Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 319 din 19 iunie 2013

‹‹ Pagina 31 din 37

Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)

RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013

Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...

Monitorul Oficial 479 din 01 August 2013 (M. Of. 479/2013)

REGULAMENT din 24 iulie 2013 de aplicare a Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995 EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 479 din 1 august 2013

Cap. idispoziţii generaleart. 1activitatea notarială pe teritoriul româniei se îndeplineşte de notarii publici numiţi în funcţie de către ministrul justiţiei, în condiţiile legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare lege, şi ale prezentului regulament.art. 2(1) În afara graniţelor româniei, activităţile notariale prevăzute de legislaţia în vigoare pot fi îndeplinite numai de persoanele cu atribuţii în acest sens din cadrul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare ale româniei, precum şi de comandanţii navelor şi aeronavelor sub pavilion românesc.(2) secretarii consiliilor locale ale comunelor şi oraşelor unde nu funcţionează birouri notariale sau sedii ...

ORDIN nr. 2.333/C din 24 iulie 2013 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995 EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 479 din 1 august 2013

Având în vedere dispoziţiile art. vii alin. (2) din legea nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995,în temeiul art. 13 din hotărârea guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul justiţiei emite următorul ordin:art. 1se aprobă regulamentul de aplicare a legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2la data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă ordinul ministrului justiţiei nr. 710/c/1995 pentru aprobarea regulamentului de punere în aplicare a legii notarilor publici şi ...

Monitorul Oficial 471 din 30 Iulie 2013 (M. Of. 471/2013)

HOTARARE din 16 aprilie 2013 in Cauza Bernd impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 471 din 30 iulie 2013

   strasbourg(cererea nr. 23.456/04)această versiune a fost rectificată la 24 aprilie 2013 potrivit art. 81 din regulamentul curţii.   definitivĂ 16 iulie 2013hotărârea a devenit definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza bernd împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din: josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, jan sikuta, luis lopez guerra, kristina pardalos, johannes silvis, valeriu griţco, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie, după ce a deliberat în camera de consiliu la 26 martie 2013, pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:   procedura1. la originea cauzei se ...

Monitorul Oficial 404 din 04 Iulie 2013 (M. Of. 404/2013)

DECIZIE nr. 319 din 19 iunie 2013 asupra obiectiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 18 [referitoare la modificarea art. 24] si ale art. I pct. 19 [referitoare la introducerea art. 24^2] din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 404 din 4 iulie 2013

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătoriulia antoanella motoc - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătormarieta safta - prim magistrat-asistenti. 1. cu adresa nr. 936 din 26 aprilie 2013, preşedintele româniei a transmis curţii constituţionale obiecţia de ...

Monitorul Oficial 386 din 28 Iunie 2013 (M. Of. 386/2013)

 DECIZIE nr. 3 din 27 iunie 2013 privind convocarea Camerei Deputaţilor şi Senatului în sesiune extraordinară EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 386 din 28 iunie 2013

Având în vedere publicarea pe site-ul curţii constituţionale a deciziei nr. 319 din 19 iunie 2013 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. i pct. 18 [referitoare la modificarea art. 24] şi ale art. i pct. 19 [referitoare la introducerea art. 24^2] din legea pentru modificarea şi completarea legii nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor,în temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. (2) şi art. 66 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată,camera deputaţilor şi senatul sunt convocate în sesiune extraordinară în şedinţă comună în data de 1 iulie 2013, ora 15,00, până la finalizarea dezbaterilor şi a votului asupra reexaminării ...

Monitorul Oficial 383 din 27 Iunie 2013 (M. Of. 383/2013)

DECIZIE nr. 287 din 23 mai 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 383 din 27 iunie 2013

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorandreea costin - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.pe rol se află soluţionarea excepţiei de ...

Monitorul Oficial 319 din 03 Iunie 2013 (M. Of. 319/2013)

DECIZIE nr. 333 din 14 mai 2013 privind raportarea unor date statistice de catre furnizorii de retele publice de comunicatii electronice sau de servicii de comunicatii electronice destinate publicului EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA PENTRU ADMINISTRARE SI REGLEMENTARE IN COMUNICATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 319 din 3 iunie 2013

În temeiul prevederilor art. 3 lit. c), art. 10 alin. (1) pct. 10, art. 11 alin. (1) şi art. 12 alin. (1) şi (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea autorităţii naţionale pentru administrare şi reglementare în comunicaţii, aprobată prin legea nr. 113/2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 120 alin. (1), alin. (2) lit. j) şi alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 140/2012,preşedintele autorităţii naţionale pentru administrare şi reglementare în comunicaţii emite prezenta decizie.art. 1 prezenta decizie ...

Monitorul Oficial 283 din 20 Mai 2013 (M. Of. 283/2013)

DECIZIE nr. 119 din 5 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 319 alin. 2 teza finala din Codul de procedura civila din 1865 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 20 mai 2013

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 319 alin. 2 din codul de procedură civilă din ...

Monitorul Oficial 141 din 18 Martie 2013 (M. Of. 141/2013)

ORDIN nr. 349 din 21 februarie 2013 privind aprobarea Prescriptiei tehnice PT C3-2012 "Butelii cu capacitate pana la 26 de litri pentru gaze petroliere lichefiate" EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 141 din 18 martie 2013

Având în vedere prevederile art. 4 alin. (2) lit. b), art. 5 lit. b) şi n), art. 8 alin. (1), art. 12 lit. a) şi art. 14 lit. c) din legea nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, republicată, şi dispoziţiile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 126/2011 privind echipamentele sub presiune transportabile, aprobată prin legea nr. 90/2012,în baza prevederilor art. 2 lit. b) şi art. 3 alin. (1) lit. b) şi c) din hotărârea guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei de stat pentru ...

‹‹ Pagina 31 din 37
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016