Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 373 din 2 octombrie 2003
Monitorul Oficial 599 bis din 11 August 2008 (M. Of. 599 bis/2008)
ANEXĂ din 30 iulie 2008 la Ordinul nr. 2.287 din 30 iulie 2008, privind cererea de propuneri de proiecte şi ghidul solicitantului EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 599 bis din 11 august 2008
anexa 1[stema romÂniei] instrumente structurale 2007-2013 ministerul economiei şi finanţelor direcţia generală politică energetică - organismul intermediar pentru energiecerere de propuneri de proiecte pentru asistenŢĂ financiarĂ nerambursabilĂ acordatĂdin fondurile programului operaŢional sectorial"creŞterea competitivitĂŢii economice" cofinanŢat din fondul european de dezvoltare regionalĂ- axa prioritară 4: "creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice" domeniul major de intervenţie 2: "valorificarea resurselor regenerabile de energie pentru producerea energiei verzi" operaţiunea: "sprijinirea investiţiilor în modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselorenergetice regenerabile: a biomasei, a ...
ANEXE din 30 iulie 2008 la Ordinul nr. 2.286/2008 privind lansarea Cererii de propuneri de proiecte de investiţii în instalaţii de desulfurare a gazelor de ardere, arzătoare cu NOx redus şi filtre pentru instalaţiile mari de ardere din grupuri modernizate/retehnologizate, din cadrul operaţiunii 4.1c) "Investiţii în instalaţii de desulfurare a gazelor de ardere, arzătoare cu NOx redus şi filtre pentru instalaţiile mari de ardere din grupuri modernizate/retehnologizate" din axa prioritară 4 "Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice" a Programului operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice" (POS CCE)*) EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 599 bis din 11 august 2008
Anexa 1 [stema romÂniei] [instrumente structurale] 2007 - 2013 ministerul economiei şi finanţelor direcţia generală politică energetică - organismul intermediar pentru energiecerere de propuneri de proiecte pentru asistenŢĂ financiarĂ nerambursabilĂ acordatĂ din fondurileprogramului operaŢional sectorial "creŞterea competitivitĂŢii economice" cofinanŢat din fondul european de dezvoltare regionalĂ -axa prioritară 4: "creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice"operaţiunea 4.1.c) : "investiţii în instalaţii de desulfurare a gazelor de ardere, arzătoare cu no(x) redus şi filtre pentru instalaţiile mari de ardere din grupuri modernizate/retehnologizate"┌────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────┐│cod cerere: ...
Monitorul Oficial 566 din 28 Iulie 2008 (M. Of. 566/2008)
DECIZIE nr. 688 din 12 iunie 2008 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 alin. (1), (2), (3) si (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 566 din 28 iulie 2008
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor augustin zegrean - ...
Monitorul Oficial 273 din 07 Aprilie 2008 (M. Of. 273/2008)
DECIZIE nr. 249 din 6 martie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 248 lit. a), b) si c), art. 249 alin. (1), (2) si (4), art. 251-256, art. 258-261 si ale art. 263-265 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 273 din 7 aprilie 2008
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre ninosu - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas ...
Monitorul Oficial 196 din 13 Martie 2008 (M. Of. 196/2008)
LEGE nr. 35 din 13 martie 2008 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului si pentru modificarea si completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, a Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 si a Legii nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 196 din 13 martie 2008
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. titlul i alegerea camerei deputaţilor şi a senatului cap. i dispoziţii generale art. 1 prezentul titlu stabileşte cadrul juridic general pentru organizarea şi desfãşurarea alegerii camerei deputaţilor şi a senatului. art. 2 În sensul prezentului titlu, termenii şi expresiile de mai jos au urmãtoarea semnificaţie: 1. afiş electoral - apel, declaraţie, fotografie şi alt material sub formã tipãritã, utilizat de competitorii electorali în scop de informare şi propagandã ...
Monitorul Oficial 79 din 01 Februarie 2008 (M. Of. 79/2008)
ORDONANTA nr. 10 din 30 ianuarie 2008 privind nivelul salariilor de baza si al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar si personalului salarizat potrivit anexelor nr. II si III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza in sectorul bugetar si a indemnizatiilor pentru persoane care ocupa functii de demnitate publica, precum si unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 1 februarie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 1 pct. v.1 din legea nr. 373/2007 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, guvernul româniei adoptã prezenta ordonanţã. cap. i majorarea salariilor de bazã art. 1 În anul 2008, salariile de bazã ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bazã pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobatã prin legea nr. 383/2001 , cu modificãrile şi completãrile ...
Monitorul Oficial 697 bis din 16 Octombrie 2007 (M. Of. 697 bis/2007)
PROGRAM din 1 august 2007 al cercetarilor statistice in anul 2007*) EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 697 din 16 octombrie 2007
Program din 1 august 2007 al cercetãrilor statistice în anul 2007*) emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 697 din 16 octombrie 2007 --------- *) aprobat de hotãrârea nr. 838 din 1 august 2007 , publicatã în monitorul oficial nr. 697 din 16 octombrie 2007 introducere programul anual al cercetãrilor statistice reprezintã cadrul legal prin care institutul naţional de statisticã - i.n.s. şi celelalte ministere sunt autorizate sã realizeze colectarea, prelucrarea, ...
Monitorul Oficial 774 din 15 Noiembrie 2007 (M. Of. 774/2007)
DECIZIE nr. 673 din 11 septembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 774 din 15 noiembrie 2007
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre ninosu - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas ...
Monitorul Oficial 697 din 16 Octombrie 2007 (M. Of. 697/2007)
HOTARARE nr. 838 din 1 august 2007 privind aprobarea Programului cercetarilor statistice in anul 2007 al Institutului National de Statistica EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 697 din 16 octombrie 2007
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 9 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 9/1992 privind organizarea statisticii oficiale, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã programul cercetãrilor statistice în anul 2007 al institutului naţional de statisticã, prevãzut în anexa*) care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.________ *) anexa se publicã ulterior în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 697 bis în afara abonamentului, care se poate achiziţiona de la centrul pentru vânzãri şi ...
Monitorul Oficial 321 din 14 Mai 2007 (M. Of. 321/2007)
DECIZIE nr. 345 din 3 aprilie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 din 14 mai 2007
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor petre ninosu - judecãtor ion predescu - judecãtor tudorel toader - judecãtor ion ...








