Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 182 din 2 octombrie 2006
Monitorul Oficial 84 din 08 Februarie 2010 (M. Of. 84/2010)
NORME METODOLOGICE din 26 ianuarie 2010 de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului şi pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 8 februarie 2010
Titlul igestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din fondul european de garantare agricolă, fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de statcap. iprogramarea bugetară a fondurilor aferente fondului european agricol pentru dezvoltare rurală, fondului european pentru pescuit şi a contribuţiei publice naţionale totaleart. 1(1) sumele necesare finanţării valorii totale a proiectelor proprii se cuprind în bugetele beneficiarilor prevăzuţi la art. 14, 15, 24 şi 25 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din fondul european de garantare agricolă, fondul european agricol de dezvoltare rurală ...
ORDIN nr. 16 din 26 ianuarie 2010 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului şi pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 8 februarie 2010
Având în vedere:- referatul de aprobare al direcţiei generale buget-finanţe şi fonduri europene nr. 156.986 din 3 noiembrie 2009;- legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;- ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din fondul european de garantare agricolă, fondul european agricol de dezvoltare rurală şi fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la comunitatea europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în ...
Monitorul Oficial 16 bis din 11 Ianuarie 2010 (M. Of. 16 bis/2010)
ANEXE din 16 decembrie 2009 privind lansarea Cererii de propuneri de proiecte pentru investiţii în modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile, pentru acordarea asistenţei financiare nerambursabile prin Programul operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice" (POS CCE), axa prioritară 4, domeniul major de intervenţie 2, operaţiunea 4.2 "Sprijinirea investiţiilor în modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile: a biomasei, a resurselor hidroenergetice (în unităţi cu putere instalată mai mică sau egală cu 10MW), solare, eoliene, a biocombustibilului, a resurselor geotermale şi a altor resurse regenerabile de energie"*) EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 16 bis din 11 ianuarie 2010
*) aprobate de ordinul nr. 2.201 din 16 decembrie 2009, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 16 din 11 ianuarie 2010. [ sigla*) ] [ sigla*) ] [ sigla*) ] uniunea europeanĂ guvernul romÂniei instrumente structurale2007 - 2013--------notĂ (ctce)*) la începutul fiecărei pagini din monitorul oficial nr. 16 bis/2010 se găsesc siglele (a se vedea imaginea asociată).anexa 1ministerul economieidirecţia generală energie, petrol şi gaze - organismul ...
Monitorul Oficial 16 din 11 Ianuarie 2010 (M. Of. 16/2010)
ORDIN nr. 2.201 din 16 decembrie 2009 privind lansarea Cererii de propuneri de proiecte pentru investiţii în modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile, pentru acordarea asistenţei financiare nerambursabile prin Programul operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice" (POS CCE), axa prioritară 4, domeniul major de intervenţie 2, operaţiunea 4.2 "Sprijinirea investiţiilor în modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile: a biomasei, a resurselor hidroenergetice (în unităţi cu putere instalată mai mică sau egală cu 10MW), solare, eoliene, a biocombustibilului, a resurselor geotermale şi a altor resurse regenerabile de energie" EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 16 din 11 ianuarie 2010
În baza hotărârii guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale,în conformitate cu:- regulamentul (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european şi fondul de coeziune şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.260/1999;- regulamentul (ce) nr. 1.080/2006 al parlamentului european şi al consiliului din 5 iulie 2006 privind fondul european de dezvoltare regională şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.783/1999;- cadrul strategic naţional de referinţă 2007-2013, aprobat prin decizia comisiei europene nr. 2.594 din 25 iunie ...
Monitorul Oficial 892 din 21 Decembrie 2009 (M. Of. 892/2009)
NORME TEHNICE din 9 decembrie 2009 pentru aplicarea regimului de tranzit comunitar/comun EMITENT: AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA - AUTORITATEA NATIONALA A VAMILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 892 din 21 decembrie 2009
Partea i prevederi generale art. 1 prezentele norme tehnice stabilesc procedura de acordare, derulare şi control al regimului de tranzit comunitar, prevãzut în regulamentul (cee) nr. 2.913/92 al consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a codului vamal comunitar, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi în regulamentul (cee) nr. 2.454/93 al comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a regulamentului (cee) nr. 2.913/92 al consiliului de instituire a codului vamal comunitar, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al regimului de tranzit comun, prevãzut în convenţia privind ...
ORDIN nr. 3.000 din 9 decembrie 2009 privind aprobarea Normelor tehnice pentru aplicarea regimului de tranzit comunitar/comun EMITENT: AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA - AUTORITATEA NATIONALA A VAMILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 892 din 21 decembrie 2009
Ordin nr. 3.000 din 9 decembrie 2009 privind aprobarea normelor tehnice pentru aplicarea regimului de tranzit comunitar/comun emitent: agenŢia naŢionalà de administrare fiscalà - autoritatea naŢionalà a vÃmilor publicat În: monitorul oficial nr. 892 din 21 decembrie 2009 având în vedere dispoziţiile regulamentului (cee) nr. 2.913/92 al consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a codului vamal comunitar, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale regulamentului (cee) nr. 2.454/93 al comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a ...
Monitorul Oficial 859 din 10 Decembrie 2009 (M. Of. 859/2009)
DECIZIE nr. 1.311 din 13 octombrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 19, art. 20, art. 26, art. 43, art. 45 si art. 46 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiilor privitoare la cartile funciare, precum si a prevederilor art. 34 si art. 35 din Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 859 din 10 decembrie 2009
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor tudorel toader ...
Monitorul Oficial 816 din 27 Noiembrie 2009 (M. Of. 816/2009)
HOTARARE nr. 1.398 din 18 noiembrie 2009 pentru infiintarea, organizarea si functionarea Institutului National de Cercetare-Dezvoltare in Constructii, Urbanism si Dezvoltare Teritoriala Durabila "URBAN-INCERC" EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 816 din 27 noiembrie 2009
HotĂ?rÂre nr. 1.398 din 18 noiembrie 2009 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea institutului naţional de cercetare-dezvoltare în construcţii, urbanism şi dezvoltare teritorialã durabilã "urban-incerc" emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 816 din 27 noiembrie 2009 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã , al art. 11, 17 şi al art. 18 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţificã şi dezvoltarea tehnologicã, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 324/2003 , cu modificãrile şi completãrile ...
Monitorul Oficial 818 din 27 Noiembrie 2009 (M. Of. 818/2009)
DECIZIE nr. 1.462 din 10 noiembrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 327 alin. 3 din Codul de procedura penala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 818 din 27 noiembrie 2009
Acsinte gaspar - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor tudorel toader - judecãtor augustin zegrean - judecãtor marinela mincã ...
Monitorul Oficial 794 din 20 Noiembrie 2009 (M. Of. 794/2009)
DECIZIE nr. 1.433 din 5 noiembrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 794 din 20 noiembrie 2009
Tudorel toader - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor puskas ...








