Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 392 din 30 martie 2009
Monitorul Oficial 481 din 13 Iunie 2019 (M. Of. 481/2019)
DECIZIA nr. 12 din 7 mai 2019 referitoare la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "dacă regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare, şi în cazul în care suspendarea condiţionată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a Codului penal actual, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile" EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 481 din 13 iunie 2019
Dosar nr. 404/1/2019┌──────────┬───────────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei ││daniel │penale a Înaltei curţi de ││grădinaru │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele completului │├──────────┼───────────────────────────┤│lavinia │- judecător la secţia ││valeria │penală ││lefterache│ ...
Monitorul Oficial 439 din 03 Iunie 2019 (M. Of. 439/2019)
DECIZIA nr. 103 din 28 februarie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 439 din 3 iunie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 431 din 31 Mai 2019 (M. Of. 431/2019)
HOTĂRÂREA din 3 octombrie 2017 în Cauza D.M.D. împotriva României EMITENT: Curtea Europeană a Drepturilor Omului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 431 din 31 mai 2019
(cererea nr. 23.022/13)strasbourgdefinitivă3 ianuarie 2018hotărârea a rămas definitivă în condiţiile prevăzute de articolul 44§2 din convenţie. poate fi supusă unei revizuiri redacţionale.În cauza d.m.d. împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a patra), reunită într-o cameră compusă din: ganna yudkivska, preşedinte, vincent a. de gaetano, paulo pinto de albuquerque, iulia motoc, carlo ranzoni, marko bošnjak, péter paczolay, judecători, şi marialena tsirli, grefierul secţiei,după ce a deliberat în camera de consiliu la 11 iulie 2017,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată.procedura1. la originea cauzei se află o cerere (nr. 23.022/13) împotriva româniei, formulată la curte în temeiul art. 34 al convenţiei ...
Monitorul Oficial 388 din 17 Mai 2019 (M. Of. 388/2019)
DECIZIA nr. 66 din 29 ianuarie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 372 alin. (1) lit. c) din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 388 din 17 mai 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 220 din 21 Martie 2019 (M. Of. 220/2019)
DECIZIA nr. 836 din 13 decembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. k) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 220 din 21 martie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...





