Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 100 din 25 octombrie 1995
Monitorul Oficial 71 din 09 Aprilie 1996 (M. Of. 71/1996)
HOTĂRÂRE nr. 147 din 12 martie 1996 privind organizarea şi funcţionarea Direcţiei generale a vămilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 71 din 9 aprilie 1996
Guvernul româniei hotărăşte:art. 1 direcţia generală a vămilor înfăptuieşte, în numele ministerului finanţelor, politica vamală a guvernului, în concordanta cu cadrul legislativ existent.conducerea acesteia se exercită de către directorul general, secretar de stat la ministerul finanţelor, care reprezintă direcţia generală a vămilor în raporturile cu ministerele, alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi cu organisme, organizaţii, instituţii, agenţi economici, alte persoane juridice şi fizice, din ţara sau din străinătate, şi răspunde în faţa ministrului finanţelor pentru întreaga activitate a sistemului vamal.În exercitarea atribuţiilor sale, directorul general emite decizii, ordine, circulare, norme metodologice şi instrucţiuni pentru aparatul propriu.art. ...
Monitorul Oficial 20 din 29 Ianuarie 1996 (M. Of. 20/1996)
ORDONANTA Nr. 6 din 16 ianuarie 1996 pentru ratificarea unor acorduri de imprumut si de garantie externe EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 20 din 29 ianuarie 1996
În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) şi (3) din constituţia româniei, precum şi ale art. 1 lit. a) din legea nr. 130/1995 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, guvernul româniei emite urmãtoarea ordonanta: cap. 1 art. 1 se ratifica acordul de împrumut dintre românia şi banca europeanã de investiţii şi administraţia portului constanta pentru finanţarea proiectului de reabilitare a portului constanta, în valoare de 35 milioane ecu, semnat la luxemburg la 13 decembrie 1995 şi la bucureşti la 18 decembrie 1995, prezentat în anexa nr. 1. ...
Monitorul Oficial 40 din 26 Februarie 1996 (M. Of. 40/1996)
DECIZIE Nr. 5 din 23 ianuarie 1996 privind exceptia de neconstitutionalitate EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 40 din 26 februarie 1996
Ioan muraru - preşedinte costica bulai - judecãtor antonie iorgovan - judecãtor florin bucur vasilescu - judecãtor victor dan zlatescu - judecãtor ioan griga - procuror ...
Monitorul Oficial 17 din 24 Ianuarie 1996 (M. Of. 17/1996)
ORDONANTA Nr. 1 din 9 ianuarie 1996 pentru aderarea Romaniei la Statutul Fondului Consiliului Europei de Restabilire pentru Refugiatii Nationali si Excedentele de Populatie in Europa si la Statutul Fondului de Dezvoltare Sociala al Consiliului Europei EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 17 din 24 ianuarie 1996
În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) şi (3) din constituţia româniei, precum şi ale art. 1 lit. a) din legea nr. 130/1995 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, guvernul româniei emite urmãtoarea ordonanta: art. 1 românia adera la statutul fondului consiliului europei de restabilire pentru refugiatii nationali şi excedentele de populaţie în europa, adoptat la 16 aprilie 1956 prin rezoluţia nr. (56) 9 a comitetului ministrilor al consiliului europei, cu modificãrile ulterioare, prevãzut în anexa nr. 1, şi la statutul fondului de dezvoltare socialã al consiliului europei, adoptat la ...
Monitorul Oficial 54 din 15 Martie 1996 (M. Of. 54/1996)
ORDIN nr. 435 din 18 decembrie 1995 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea, desfasurarea si absolvirea cursurilor de calificare, recalificare, perfectionare si a altor forme de pregatire profesionala a somerilor si a Normelor de infiintare, organizare si functionare a centrelor de calificare, recalificare si perfectionare a somerilor EMITENT: MINISTERUL MUNCII SI PROTECTIEI SOCIALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 15 martie 1996
În temeiul prevederilor hotărârii guvernului nr. 448/1994 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii şi protecţiei sociale, republicată,în aplicarea art. 30 din legea nr. 1/1991 privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 257 din 4 septembrie 1994, şi a art. 9 alin. (2) şi a art. 16 din hotărârea guvernului nr. 288/1991 privind calificarea, recalificarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a şomerilor, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 100 din 24 mai 1995,ministru de stat, ministrul muncii şi protecţiei sociale, emite următorul ordin:art. 1se aprobă normele metodologice privind ...
Monitorul Oficial 40 din 26 Februarie 1996 (M. Of. 40/1996)
DECIZIE Nr. 100*) din 25 octombrie 1995 privind exceptia de neconstitutionalitate EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 40 din 26 februarie 1996
*) a se vedea şi decizia curţii constituţionale nr. 5 din 23 ianuarie 1996. ioan deleanu - preşedinte mihai constantinescu - judecãtor lucian stangu - judecãtor doina suliman - magistrat-asistent completul de judecata, convocat fãrã citarea pãrţilor potrivit art. 24 alin. (2) din ...
Monitorul Oficial 1 din 05 Ianuarie 1996 (M. Of. 1/1996)
LEGE Nr. 84 din 24 iulie 1995 *** Republicata privind invatamintul EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 1 din 5 ianuarie 1996
*) republicatã în temeiul art. 2 din legea nr. 131 din 29 decembrie 1995 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 301 din 29 decembrie 1995. legea nr. 84 din 24 iulie 1995 a fost publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 167 din 31 iulie 1995. titlul i dispoziţii generale art. 1 prezenta lege reglementeazã organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de învãţãmînt. art. 2 in românia, învãţãmîntul constituie prioritate naţionala. ...
Monitorul Oficial 8 din 17 Ianuarie 1996 (M. Of. 8/1996)
DECIZIE Nr. 41*) din 12 aprilie 1995 privind exceptia de neconstitutionalitate EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 8 din 17 ianuarie 1996
*) a se vedea şi decizia curţii constituţionale nr. 97 din 24 octombrie 1995. viorel mihai ciobanu - preşedinte antonie iorgovan - judecãtor miklos fazakas - judecãtor gabriela radu - magistrat asistent completul de judecata, convocat potrivit art. 24 alin. (2) din legea nr. 47/1992, constata: În fata curţii de apel tirgu mures, în cauza ce formeazã ...
Monitorul Oficial 286 din 11 Decembrie 1995 (M. Of. 286/1995)
LEGE Nr. 42 din 29 iunie 1993 *** Republicata privind accizele la produsele din import si din tara, precum si impozitul la titeiul din productia interna si gazele naturale EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 286 din 11 decembrie 1995
*) republicatã în temeiul art. iv din ordonanta guvernului nr. 22 din 11 august 1995 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i nr. 190 din 21 august 1995, aprobatã şi modificatã prin legea nr. 100 din 16 noiembrie 1995 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea nr. 270 din 21 noiembrie 1995. legea nr. 42 din 29 iunie 1993 a fost publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 144 din 1 iulie 1993 şi a mai fost modificatã prin: - hotãrârea guvernului nr. 392 din 10 august 1993, ...
Monitorul Oficial 19 din 26 Ianuarie 1996 (M. Of. 19/1996)
LEGE Nr. 32 din 29 martie 1991 *** Republicata privind impozitul pe salarii EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 19 din 26 ianuarie 1996
*) republicatã în temeiul art. ii din ordonanta guvernului nr. 17 din 4 august 1995 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 186 din 17 august 1995, dându-se o noua numerotare articolelor. legea nr. 32 din 29 martie 1991 a fost publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 70 din 3 aprilie 1991, a mai fost republicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 140 din 29 iunie 1993 şi a mai fost modificatã prin legea nr. 46 din 4 iulie 1994 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea ...