Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 129 din 18 martie 2004
Monitorul Oficial 667 bis din 16 August 2017 (M. Of. 667 bis/2017)
PROCEDURĂ din 10 august 2017 de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului naţional multianual de microindustrializare EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 667 bis din 16 august 2017
──────────aprobată de ordinul nr. 1.066 din 10 august 2017, publicat în monitorul oficial al româniei nr. 667 din 16 august 2017.────────── 1. obiectivul programului programul naţional multianual de microindustrializare, denumit în continuare program, este un program de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii în sectoare prioritare, implementat de către ministerul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (mmaca), prin direcţia de antreprenoriat şi programe pentru imm (dapimm) şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovare a exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, ...
Monitorul Oficial 682 din 22 August 2017 (M. Of. 682/2017)
DECIZIA nr. 380 din 6 iunie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 682 din 22 august 2017
┌───────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│livia doina stanciu │- judecător ...
Monitorul Oficial 676 din 18 August 2017 (M. Of. 676/2017)
ORDIN nr. 5.591 din 7 august 2017 pentru modificarea şi completarea Normelor de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 15/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice pentru Programul operaţional sectorial Mediu 2007-2013, aprobate prin Ordinul ministrului mediului şi schimbărilor climatice nr. 2.112/2013 EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 676 din 18 august 2017
Luând în considerare faptul că prin ordonanţa de urgenţă a guvernului. nr. 36/2017 pentru modificarea şi completarea ordonanţei guvernului nr. 15/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice pentru programul operaţional sectorial mediu 2007-2013 au fost reglementate condiţiile necesar a fi îndeplinite pentru suportarea de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, în calitate de ordonator principal de credite cu rol de autoritate de management pentru programul operaţional infrastructura mare, a sumelor aferente ...
Monitorul Oficial 660 din 10 August 2017 (M. Of. 660/2017)
DECIZIA nr. 349 din 11 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi (3), art. 17, art. 50, art. 60 alin. (2) şi (6) şi art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 660 din 10 august 2017
┌───────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│livia doina stanciu │- judecător ...
Monitorul Oficial 649 din 08 August 2017 (M. Of. 649/2017)
DECIZIA nr. 390 din 6 iunie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 649 din 8 august 2017
┌─────────────────────┬────────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────────┼────────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător ...
Monitorul Oficial 640 din 04 August 2017 (M. Of. 640/2017)
DECIZIA nr. 323 din 9 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 640 din 4 august 2017
┌───────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│livia doina stanciu │- judecător ...
Monitorul Oficial 635 din 03 August 2017 (M. Of. 635/2017)
DECIZIA nr. 292 din 4 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (5) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, ale art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 635 din 3 august 2017
┌─────────────────────┬────────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────────┼────────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător ...
Monitorul Oficial 595 din 25 Iulie 2017 (M. Of. 595/2017)
DECIZIA nr. 48 din 19 iunie 2017 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 126 alin. (1) lit. a) şi art. 129 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, art. 98 alin. (1) lit. g^1) şi art. 106^5 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 595 din 25 iulie 2017
Dosar nr. 390/1/2017 ┌───────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│gabriela elena bogasiu │- vicepreşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţie - preşedintele completului│├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│lavinia curelea │- preşedintele delegat al secţiei i civile │├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ionel barbă │- preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscal ...
Monitorul Oficial 544 din 11 Iulie 2017 (M. Of. 544/2017)
DECIZIA nr. 182 din 21 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (1) şi ale art. 436 alin. (2) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 544 din 11 iulie 2017
┌─────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│livia doina stanciu │- judecător ...
Monitorul Oficial 529 din 06 Iulie 2017 (M. Of. 529/2017)
DECIZIA nr. 244 din 6 aprilie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 529 din 6 iulie 2017
┌──────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├──────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├──────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├──────────────────────┼────────────────────┤│daniel-marius morar │- judecător │├──────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├──────────────────────┼────────────────────┤│livia ...








