante. (2) În cazul în care se solicitã informaţiile prevãzute la alin. (1), autoritatea solicitantã, prin cererea formulatã, va arãta motivele pentru care informaţiile solicitate sunt considerate a avea o valoare substanţialã în vederea cercetãrii infracţiunii respective. (3) Autoritãţile judiciare române competente autorizeazã, în condiţiile prevãzute de legea românã, supravegherea operaţiunilor bancare. În condiţiile prevãzute de legea românã, autoritãţile judiciare române şi cele strãine vor stabili modalitãţile concrete de supraveghere. ART. 213 Confidenţialitatea Bãncile vor asigura caracterul confidenţial atât asupra transmiterii informaţiilor cãtre autoritãţile solicitante, cât şi asupra anchetei penale desfãşurate, fãrã a putea divulga aceste date clientului sau oricãrei alte persoane. ART. 214 Obligaţia de a informa (1) În cazul în care, în cursul executãrii cererii, este necesar sã fie efectuate cercetãri suplimentare, care nu au putut fi prevãzute sau specificate de cãtre autoritatea solicitantã în cererea iniţialã, autoritatea românã solicitatã va informa fãrã întârziere statul solicitant. (2) Dupã ce a fost informat, potrivit alin. (1), statul solicitant va putea formula o cerere suplimentarã, potrivit art. 215. (3) Dispoziţiile alin. (1) se aplicã şi în cazul în care cercetãrile suplimentare trebuie efectuate de cãtre autoritãţile altui stat membru al Uniunii Europene sau ale unui stat terţ. ART. 215 Cereri suplimentare (1) În cazul în care autoritãţile statului solicitant formuleazã o cerere suplimentarã cererii iniţiale, cererea va cuprinde doar datele necesare identificãrii cererii iniţiale, precum şi alte date suplimentare necesare. (2) Ori de câte ori autoritãţile solicitante participã alãturi de autoritãţile române la executarea cererii de asistenţã, acestea vor putea adresa direct autoritãţii române solicitate cererea suplimentarã prevãzutã la alin. (1). O copie a acesteia va fi transmisã şi Ministerului Justiţiei sau Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dupã caz. ART. 216 Secretul bancar Secretul bancar nu poate fi invocat ca motiv de refuz al cooperãrii privind cererile de asistenţã formulate de cãtre autoritãţile unui stat membru al Uniunii Europene. ART. 217 Comunicarea deciziilor de refuz Deciziile de refuz al asistenţei judiciare se comunicã Secretariatului Consiliului Uniunii Europene şi Eurojust. ART. 218 Autoritãţi centrale (1) Pentru cererile de asistenţã judiciarã prevãzute la art. 6 alin. (8) din Convenţia din 29 mai 2000 privind asistenţa judiciarã reciprocã în materie penalã între statele membre ale Uniunii Europene şi orice altã cerere de asistenţã judiciarã din faza de judecatã sau de executare a hotãrârilor penale în situaţia menţionatã la art. 6 alin. (3) din aceeaşi convenţie şi în alte cazuri în care contactul direct nu este posibil, autoritatea centralã este Ministerul Justiţiei. Cu toate acestea, este posibilã şi comunicarea directã dintre autoritãţile judiciare române şi autoritãţile centrale desemnate de alte state membre. (2) Pentru cererile de asistenţã judiciarã din faza de cercetare şi urmãrire penalã în situaţia menţionatã la art. 6 alin. (3) din Convenţia din 29 mai 2000 privind asistenţa judiciarã reciprocã în materie penalã între statele membre ale Uniunii Europene şi în alte cazuri în care contactul direct nu este posibil, autoritatea centralã este Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cu toate acestea, este posibilã şi comunicarea directã dintre autoritãţile judiciare române şi autoritãţile centrale desemnate de Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi de Irlanda. (3) Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este desemnat ca autoritate centralã competentã sã primeascã cererile de asistenţã judiciarã prevãzute la art. 18, 19 şi art. 20 alin. (1)-(5) din Convenţia din 29 mai 2000 privind asistenţa judiciarã reciprocã în materie penalã între statele membre ale Uniunii Europene, autoritatea judiciarã competentã sã soluţioneze cererea fiind instanţa competentã potrivit legii sã autorizeze interceptarea telecomunicaţiilor. SECŢIUNEA a 3-a Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2003/577/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind executarea în Uniunea Europeanã a ordinelor de indisponibilizare a bunurilor sau a probelor PARAGRAFUL 1 Dispoziţii generale ART. 219 Înţelesul unor termeni sau expresii (1) Prin ordin de indisponibilizare se înţelege orice mãsurã luatã în cursul procesului penal de o autoritate judiciarã a unui stat membru care constã în indisponibilizarea, cu titlu provizoriu, a unui bun, pentru a se împiedica orice operaţiune de distrugere, transformare, deplasare, transfer sau înstrãinare a acestuia. (2) Prin termenul bun se înţelege orice bun, indiferent de natura acestuia, corporal sau necorporal, mobil sau imobil, precum şi documentele ori instrumentele juridice care dovedesc existenţa unui titlu sau a unui drept asupra unui bun, despre care autoritatea judiciarã competentã emitentã considerã cã: a) constituie produsul uneia dintre infracţiunile prevãzute la art. 223 ori corespunde în totalitate sau în parte valorii acestui produs; sau b) constituie instrumentul ori obiectul unei asemenea infracţiuni. (3) Prin termenul probã se înţelege obiectele, documentele sau datele ce pot servi ca mijloc de probã în procesul penal care are ca obiect una dintre infracţiunile prevãzute la art. 223. (4) Prin stat emitent se înţelege statul membru în care o autoritate judiciarã a emis, validat sau confirmat un ordin de indisponibilizare în cadrul unei proceduri penale. (5) Prin stat de executare se înţelege statul membru pe teritoriul cãruia se aflã bunul sau proba. (6) Prin decizia-cadru se înţelege Decizia-cadru 2003/577/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind executarea în Uniunea Europeanã a ordinelor de indisponibilizare a bunurilor sau a probelor, publicatã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 196 din 2 august 2003. ART. 220 Obiectul reglementãrii Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplicã ordinelor de indisponibilizare emise în conformitate cu decizia-cadru în vederea asigurãrii probelor sau confiscãrii ulterioare a bunului. ART. 221 Certificatul (1) Certificatul trebuie sã fie întocmit potrivit formularului standard prevãzut în anexa nr. 2 şi sã fie semnat de autoritatea judiciarã care a dispus mãsura prevãzutã la art. 219 alin. (1). De asemenea, conţinutul certificatului trebuie sã fie certificat de autoritatea judiciarã competentã emitentã. (2) Certificatul emis de o autoritate judiciarã românã trebuie sã fie tradus în limba sau într-una dintre limbile oficiale ale statului membru de executare ori în altã limbã acceptatã de acel stat membru. (3) Certificatul transmis spre executare autoritãţilor judiciare române trebuie sã fie tradus în limba românã. ART. 222 Autoritãţi competente (1) Ordinul de indisponibilizare se emite de cãtre procuror, în faza de urmãrire penalã, şi de instanţa de judecatã, în cursul judecãţii. (2) Ordinul de indisponibilizare se executã de parchetul de pe lângã tribunal, în faza de urmãrire penalã, şi de tribunal, în cursul judecãţii, în a cãror circumscripţie se aflã bunul pentru care a fost emis ordinul de indisponibilizare. (3) În cazul în care ordinul de indisponibilizare se referã la mai multe bunuri aflate în circumscripţia teritorialã a douã sau mai multe autoritãţi judiciare române, competenţa de a recunoaşte şi executa ordinul de indisponibilizare revine, în funcţie de faza procesualã, Parchetului de pe lângã Tribunalul Bucureşti sau Tribunalului Bucureşti. (4) În cazul în care ordinul de indisponibilizare se referã la un bun care face obiectul unui proces penal aflat în curs de soluţionare sau soluţionat prin pronunţarea unei hotãrâri definitive, competenţa revine parchetului de pe lângã tribunal, în faza de urmãrire penalã, şi tribunalului, în cursul judecãţii, indiferent de gradul de jurisdicţie al autoritãţii judiciare române învestite cu soluţionarea cauzei ori care a pronunţat hotãrârea. ART. 223 Domeniul de aplicare (1) Urmãtoarele infracţiuni, indiferent de denumirea pe care o au în legislaţia statului emitent, dacã sunt sancţionate de legea statului emitent cu o pedeapsã privativã de libertate a cãrei duratã maximã este de cel puţin 3 ani, nu vor fi supuse verificãrii îndeplinirii condiţiei dublei incriminãri: 1. participarea la un grup criminal organizat; 2. terorismul; 3. traficul de persoane; 4. exploatarea sexualã a copiilor şi pornografia infantilã; 5. traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope; 6. traficul ilicit de arme, muniţii şi substanţe explozive; 7. corupţia; 8. frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Comunitãţilor Europene în înţelesul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunitãţilor Europene; 9. spãlarea produselor infracţiunii; 10. falsificarea de monedã, inclusiv contrafacerea monedei euro; 11. fapte legate de criminalitatea informaticã; 12. infracţiuni împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii animale pe cale de dispariţie şi de specii şi soiuri de plante pe cale de dispariţie; 13. facilitarea intrãrii şi şederii ilegale; 14. omorul, vãtãmarea corporalã gravã; 15. traficul ilicit de organe şi ţesuturi umane; 16. rãpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal şi luarea de ostateci; 17. rasismul şi xenofobia; 18. furtul organizat sau armat; 19. traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichitãţi şi opere de artã; 20. înşelãciunea; 21. racketul şi extorcarea de fonduri; 22. contrafacerea şi pirateria produselor; 23. falsificarea de acte oficiale şi uzul de fals; 24. falsificarea de mijloace de platã; 25. traficul ilicit de substanţe hormonale şi alţi factori de creştere; 26. traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive; 27. traficul de vehicule furate; 28. violul; 29. incendierea cu intenţie; 30. crime aflate în jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale; 31. sechestrarea ilegalã de nave sau aeronave; 32. sabotajul. (2) Pentru alte cazuri decât cele prevãzute la alin. (1), în cazul ordinului de indisponibilizare emis în vederea asigurãrii probelor, recunoaşterea şi executarea unui astfel de ordin sunt supuse condiţiei ca infracţiunea pentru care a fost emis ordinul sã constituie infracţiune, în conformitate cu legea românã, oricare ar fi elementele constitutive sau calificarea juridicã în legea statului emitent. (3) Pentru alte cazuri decât cele menţionate la alin. (1), în cazul ordinului de indisponibilizare emis în vederea confiscãrii ulterioare a bunului, recunoaşterea şi executarea unui astfel de ordin sunt supuse condiţiei ca infracţiunea pentru care a fost emis ordinul sã constituie o infracţiune care, în conformitate cu legea românã, poate conduce la acest tip de indisponibilizare, oricare ar fi elementele constitutive sau calificarea juridicã în legea statului emitent. (4) În materie de taxe şi impozite, de vamã şi de schimb valutar, executarea ordinului de indisponibilizare nu va putea fi refuzatã pe motiv cã legislaţia românã nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite ori nu conţine acelaşi tip de reglementãri în materie de taxe sau impozite, de vamã şi de schimb valutar ca legislaţia statului emitent. PARAGRAFUL 2 Procedura de emitere şi transmitere a ordinelor de indisponibilizare ART. 224 Emiterea şi transmiterea ordinelor de indisponibilizare (1) Actul prin care se emite ordinul de indisponibilizare, definit la art. 219 alin. (1), se întocmeşte potrivit dispoziţiilor corespunzãtoare din Codul de procedurã penalã. (2) Ordinul de indisponibilizare însoţit de certificatul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 221 trebuie transmise de autoritatea judiciarã românã emitentã direct autoritãţii judiciare competente din statul de executare. Transmiterea se efectueazã prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisã şi în condiţii care sã permitã autoritãţii judiciare de executare sã stabileascã autenticitatea actului şi a certificatului. (3) Ordinul de indisponibilizare este transmis împreunã cu: a) o cerere de remitere a probelor; sau b) o cerere de confiscare, prin care se solicitã fie executarea unui ordin de confiscare emis de autoritatea judiciarã românã competentã, fie confiscarea şi executarea ulterioarã a unui astfel de ordin. Aceste cereri se formuleazã potrivit dispoziţiilor aplicabile în domeniul asistenţei judiciare în materie penalã şi normelor aplicabile cooperãrii internaţionale în materie de confiscare. (4) În situaţia în care ordinul de indisponibilizare nu este însoţit de una dintre cererile menţionate la alin. (3), certificatul prevãzut la art. 221 poate conţine o instrucţiune privind menţinerea bunului în statul de executare pânã la primirea cererii menţionate la alin. (3) lit. a) sau b). Autoritatea judiciarã românã emitentã indicã în certificat data la care aceasta apreciazã cã cererea respectivã va fi transmisã. (5) Pe cale de excepţie, în cazul statelor membre care prin declaraţiile notificate Comisiei Europene, depuse la Secretariatul general al Consiliului Uniunii Europene, şi-au rezervat dreptul de a primi şi transmite ordinul de indisponibilizare împreunã cu certificatul prevãzut la art. 221 prin intermediul autoritãţilor centrale desemnate de cãtre acestea, transmiterea se va efectua potrivit declaraţiilor respectivelor state membre. (6) În cazul în care autoritatea judiciarã românã emitentã nu cunoaşte autoritatea de executare, va solicita asistenţa punctelor de contact ale României la Reţeaua Judiciarã Europeanã, în vederea obţinerii de informaţii în acest sens. (7) În cazul în care autoritatea judiciarã românã emitentã revocã mãsura prevãzutã la art. 219 alin. (1), trebuie sã notifice de îndatã despre aceasta autoritãţii judiciare a statului de executare. (8) În cazul în care, ca urmare a executãrii unui ordin de indisponibilizare emis de o autoritate judiciarã românã, autoritatea de executare a despãgubit orice persoanã interesatã, inclusiv terţii de bunã-credinţã, statul român va rambursa statului de executare suma acordatã ca despãgubire. PARAGRAFUL 3 Procedura de executare de cãtre autoritãţile române a ordinelor de indisponibilizare ART. 225 Dispoziţii comune (1) Autoritatea judiciarã românã, indiferent de faza procesualã, recunoaşte orice ordin de indisponibilizare fãrã a fi necesarã nicio altã formalitate şi ia fãrã întârziere mãsurile necesare executãrii sale imediate, în acelaşi mod ca în cazul în care mãsura prevãzutã la art. 219 alin. (1) ar fi fost dispusã de o autoritate judiciarã românã, exceptând situaţia în care este incident unul dintre motivele de nerecunoaştere sau de neexecutare prevãzute la art. 230 ori unul dintre motivele de amânare prevãzute la art. 231. (2) În cazul în care este necesar sã se garanteze cã probele obţinute sunt valabile, autoritatea judiciarã românã de executare respectã formalitãţile şi procedurile indicate în mod expres de autoritatea judiciarã emitentã, cu condiţia ca aceste formalitãţi şi proceduri sã nu contravinã principiilor constituţionale. (3) Un raport privind executarea ordinului de indisponibilizare întocmit de autoritatea judiciarã românã de executare, pe baza referatului organului judiciar care a dus la îndeplinire ordinul de indisponibilizare, este transmis fãrã întârziere autoritãţii judiciare române de executare, care îl remite autoritãţii judiciare emitente prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisã. (4) Orice mãsurã coercitivã suplimentarã necesarã pentru ducerea la îndeplinire a ordinului de indisponibilizare este luatã în conformitate cu dispoziţiile corespunzãtoare din Codul de procedurã penalã. ART. 226 Mãsuri premergãtoare (1) Atunci când o autoritate judiciarã românã primeşte un ordin de indisponibilizare, aceasta trebuie ca, în termen de 24 de ore de la data primirii, sã verifice dacã ordinul este însoţit de certificatul prevãzut la art. 221 ori de oricare alt document echivalent, precum şi de traducerea în limba românã. (2) În cazul în care documentele prevãzute la alin. (1) nu sunt traduse, autoritatea judiciarã românã solicitã autoritãţii judiciare emitente remiterea traducerii într-un termen de cel mult 3 zile. Dupã primirea traducerii, autoritatea judiciarã românã îşi verificã competenţa în termen de cel mult 24 de ore de la data primirii. (3) Dacã autoritatea judiciarã românã apreciazã cã nu este competentã sã recunoascã şi sã ia mãsurile necesare pentru executarea ordinului de indisponibilizare, trimite de îndatã, din oficiu, ordinul de indisponibilizare autoritãţii judiciare române competente sã îl execute şi informeazã despre aceasta autoritatea judiciarã a statului emitent. În situaţia în care ordinul de indisponibilizare nu conţine suficiente informaţii pentru determinarea competenţei, autoritatea judiciarã românã poate solicita autoritãţii judiciare emitente transmiterea de informaţii suplimentare, fixând în acest sens un termen de cel mult 3 zile. (4) În faza de judecatã, repartizarea cauzei se face în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile în materie, termenul de judecatã stabilit neputând fi mai mare de 5 zile. (5) Procedura prevãzutã la alin. (1)-(3) are caracter confidenţial. ART. 227 Recunoaşterea şi executarea în faza de urmãrire penalã (1) În faza de urmãrire penalã, procurorul competent dispune prin ordonanţã, în termen de cel mult 5 zile de la expirarea termenelor prevãzute la art. 226. (2) Împotriva ordonanţei prin care procurorul a dispus recunoaşterea ordinului de indisponibilizare poate face plângere orice persoanã interesatã, inclusiv terţii de bunã-credinţã, dacã prin aceasta s-a adus o vãtãmare a intereselor sale legitime. Plângerea se face în termen de 5 zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţã. (3) Motivele de fond care au stat la baza emiterii ordinului de indisponibilizare nu pot face obiectul plângerii, acestea putând fi atacate numai în faţa unei instanţe a statului emitent. (4) Plângerea se adreseazã tribunalului în a cãrui circumscripţie teritorialã se aflã parchetul din cadrul cãruia face parte procurorul care a dispus recunoaşterea ordinului de indisponibilizare. La judecarea plângerii prezenţa procurorului este obligatorie. (5) Dosarul va fi trimis de parchet tribunalului competent, în termen de douã zile de la primirea adresei prin care acesta este solicitat. (6) Plângerea se soluţioneazã în şedinţã publicã, în termen de 5 zile, prin încheiere definitivã. Introducerea plângerii nu suspendã ducerea la îndeplinire a ordinului de indisponibilizare. Instanţa de judecatã, soluţionând plângerea, verificã ordonanţa procurorului, pe baza materialului din dosarul cauzei şi a oricãror înscrisuri prezentate, pronunţând una dintre urmãtoarele soluţii: a) respinge plângerea ca tardivã sau ca inadmisibilã, menţinând ordonanţa atacatã; b) admite plângerea, desfiinţeazã ordonanţa atacatã şi dispune revocarea mãsurii indisponibilizãrii. (7) Ordinul de indisponibilizare se duce la îndeplinire de cãtre procurorul care a dispus recunoaşterea acestuia prin ordonanţã. ART. 228 Recunoaşterea şi executarea în faza de judecatã (1) Instanţa de judecatã soluţioneazã cauza, prin încheiere, datã în camera de consiliu, în complet format dintr-un singur judecãtor. Judecata se face de urgenţã şi cu precãdere. (2) Hotãrârea poate fi atacatã cu recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare ori de la comunicare, dupã caz, de cãtre orice persoanã interesatã, inclusiv terţii de bunã-credinţã, dacã prin aceasta s-a adus o vãtãmare a intereselor sale legitime. Dispoziţiile art. 227 se aplicã în mod corespunzãtor. (3) Dosarul se trimite instanţei de recurs în termen de 24 de ore de la declararea recursului. Recursul se soluţioneazã în termen de 5 zile, de curtea de apel competentã, pe baza materialului din dosarul cauzei şi a oricãror înscrisuri prezentate. (4) Recursul nu suspendã executarea ordinului de indisponibilizare. (5) Ordinul de indisponibilizare se executã de cãtre procurorul desemnat din cadrul parchetului de pe lângã tribunalul competent. ART. 229 Durata indisponibilizãrii şi regimul ulterior al bunului indisponibilizat (1) Indisponibilizarea bunului este menţinutã pânã la soluţionarea definitivã a cererilor prevãzute la art. 224 alin. (3). (2) Cu toate acestea, autoritatea judiciarã românã competentã poate ca, dupã consultarea autoritãţii judiciare emitente, în conformitate cu legislaţia şi practica române aplicabile în materie şi în funcţie de împrejurãrile cauzei, sã dispunã indisponibilizarea bunului pentru o perioadã mai scurtã. (3) Dacã autoritatea judiciarã românã competentã intenţioneazã sã revoce mãsura indisponibilizãrii, aceasta va informa autoritatea judiciarã emitentã, oferindu-i posibilitatea de a formula observaţii. De asemenea, atunci când autoritatea judiciarã a statului emitent informeazã autoritatea românã de executare asupra revocãrii ordinului de indisponibilizare, aceasta din urmã are obligaţia de a revoca mãsura în cel mai scurt timp posibil. (4) Cererile prevãzute la art. 224 alin. (3) se executã în conformitate cu normele aplicabile asistenţei judiciare în materie penalã şi cu normele aplicabile cooperãrii internaţionale în materie de confiscare. (5) Cu toate acestea, prin derogare de la normele în materie de asistenţã judiciarã menţionate la alin. (4), autoritatea judiciarã românã competentã nu poate refuza cererile menţionate la art. 224 alin. (3) lit. a) invocând absenţa dublei incriminãri, dacã aceste cereri vizeazã infracţiunile prevãzute la art. 223 alin. (1), iar pentru aceste infracţiuni pedeapsa prevãzutã de legea statului emitent este închisoarea de cel puţin 3 ani. ART. 230 Motive de nerecunoaştere sau de neexecutare (1) În afara cazurilor menţionate la art. 223 alin. (2) şi (3), autoritãţile judiciare române competente nu pot refuza recunoaşterea sau executarea ordinului de indisponibilizare decât dacã: a) certificatul prevãzut la art. 221 nu este prezentat, este incomplet sau nu corespunde în mod clar ordinului de indisponibilizare; b) legislaţia românã prevede o imunitate sau un privilegiu care face imposibilã executarea ordinului de indisponibilizare; c) din informaţiile furnizate în certificat rezultã imediat cã soluţionarea unei cereri de asistenţã judiciarã având ca obiect remiterea probelor sau confiscarea pentru infracţiunea care face obiectul procesului penal ar contraveni principiului non bis in idem. (2) În cazul menţionat la alin. (1) lit. a), autoritatea judiciarã românã poate: a) sã fixeze un termen de cel mult 3 zile pentru prezentarea, completarea ori corectarea certificatului; b) sã accepte un document echivalent; sau c) dacã se considerã suficient de edificatã, sã nu mai apeleze în aceastã privinţã la autoritatea judiciarã emitentã. (3) Orice decizie de a refuza recunoaşterea sau executarea este luatã şi notificatã în cel mai scurt timp posibil autoritãţilor judiciare competente ale statului emitent prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisã. (4) De asemenea, în cazul în care, în practicã, executarea ordinului de indisponibilizare este imposibilã deoarece bunul sau probele au dispãrut, au fost distruse, nu pot fi gãsite la locul indicat în certificat ori pentru cã locul în care se gãsesc bunurile sau probele nu a fost indicat într-un mod suficient de clar nici dupã consultarea autoritãţii judiciare competente a statului emitent, aceasta este informatã imediat în aceastã privinţã. ART. 231 Motive de amânare a executãrii (1) Autoritatea judiciarã românã competentã poate amâna executarea unui ordin de indisponibilizare în cazul în care: a) executarea acestuia riscã sã împiedice sau sã îngreuneze un proces penal aflat în curs de desfãşurare. Amânarea se dispune pentru un termen pe care autoritatea judiciarã românã de executare îl considerã ca fiind necesar pentru buna desfãşurare a procesului penal; b) bunurile sau probele în cauzã au fãcut deja obiectul unui ordin de indisponibilizare în cadrul unei proceduri penale, amânarea fiind dispusã pânã în momentul în care aceastã mãsurã este revocatã; c) ordinul de indisponibilizare a fost emis în vederea confiscãrii ulterioare a unui bun care face deja obiectul unei mãsuri luate în cadrul unui proces penal în România; în acest caz amânarea este dispusã pânã în momentul revocãrii acestei mãsuri. Cu toate acestea, acest caz de amânare este incident numai în cazul în care ordinul de indisponibilizare ar avea prioritate faţã de mãsuri ulterioare luate de organele judiciare române, în cadrul unui proces penal, în conformitate cu dreptul intern. (2) Un raport privind amânarea executãrii ordinului de indisponibilizare, inclusiv motivele care au stat la baza acesteia şi, dacã este posibil, durata amânãrii, este înaintat imediat autoritãţii judiciare competente a statului emitent prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisã. (3) De îndatã ce motivul amânãrii înceteazã sã mai subziste, autoritatea judiciarã românã de executare ia fãrã întârziere mãsurile necesare executãrii ordinului de indisponibilizare şi informeazã autoritatea judiciarã emitentã în aceastã privinţã prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisã. (4) Autoritatea judiciarã românã de executare informeazã autoritatea judiciarã emitentã cu privire la oricare alte mãsuri asigurãtorii al cãror obiect îl poate constitui bunul respectiv. ART. 232 Rambursare (1) Fãrã a aduce atingere dispoziţiilor art. 227 alin. (3), în cazul în care statul român rãspunde pentru prejudiciile cauzate uneia dintre persoanele interesate, inclusiv terţii de bunã-credinţã, ca urmare a executãrii unui ordin de indisponibilizare transmis spre executare unei autoritãţi judiciare române, acesta va solicita statului emitent orice sumã plãtitã ca despãgubire persoanei în cauzã, cu excepţia cazului şi în mãsura în care paguba sau o parte a acesteia se datoreazã în mod exclusiv conduitei autoritãţilor române. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu aduc atingere prevederilor legale interne privind acţiunile în despãgubire formulate de persoanele fizice sau juridice. SECŢIUNEA a 4-a Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce sancţiunilor pecuniare PARAGRAFUL 1 Dispoziţii comune ART. 233 Definiţii În sensul prezentei secţiuni: (1) prin hotãrâre se înţelege o hotãrâre definitivã prin care s-a aplicat o pedeapsã pecuniarã ce trebuie executatã faţã de o persoanã fizicã sau juridicã, dacã hotãrârea a fost luatã de: a) o instanţã judecãtoreascã din statul emitent, referitor la o infracţiune prevãzutã de legea penalã a statului emitent; b) o autoritate a statului emitent, alta decât o instanţã, în legãturã cu o infracţiune prevãzutã de legea penalã a statului emitent, cu condiţia ca persoana respectivã sã fi avut posibilitatea de a solicita judecarea cauzei sale de o instanţã competentã în materie penalã; c) o autoritate a statului emitent, alta decât o instanţã, în ceea ce priveşte faptele care se pedepsesc conform dreptului naţional al statului emitent ca fiind încãlcãri ale normelor legale, cu condiţia ca persoana respectivã sã fi avut posibilitatea de a solicita judecarea cauzei sale de o instanţã competentã în materie penalã; d) o instanţã competentã în materie penalã, dacã hotãrârea a fost pronunţatã în legãturã cu o hotãrâre dintre cele prevãzute la lit. c); (2) prin pedeapsã pecuniarã se înţelege obligaţia de a plãti: 1. a) o sumã de bani drept condamnare pentru o infracţiune, pronunţatã printr-o hotãrâre; b) compensaţia pronunţatã prin aceeaşi hotãrâre în beneficiul victimelor, dacã victima nu se poate constitui parte civilã la proces, iar instanţa acţioneazã în exercitarea competenţei sale în materie penalã; c) o sumã de bani aferentã cheltuielilor cauzate de procedura judiciarã sau administrativã care a dus la pronunţarea hotãrârii; d) o sumã de bani cãtre un fond public sau cãtre o organizaţie de sprijin pentru victime, pronunţatã prin aceeaşi decizie. 2. Urmãtoarele nu sunt considerate pedepse pecuniare: a) dispoziţiile de confiscare a instrumentelor sau produselor infracţiunilor; b) dispoziţiile de naturã civilã, care decurg dintr-o acţiune în daune şi restituire şi care sunt executorii în conformitate cu Regulamentul Consiliului (CE) nr. 44/2001 din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciarã, recunoaşterea şi executarea hotãrârilor în materie civilã şi comercialã; (3) prin stat emitent se înţelege statul membru în care s-a pronunţat o hotãrâre, în înţelesul definit de decizia-cadru; (4) prin stat de executare se înţelege statul membru cãtre care s-a transmis o hotãrâre în vederea executãrii; (5) prin decizia-cadru se înţelege Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce sancţiunilor pecuniare, publicatã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 76 din 22 martie 2005. ART. 234 Autoritãţi competente (1) Autoritãţile române competente sã emitã o hotãrâre sunt instanţele judecãtoreşti. (2) Autoritãţile române competente sã execute o hotãrâre sunt instanţele judecãtoreşti. (3) Autoritatea centralã românã în aplicarea art. 2 alin. (2) din decizia-cadru este Ministerul Justiţiei, care are rolul de a asista instanţele judecãtoreşti şi de a transmite şi primi hotãrârile în cazul în care contactul direct nu este posibil. PARAGRAFUL 2 Procedura de transmitere a hotãrârii ART. 235 Transmiterea hotãrârii (1) Hotãrârea, împreunã cu un certificat emis conform alin. (2), pot fi transmise de autoritãţile judiciare române emitente direct autoritãţii de executare competente din statul membru în care persoana fizicã sau juridicã împotriva cãreia sa pronunţat hotãrârea are bunuri ori o sursã de venit, îşi are reşedinţa obişnuitã sau, în cazul persoanelor juridice, îşi are sediul social. (2) Certificatul trebuie întocmit potrivit formularului standard prevãzut în anexa nr. 3. Certificatul trebuie semnat, iar conţinutul acestuia sã fie certificat ca fiind conform de cãtre autoritatea judiciarã românã emitentã. (3) Hotãrârea sau o copie certificatã a acesteia împreunã cu certificatul se transmit direct autoritãţii competente din statul de executare prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisã, în condiţii care sã permitã statului de executare stabilirea autenticitãţii. Originalul hotãrârii sau o copie certificatã de pe aceasta împreunã cu certificatul în original se transmit statului de executare, la cererea acestuia. Toate comunicãrile oficiale se efectueazã direct între respectivele autoritãţi competente. (4) O hotãrâre nu poate fi transmisã simultan mai multor state de executare. (5) Dacã autoritatea competentã din statul de executare nu este cunoscutã autoritãţii judiciare române emitente, aceasta din urmã va face toate investigaţiile necesare, inclusiv prin intermediul punctelor de contact ale Reţelei Judiciare Europene, pentru a obţine informaţiile necesare de la statul de executare. ART. 236 Încetarea executãrii Autoritatea judiciarã emitentã românã aduce imediat la cunoştinţa autoritãţii competente din statul de executare orice hotãrâre sau mãsurã în urma cãreia hotãrârea înceteazã sã mai fie executorie sau este retrasã din statul de executare din orice alt motiv. ART. 237 Consecinţele transmiterii unei hotãrâri (1) Sub rezerva dispoziţiilor alin. (2), statul român nu poate proceda la executarea unei hotãrâri transmise de autoritãţile judiciare române emitente. (2) Dreptul de executare a hotãrârii este redobândit de statul român: a) dacã este informat de statul de executare referitor la neexecutarea totalã sau parţialã ori la nerecunoaşterea sau neexecutarea deciziei în cazurile prevãzute la art. 241, cu excepţia celui prevãzut la art. 241 alin. (2) lit. a), şi în cazul prevãzut la art. 245 alin. (1) din prezenta lege, precum şi în cazul prevãzut la art. 20 alin. (3) din decizia-cadru; sau b) în situaţia în care hotãrârea este retrasã din statul de executare potrivit art. 236. (3) Dacã, dupã transmiterea unei hotãrâri, o autoritate românã primeşte orice sumã de bani pe care persoana condamnatã a achitat-o de bunãvoie în virtutea hotãrârii, autoritatea respectivã va informa neîntârziat autoritatea competentã din statul de executare. Dispoziţiile art. 243 alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 238 Limbile folosite (1) Certificatul transmis autoritãţilor române trebuie tradus în limba românã. (2) Executarea hotãrârii poate fi suspendatã pe perioada necesarã obţinerii traducerii acesteia, pe cheltuiala statului de executare. (3) Autoritãţile judiciare române emitente vor traduce certificatul în limba sau în una dintre limbile oficiale ale statului de executare ori în altã limbã acceptatã de acesta, potrivit declaraţiilor notificate Secretariatului general al Consiliului Uniunii Europene. PARAGRAFUL 3 Procedura de executare a hotãrârii ART. 239 Domeniul de aplicare (1) Urmãtoarele infracţiuni, dacã se pedepsesc în statul emitent, astfel cum sunt definite de legislaţia statului emitent, dau loc, conform prevederilor deciziei-cadru şi fãrã a fi necesarã verificarea dublei incriminãri a faptei, la recunoaşterea şi executarea hotãrârilor: 1. participarea la un grup criminal organizat; 2. terorismul; 3. traficul de persoane; 4. exploatarea sexualã a copiilor şi pornografia infantilã; 5. traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope; 6. traficul ilicit de arme, muniţii şi substanţe explozive; 7. corupţia; 8. frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Comunitãţilor Europene în înţelesul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunitãţilor Europene; 9. spãlarea produselor infracţiunii; 10. falsificarea de monedã, inclusiv contrafacerea monedei euro; 11. fapte legate de criminalitatea informaticã; 12. infracţiuni împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii animale pe cale de dispariţie şi de specii şi soiuri de plante pe cale de dispariţie; 13. facilitarea intrãrii şi şederii ilegale; 14. omorul, vãtãmarea corporalã gravã; 15. traficul ilicit de organe şi ţesuturi umane; 16. rãpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal şi luarea de ostateci; 17. rasismul şi xenofobia; 18. furtul organizat sau armat; 19. traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichitãţi şi opere de artã; 20. înşelãciunea; 21. racketul şi extorcarea de fonduri; 22. contrafacerea şi pirateria produselor; 23. falsificarea de acte oficiale şi uzul de fals; 24. falsificarea de mijloace de platã; 25. traficul ilicit de substanţe hormonale şi alţi factori de creştere; 26. traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive; 27. traficul de vehicule furate; 28. violul; 29. incendierea cu intenţie; 30. crime aflate în jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale; 31. sechestrarea ilegalã de nave sau aeronave; 32. sabotajul; 33. comportamente care încalcã reglementãrile privind traficul rutier, inclusiv încãlcãri ale reglementãrilor privind orele de condus şi perioadele de odihnã şi reglementãrile privind bunurile periculoase; 34. contrabanda cu mãrfuri; 35. încãlcarea drepturilor de proprietate intelectualã; 36. ameninţãri şi acte de violenţã împotriva persoanelor, inclusiv violenţa din cadrul evenimentelor sportive; 37. prejudicii supuse legii penale; 38. furtul; 39. infracţiuni stabilite de statul emitent cu scopul de a pune în aplicare obligaţiile ce reies din instrumentele internaţionale adoptate conform Tratatului de instituire a Comunitãţii Europene*) sau conform titlului VI din Tratatul privind Uniunea Europeanã._________ *) Prin Tratatul de la Lisabona, Tratatul de instituire a Comunitãţii Europene a fost redenumit "Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene" şi a dispus cã termenii "Comunitatea" sau "Comunitatea Europeanã" se înlocuiesc cu "Uniunea", cuvintele "Comunitãţilor Europene" sau "ale CEE" se înlocuiesc cu "(ale) Uniunii Europene". (2) Pentru alte infracţiuni decât cele prevãzute la alin. (1), executarea este subordonatã condiţiei ca faptele la care se referã hotãrârea sã constituie infracţiune potrivit legii române, indiferent de elementele constitutive ale acesteia şi indiferent de modul în care este descrisã. ART. 240 Recunoaşterea şi executarea hotãrârilor (1) Autoritãţile judiciare române de executare recunosc o hotãrâre fãrã alte formalitãţi şi iau imediat toate mãsurile necesare pentru executarea acesteia, cu excepţia cazului în care constatã cã este aplicabil unul dintre motivele de nerecunoaştere sau neexecutare prevãzute la art. 241. (2) Dacã autoritatea judiciarã românã care a primit o hotãrâre nu are competenţa de a o recunoaşte şi de a lua mãsurile necesare în vederea executãrii acesteia, ea va trimite hotãrârea, din oficiu, autoritãţii competente şi va aduce acest lucru la cunoştinţa autoritãţii competente din statul emitent, în mod corespunzãtor. ART. 241 Motivele de nerecunoaştere şi neexecutare (1) Autoritãţile judiciare române de executare pot refuza sã recunoascã şi sã execute o hotãrâre dacã nu a fost prezentat certificatul prevãzut la anexa nr. 3, dacã certificatul respectiv este incomplet sau este în mod vãdit necorespunzãtor cu hotãrârea. (2) În afara cazului prevãzut la art. 239 alin. (2), autoritatea judiciarã românã de executare poate refuza sã recunoascã şi sã execute hotãrârea şi dacã se stabileşte cã: a) împotriva persoanei condamnate şi pentru aceleaşi fapte s-a pronunţat o hotãrâre în România sau în orice alt stat decât statul emitent şi, în cel din urmã caz, hotãrârea a fost executatã; b) executarea hotãrârii este prescrisã conform legii române, iar hotãrârea se referã la fapte care intrã în competenţa instanţelor române; c) hotãrârea se referã la fapte care: (i) sunt considerate de legea românã ca fiind comise integral sau parţial pe teritoriul României ori într-un loc considerat ca atare; sau (ii) au fost comise în afara teritoriului statului emitent, iar legea românã nu permite urmãrirea aceloraşi infracţiuni atunci când sunt comise în afara teritoriului României; d) existã imunitate conform legii române, ceea ce face imposibilã executarea hotãrârii; e) hotãrârea a fost pronunţatã referitor la o persoanã fizicã care, conform legii române, datã fiind vârsta acesteia, nu ar fi trebuit sã rãspundã penal pentru faptele cu privire la care s-a pronunţat hotãrârea; f) conform certificatului prevãzut la anexa nr. 3, persoana respectivã: (i) în cazul unei proceduri scrise, nu a fost, în conformitate cu legea statului emitent, informatã personal sau printr-un reprezentant, competent potrivit legii naţionale, referitor la dreptul sãu de a contesta cauza şi la termenele de exercitare a cãii de atac; sau (ii) nu s-a prezentat personal, cu excepţia cazului în care certificatul precizeazã cã: - persoana a fost informatã personal sau printr-un reprezentant, competent potrivit legii naţionale, referitor la procedura desfãşuratã în conformitate cu legea statului emitent; sau - persoana a specificat cã nu contestã cauza; g) pedeapsa pecuniarã este mai micã de 70 euro sau decât echivalentul în lei al acestei sume. (3) În cazurile menţionate la alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi f), înainte de a decide nerecunoaşterea şi neexecutarea, totale sau parţiale, ale unei hotãrâri, autoritatea judiciarã românã de executare se va consulta cu autoritatea competentã din statul emitent, prin orice mijloace adecvate, şi, dacã este cazul, va solicita acesteia furnizarea oricãror informaţii fãrã întârziere. ART. 242 Stabilirea sumei de platã (1) Dacã se stabileşte cã hotãrârea se referã la fapte care nu au fost comise pe teritoriul statului emitent, autoritatea judiciarã românã de executare poate decide sã reducã suma pedepsei executate la suma maximã prevãzutã pentru fapte similare de legea românã, atunci când faptele intrã în competenţa instanţelor române. (2) Autoritatea judiciarã românã de executare schimbã, dacã este cazul, pedeapsa în moneda statului de executare, la cursul valutar de la data pronunţãrii pedepsei. ART. 243 Legea care guverneazã executarea (1) Fãrã a aduce atingere dispoziţiilor art. 244, executarea hotãrârii este guvernatã de legea românã în acelaşi mod ca în cazul unei pedepse pecuniare aplicate de o instanţã judecãtoreascã românã. Numai autoritãţile române au competenţa de a decide asupra procedurilor de executare şi de a stabili toate mãsurile legate de aceasta, inclusiv motivele de încetare a executãrii. (2) În cazul în care persoana condamnatã poate face dovada plãţii totale sau parţiale efectuate în orice stat, autoritatea judiciarã românã de executare se consultã cu autoritatea competentã din statul emitent în modul prevãzut la art. 241 alin. (3). Orice parte din pedeapsã recuperatã în orice alt mod din orice stat trebuie dedusã integral din suma care trebuie executatã în România. ART. 244 Înlocuirea pedepsei pecuniare Dacã executarea unei hotãrâri nu este posibilã, fie total, fie parţial, autoritatea judiciarã românã de executare poate dispune înlocuirea amenzii, în condiţiile art. 63^1 din Codul penal. ART. 245 Amnistia, graţierea şi revizuirea (1) Amnistia şi graţierea pot fi acordate atât de cãtre statul emitent, cât şi de cãtre statul român. (2) Fãrã a aduce atingere dispoziţiilor art. 244, orice revizuire a hotãrârii este de competenţa exclusivã a statului emitent. ART. 246 Destinaţia fondurilor obţinute din executarea hotãrârilor şi cheltuielile (1) Fondurile obţinute din executarea hotãrârilor de autoritãţile judiciare române de executare se fac venit la bugetul de stat, dacã nu se convine altfel cu statul emitent şi statul român, mai cu seamã în cazurile prevãzute la art. 233 alin. (2) lit. b). (2) Cheltuielile efectuate de autoritãţile române în aplicarea prezentei secţiuni rãmân în sarcina statului român. ART. 247 Informare Autoritatea judiciarã românã de executare informeazã neîntârziat autoritatea competentã a statului emitent prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisã: a) despre transmiterea hotãrârii cãtre autoritatea competentã; b) despre orice hotãrâre de nerecunoaştere şi neexecutare a hotãrârii şi motivele pentru care s-a pronunţat aceasta; c) despre neexecutarea totalã sau parţialã a hotãrârii şi motivele pentru care s-a pronunţat aceasta; d) despre executarea hotãrârii imediat dupã încheierea executãrii; e) despre înlocuirea sancţiunii pecuniare cu o altã pedeapsã. SECŢIUNEA a 5-a Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2006/783/JAI din 6 octombrie 2006 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce la ordinele de confiscare PARAGRAFUL 1 Dispoziţii generale ART. 248 Definiţii (1) Prin ordin de confiscare se înţelege sancţiunea sau mãsura dispusã de o instanţã ca urmare a unei proceduri penale, care constã în scoaterea forţatã definitivã a bunurilor din patrimoniul celui care le deţine. (2) Prin bun se înţelege orice bun, indiferent de natura acestuia, corporal sau necorporal, mobil ori imobil, precum şi documentele sau instrumentele juridice care dovedesc existenţa unui titlu sau a unui drept asupra acestui bun, cu privire la care instanţa din statul emitent a stabilit cã: a) constituie produsul infracţiunii sau corespunde în totalitate ori în parte valorii acestui produs; sau b) constituie instrumentul unei asemenea infracţiuni. (3) Prin produsul unei infracţiuni se înţelege orice avantaj economic ce decurge din sãvârşirea faptei penale. Poate îmbrãca orice formã de bun care a luat fiinţã prin sãvârşirea infracţiunii. (4) Prin instrument al unei infracţiuni se înţelege orice fel de bun care a folosit sau a fost destinat sã foloseascã, în orice fel, în totalitate ori parţial, pentru sãvârşirea infracţiunii sau infracţiunilor. (5) Prin bunuri culturale care fac parte din patrimoniul naţional cultural se înţelege bunurile definite conform art. 63 din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care transpune art. 1 alin. (1) din Directiva Consiliului 93/7/CEE din 15 martie 1993 privind restituirea bunurilor culturale care au pãrãsit ilegal teritoriul unui alt stat membru. (6) Atunci când procedurile penale care au condus la confiscare se referã la o infracţiune principalã şi la infracţiunea de spãlare de bani, prin infracţiunea prevãzutã la art. 262 alin. (1) lit. f) se înţelege infracţiunea principalã. (7) Prin stat emitent se înţelege statul membru în care o instanţã a emis un ordin de confiscare în cadrul unei proceduri penale. (8) Prin stat de executare se înţelege statul membru cãruia ordinul de confiscare i-a fost transmis spre executare. (9) Prin decizia-cadru se înţelege Decizia-cadru 2006/783/JAI din 6 octombrie 2006 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce la ordinele de confiscare, publicatã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 328 din 24 noiembrie 2006. ART. 249 Ordinul de confiscare şi certificatul (1) Ordinul de confiscare se emite în forma şi în conformitate cu legislaţia statului emitent şi este însoţit de certificatul prevãzut la alin. (3). (2) Potrivit legii române, prin ordin de confiscare se înţelege hotãrârea prin care instanţa a luat mãsura de siguranţã a confiscãrii speciale, cu menţiunea definitivã ori dispozitivul acestei hotãrâri, cuprinzând dispoziţia de confiscare. (3) Certificatul trebuie sã fie întocmit potrivit formularului standard prevãzut la anexa nr. 4 şi sã fie semnat şi ştampilat de autoritatea judiciarã care a dispus confiscarea. De asemenea, conţinutul certificatului trebuie sã fie certificat de autoritatea judiciarã emitentã. ART. 250 Autoritãţi române competente (1) Autoritãţile române competente sã emitã un ordin de confiscare sunt instanţele judecãtoreşti. (2) În cazul ordinului de confiscare emis de o autoritate judiciarã dintr-un stat membru, competenţa de executare aparţine tribunalului în a cãrui circumscripţie se aflã bunul care face obiectul confiscãrii. În cazul în care ordinul de confiscare priveşte: a) mai multe bunuri mobile aflate în circumscripţia unor tribunale diferite, competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti; b) mai multe bunuri mobile şi un bun imobil, competenţa aparţine tribunalului în a cãrui circumscripţie se aflã bunul imobil; c) mai multe bunuri imobile, aflate în circumscripţia unor tribunale diferite, competenţa aparţine tribunalului în circumscripţia cãruia se aflã bunul imobil având valoarea cea mai mare. (3) În cazul ordinelor de confiscare multiple, transmise de mai multe state membre emitente, pentru aceleaşi bunuri, competenţa aparţine tribunalului mai întâi sesizat. (4) Autoritatea centralã românã în aplicarea art. 3 alin. (2) din decizia-cadru este Ministerul Justiţiei, care are rolul de a asista instanţele judecãtoreşti şi de a transmite şi primi ordinele de confiscare în cazul în care contactul direct nu este posibil. ART. 251 Domeniul de aplicare (1) Dacã faptele care au condus la emiterea unui ordin de confiscare constituie una sau mai multe dintre urmãtoarele infracţiuni, indiferent de denumirea pe care o au în legislaţia statului emitent, şi sunt sancţionate de legea statului emitent cu o pedeapsã privativã de libertate cu o duratã maximã de cel puţin 3 ani, ordinul de confiscare este executat fãrã verificarea dublei incriminãri: 1. participarea la un grup criminal organizat; 2. terorismul; 3. traficul de persoane; 4. exploatarea sexualã a copiilor şi pornografia infantilã; 5. traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope; 6. traficul ilicit de arme, muniţii şi substanţe explozive; 7. corupţia; 8. frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Comunitãţilor Europene în înţelesul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunitãţilor Europene; 9. spãlarea produselor infracţiunii; 10. falsificarea de monedã, inclusiv contrafacerea monedei euro; 11. fapte legate de criminalitatea informaticã; 12. infracţiuni împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii animale pe cale de dispariţie şi de specii şi soiuri de plante pe cale de dispariţie; 13. facilitarea intrãrii şi şederii ilegale; 14. omorul, vãtãmarea corporalã gravã; 15. traficul ilicit de organe şi ţesuturi umane; 16. rãpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal şi luarea de ostateci; 17. rasismul şi xenofobia; 18. furtul organizat sau armat; 19. traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichitãţi şi opere de artã; 20. înşelãciunea; 21. racketul şi extorcarea de fonduri; 22. contrafacerea şi pirateria produselor; 23. falsificarea de acte oficiale şi uzul de fals; 24. falsificarea de mijloace de platã; 25. traficul ilicit de substanţe hormonale şi alţi factori de creştere; 26. traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive; 27. traficul de vehicule furate; 28. violul; 29. incendierea cu intenţie; 30. crime aflate în jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale; 31. sechestrarea ilegalã de nave sau aeronave; 32. sabotajul. (2) Pentru alte cazuri decât cele menţionate la alin. (1), recunoaşterea şi executarea unui ordin de confiscare este supusã condiţiei ca faptele care au determinat dispunerea confiscãrii sã reprezinte o faptã care ar permite confiscarea potrivit legii române, oricare ar fi elementele constitutive şi calificarea juridicã în legea statului emitent sau oricum ar fi descrisã fapta în legea acestui stat. ART. 252 Amnistia, graţierea şi revizuirea ordinelor de confiscare (1) Amnistia şi graţierea pot fi acordate atât de cãtre statul emitent, cât şi de statul de executare. (2) Revizuirea ordinului de confiscare poate fi dispusã numai de cãtre statul emitent. PARAGRAFUL 2 Procedura de transmitere de cãtre autoritãţile române a ordinelor de confiscare şi a certificatului ART. 253 Transmiterea ordinelor de confiscare şi a certificatului (1) Ordinul de confiscare, împreunã cu certificatul prevãzut la art. 249, însoţite de o traducere în limba sau în limbile oficiale ale statului membru de executare sau în altã limbã acceptatã de acesta, se transmite de autoritatea judiciarã emitentã direct autoritãţii competente din statul de executare, prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisã şi în condiţii care sã permitã autoritãţii competente a statului de executare sã stabileascã autenticitatea acestora. Traducerea se efectueazã prin grija autoritãţii judiciare emitente. (2) Originalul ordinului de confiscare şi originalul certificatului sunt transmise statului de executare, la cerere. (3) În cazul în care autoritatea judiciarã emitentã nu cunoaşte autoritatea competentã sã recunoascã şi sã execute ordinul de confiscare, aceasta solicitã statului de executare, prin punctele de contact ale României la Reţeaua Judiciarã Europeanã, sã îi furnizeze informaţii în acest sens. (4) Transmiterea directã prevãzutã la alin. (1) nu este permisã în cazul în care un stat membru a desemnat o autoritate centralã pentru transmiterea sau primirea ordinelor de confiscare. (5) Toate comunicãrile legate de recunoaşterea şi executarea ordinului de confiscare au loc direct între autoritatea emitentã şi autoritatea competentã din statul de executare, sub rezerva prevederilor alin. (4). ART. 254 Determinarea statului membru competent sã execute ordinul de confiscare (1) Ordinul de confiscare şi certificatul prevãzut la art. 249 pot fi transmise: a) dacã ordinul de confiscare are ca obiect confiscarea unei sume de bani, cãtre autoritatea competentã din statul membru în care autoritatea judiciarã emitentã are motive întemeiate sã creadã cã persoana fizicã sau juridicã faţã de care s-a dispus confiscarea deţine bunuri sau venituri; b) dacã ordinul de confiscare are ca obiect confiscarea unor pãrţi dintr-un bun, cãtre autoritatea competentã din statul membru în care autoritatea judiciarã emitentã are motive întemeiate sã creadã cã se aflã bunul supus confiscãrii. (2) În lipsa unor indicii întemeiate, care sã permitã determinarea statului membru cãruia sã îi fie transmis ordinul, autoritatea judiciarã emitentã poate transmite ordinul de confiscare cãtre autoritatea competentã din statul membru în care domiciliazã sau îşi are sediul persoana fizicã sau juridicã împotriva cãreia a fost emis ordinul. ART. 255 Transmiterea unui ordin de confiscare cãtre unul sau mai multe state de executare (1) Ordinul de confiscare poate fi transmis doar unui singur stat de executare, cu excepţia cazurilor prevãzute la alin. (2) şi (3). (2) Ordinul de confiscare privind pãrţi dintr-un bun determinat poate fi transmis cãtre mai multe state de executare, în acelaşi timp, atunci când: a) autoritatea judiciarã emitentã are motive întemeiate sã creadã cã anumite pãrţi din bunul supus confiscãrii se aflã în locaţii diferite din mai multe state de executare; b) confiscarea unei anumite pãrţi dintr-un bun supus confiscãrii implicã activitãţi care presupun acţiuni din partea mai multor state de executare sau autoritatea judiciarã emitentã are motive întemeiate sã creadã cã o anumitã parte dintr-un bun supus confiscãrii se aflã în unul din douã sau mai multe state de executare. (3) Ordinul de confiscare a unei sume de bani poate fi transmis mai multor state de executare, în acelaşi timp, atunci când autoritatea judiciarã emitentã considerã cã este necesar sã transmitã astfel, spre exemplu, dacã bunul respectiv nu a fost indisponibilizat conform Deciziei-cadru a Consiliului 2003/577/JAI sau valoarea bunului care ar putea fi confiscat în România, ca stat emitent, şi în oricare dintre statele de executare nu este suficientã pentru executarea întregii sume prevãzute în ordinul de confiscare. ART. 256 Efectele transmiterii unui ordin de confiscare (1) Transmiterea ordinului de confiscare cãtre unul sau mai multe state de executare nu aduce atingere dreptului autoritãţii judiciare române de a dispune executarea confiscãrii, potrivit Codului român de procedurã penalã. (2) În cazul transmiterii cãtre unul sau mai multe state de executare a unui ordin de confiscare privind o sumã de bani, valoarea ce decurge din executarea sa nu poate depãşi suma maximã specificatã în ordinul de confiscare. (3) Autoritatea judiciarã emitentã informeazã, fãrã întârziere, autoritatea competentã din fiecare stat de executare: a) în cazul în care considerã, spre exemplu, în baza informaţiilor pe care fiecare din statele de executare i le-a adus la cunoştinţã, cã existã riscul sã se depãşeascã suma maximã prevãzutã în ordinul de confiscare. În cazul în care autoritatea judiciarã emitentã a fost informatã cã executarea ordinului de confiscare a fost amânatã, aceasta informeazã, fãrã întârziere, autoritatea competentã din statul de executare dacã mai existã sau nu un astfel de risc; b) în cazul în care confiscarea a fost executatã în tot sau în parte în România sau într-unul din statele de executare. În situaţia confiscãrii în parte, autoritatea judiciarã emitentã specificã suma pentru care ordinul de confiscare se mai executã; c) în cazul în care, ulterior transmiterii unui ordin de confiscare, o autoritate românã primeşte din partea persoanei faţã de care s-a emis ordinul de confiscare orice sumã de bani pe care aceasta o achitã de bunãvoie în contul ordinului de confiscare. În situaţia confiscãrii produsului infracţiunii, orice parte din sumã se deduce din suma care trebuie confiscatã în statul de executare. În acest caz, autoritatea judiciarã românã emitentã specificã suma cu privire la care ordinul de confiscare se mai executã. (4) În cazul în care, ca urmare a executãrii unui ordin de confiscare emis de o autoritate judiciarã românã, autoritatea de executare a despãgubit orice persoanã interesatã, inclusiv terţii de bunã-credinţã, statul român va rambursa statului de executare suma acordatã ca despãgubire. (5) În cazul în care autoritatea de executare informeazã cã executarea ordinului de confiscare implicã cheltuieli ridicate sau excepţionale, autoritatea judiciarã românã emitentã poate lua în considerare propunerea de împãrţire a cheltuielilor pe baza unei fişe detaliate de platã prezentate de autoritatea de executare. ART. 257 Încetarea executãrii confiscãrii Autoritatea judiciarã românã emitentã aduce imediat la cunoştinţa autoritãţii competente din statul de executare, prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisã, orice decizie de revocare a mãsurii confiscãrii sau de retragere a ordinului de confiscare, indiferent de motiv. PARAGRAFUL 3 Procedura de executare de cãtre autoritãţile române a ordinelor de confiscare ART. 258 Mãsuri premergãtoare (1) Atunci când instanţa primeşte un ordin de confiscare, în termen de cel mult 24 de ore de la data primirii, verificã dacã ordinul este însoţit de traducerea în limba românã. (2) În cazul în care ordinul de confiscare nu este tradus, instanţa solicitã autoritãţii competente din statul emitent remiterea traducerii, într-un termen de cel mult 5 zile. (3) Repartizarea cauzei se face, în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile în materie, unui complet format dintrun singur judecãtor, termenul de judecatã stabilit neputând fi mai mare de 5 zile. (4) Dacã instanţa apreciazã cã nu este competentã sã recunoascã şi sã ia mãsurile necesare pentru executarea ordinului de confiscare, trimite, din oficiu, ordinul de confiscare instanţei competente sã îl recunoascã şi sã îl execute şi informeazã despre aceasta autoritatea competentã a statului emitent. În situaţia în care ordinul de confiscare nu conţine suficiente informaţii pentru determinarea competenţei, instanţa poate solicita autoritãţii competente din statul de emitere transmiterea informaţiilor suplimentare ori a certificatului prevãzut la art. 249, în situaţia în care acesta nu a fost transmis iniţial, fixând un termen de cel mult 5 zile în care autoritatea competentã din statul emitent sã transmitã astfel de documente. ART. 259 Reguli cu privire la recunoaşterea şi executarea ordinelor de confiscare (1) Ordinul de confiscare emis de o autoritate competentã dintr-un stat membru se recunoaşte fãrã a fi necesarã nicio altã formalitate, cu excepţia cazului în care este incident unul dintre motivele de nerecunoaştere prevãzute la art. 262. (2) Ordinul de confiscare emis de o autoritate competentã dintr-un stat membru, recunoscut de instanţa judecãtoreascã, se executã fãrã întârziere, cu excepţia cazului în care este incident unul dintre motivele de amânare prevãzute la art. 263. (3) În caz de refuz al recunoaşterii unui ordin de confiscare, instanţa analizeazã posibilitatea de a se consulta cu autoritatea competentã din statul de emitere, anterior pronunţãrii unei hotãrâri în acest sens. În cazul în care refuzul se întemeiazã pe motivele prevãzute la art. 262 alin. (1) lit. a), b), e), f) sau g), consultarea este obligatorie. De asemenea, consultarea este obligatorie în cazul prevãzut la art. 262 alin. (1) lit. d), dacã autoritatea competentã din statul emitent nu este informatã potrivit art. 267 alin. (3). (4) În cazul în care persoana faţã de care s-a dispus confiscarea poate prezenta dovada confiscãrii, în tot sau în parte, în orice stat, instanţa consultã autoritatea competentã din statul de executare. În cazul confiscãrii produselor infracţiunii, orice parte a sumei care este recuperatã conform ordinului de confiscare din orice state, altele decât statul român, se deduce în totalitate din suma care trebuie confiscatã de instanţa judecãtoreascã. (5) Instanţa poate dispune luarea de mãsuri alternative la ordinul de confiscare, inclusiv pedeapsa cu închisoarea sau alte mãsuri privative de libertate, numai dacã autoritatea competentã din statul emitent şi-a exprimat, în scris, acordul în acest sens. (6) În cazul în care ordinul de confiscare priveşte o sumã de bani, instanţa converteşte, dacã este cazul, suma de bani supusã confiscãrii în moneda naţionalã la cursul valutar existent la data la care a fost emis ordinul de confiscare. (7) În cazul în care executarea ordinului de confiscare implicã cheltuieli ridicate sau excepţionale, autoritatea judiciarã românã de executare poate informa despre aceasta autoritatea competentã din statul emitent şi propune împãrţirea cheltuielilor pe baza unei fişe detaliate de platã întocmite în acest sens. ART. 260 Legea aplicabilã Executarea ordinelor de confiscare este guvernatã de legea românã, autoritãţile române fiind singurele în mãsurã sã decidã cu privire la executarea confiscãrii, inclusiv cu privire la mãsurile ce trebuie luate în acest sens. ART. 261 Confiscarea în cazuri speciale (1) Dacã un ordin de confiscare priveşte o anumitã parte dintr-un bun, în cazul în care autoritatea emitentã consimte, şi dacã o astfel de posibilitate este permisã de legea ambelor state, instanţa poate dispune confiscarea prin echivalent bãnesc corespunzãtor valorii bunului supus confiscãrii. (2) Dacã ordinul de confiscare priveşte o sumã de bani, în cazul în care suma de bani nu poate fi obţinutã în totalitate, instanţa poate dispune confiscarea oricãrei pãrţi dintr-un bun care va fi gãsit disponibil. ART. 262 Motive de nerecunoaştere sau neexecutare (1) În afara cazului prevãzut la art. 251 alin. (2), recunoaşterea şi executarea ordinului de confiscare poate fi refuzatã dacã: a) certificatul prevãzut la art. 249 nu este anexat, este incomplet sau nu corespunde în mod evident cu ordinul de confiscare; b) executarea ordinului de confiscare ar fi contrarã principiului non bis in idem; c) legislaţia românã prevede o imunitate sau un privilegiu care face imposibilã executarea ordinului de confiscare; d) drepturile oricãrei pãrţi interesate, inclusiv drepturile terţilor de bunã-credinţã, fac imposibilã executarea ordinului de confiscare, inclusiv acolo unde aceasta reprezintã o consecinţã a aplicãrii dispoziţiilor prevãzute pentru protecţia juridicã a drepturilor conform art. 267; e) din certificatul anexat la ordinul de confiscare rezultã cã persoana faţã de care s-a dispus confiscarea nu s-a înfãţişat personal şi nu a fost reprezentatã de un avocat în cadrul procedurilor care au condus la dispunerea confiscãrii, afarã numai dacã certificatul atestã faptul cã persoana respectivã a fost informatã personal sau prin reprezentatul sãu competent, în conformitate cu dreptul intern, cu privire la procedurile juridice, în conformitate cu legislaţia din statul de emitere, sau dacã persoana respectivã a specificat cã nu contestã ordinul de confiscare; f) ordinul de confiscare are la bazã proceduri penale cu privire la infracţiuni care: - conform legislaţiei române sunt privite ca fiind sãvârşite, în totalitate sau parţial, pe teritoriul statului român; sau - au fost sãvârşite în afara teritoriului statului emitent, iar legislaţia românã nu permite luarea unor mãsuri faţã de infracţiunile care au fost comise în afara teritoriului statului român; g) executarea ordinului de confiscare aduce atingere principiilor constituţionale; h) executarea ordinului de confiscare s-a prescris potrivit legii române, cu condiţia ca infracţiunile sã fie de competenţa autoritãţilor române potrivit legislaţiei penale interne. (2) În cazul menţionat la alin. (1) lit. a), instanţa poate sã stabileascã un termen pentru transmiterea sau completarea ori corectarea certificatului. (3) Orice decizie de a refuza recunoaşterea şi executarea este luatã şi notificatã în cel mai scurt timp posibil autoritãţilor competente ale statului de emitere. (4) În cazul în care, în practicã, executarea ordinului de confiscare este imposibilã deoarece bunul supus confiscãrii a dispãrut, a fost distrus, nu poate fi gãsit la locul indicat în certificat sau pentru cã locul în care se gãseşte bunul nu a fost indicat într-un mod destul de clar nici dupã consultarea statului emitent, instanţa informeazã imediat în aceastã privinţã autoritatea competentã din statul emitent. ART. 263 Amânarea executãrii ordinului de confiscare (1) Instanţa poate amâna executarea unui ordin de confiscare transmis: a) dacã, în cazul unui ordin de confiscare privind o sumã de bani, apreciazã cã existã riscul ca valoarea totalã rezultatã din executarea sa sã depãşeascã suma specificatã în ordin datoritã executãrii sale simultane în mai multe state membre; b) în cazul unor acţiuni în despãgubire la care se face referire la art. 267; c) dacã apreciazã cã executarea imediatã a ordinului de confiscare ar putea prejudicia o procedurã penalã aflatã în curs; amânarea este dispusã pânã la data la care executarea devine posibilã; d) atunci când faţã de bunurile care fac obiectul ordinului de confiscare a fost dispusã confiscarea într-un proces penal intern. (2) În cazul amânãrii, instanţa ia, pe durata amânãrii, toate mãsurile necesare, similare cu mãsurile luate în cazurile prevãzute de legislaţia internã, pentru a împiedica dispariţia bunurilor supuse confiscãrii. (3) În cazul amânãrii prevãzute la alin. (1) lit. a), instanţa informeazã, fãrã întârziere, prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisã, autoritatea competentã din statul emitent. (4) În cazurile la care se face referire în alin. (1) lit. b) şi c), instanţa întocmeşte un raport privind cauzele de amânare, incluzând, dacã este posibil, şi durata prevãzutã pentru amânare, raport care va fi înaintat cãtre autoritatea competentã din statul emitent. (5) Imediat ce motivele amânãrii au încetat sã mai existe, instanţa va lua toate mãsurile necesare pentru executarea ordinului de confiscare şi pentru informarea autoritãţii competente din statul de emitere. ART. 264 Ordine de confiscare multiple În cazul în care instanţa instrumenteazã: a) douã sau mai multe ordine de confiscare privind o sumã de bani, care au fost emise împotriva aceleiaşi persoane fizice sau juridice, iar persoana în cauzã nu prezintã suficiente mijloace în România în vederea executãrii tuturor ordinelor; sau b) douã sau mai multe ordine de confiscare privind aceleaşi bunuri, aceasta ia în considerare toate circumstanţele, inclusiv cele privind bunurile indisponibilizate, gravitatea şi locul unde a fost sãvârşitã infracţiunea, data emiterii şi data transmiterii ordinelor respective, pentru a decide care dintre ordinele de confiscare va fi executat. ART. 265 Dispunerea de bunurile confiscate (1) Statul român, prin organele sale competente, dispune de sumele de bani obţinute în urma executãrii unui ordin de confiscare dupã cum urmeazã: a) în cazul în care sumele de bani obţinute în urma executãrii unui ordin de confiscare au o valoare sub 10.000 euro sau echivalentul în lei al acestei sume, acestea se fac venit la bugetul de stat; b) în toate celelalte cazuri, 50% din suma obţinutã în urma executãrii unui ordin de confiscare va fi transferatã cãtre statul emitent. (2) În cazul celorlalte bunuri, confiscarea se executã într-unul dintre urmãtoarele moduri: a) bunurile confiscate se pot valorifica, prin vânzare, potrivit dispoziţiilor legale, situaţie în care suma obţinutã în urma valorificãrii se distribuie potrivit prevederilor alin. (1); sau b) bunurile confiscate pot fi transferate cãtre statul emitent. În cazul în care ordinul de confiscare acoperã o parte din valoarea ordinului, bunurile se transferã cãtre statul emitent, numai dacã autoritatea competentã a acestui stat consimte în acest sens; c) atunci când nu se pot aplica prevederile lit. a) sau b), se poate dispune cu privire la bunurile confiscate într-un alt mod, în conformitate cu dispoziţiile legii române. (3) Bunurile culturale parte a patrimoniului naţional supuse confiscãrii nu pot fi vândute sau transferate. (4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) se aplicã dacã nu se dispune altfel printr-un acord încheiat între statul român şi statul emitent. ART. 266 Informaţii privind rezultatul executãrii Autoritatea de executare informeazã, fãrã întârziere, autoritatea competentã din statul emitent, cu privire la: a) comunicarea unui ordin de confiscare cãtre instanţa românã competentã, potrivit art. 258 alin. (4); b) hotãrârea motivatã prin care s-a refuzat recunoaşterea ordinului de confiscare; c) neexecutarea totalã sau parţialã a ordinelor de confiscare pentru motivele prevãzute la art. 252, art. 259 alin. (3), art. 260 şi 264; d) executarea ordinului, de îndatã ce s-a realizat; e) aplicarea unor mãsuri alternative executãrii ordinului de confiscare, potrivit art. 259 alin. (5). ART. 267 Despãgubiri (1) Orice parte interesatã, inclusiv terţii de bunã-credinţã implicaţi, are dreptul la despãgubiri, în condiţiile legii, în cazul încãlcãrii drepturilor sale prin recunoaşterea şi executarea unui ordin de confiscare. (2) Motivele de fond care au stat la baza emiterii ordinului de confiscare nu pot fi contestate în faţa instanţei române de executare. (3) În cazul în care este introdusã o acţiune în despãgubire în faţa instanţei române, aceasta informeazã autoritatea competentã din statul emitent. ART. 268 Rambursare (1) Fãrã a aduce atingere dispoziţiilor art. 267 alin. (2), în cazul în care statul român rãspunde pentru prejudiciile cauzate uneia din persoanele interesate, inclusiv terţii de bunã-credinţã, ca urmare a executãrii unui ordin de confiscare transmis spre executare unei autoritãţi judiciare române, acesta va solicita statului emitent orice sumã plãtitã ca despãgubire persoanei în cauzã, cu excepţia cazului şi în mãsura în care paguba sau o parte a acesteia se datoreazã în mod exclusiv conduitei autoritãţilor române. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu aduc atingere prevederilor legale interne privind acţiunile în despãgubire formulate de persoanele fizice sau juridice. TITLUL VIII Dispoziţii finale ART. 269 Pe data intrãrii în vigoare a prezentei legi*) se abrogã: a) Legea nr. 296/2001 privind extrãdarea, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 18 iunie 2001; b) Legea nr. 704/2001 privind asistenţa judiciarã internaţionalã în materie penalã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 17 decembrie 2001; c) Legea nr. 756/2001 asupra transferãrii persoanelor condamnate în strãinãtate, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 4 ianuarie 2002; d) Ordonanţa Guvernului nr. 69/1999 pentru facilitarea aplicãrii convenţiilor internaţionale în materie de transfer al persoanelor condamnate, la care România este parte, în privinţa predãrii-preluãrii condamnaţilor, aprobatã prin Legea nr. 113/2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 30 august 1999; e) art. 519-521 din Codul de procedurã penalã; f) orice alte dispoziţii contrare. ART. 270 (1) Prezenta lege*) intrã în vigoare la 60 de zile de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia prevederilor cap. IV al titlului II, ale dispoziţiilor titlului III, ale cap. III al titlului IV şi ale cap. II al titlului VII, care vor intra în vigoare la data aderãrii României la Uniunea Europeanã.
─────────────
*) Prezenta lege a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 1 iulie 2004.
(2) Începând cu data aderãrii României la Uniunea Europeanã, dispoziţiile titlului III vor înlocui, în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene, dispoziţiile în materie de extrãdare, cu excepţia cazului în care statul membru pe teritoriul cãruia se aflã persoana urmãritã a formulat declaraţii în sensul neaplicãrii Deciziei-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene pentru fapte sãvârşite înainte de o anumitã datã.
*
* *
Prezenta lege transpune în legislaţia naţionalã dispoziţiile deciziilor-cadru ale Uniunii Europene din domeniul cooperãrii judiciare în materie penalã, dupã cum urmeazã:
1. Decizia-cadru 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, publicatã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 190 din 18 iulie 2002;
2. Decizia-cadru 2003/577/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind executarea în Uniunea Europeanã a ordinelor de indisponibilizare a bunurilor sau a probelor, publicatã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 196 din 2 august 2003;
3. Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce sancţiunilor pecuniare, publicatã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 76 din 22 martie 2005;
4. Decizia-cadru 2006/783/JAI din 6 octombrie 2006 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce la ordinele de confiscare, publicatã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 328 din 24 noiembrie 2006.
ANEXA 1
MANDAT EUROPEAN DE ARESTARE*1)
─────────
*1) Acest mandat trebuie completat sau tradus în una dintre limbile oficiale ale statului membru de executare, atunci când acel stat este cunoscut, ori în una dintre oricare alte limbi acceptate de acel stat.
Prezentul mandat a fost emis de o autoritate judiciarã competentã. Solicit ca persoana menţionatã mai jos sã fie arestatã şi predatã autoritãţilor judiciare în vederea efectuãrii urmãririi penale sau a executãrii unei pedepse ori mãsuri de siguranţã privative de libertate.
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│a) Informaţii referitoare la identitatea persoanei solicitate │
│Numele: ....................................................................│
│Prenumele: .................................................................│
│Numele avut înaintea cãsãtoriei (dacã este cazul): .........................│
│Alias (dacã este cazul): ...................................................│
│Sexul: .....................................................................│
│Cetãţenia: .................................................................│
│Data naşterii: .............................................................│
│Locul naşterii: ............................................................│
│Reşedinţa şi/sau domiciliul cunoscut: ......................................│
│Limba/limbile pe care o/le înţelege persoana solicitatã (dacã este/sunt │
│cunoscute): ................................................................│
│Trãsãturi fizice particulare/descrierea persoanei solicitate: ..............│
│............................................................................│
│Fotografia şi amprentele digitale ale persoanei solicitate, dacã sunt dispo-│
│nibile şi se pot trimite, sau adresa persoanei care poate fi contactatã cu │
│scopul de a le obţine ori pentru a obţine o caracterizare a ADN (dacã nu s-a│
│inclus o astfel de informaţie şi se dispune de ea pentru transmiterea sa) │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│b) Decizia pe care se întemeiazã mandatul │
│1. Mandatul de arestare sau decizia judiciarã având acelaşi efect: .........│
│Tipul: .....................................................................│
│2. Hotãrârea judecãtoreascã definitivã şi executorie: ......................│
│............................................................................│
│Referinţa: .................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│c) Informaţii privind durata pedepsei: │
│1. Durata maximã a pedepsei sau a mãsurii de siguranţã privative de liber- │
│tate care se poate aplica pentru infracţiune sau infracţiuni: ..............│
│............................................................................│
│............................................................................│
│2. Durata pedepsei sau a mãsurii de siguranţã privative de libertate │
│aplicate: ..................................................................│
│............................................................................│
│3. Pedeapsa care a rãmas de executat: ......................................│
│............................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│d) Hotãrârea pronunţatã în lipsã şi: │
│- persoana în cauzã a fost citatã personal sau informatã prin alte mijloace │
│cu privire la data şi locul şedinţei în care s-a dat hotãrârea în lipsã; │
│sau │
│- persoana în cauzã nu a fost citatã personal şi nici informatã prin alte │
│mijloace cu privire la data şi locul şedinţei în care s-a dat hotãrârea în │
│lipsã, însã dispune de urmãtoarele garanţii juridice dupã predarea cãtre │
│autoritãţile judiciare (dacã astfel de garanţii pot fi date anticipat): │
│Precizarea garanţiilor juridice: ...........................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│e) Infracţiunea (infracţiunile) │
│Prezentul mandat se referã la un total de ........... infracţiuni. │
│Descrierea circumstanţelor în care s-a/s-au comis infracţiunea/infracţiuni- │
│le, inclusiv momentul (data şi ora), locul şi gradul de participare la │
│aceasta/acestea a persoanei solicitate: ....................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
│Natura şi încadrarea juridicã a faptelor şi dispoziţiile legale aplicabile/ │
│codul aplicabil: ...........................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
│I. Dacã este cazul, sã se marcheze una sau mai multe dintre urmãtoarele │
│fapte, sancţionate în statul membru emitent cu o pedeapsã privativã de li- │
│bertate sau cu un ordin de detenţie cu o duratã maximã de cel puţin 3 ani, │
│aşa cum sunt definite în legislaţia statului membru emitent: │
│[] participarea la un grup criminal organizat; │
│[] terorismul; │
│[] traficul de persoane; │
│[] exploatarea sexualã a copiilor şi pornografia infantilã; │
│[] traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope; │
│[] traficul ilicit de arme, muniţii şi substanţe explozive; │
│[] corupţia; │
│[] frauda, inclusiv cea împotriva intereselor financiare ale Comunitãţilor │
│Europene în înţelesul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind protecţia intere-│
│selor financiare ale Comunitãţilor Europene; │
│[] spãlarea produselor infracţiunii; │
│[] contrafacerea de monedã, inclusiv a monedei euro; │
│[] infracţiuni legate de criminalitatea informaticã; │
│[] infracţiuni privind mediul înconjurãtor, inclusiv traficul cu specii de │
│animale şi vegetale pe cale de dispariţie; │
│[] facilitarea intrãrii şi şederii ilegale; │
│[] omorul şi vãtãmarea corporalã gravã; │
│[] traficul ilicit de organe şi ţesuturi umane; │
│[] lipsirea de libertate în mod ilegal, rãpirea şi luarea de ostatici; │
│[] rasismul şi xenofobia; │
│[] furtul organizat sau armat; │
│[] traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichitãţi şi opere de │
│artã; │
│[] înşelãciunea; │
│[] racketul şi extorcarea; │
│[] contrafacerea şi pirateria de bunuri; │
│[] falsificarea de acte oficiale şi uzul de acte oficiale falsificate; │
│[] falsificarea de mijloace de platã; │
│[] traficul ilicit de substanţe hormonale şi alţi factori de creştere; │
│[] traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive; │
│[] traficul de vehicule furate; │
│[] violul; │
│[] incendierea cu intenţie; │
│[] crime aflate în jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale; │
│[] sechestrarea ilegalã de nave şi aeronave; │
│[] sabotajul. │
│II. Descrierea detaliatã a faptei sau faptelor care nu se încadreazã la │
│secţiunea I: ...............................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│f) Alte circumstanţe relevante (informaţii facultative) │
│(Pot fi incluse observaţii cu privire la extrateritorialitate, întreruperea │
│termenelor de prescripţie sau la consecinţele infracţiunii.) │
│............................................................................│
│............................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│g) Prezentul mandat se referã, de asemenea, la confiscarea şi remiterea │
│obiectelor care pot constitui mijloace materiale de probã. │
│Prezentul mandat se referã de asemenea la confiscarea şi remiterea obiecte- │
│lor obţinute de persoana solicitatã ca rezultat al infracţiunii. │
│Descrierea (şi localizarea) obiectelor (în cazul în care sunt cunoscute): ..│
│............................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│h) Infracţiunea sau infracţiunile pentru care s-a emis prezentul mandat sunt│
│sancţionate cu pedeapsa detenţiunii pe viaţã sau cu un ordin de detenţie pe │
│viaţã: │
│- dispoziţiile legale ale statului membru emitent prevãd revizuirea pedepsei│
│aplicate sau liberarea condiţionatã, dupã executarea a 20 de ani din pedeap-│
│sa aplicatã, în vederea neexecutãrii pedepsei sau a mãsurii; │
│şi/sau │
│- dispoziţiile legale ale statului membru emitent prevãd aplicarea mãsurilor│
│de clemenţã la care are drept persoana în cauzã, în conformitate cu dreptul │
│sau practica statului membru emitent, în vederea neexecutãrii pedepsei sau a│
│mãsurii. │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│i) Autoritatea judiciarã emitentã a prezentului mandat │
│Denumirea oficialã: │
│Numele reprezentantului sãu: ...............................................│
│Funcţia (funcţia/gradul): ..................................................│
│Referinţa dosarului: .......................................................│
│Adresa: ....................................................................│
│Numãrul de telefon (prefixul ţãrii) (prefixul oraşului) (...): .............│
│Numãrul de fax (prefixul ţãrii) (prefixul oraşului) (...): .................│
│E-mail: ....................................................................│
│Adresa persoanei de contact (competentã pentru efectuarea predãrii │
│efective): .................................................................│
│În cazul în care se desemneazã o autoritate centralã pentru transmiterea şi │
│receptarea mandatelor europene de arestare │
│Numele autoritãţii centrale: ...............................................│
│Persoana de contact, dacã este cazul (funcţia/gradul şi numele): ...........│
│Adresa: ....................................................................│
│Numãrul de telefon (prefixul ţãrii) (prefixul oraşului) (...): .............│
│Numãrul de fax (prefixul ţãrii) (prefixul oraşului) (...): .................│
│E-mail: ....................................................................│
│Datele persoanei care poate fi contactatã pentru a lua mãsurile practice │
│necesare predãrii persoanei: ...............................................│
│............................................................................│
│În cazul în care se desemneazã o autoritate centralã pentru transmiterea şi │
│primirea administrativã a mandatelor europene de arestare │
│Denumirea autoritãţii centrale: │
│............................................................................│
│Persoana de contact, dupã caz (funcţia/gradul şi numele): │
│............................................................................│
│Adresa: ....................................................................│
│............................................................................│
│Numãrul de telefon (prefixul ţãrii) (prefixul zonei sau al oraşului) (...): │
│............................................................................│
│Numãrul de fax (prefixul ţãrii) (prefixul zonei sau al oraşului) (...): ....│
│............................................................................│
│E-mail: ....................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Semnãtura autoritãţii judiciare emitente, a reprezentantului sau a │
│amândurora │
│............................................................................│
│Numele: ....................................................................│
│Funcţia (funcţia/gradul): ..................................................│
│Data: ......................................................................│
│Ştampila oficialã (dacã existã) │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│a) Autoritatea judiciarã care a emis ordinul de indisponibilizare │
│Denumirea oficialã .........................................................│
│Numele reprezentantului sãu: ...............................................│
│Poziţia deţinutã (funcţia/titlul): .........................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
│Referinţã dosar: ...........................................................│
│Adresã: ....................................................................│
│Telefon (cod ţarã) (cod zonã/oraş): ........................................│
│Fax (cod ţarã) (cod zonã/oraş): ............................................│
│E-mail: ....................................................................│
│Limbile în care este posibil sã se comunice cu autoritatea judiciarã: ......│
│Datele de contact (inclusiv limbile în care este posibil sã se comunice cu │
│persoana/persoanele) ale persoanei (persoanelor) care trebuie contactatã │
│(contactate) în cazul în care sunt necesare informaţii suplimentare pentru │
│executarea ordinului ori pentru realizarea aranjamentelor necesare remiterii│
│probelor (dacã este cazul): ................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│b) Autoritatea competentã pentru executarea ordinului de indisponibilizare │
│în statul emitent │
│Denumirea oficialã .........................................................│
│Numele reprezentantului sãu: ...............................................│
│Poziţia deţinutã (funcţia/titlul): .........................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
│eferinţã dosar: ............................................................│
│Adresã: ....................................................................│
│Telefon (cod ţarã) (cod zonã/oraş): ........................................│
│Fax (cod ţarã) (cod zonã/oraş): ............................................│
│E-mail: ....................................................................│
│Limbile în care este posibil sã se comunice cu autoritatea judiciarã: │
│............................................................................│
│Datele de contact (inclusiv limbile în care este posibil sã se comunice cu │
│persoana/persoanele) ale persoanei (persoanelor) care trebuie contactatã │
│(contactate) în cazul în care pentru executarea ordinului sunt necesare │
│informaţii suplimentare ori pentru realizarea aranjamentelor necesare │
│remiterii probelor (dacã este cazul): ......................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│c) Dacã atât lit. a), cât şi lit. b) au fost completate, trebuie completat │
│acest punct pentru a arãta care autoritate/sau dacã ambele autoritãţi │
│trebuie contactatã/contactate. │
│[] Autoritatea indicatã la lit. a) │
│[] Autoritatea indicatã la lit. b) │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│d) În cazul în care o autoritate centralã este responsabilã cu transmiterea │
│şi receptarea ordinelor de indisponibilizare (se aplicã doar pentru Irlanda │
│şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord): │
│Numele autoritãţii centrale: ...............................................│
│Persoana de contact, dacã este cazul (funcţia/gradul şi numele): │
│............................................................................│
│Adresa: ....................................................................│
│Numãrul de referinţã: ......................................................│
│Numãrul de telefon (prefixul ţãrii) (prefixul oraşului) (...): │
│............................................................................│
│Numãrul de fax (prefixul ţãrii) (prefixul oraşului) (...): │
│............................................................................│
│E-mail: ....................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│e) Ordinul de indisponibilizare │
│1. Data şi, dacã este disponibil, numãrul de referinţã: │
│2. Indicaţi scopul ordinului: │
│2.1. Confiscare ulterioarã │
│2.2. Constituirea de probe │
│3. Descrierea formalitãţilor şi procedurilor care trebuie respectate la exe-│
│cutarea unui ordin de indisponibilizare a probelor (dacã este cazul): │
│............................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│f) Informaţii privind bunurile sau probele care fac obiectul ordinului de │
│indisponibilizare în statul de executare │
│Descrierea bunurilor sau probelor şi locaţia │
│1. a) Descrierea precisã a bunurilor şi, dacã este cazul, suma maximã care │
│se doreşte recuperatã (dacã suma maximã este indicatã în ordinul privind │
│valoarea produselor infracţiunii): │
│b) Descrierea precisã a probelor: │
│2. Locaţia exactã a bunurilor sau a probelor (dacã nu este cunoscutã, │
│ultima locaţie cunoscutã): │
│3. Partea care are custodia bunurilor sau a probelor ori proprietarul cunos-│
│cut al bunurilor sau al probelor, în cazul în care nu este vorba despre │
│persoana suspectatã de sãvârşirea infracţiunii sau de cea condamnatã (dacã │
│acest lucru se aplicã în dreptul intern al statului emitent): │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│g) Informaţii cu privire la identitatea persoanei fizice (1) sau a persoanei│
│juridice (2) suspectate de sãvârşirea infracţiunii ori condamnate (dacã │
│acest lucru se aplicã în dreptul intern al statului emitent) sau/şi a per- │
│soanelor vizate de ordinul de indisponibilizare (dacã este cazul) │
│1. Persoane fizice: │
│Nume: ......................................................................│
│Prenume: ...................................................................│
│Numele anterior cãsãtoriei (dacã este cazul): ..............................│
│Alias (dacã este cazul): ...................................................│
│Sex: ......................................................................│
│Cetãţenie: .................................................................│
│Data naşterii: .............................................................│
│Locul naşterii: ............................................................│
│Reşedinţa şi/sau domiciliul cunoscut (dacã nu se cunoaşte se va menţionat │
│ultima adresã cunoscutã): │
│............................................................................│
│Limba/limbile pe care persoana o/le cunoaşte (dacã este cazul): │
│............................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│2. Persoane juridice │
│Denumirea: .................................................................│
│Forma persoanei juridice: ..................................................│
│Numãrul de înregistrare: ...................................................│
│Sediul înregistrat: ........................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│h) Mãsuri care trebuie luate de statul de executare dupã executarea ordinu- │
│lui de indisponibilizare │
│Confiscarea │
│1.1. Bunul trebuie conservat în statul de executare în vederea unei │
│confiscãri ulterioare │
│1.1.1. Se anexeazã o cerere privind executarea unui ordin de confiscare emis│
│de statul emitent la data de ............................. │
│1.1.2. Se anexeazã o cerere de confiscare în statul de executare şi executa-│
│rea ulterioarã a unui ordin de confiscare │
│1.1.3. Data estimatã pentru transmiterea uneia dintre cererile menţionate │
│la pct. 1.1.1 sau la pct. 1.1.2 .................................... │
│sau │
│Constituirea de probe │
│2.1. Bunurile trebuie remise statului de executare pentru a servi ca elemen-│
│te de probã │
│2.1.1. Se anexeazã o cerere de remitere de bunuri │
│sau │
│2.2. Bunul trebuie pãstrat în statul de executare pentru a servi ulterior ca│
│probã în statul emitent │
│2.2.2. Data estimatã pentru transmiterea cererii menţionate la pct. 2.1.1. │
│............................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│i) Infracţiunile │
│Descrierea temeiurilor ordinului de indisponibilizare şi rezumatul faptelor │
│cunoscute de autoritatea judiciarã care a emis ordinul de indisponibilizare │
│şi certificatul: ..........................................................│
│............................................................................│
│Natura şi încadrarea juridicã a infracţiunilor şi textul de lege în baza │
│cãruia s-a dispus indisponibilizarea: ......................................│
│............................................................................│
│I. Dacã este cazul, sã se marcheze una sau mai multe dintre urmãtoarele │
│fapte, sancţionate în statul membru emitent cu o pedeapsã privativã de li- │
│bertate cu o duratã maximã de cel puţin 3 ani, aşa cum sunt definite în le- │
│gislaţia statului membru emitent: │
│[] participarea la un grup criminal organizat; │
│[] terorismul; │
│[] traficul de persoane; │
│[] exploatarea sexualã a copiilor şi pornografia infantilã; │
│[] traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope; │
│[] traficul ilicit de arme, muniţii şi substanţe explozive; │
│[] corupţia; │
│[] frauda, inclusiv cea împotriva intereselor financiare ale Comunitãţilor │
│Europene în înţelesul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind protecţia inte- │
│reselor financiare ale Comunitãţilor Europene; │
│[] spãlarea produselor infracţiunii; │
│[] contrafacerea de monedã, inclusiv a monedei euro; │
│[] infracţiuni legate de criminalitatea informaticã; │
│[] infracţiuni privind mediul înconjurãtor, inclusiv traficul cu specii de │
│animale şi vegetale pe cale de dispariţie; │
│[] facilitarea intrãrii şi şederii ilegale; │
│[] omorul şi vãtãmarea corporalã gravã; │
│[] traficul ilicit de organe şi ţesuturi umane; │
│[] lipsirea de libertate în mod ilegal, rãpirea şi luarea de ostatici; │
│[] rasismul şi xenofobia; │
│[] furtul organizat sau armat; │
│[] traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichitãţi şi opere de │
│artã; │
│[] înşelãciunea; │
│[] racketul şi extorcarea; │
│[] contrafacerea şi pirateria de bunuri; │
│[] falsificarea de acte oficiale şi uzul de acte oficiale falsificate; │
│[] falsificarea de mijloace de platã; │
│[] traficul ilicit de substanţe hormonale şi alţi factori de creştere; │
│[] traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive; │
│[] traficul de vehicule furate; │
│[] violul; │
│[] incendierea cu intenţie; │
│[] crime aflate în jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale; │
│[] sechestrarea ilegalã de nave şi aeronave; │
│[] sabotajul. │
│II. Descrierea detaliatã a infracţiunii sau infracţiunilor care nu se │
│încadreazã la secţiunea I: │
│........................................................................... │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│j) Remediile legale împotriva ordinului de indisponibilizare a persoanelor │
│interesate, inclusiv a persoanelor de bunã-credinţã, disponibile în statul │
│emitent │
│Descrierea remediilor legale disponibile, inclusiv a acţiunilor care │
│trebuie îndeplinite │
│Instanţa cãreia i se poate adresa respectiva cale de atac: .................│
│Informaţii cu privire la persoanele care au calitatea de a exercita calea de│
│atac: ......................................................................│
│Data-limitã pentru declararea cãii de atac: ................................│
│Autoritatea din statul emitent care poate furniza informaţii suplimentare cu│
│privire la procedura de exercitare a cãii de atac în statul emitent şi cu │
│privire la asistenţa juridicã şi serviciile de traducere disponibile: │
│Numele: ....................................................................│
│Persoana de contact (dacã este cazul): .....................................│
│Adresa: ....................................................................│
│Numãrul de telefon (prefixul ţãrii) (prefixul oraşului) (...): │
│............................................................................│
│Numãrul de fax (prefixul ţãrii) (prefixul oraşului) (...): │
│............................................................................│
│E-mail: ....................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│k) Alte circumstanţe relevante (informaţii facultative): │
│............................................................................│
│............................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│l) Textul ordinului de indisponibilizare este anexat la prezentul certificat│
│Semnãtura autoritãţii judiciare emitente şi/sau a reprezentantului sãu │
│atestând exactitatea informaţiilor cuprinse în certificat │
│Numele: ....................................................................│
│Poziţia deţinutã (titlul/funcţia): .........................................│
│Data: ......................................................................│
│Ştampila oficialã (dacã este disponibilã) │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│a) │
│Statul emitent: ............................................................│
│Statul de executare: .......................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│b) Autoritatea care a emis decizia prin care s-a aplicat sancţiunea │
│pecuniarã │
│Denumirea oficialã: ........................................................│
│Adresa: ....................................................................│
│Nr. de referinţã dosar (...): ..............................................│
│Telefon (codul ţãrii) (codul zonei/oraşului): ..............................│
│Fax (codul ţãrii) (codul zonei/oraşului): ..................................│
│E-mail (dacã existã): ......................................................│
│Limbile în care este posibilã comunicarea cu autoritatea emitentã: │
│............................................................................│
│Datele de contact ale persoanei (persoanelor) de la care se pot obţine in- │
│formaţii suplimentare în scopul executãrii deciziei sau în vederea trans- │
│ferului cãtre statul emitent al fondurilor obţinute din executare, dupã caz │
│(nume, funcţie/grad, telefon, fax şi, dacã existã, e-mail): ...............│
│............................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│c) Autoritatea competentã pentru executarea deciziei prin care s-a aplicat │
│sancţiunea pecuniarã în statul emitent [dacã autoritatea este diferitã de │
│cea de la lit. b)] │
│Denumirea oficialã: ........................................................│
│Adresa: ....................................................................│
│Telefon (codul ţãrii) (codul zonei/oraşului): ..............................│
│Fax (codul ţãrii) (codul zonei/oraşului): ..................................│
│E-mail (dacã existã): ......................................................│
│Limbile în care se poate comunica cu autoritatea competentã pentru │
│executare: │
│............................................................................│
│Datele de contact ale persoanei (persoanelor) de la care se pot obţine in- │
│formaţii suplimentare în scopul executãrii deciziei sau în vederea trans- │
│ferului cãtre statul emitent al fondurilor obţinute din executare, dupã caz │
│(nume, titlu/grad, telefon, fax şi, dacã existã, e-mail): ..................│
│............................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│d) Dacã o autoritate centralã a fost însãrcinatã cu transmiterea administra-│
│tivã a deciziilor prin care s-au aplicat sancţiuni pecuniare în statul │
│emitent: │
│Denumirea autoritãţii centrale: ............................................│
│Persoana de contact, dacã este cazul (funcţia/gradul şi numele): │
│........................................................................... │
│Adresa: ....................................................................│
│............................................................................│
│Nr. de referinţã dosar: ....................................................│
│Telefon: (codul ţãrii) (codul zonei/oraşului): .............................│
│Fax (codul ţãrii) (codul zonei/oraşului): ..................................│
│E-mail (dacã existã): ......................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│e) Autoritatea sau autoritãţile care pot fi contactate [în cazul în care │
│lit. c) şi/sau lit. d) a/au fost completatã (completate)] │
│[] Autoritatea menţionatã la lit. b) │
│Poate fi contactatã pentru întrebãri privind: ..............................│
│[] Autoritatea menţionatã la lit. c) │
│Poate fi contactatã pentru întrebãri privind: ..............................│
│[] Autoritatea menţionatã la lit. d) │
│Poate fi contactatã pentru întrebãri privind: ..............................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│f) Informaţii referitoare la persoana fizicã sau juridicã faţã de care s-a │
│aplicat sancţiunea pecuniarã │
│1. În cazul unei persoane fizice │
│Nume: ......................................................................│
│Prenume: ...................................................................│
│Numele dinaintea cãsãtoriei, dacã este cazul: ..............................│
│Alias, dacã este cazul: ....................................................│
│Sexul:......................................................................│
│Cetãţenia: .................................................................│
│Numãrul de identificare sau numãrul de securitate socialã (dacã │
│existã):....................................................................│
│Data naşterii:..............................................................│
│Locul naşterii:.............................................................│
│Ultimul domiciliu cunoscut: ................................................│
│Limba sau limbile pe care o/le înţelege persoana (dacã se cunoaşte):........│
│a) Dacã decizia este transmisã statului de executare deoarece persoana îm- │
│potriva cãreia s-a pronunţat decizia îşi are reşedinţa obişnuitã pe terito- │
│riul acestuia, adãugaţi urmãtoarele informaţii: │
│Reşedinţa obişnuitã din statul de executare: ...............................│
│b) Dacã decizia este transmisã statului de executare deoarece persoana │
│împotriva cãreia s-a pronunţat decizia are bunuri în statul de executare, │
│adãugaţi urmãtoarele informaţii: │
│Descrierea bunurilor persoanei:.............................................│
│Locaţia în care se aflã bunurile persoanei: ................................│
│c) Dacã decizia este transmisã statului de executare deoarece persoana │
│împotriva cãreia s-a pronunţat decizia are o sursã de venit în statul de │
│executare, adãugaţi urmãtoarele informaţii: │
│Descrierea sursei sau surselor de venit ale persoanei: .....................│
│Locaţia sursei (surselor) de venit a (ale) persoanei:.......................│
│2. În cazul unei persoane juridice │
│Denumirea: .................................................................│
│Forma de organizare a persoanei juridice: ..................................│
│Numãrul de înregistrare (dacã este cazul):..................................│
│Sediul înregistrat (dacã este cazul): ......................................│
│Adresa persoanei juridice: .................................................│
│a) Dacã decizia este transmisã statului de executare deoarece persoana │
│juridicã împotriva cãreia s-a pronunţat decizia deţine bunuri în statul de │
│executare, adãugaţi urmãtoarele informaţii: │
│Descrierea bunurilor persoanei juridice: ...................................│
│Locul unde se aflã bunurile persoanei: .....................................│
│b) Dacã decizia este transmisã statului de executare deoarece persoana │
│juridicã împotriva cãreia s-a pronunţat decizia are o sursã de venit în │
│statul de executare, adãugaţi urmãtoarele informaţii: │
│Descrierea sursei sau surselor de venit ale persoanei juridice:.............│
│Locaţia sursei (surselor) de venit a (ale) persoanei juridice: │
│............................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│g) Decizia prin care s-a aplicat o sancţiune pecuniarã │
│1. Felul deciziei prin care s-a aplicat o sancţiune pecuniarã (bifaţi cãsuţa│
│corespunzãtoare): │
│[] (i) decizia unei instanţe din statul emitent în legãturã cu o infracţiune│
│potrivit legii statului emitent; │
│[] (ii) decizia unei autoritãţi din statul emitent, alta decât o instanţã, │
│în legãturã cu o infracţiune, potrivit legii statului emitent. Se confirmã │
│cã persoana respectivã a avut posibilitatea de a solicita judecarea cauzei │
│de cãtre o instanţã competentã în materie penalã; │
│[] (iii) decizia unei autoritãţi din statul emitent, alta decât instanţa, în│
│legãturã cu fapte care se pedepsesc conform dreptului naţional al statului │
│emitent ca fiind încãlcãri ale normelor legale. Se confirmã cã persoana │
│respectivã a avut posibilitatea sã solicite judecarea cauzei de cãtre o │
│instanţã competentã în materie penalã; │
│[] (iv) decizia unei instanţe competente în materie penalã, în legãturã cu o│
│decizie dintre cele prevãzute la pct. (iii) │
│Decizia a fost luatã la data de:........................................... │
│Decizia a rãmas definitivã la data de: .................................... │
│Numãrul de referinţã al deciziei (dacã este cunoscut):..................... │
│Sancţiunea pecuniarã constituie o obligaţie de platã (bifaţi cãsuţa sau cã- │
│suţele corespunzãtoare şi specificaţi suma sau sumele, cu precizarea monedei│
│în care este exprimatã) privind: │
│[] (i) o sumã de bani drept condamnare pentru o infracţiune, pronunţatã │
│printr-o decizie │
│Suma: ......................................................................│
│[] (ii) despãgubirile acordate prin aceeaşi decizie în beneficiul victimelor│
│atunci când victima nu poate fi parte civilã în proces, iar instanţa acţio- │
│neazã în exercitarea competenţei sale în materie penalã │
│Suma: ......................................................................│
│[] (iii) o sumã de bani aferentã cheltuielilor cauzate de procedura judicia-│
│rã sau administrativã care a dus la pronunţarea deciziei │
│Suma: ......................................................................│
│[] (iv) o sumã de bani cãtre un fond public sau cãtre o organizaţie de spri-│
│jin pentru victime, pronunţatã prin aceeaşi decizie │
│Suma: ......................................................................│
│Valoarea totalã a sancţiunii pecuniare, cu precizarea monedei în care este │
│exprimatã: .............................................................. │
│2. Rezumatul faptelor şi descrierea împrejurãrilor în care s-a (s-au) comis │
│infracţiunea (infracţiunile), inclusiv data şi locul: │
│............................................................................│
│............................................................................│
│Natura şi încadrarea juridicã a infracţiunii (infracţiunilor) şi prevederile│
│legale aplicabile în baza cãrora s-a pronunţat decizia: │
│............................................................................│
│............................................................................│
│3. În mãsura în care fapta (faptele) precizatã (precizate) la pct. 2 consti-│
│tuie una sau mai multe dintre urmãtoarele infracţiuni, confirmaţi acest │
│lucru prin bifarea cãsuţei sau a cãsuţelor corespunzãtoare: │
│[] participarea la un grup criminal organizat; │
│[] terorismul; │
│[] traficul de persoane; │
│[] exploatarea sexualã a copiilor şi pornografie infantilã; │
│[] traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope; │
│[] traficul ilicit de arme, muniţii şi substanţe explozive; │
│[] corupţia; │
│[] frauda, inclusiv cea împotriva intereselor financiare ale Comunitãţilor │
│Europene în înţelesul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind protecţia │
│intereselor financiare ale Comunitãţilor Europene; │
│[] spãlarea produselor infracţiunii; │
│[] contrafacerea de monedã, inclusiv a monedei euro; │
│[] infracţiuni legate de criminalitatea informaticã; │
│[] infracţiuni privind mediul înconjurãtor, inclusiv traficul cu specii │
│de animale şi vegetale pe cale de dispariţie; │
│[] facilitarea intrãrii şi şederii ilegale; │
│[] omorul şi vãtãmarea corporalã gravã; │
│[] traficul ilicit de organe şi ţesuturi umane; │
│[] lipsirea de libertate în mod ilegal, rãpirea şi luarea de ostatici; │
│[] rasismul şi xenofobia; │
│[] furtul organizat sau armat; │
│[] traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichitãţi şi opere │
│de artã; │
│[] înşelãciunea; │
│[] racketul şi extorcarea; │
│[] contrafacerea şi pirateria de bunuri; │
│[] falsificarea de acte oficiale şi uzul de acte oficiale falsificate; │
│[] falsificarea de mijloace de platã; │
│[] traficul ilicit de substanţe hormonale şi alţi factori de creştere; │
│[] traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive; │
│[] traficul de vehicule furate; │
│[] violul; │
│[] incendierea cu intenţie; │
│[] crime aflate în jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale; │
│[] sechestrarea ilegalã de nave şi aeronave; │
│[] sabotajul; │
│[] comportamente care încalcã reglementãrile privind traficul rutier, │
│inclusiv încãlcãri ale reglementãrilor privind orele de condus şi │
│perioadele de odihnã şi reglementãrile privind bunurile periculoase; │
│[] contrabanda cu mãrfuri; │
│[] încãlcarea drepturilor de proprietate intelectualã; │
│[] ameninţãri şi acte de violenţã împotriva persoanelor, inclusiv │
│violenţa din cadrul evenimentelor sportive; │
│[] prejudicii supuse legii penale; │
│[] furtul; │
│[] infracţiuni stabilite de cãtre statul emitent cu scopul de a pune │
│în aplicare obligaţiile ce reies din instrumentele internaţionale │
│adoptate conform Tratatului de instituire a Comunitãţii Europene sau │
│conform titlului VI din Tratatul privind Uniunea Europeanã. │
│Dacã aceastã cãsuţã este bifatã, specificaţi prevederile instrumentului │
│adoptat în baza Tratatului de instituire a Comunitãţii Europene sau a │
│Tratatului privind Uniunea Europeanã de care este legatã │
│infracţiunea:......................................................... │
│4. În mãsura în care fapta (faptele) precizatã (precizate) la pct. 2 nu │
│este cuprinsã (nu sunt cuprinse) la pct. 3, descrieţi integral │
│infracţiunea (infracţiunile):.......................................... │
│....................................................................... │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│h) Statutul deciziei prin care s-a aplicat sancţiunea pecuniarã │
│1. Confirmaţi cã (bifaţi cãsuţele): │
│[] a) decizia este definitivã; │
│[] b) dupã informaţiile deţinute de autoritatea care emite certificatul, nu │
│s-a pronunţat nicio decizie împotriva aceleiaşi persoane şi cu privire la │
│aceleaşi fapte în statul de executare şi nicio astfel de decizie pronunţatã │
│în orice stat, altul decât statul emitent sau statul de executare, nu a │
│fost executatã. │
│2. Precizaţi dacã cauza a fãcut obiectul unei proceduri scrise: │
│[] a) nu, nu a fãcut; │
│[] b) da, a fãcut. Se confirmã cã persoana în cauzã a fost, în conformitate │
│cu legea statului emitent, informatã, personal sau printr-un reprezentant │
│împuternicit conform legii naţionale, referitor la dreptul sãu de a │
│contesta cauza şi la termenele de exercitare a cãii de atac. │
│3. Precizaţi dacã persoana în cauzã s-a prezentat personal la proces: │
│[] a) da, s-a prezentat; │
│[] b) nu, nu s-a prezentat. Se confirmã: │
│[] cã persoana a fost informatã personal sau printr-un reprezentant │
│împuternicit potrivit legii naţionale, referitor la procedura │
│desfãşuratã în conformitate cu legea statului emitent; │
│sau │
│[] cã persoana a specificat cã nu contestã cauza. │
│4. Executarea parţialã a sancţiunii │
│Dacã o parte din valoarea sancţiunii a fost deja plãtitã statului emitent │
│sau, dupã informaţiile deţinute de autoritatea care emite certificatul, │
│oricãrui alt stat, precizaţi suma care a fost achitatã: ................. │
│......................................................................... │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│i) Sancţiuni alternative, inclusiv sancţiuni privative de libertate │
│1. Precizaţi dacã statul emitent permite aplicarea de cãtre statul de exe- │
│cutare a unor sancţiuni alternative în eventualitatea imposibilitãţii de a │
│executa decizia care aplicã sancţiunea, fie total, fie parţial: │
│[] da; │
│[] nu. │
│2. Dacã da, precizaţi care sunt sancţiunile ce pot fi aplicate (felul │
│sancţiunilor, nivelul maxim al sancţiunilor): │
│[] privarea de libertate. Perioada maximã: ............................... │
│[] munca în folosul comunitãţii (sau echivalentul). Perioada maximã │
│.......................................................................... │
│[] alte sancţiuni. Descriere: ............................................ │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│j) Alte împrejurãri relevante în speţã (informaţii opţionale): │
│............................................................................│
│............................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│k) Textul deciziei prin care s-a aplicat sancţiunea pecuniarã este ataşat la│
│prezentul certificat. │
│Semnãtura autoritãţii care emite certificatul şi/sau a reprezentantului │
│acesteia, care certificã exactitatea conţinutului certificatului: │
│............................................................................│
│Numele: ....................................................................│
│Funcţia (titlul/gradul): ...................................................│
│Data: ......................................................................│
│Ştampila oficialã (dacã existã) │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│a) Statele emitente şi de executare │
│Statul emitent:.............................................................│
│Statul de executare: .......................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│b) Instanţa care a emis ordinul de confiscare │
│Denumirea oficialã: ........................................................│
│Adresã: ....................................................................│
│Referinţã dosar: ...........................................................│
│Telefon (cod ţarã) (cod zonã/oraş): ........................................│
│Fax (cod ţarã) (cod zonã/oraş): ............................................│
│E-mail (dacã existã): ......................................................│
│Limbile în care este posibil sã se comunice cu instanţa: ...................│
│............................................................................│
│Datele de contact ale persoanei (persoanelor) care trebuie contactatã │
│(contactate) în vederea obţinerii de informaţii suplimentare în scopul exe- │
│cutãrii ordinului de confiscare sau, dacã este cazul, în scopul coordonãrii │
│executãrii unui ordin de confiscare comunicat cãtre douã sau mai multe state│
│de executare sau în scopul transferãrii cãtre statul emitent de bani sau │
│bunuri obţinute în urma executãrii (nume, funcţie/titlu, telefon, fax şi, │
│dacã existã, e-mail): ......................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│c) Autoritatea competentã pentru executarea ordinului de confiscare din │
│statul emitent [în cazul în care autoritatea respectivã este alta decât │
│instanţa prevãzutã la lit. b)]: │
│Denumirea oficialã: ........................................................│
│Adresã: ....................................................................│
│Telefon (cod ţarã) (cod zonã/oraş): ........................................│
│Fax (cod ţarã) (cod zonã/oraş): ............................................│
│E-mail (dacã existã): ......................................................│
│Limbile în care este posibil sã se comunice cu instanţa: ...................│
│............................................................................│
│Datele de contact ale persoanei (persoanelor) care trebuie contactatã │
│(contactate) în vederea obţinerii de informaţii suplimentare în scopul exe- │
│cutãrii ordinului de confiscare sau, dacã este cazul, în scopul coordonãrii │
│executãrii unui ordin de confiscare comunicat cãtre douã ori mai multe state│
│de executare sau în scopul transferãrii cãtre statul emitent de bani ori │
│bunuri obţinute în urma executãrii (nume, titlu/funcţie, telefon, fax şi, │
│dacã existã, e-mail): ......................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│d) Atunci când o autoritate centralã a fost însãrcinatã cu transmiterea şi │
│primirea administrativã a ordinelor de confiscare în statul emitent: │
│Denumirea autoritãţii centrale: ............................................│
│Persoana de contact, dacã este cazul (titlu/funcţie şi nume): ..............│
│Adresã: ....................................................................│
│Referinţã dosar: ...........................................................│
│Telefon (cod ţarã) (cod zonã/oraş): ........................................│
│Fax (cod ţarã) (cod zonã/oraş): ............................................│
│E-mail (dacã existã): ......................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│e) Autoritatea sau autoritãţile care pot fi contactate [în cazul în care │
│lit. c) şi/sau lit. d) a fost (au fost) completatã/completate] │
│[] Autoritatea menţionatã la lit. b) │
│poate fi contactatã pentru întrebãri referitoare la: .......................│
│[] Autoritatea menţionatã la lit. c) │
│poate fi contactatã pentru întrebãri referitoare la: .......................│
│[] Autoritatea menţionatã la lit. d) │
│poate fi contactatã pentru întrebãri referitoare la: .......................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│f) În cazul în care ordinul de confiscare urmeazã unui ordin de indisponi- │
│bilizare transmis cãtre statul de executare în temeiul Deciziei-cadru a │
│Consiliului 2003/577/JAI din 22 iulie 2003 privind executarea în Uniunea │
│Europeanã a ordinelor de indisponibilizare a bunurilor sau a probelor, fur- │
│nizaţi informaţiile relevante în vederea identificãrii ordinului de indispo-│
│nibilizare (data emiterii şi transmiterii ordinului de indisponibilizare, │
│autoritatea cãreia i-a fost comunicat, numãrul de referinţã, dacã este │
│disponibil): ...............................................................│
│............................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│g) Atunci când ordinul de confiscare a fost transmis mai multor state de │
│executare, furnizaţi urmãtoarele informaţii: │
│1. Ordinul de confiscare a fost comunicat urmãtorului (urmãtoarelor) alt │
│(alte) stat (state) de executare (ţarã şi autoritate): │
│............................................................................│
│2. Ordinul de confiscare a fost comunicat mai multor state de executare din │
│urmãtoarele motive (bifaţi varianta relevantã): │
│2.1. Atunci când ordinul de confiscare are în vedere unul sau mai multe │
│bunuri determinate: │
│[] existã motive sã se creadã cã diferite bunuri la care se face referire în│
│ordinul de confiscare se aflã în diferite state de executare; │
│[] confiscarea unui bun specific implicã activitãţi în mai multe state de │
│executare; │
│[] existã motive sã se creadã cã bunul la care se face referire în ordinul │
│de confiscare se aflã în unul dintre statele de executare indicate. │
│2.2. Atunci când ordinul de confiscare are în vedere o sumã de bani: │
│[] bunul respectiv nu a fost indisponibilizat conform Deciziei-cadru a │
│Consiliului 2003/577/JAI din 22 iulie 2003 privind executarea în Uniunea │
│Europeanã a ordinelor de indisponibilizare a bunurilor sau a probelor; │
│[] valoarea bunului care poate fi confiscatã în statul emitent şi în toate │
│statele de executare riscã sã nu fie suficientã pentru a executa suma totalã│
│prevãzutã în ordinul de confiscare; │
│[] alte motive (specificaţi): ..............................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│h) Informaţii cu privire la persoana fizicã sau juridicã împotriva cãreia a │
│fost emis ordinul de confiscare: │
│1. Pentru persoane fizice │
│Nume: ......................................................................│
│Prenume: ...................................................................│
│Numele anterior cãsãtoriei (dacã este cazul): ..............................│
│Alias (dacã este cazul): ...................................................│
│Sex: .......................................................................│
│Cetãţenie: .................................................................│
│Numãrul de identificare sau numãrul de asigurare socialã (dacã este cazul): │
│............................................................................│
│Data naşterii: ............................................................│
│Locul naşterii: ............................................................│
│Ultima adresã cunoscutã: ...................................................│
│Limba (limbile) pe care persoana o/le cunoaşte (dacã este cazul): ..........│
│1.1. În cazul în care ordinul de confiscare are în vedere o sumã de bani: │
│Ordinul de confiscare este transmis statului de executare pentru cã (bifaţi │
│varianta relevantã): │
│[] a) statul emitent are motive întemeiate sã creadã cã persoana împotriva │
│cãreia s-a emis ordinul de confiscare respectiv deţine bunuri sau venituri │
│în statul de executare. Completaţi cu urmãtoarele informaţii: │
│Motive pentru a crede cã persoana deţine bunuri/venituri: ..................│
│Descrierea bunurilor/sursei de venit ale/a persoanei: ......................│
│Locaţia bunurilor/sursei de venit ale/a persoanei (dacã nu este cunoscutã, │
│ultima locaţie cunoscutã): .................................................│
│[] b) nu existã motive întemeiate, conform lit. a), care sã permitã statului│
│emitent sã stabileascã în care stat membru poate transmite ordinul de con- │
│fiscare, dar persoana împotriva cãreia a fost emis ordinul de confiscare are│
│reşedinţa obişnuitã în statul de executare. Completaţi cu urmãtoarele │
│informaţii: │
│Reşedinţa obişnuitã în statul de executare: ................................│
│1.2. În cazul în care ordinul de confiscare are în vedere un bun sau mai │
│multe bunuri determinat (determinate): │
│Ordinul de confiscare este transmis statului de executare deoarece (bifaţi │
│varianta relevantã): │
│[] a) bunul (bunurile) determinat (determinate) este/sunt localizat (locali-│
│zate) în statul de executare [a se vedea lit. i)]; │
│[] b) statul emitent are motive întemeiate sã creadã cã întreg (toate) sau o│
│parte din bunul (bunurile) menţionate în ordinul de confiscare se aflã în │
│statul de executare. Adãugaţi urmãtoarele informaţii: │
│Motivele pentru care se considerã cã bunul (bunurile) se aflã în statul de │
│executare: .................................................................│
│[] c) nu existã motive întemeiate, conform lit. b), care sã permitã statului│
│emitent sã stabileascã în care stat membru poate transmite ordinul de con- │
│fiscare, dar persoana împotriva cãreia a fost emis ordinul de confiscare are│
│reşedinţa obişnuitã în statul de executare. Completaţi cu urmãtoarele infor-│
│maţii: │
│Reşedinţa obişnuitã în statul de executare: ................................│
│2. Pentru persoane juridice: │
│Denumirea: .................................................................│
│Forma persoanei juridice: ..................................................│
│Numãrul de înregistrare (dacã este cazul): .................................│
│Sediul înregistrat (dacã este cazul): ......................................│
│Adresa persoanei juridice: .................................................│
│2.1. În cazul în care ordinul de confiscare are în vedere o sumã de bani: │
│Ordinul de confiscare este transmis statului de executare pentru cã (bifaţi │
│varianta relevantã): │
│[] a) statul emitent are motive întemeiate sã creadã cã persoana juridicã │
│împotriva cãreia s-a emis ordinul de confiscare respectiv deţine bunuri sau │
│venituri în statul de executare. Completaţi cu urmãtoarele informaţii: │
│Motive pentru a crede cã persoana juridicã deţine bunuri/venituri: .........│
│Descrierea bunurilor/sursei de venit ale/a persoanei juridice: .............│
│Locaţia bunurilor/sursei de venit ale/a persoanei juridice (dacã nu este │
│cunoscutã, ultima locaţie cunoscutã): ......................................│
│............................................................................│
│ │
│[] b) nu existã motive întemeiate conform lit. a) care i-ar permite statului│
│emitent sã stabileascã în care stat membru poate sã transmitã ordinul de │
│confiscare, dar persoana juridicã pentru care a fost emis ordinul de confis-│
│care îşi are sediul înregistrat în statul de executare. Completaţi cu urmã- │
│toarele informaţii: │
│Sediul înregistrat în statul de executare: .................................│
│2.2. În cazul în care ordinul de confiscare are în vedere un bun sau mai │
│multe bunuri determinat (determinate): │
│Ordinul de confiscare este transmis statului de executare, deoarece (bifaţi │
│varianta relevantã): │
│[] a) bunul (bunurile) determinat (determinate) este/sunt localizat (locali-│
│zate) în statul de executare [a se vedea lit. i)]; │
│[] b) statul emitent are motive întemeiate sã creadã cã întreg (toate) bunul│
│(bunurile) sau o parte din bunul (bunurile) menţionate în ordinul de confis-│
│care se aflã în statul de executare. Adãugaţi urmãtoarele informaţii: │
│Motivele pentru care se considerã cã bunul (bunurile) determinat (determi- │
│nate) se aflã în statul de executare: ......................................│
│[] c) Nu existã motive întemeiate conform lit. b) care sã permitã statului │
│emitent sã stabileascã în care stat membru poate transmite ordinul de con- │
│fiscare, dar persoana juridicã împotriva cãreia a fost emis ordinul de con- │
│fiscare are sediul înregistrat în statul de executare. Completaţi cu urmã- │
│toarele informaţii: │
│Sediul înregistrat în statul de executare: .................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│i) Ordinul de confiscare │
│Ordinul de confiscare a fost emis la data de: ..............................│
│Ordinul de confiscare a rãmas definitiv la data de: ........................│
│Numãrul de referinţã al ordinului de confiscare (dacã este cazul): .........│
│1. Informaţii privind natura ordinului de confiscare │
│1.1. Indicaţi (prin bifarea variantelor relevante) dacã ordinul de confis- │
│care se referã la: │
│[] o sumã de bani │
│Suma de executat în statul de executare (se va indica moneda în cifre şi în │
│litere): ...................................................................│
│Suma totalã prevãzutã în ordinul de confiscare (se va indica moneda în cifre│
│şi în litere): .............................................................│
│[] un bun sau mai multe bunuri determinat (determinate) │
│Descrierea bunului (bunurilor) determinat (determinate): │
│Locaţia bunului (bunurilor) determinat (determinate)(dacã nu este cunoscutã,│
│ultima locaţie cunoscutã): .................................................│
│............................................................................│
│Atunci când confiscarea bunului (bunurilor) determinat (determinate) implicã│
│acţiuni în mai multe state de executare, descrieţi mãsurile care trebuie │
│instituite: ................................................................│
│1.2. Instanţa a decis cã bunul (bifaţi variantele relevante): │
│[] (i) reprezintã produsul unei infracţiuni sau corespunde, în tot sau în │
│parte, valorii acestui produs; │
│[] (ii) reprezintã instrumentul unei infracţiuni; │
│[] (iii) este susceptibil de confiscare ca rezultat al aplicãrii, în statul │
│emitent, a competenţelor extinse privind confiscarea, aşa cum se prevede la │
│lit. a), b) şi c). Fundamentul acestei decizii este acela cã instanţa, pe │
│baza faptelor determinate, considerã cã bunurile rezultã din: │
│[] a) activitãţi infracţionale ale persoanei condamnate desfãşurate într-o │
│perioadã anterioarã condamnãrii pentru infracţiunea vizatã pe care instanţa │
│o considerã a fi rezonabilã, având în vedere circumstanţele cazului parti- │
│cular; sau │
│[] b) activitãţi infracţionale similare ale persoanei condamnate desfãşurate│
│într-o perioadã anterioarã condamnãrii pentru infracţiunea vizatã, pe care │
│instanţa o considerã a fi rezonabilã, având în vedere circumstanţele cazului│
│particular; sau │
│[] c) activitãţi infracţionale ale persoanei, fiind stabilit faptul cã │
│valoarea bunurilor este disproporţionatã în raport cu venitul legal al per- │
│soanei respective; │
│[] (iv) este susceptibil de confiscare conform oricãror altor prevederi │
│referitoare la atribuţiile extinse privind confiscarea prevãzute de legis- │
│laţia statului emitent. │
│În cazul în care sunt valabile douã sau mai multe categorii de confiscare, │
│completaţi cu detalii cu privire la bunurile care sunt confiscate pentru │
│fiecare categorie: .........................................................│
│2. Informaţii cu privire la infracţiunea (infracţiunile) la care se referã │
│ordinul de confiscare │
│2.1. Starea de fapt şi descrierea circumstanţelor în care a fost comisã │
│infracţiunea (infracţiunile) la care se referã ordinul de confiscare, │
│inclusiv data şi locul: ....................................................│
│2.2. Natura şi încadrarea juridicã a infracţiunilor ce rezultã din ordinul │
│de confiscare, precum şi textul de lege în baza cãruia a fost luatã decizia:│
│............................................................................│
│............................................................................│
│2.3. Dacã este cazul, indicaţi una sau mai multe infracţiuni la care se face│
│referire la pct. 2.2, în cazul în care infracţiunea (infracţiunile) respec- │
│tivã (respective) este/sunt sancţionatã (sancţionate) de cãtre statul emi- │
│tent cu o pedeapsã privativã de libertate cu o duratã maximã de cel puţin 3 │
│ani închisoare (bifaţi varianta relevantã): │
│[] participarea la un grup criminal organizat; │
│[] terorismul; │
│[] traficul de persoane; │
│[] exploatarea sexualã a copiilor şi pornografia infantilã; │
│[] traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope; │
│[] traficul ilicit de arme, muniţii şi substanţe explozive; │
│[] corupţia; │
│[] frauda, inclusiv cea împotriva intereselor financiare ale Comunitãţilor │
│Europene în înţelesul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind protecţia inte- │
│reselor financiare ale Comunitãţilor Europene; │
│[] spãlarea produselor infracţiunii; │
│[] contrafacerea de monedã, inclusiv a monedei euro; │
│[] infracţiuni legate de criminalitatea informaticã; │
│[] infracţiuni privind mediul înconjurãtor, inclusiv traficul cu specii de │
│animale şi vegetale pe cale de dispariţie; │
│[] facilitarea intrãrii şi şederii ilegale; │
│[] omorul şi vãtãmarea corporalã gravã; │
│[] traficul ilicit de organe şi ţesuturi umane; │
│[] lipsirea de libertate în mod ilegal, rãpirea şi luarea de ostatici; │
│[] rasismul şi xenofobia; │
│[] furtul organizat sau armat; │
│[] traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichitãţi şi opere de │
│artã; │
│[] înşelãciunea; │
│[] racketul şi extorcarea; │
│[] contrafacerea şi pirateria de bunuri; │
│[] falsificarea de acte oficiale şi uzul de acte oficiale falsificate; │
│[] falsificarea de mijloace de platã; │
│[] traficul ilicit de substanţe hormonale şi alţi factori de creştere; │
│[] traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive; │
│[] traficul de vehicule furate; │
│[] violul; │
│[] incendierea cu intenţie; │
│[] crime aflate în jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale; │
│[] sechestrarea ilegalã de nave şi aeronave; │
│[] sabotajul. │
│2.4. În mãsura în care infracţiunea/infracţiunile la care se referã ordinul │
│de confiscare, identificatã/identificate la pct. 2.2, nu este (sunt) │
│cuprinsã (cuprinse) în punctul 2.3, descrieţi în detaliu infracţiunea res- │
│pectivã (aceasta ar trebui sã prezinte activitatea infracţionalã efectivã │
│în opoziţie cu, de exemplu, încadrarea juridicã): │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│j) Procedurile ce rezultã din ordinul de confiscare │
│Indicaţi ce proceduri rezultã din ordinul de confiscare (bifaţi varianta │
│relevantã): │
│[] a) Persoana în cauzã a fost prezentã personal în cursul judecãţii. │
│[] b) Persoana în cauzã a fost prezentã personal în cursul judecãţii, dar │
│a fost reprezentatã de un consilier juridic/avocat. │
│[] c) Persoana în cauzã nu a fost prezentã personal în cursul judecãţii şi │
│nu a fost/este reprezentatã de un consilier juridic/avocat. │
│Se confirmã cã: │
│[] persoana a fost informatã, în conformitate cu legislaţia din statul │
│emitent, personal sau printr-un reprezentant competent, în conformitate cu │
│dreptul intern, despre judecatã; │
│[] persoana a indicat cã nu contestã ordinul de confiscare. │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│k) Conversia şi transferul de bunuri │
│1. În cazul în care ordinul de confiscare se referã la un bun determinat, │
│precizaţi dacã statul emitent autorizeazã statul de executare sã confişte │
│sub forma unei obligaţii de platã a unei sume de bani corespunzãtoare │
│valorii bunului. │
│[] da │
│[] nu │
│2. În cazul în care ordinul de confiscare se referã la o sumã de bani, │
│precizaţi dacã bunul, altul decât suma obţinutã prin executarea ordinului │
│de confiscare, poate fi transferat cãtre statul emitent: │
│[] da │
│[] nu │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│l) Metode alternative, inclusiv sancţiuni privative de libertate │
│1. Precizaţi dacã statul emitent autorizeazã statul de executare sã │
│aplice mãsuri alternative atunci când executarea ordinului de confiscare nu │
│este posibilã, în totalitate sau parţial: │
│[] da │
│[] nu │
│2. Dacã da, precizaţi ce sancţiuni pot fi aplicate (tipul şi maximumul │
│sancţiunii): │
│[] închisoarea (perioada maximã): ..........................................│
│............................................................................│
│[] muncã în folosul comunitãţii (sau similar) (perioada maximã): ...........│
│[] alte sancţiuni (detaliaţi): .............................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│m) Alte circumstanţe relevante (informaţii facultative): ...................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│n) Ordinul de confiscare este anexat la prezentul certificat. │
│Semnãtura autoritãţii care emite certificatul şi/sau a reprezentanţilor ce │
│atestã conţinutul certificatului ca fiind conform: │
│............................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
│Nume: ......................................................................│
│Funcţie (titlu/grad): ......................................................│
│Data: ......................................................................│
│Ştampila oficialã (dacã este disponibilã │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
