Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 380 din 6 iunie 2017  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 380 din 6 iunie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 682 din 22 august 2017

┌───────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Ioana Marilena Chiorean│- magistrat-asistent│
└───────────────────────┴────────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de U.A.T. Comuna Plopşoru, Primarul Comunei Plopşoru şi Comisia Locală de Fond Funciar Plopşoru în Dosarul nr. 147/318/2015 al Tribunalului Gorj - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 190D/2016.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece încheierea prevăzută de dispoziţiile de lege criticate, chiar dacă este definitivă, este pronunţată cu citarea părţilor, care pot formula apărări şi concluzii. Pe de altă parte, fiind vorba despre un titlu executoriu, părţile au avut acces la căile de atac prevăzute de lege pentru atacarea acelui titlu executoriu. În final, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la accesul la justiţie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 1 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 147/318/2015, Tribunalul Gorj - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de U.A.T. Comuna Plopşoru, Primarul Comunei Plopşoru şi Comisia Locală de Fond Funciar Plopşoru, într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului declarat de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, pârâţi-debitori, împotriva Sentinţei civile nr. 1.761 din 28 mai 2015 a Judecătoriei Târgu Jiu, prin care instanţa a stabilit suma definitivă datorată de pârâţi.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că sintagma „prin încheiere definitivă“, cuprinsă de dispoziţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, aduce atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, deoarece elimină posibilitatea atacării cu apel a unei hotărâri judecătoreşti. Totodată, autorii excepţiei susţin că dispoziţiile de lege criticate contravin şi art. 124 alin. (2) din Constituţie şi principiului exercitării căilor de atac, principiu ce trebuie interpretat în sensul posibilităţii reale de a exercita o cale de atac, în condiţiile legii, iar nu în sensul suprimării acesteia. În final, se susţine că, în lipsa unei căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, se absolutizează prezumţia de legalitate şi temeinicie a hotărârilor pronunţate, contrar jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi dispoziţiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    6. Tribunalul Gorj - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dreptul de acces la justiţie nu este un drept absolut, ci impune respectarea condiţiilor stabilite prin lege de fiecare stat în parte. De asemenea, consideră că dispoziţiile art. 21 şi 24 din Constituţie nu sunt încălcate de prevederile de lege criticate, de vreme ce art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă stabileşte că încheierea este dată cu citarea părţilor. Nici dispoziţiile art. 129 din Constituţie nu sunt încălcate, chiar dacă, potrivit art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, încheierea pronunţată este definitivă. Trebuie să se ţină seama de faptul că dispoziţiile art. 906 din Codul de procedură civilă, privind aplicarea penalităţilor, sunt incidente în faza de executare silită a unor obligaţii stabilite prin hotărâri judecătoreşti pentru care legea permite folosirea căilor de atac (în cauză, obligaţia a fost stabilită în sarcina debitorilor prin Sentinţa civilă nr. 2.316/15.03.2013, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. 637/318/2013, care era supusă recursului, dar a rămas definitivă prin nerecurare), precum şi de faptul că, potrivit art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, se poate contesta penalitatea stabilită conform art. 906 alin. (4) pe calea contestaţiei la executare, iar hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie poate fi atacată cu apel, potrivit art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă, în esenţă, jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la exercitarea căilor de atac în condiţiile legii, în special Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994. Precizează că soluţia legislativă cuprinsă în art. 580^3 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, similară sub aspectul caracterului irevocabil/definitiv al încheierii pronunţate de instanţa de executare cu cea reglementată de dispoziţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, a mai fost constatată ca fiind constituţională în numeroase cauze. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 484 din 9 noiembrie 2004. În final, arată că prevederile legale criticate instituie soluţii normative care dau expresie exigenţelor normelor constituţionale, convenţionale şi legale privitoare la dreptul la un proces echitabil, în termen rezonabil (optim şi previzibil) şi dreptului la apărare, prin aceea că încheierea definitivă prin care instanţa de executare stabileşte suma definitivă datorată creditorului cu titlu de penalităţi se pronunţă, în toate cazurile, cu citarea părţilor, iar debitorului i se recunoaşte posibilitatea de a obţine înlăturarea ori reducerea penalităţii, pe calea contestaţiei la executare, în cazul executării obligaţiei prevăzute în titlul executoriu şi dovedirii existenţei unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 906 („Aplicarea de penalităţi“) alin. (4) din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare, având următorul cuprins: „Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părţilor.“
    12. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 124 alin. (2) potrivit cărora „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi“ şi art. 129 privind exercitarea căilor de atac. De asemenea, se invocă dispoziţiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate fac parte din capitolul IV: „Executarea silită a altor obligaţii de a face sau a obligaţiilor de a nu face“ al titlului III: „Executarea silită directă“ din cartea V: „Despre executarea silită“ a Codului de procedură civilă. Dispoziţiile art. 906, cu denumirea marginală „Aplicarea de penalităţi“, prevăd la alin. (1) că, dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, „acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi“, de către instanţa de executare. Art. 906 alin. (4) prevede că, în cazul în care, în 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, „prin încheiere definitivă“, dată cu citarea părţilor.
    14. Cu privire la critica de neconstituţionalitate, raportată la art. 21 din Constituţie, Curtea reţine că, în reglementarea anterioară, o soluţie legislativă similară era prevăzută în art. 580^3 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 (potrivit căruia „Dacă în termen de 6 luni debitorul nu va executa obligaţia prevăzută în titlul executoriu, la cererea creditorului, instanţa care a dispus obligarea debitorului la plata unei amenzi civile pe zi de întârziere în favoarea statului va fixa suma datorată statului cu acest titlu, prin încheierea irevocabilă, dată cu citarea părţilor, iar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de alin. 1, creditorul poate cere obligarea debitorului la daune-interese; în acest din urmă caz, dispoziţiile art. 574 sunt aplicabile în mod corespunzător“). Dispoziţiile art. 580^3 din Codul de procedură civilă au mai fost analizate şi constatate ca fiind constituţionale, de exemplu, prin Decizia nr. 207 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 9 mai 2007. Prin această decizie, Curtea Constituţională a invocat jurisprudenţa sa şi a statuat că finalitatea reglementării privind aplicarea de penalităţi constă în determinarea debitorului rău platnic de a executa obligaţia la care este ţinut în temeiul unui titlu executoriu, pe care numai el o poate executa, prin aplicarea unei amenzi civile stabilite pe zi de întârziere până la data executării. Prin exercitarea acestei constrângeri cu caracter pecuniar se urmăreşte contracararea manoperelor abuzive, tinzând la tergiversarea îndeplinirii obligaţiilor asumate de debitor, în vederea asigurării celerităţii, ca exigenţă imperativă a executării silite. Aşa fiind, Curtea a reţinut că ar fi ilogic şi contrar finalităţii urmărite de legiuitor ca încheierea de obligare a debitorului la plata amenzii civile să fie supusă unor căi de atac. Consacrarea caracterului irevocabil al acestei încheieri este, deci, în deplină concordanţă cu finalitatea reglementării, fără ca prin aceasta să se încalce prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât, aşa cum Curtea a statuat în mod constant, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate căile de atac şi, deci, la toate gradele de jurisdicţie, legiuitorul fiind suveran în a limita, pentru raţiuni impuse de specificul domeniului supus reglementării, un atare acces. Având în vedere acestea, pretinsa încălcare de către prevederile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie nu poate fi constatată.
    15. Curtea reţine că, potrivit art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, „Penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestaţiei la executare, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării.“ Prin urmare, autorii excepţiei, pârâţi debitori, au la îndemână calea contestaţiei la executare pentru înlăturarea sau reducerea penalităţii stabilite de instanţă, caz în care instanţa va pronunţa o hotărâre care poate fi atacată cu apel, potrivit art. 718 din Codul de procedură civilă.
    16. Referitor la critica privind încălcarea prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin prisma art. 20 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea reţine că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006.
    17. Referitor la pretinsa încălcare a art. 129 din Constituţie, Curtea reţine că, aşa cum a stabilit în jurisprudenţa sa, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituite obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. De asemenea, Curtea a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabile, iar lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind, astfel, un drept iluzoriu şi teoretic (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13).
    18. Având în vedere aceste considerente, Curtea nu poate primi nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile din Codul de procedură civilă care prevăd că, în cazul în care, în 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii, debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, „prin încheiere definitivă“, ar contraveni dispoziţiilor constituţionale ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi“.
    19. Cât priveşte critica referitoare la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 24 din Constituţie, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată, de vreme ce, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, pronunţarea încheierii prin care instanţa de executare va fixa suma definitivă ce se datorează cu titlu de penalităţi pentru neexecutarea obligaţiei de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, este dată cu citarea părţilor, ocazie cu care acestea pot formula toate apărările pe care le consideră necesare.
    20. În final, cât priveşte invocarea dispoziţiilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece, aşa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, art. 13 solicită ca în fiecare ţară să existe un mecanism care să permită persoanei remedierea în plan naţional a oricărei încălcări a unui drept consacrat în Convenţie. Această dispoziţie solicită, deci, o cale internă de atac în faţa unei „autorităţi naţionale competente“ care să examineze orice cerere întemeiată pe dispoziţiile Convenţiei, dar care să ofere şi reparaţia adecvată, chiar dacă statele contractante se bucură de o anume marjă de apreciere în ceea ce priveşte modalitatea de a se conforma obligaţiilor impuse de această dispoziţie (Hotărârea din 29 martie 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 67). Or, în speţă, ceea ce se critică este lipsa căii de atac a încheierii prin care instanţa de executare va fixa suma definitivă ce se datorează cu titlu de penalităţi pentru neexecutarea obligaţiei de a face sau de a nu face, stabilită printr-un titlu executoriu.
    21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de U.A.T. Comuna Plopşoru, Primarul Comunei Plopşoru şi Comisia Locală de Fond Funciar Plopşoru în Dosarul nr. 147/318/2015 al Tribunalului Gorj – Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Gorj - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 6 iunie 2017.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioana Marilena Chiorean


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016