Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 111 din 8 iulie 1999
Monitorul Oficial 95 din 28 Iulie 2003 (M. Of. 95/2003)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ UNIC nr. 2.919 din 13 iunie 2003 la nivelul ramurii industriei materialelor de construcţii pe anul 2003 EMITENT: MINISTERUL MUNCII ŞI SOLIDARITĂŢII SOCIALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 9 din 28 iulie 2003
Înregistrat la ministerul muncii şi protecţiei sociale cu nr. 2919/11/13.06.2003În temeiul art. 1, alin. 2 din legea nr. 130/1996, al prevederilor legii nr. 356/2001 şi al legii nr. 54/2003 părţile contractante sunt:a. angajatorii, prin federaţia patronală din industria materialelor de construcţii patromat care îndeplineşte condiţiile de reprezentativitate prevăzute de legea nr. 130/1996 la art. 16, prin reprezentanţii stabiliţi prin decizia nr. 1/2003, sunt persoane juridice înmatriculate sau persoane fizice autorizate, potrivit legii, care administrează şi utilizează capitalul, indiferent de natura acestuia, în scopul obţinerii de profit, în condiţii de concurenţă, şi care angajează muncă salariatăb. salariaţii, prin federaţia generală a ...
Monitorul Oficial 105 din 05 August 2003 (M. Of. 105/2003)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCA nr. 3.429/18 din 22 iulie 2003 la nivelul ramurii constructii-montaj pe anul 2003 EMITENT: MINISTERUL MUNCII, SOLIDARITATII SOCIALE SI FAMILIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 5 august 2003
Înregistrat la ministerul muncii, solidaritãţii sociale şi familiei cu nr. 3429/18/22.07.2003 În temeiul prevederilor legii nr. 130/1996 , asa cum a fost modificatã prin legea nr. 143/1997 , şi ale legii nr. 54/2003 , pãrţile contractante sunt: a. angajatorii stabiliţi de asociaţia romana a antreprenorilor de construcţii - araco, asociaţie patronala reprezentativa a ramurii de construcţii-montaj în baza încheierii tribunalului bucureşti - secţia a v-a civilã (dosar nr. 2/f.s./2001) şi, la nivel naţional, în baza sentinţei civile nr. 1/31.01.2000 a t.m.b.; b. salariaţii reprezentaţi de federaţiile sindicale reprezentative, conform legii: ...
Monitorul Oficial 707 bis din 09 Octombrie 2003 (M. Of. 707 bis/2003)
ANEXA*) din 11 martie 2003 la Memorandumul de finantare dintre Guvernul Romaniei si Comisia Europeana referitor la asistenta sub forma de grant din Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru masura "Asistenta tehnica pentru pregatirea proiectelor ISPA in sectorul de mediu in orasele Baia Mare, Botosani, Drobeta-Turnu Severin, Galati, Deva si Hunedoara, Romania" EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 707 bis din 9 octombrie 2003
*t* ┌────────────────────────────────────┬──────────────────┬────────────────────┐ │ mãsura │data de începere │ data de finalizare │ ├────────────────────────────────────┼──────────────────┼────────────────────┤ │analizarea/completarea master │ 1.10.2002 │ 31.03.2003 │ │planului │ ...
Monitorul Oficial 707 din 09 Octombrie 2003 (M. Of. 707/2003)
MEMORANDUM DE FINANTARE din 11 martie 2003 intre Guvernul Romaniei si Comisia Europeana referitor la asistenta sub forma de grant din Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru masura "Asistenta tehnica pentru pregatirea proiectelor ISPA in sectorul de mediu in orasele Baia Mare, Botosani, Drobeta-Turnu Severin, Galati, Deva si Hunedoara, Romania"*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 9 octombrie 2003
*t* ┌────────────────────────────────────┬──────────────────┬────────────────────┐ │ mãsura │data de începere │ data de finalizare │ ├────────────────────────────────────┼──────────────────┼────────────────────┤ │analizarea/completarea master │ 1.10.2002 │ 31.03.2003 │ │planului │ ...
LEGE nr. 365 din 19 septembrie 2003 pentru ratificarea Memorandumului de finantare dintre Guvernul Romaniei si Comisia Europeana referitor la asistenta sub forma de grant din Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru masura "Asistenta tehnica pentru pregatirea proiectelor ISPA in sectorul de mediu in orasele Baia Mare, Botosani, Drobeta-Turnu Severin, Galati, Deva si Hunedoara, Romania", semnat la Bruxelles la 17 septembrie 2002 si la Bucuresti la 11 martie 2003 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 9 octombrie 2003
*t* ┌────────────────────────────────────┬──────────────────┬────────────────────┐ │ mãsura │data de începere │ data de finalizare │ ├────────────────────────────────────┼──────────────────┼────────────────────┤ │analizarea/completarea master │ 1.10.2002 │ 31.03.2003 │ │planului │ ...
Monitorul Oficial 582 din 14 August 2003 (M. Of. 582/2003)
ORDONANTA nr. 61 din 29 august 2002 (*republicata*) privind colectarea creantelor bugetare*) EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 14 august 2003
*t*──────────── *) republicatã în temeiul art. xiv lit. i) din ordonanţa guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar-fiscalã, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 232/2003 . ordonanţa guvernului nr. 61/2002 a fost publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 644 din 30 august 2002, a fost aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 79/2003 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 193 din 26 martie 2003, şi a mai fost modificatã prin: - ordonanţa guvernului nr. 39/2003 ...
Monitorul Oficial 551 din 31 Iulie 2003 (M. Of. 551/2003)
DECIZIE nr. 239 din 5 iunie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea si alte drepturi ale magistratilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 31 iulie 2003
Nicolae popa - preşedinte costica bulai - judecãtor nicolae cochinescu - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor Şerban viorel stanoiu - judecãtor lucian stangu - judecãtor ...
Monitorul Oficial 537 din 25 Iulie 2003 (M. Of. 537/2003)
DECIZIE nr. 240 din 5 iunie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 42 din Legea pentru organizarea judecatoreasca nr. 92/1992 , republicata EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 537 din 25 iulie 2003
Nicolae popa - preşedinte costica bulai - judecãtor nicolae cochinescu - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor Şerban viorel stanoiu - judecãtor lucian stangu ...
Monitorul Oficial 484 din 07 Iulie 2003 (M. Of. 484/2003)
DECIZIE nr. 1 din 11 iunie 2003 pentru stabilirea Graficului de reconfirmare a avizelor privind distribuirea şi utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale obţinute de agenţii economici (societăţi comerciale) până la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 479/2003 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE - COMISIA DE AVIZARE A DISTRIBUŢIEI ŞI UTILIZĂRII APARATELOR DE MARCAT ELECTRONICE FISCALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 7 iulie 2003
În temeiul prevederilor art. 95 alin. (2) şi (3) din normele metodologice pentru aplicarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 479/2003,comisia de avizare a distribuţiei şi utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale emite prezenta decizie.art. 1se stabileşte graficul de reconfirmare a avizelor privind distribuirea şi utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale obţinute de agenţii economici (societăţi comerciale) până la data intrării în vigoare a hotărârii guvernului nr. 479/2003 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 28/1999 privind ...
Monitorul Oficial 482 din 07 Iulie 2003 (M. Of. 482/2003)
HOTARARE nr. 736 din 3 iulie 2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Justitiei EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 482 din 7 iulie 2003
Având în vedere prevederile art. xvi din titlul iii al cãrţii a ii-a din legea nr. 161/2003 privind unele mãsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea coruptiei, în temeiul art. 107 din constituţie, al art. 40 alin. (1) din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. art. 1 (1) ministerul justiţiei este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridicã, în subordinea ...