Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 1 381 din 26 octombrie 2010
Monitorul Oficial 625 din 06 Septembrie 2010 (M. Of. 625/2010)
PROGRAM DE IARNA din 25 august 2010 in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului electroenergetic national in perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 6 septembrie 2010
Programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011, denumit în continuare program de iarnã, are ca obiectiv principal evaluarea consumului de energie electricã şi termicã al ţãrii în perioada octombrie 2010-martie 2011, pentru satisfacerea acestuia în condiţii de calitate şi siguranţã în alimentare şi funcţionare sigurã şi stabilã a sistemului electroenergetic naţional. documentul a fost întocmit atât pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, cât şi al celui realizat dupã declanşarea crizei economice şi financiare, ţinându-se seama, totodatã, ...
HOTARARE nr. 890 din 25 august 2010 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului electroenergetic national in perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 6 septembrie 2010
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011, prevãzut în anexa nr. 1. art. 2 autoritãţile administraţiei publice prevãzute în anexa nr. 2 vor aduce la îndeplinire, potrivit competenţelor, prevederile programului de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în ...
Monitorul Oficial 541 din 03 August 2010 (M. Of. 541/2010)
DECIZIE nr. 832 din 22 iunie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (1) cu referire la art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 541 din 3 august 2010
Augustin zegrean - preşedinte aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor mircea Ştefan minea - judecãtor iulia antoanella motoc - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor ...
Monitorul Oficial 437 din 30 Iunie 2010 (M. Of. 437/2010)
DECIZIE nr. 715 din 25 mai 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. IV din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 105/2009 privind unele masuri in domeniul functiei publice, precum si pentru intarirea capacitatii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale si ale altor servicii publice, precum si pentru reglementarea unor masuri privind cabinetul demnitarului din administratia publica centrala si locala, cancelaria prefectului si cabinetul alesului local EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 30 iunie 2010
Acsinte gaspar - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor ...
Monitorul Oficial 390 din 14 Iunie 2010 (M. Of. 390/2010)
DECIZIE nr. 318 din 23 martie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuta din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 390 din 14 iunie 2010
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan ...
Monitorul Oficial 381 din 09 Iunie 2010 (M. Of. 381/2010)
DECIZIE nr. 436 din 15 aprilie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 381 din 9 iunie 2010
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan ...
Monitorul Oficial 119 din 23 Februarie 2010 (M. Of. 119/2010)
DECIZIE nr. 68 din 19 ianuarie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. I pct. 1-5 si 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII si anexei nr. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 105/2009 privind unele masuri in domeniul functiei publice, precum si pentru intarirea capacitatii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale si ale altor servicii publice, precum si pentru reglementarea unor masuri privind cabinetul demnitarului din administratia publica centrala si locala, cancelaria prefectului si cabinetul alesului local, precum si a dispozitiilor art. II alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 37/2009 privind unele masuri de imbunatatire a activitatii administratiei publice EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 119 din 23 februarie 2010
Acsinte gaspar - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor augustin zegrean ...
Monitorul Oficial 766 din 10 Noiembrie 2009 (M. Of. 766/2009)
ORDIN nr. 3.055 din 29 octombrie 2009 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 766 din 10 noiembrie 2009
În temeiul prevederilor art. 2 alin. (2) lit. a) şi ale art. 10 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în baza prevederilor art. 4 alin. (1) din legea contabilitãţii nr. 82/1991, republicatã, ministrul finanţelor publice emite urmãtorul ordin: art. 1 (1) se aprobã reglementãrile contabile conforme cu directivele europene, cuprinse în anexa*) care face parte integrantã din prezentul ordin. ----------- *) anexa se publicã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 766 bis din 10 noiembrie 2009, care se poate achiziţiona de la centrul pentru relaţii cu publicul al regiei autonome ...
Monitorul Oficial 640 din 29 Septembrie 2009 (M. Of. 640/2009)
PROGRAMUL DE IARNA IN DOMENIUL ENERGETIC din 23 septembrie 2009 pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 - sinteza EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 29 septembrie 2009
Programul de iarnã în domeniul energetic, denumit în continuare program de iarnã, are ca obiectiv principal evaluarea consumului de energie electricã şi termicã al ţãrii în perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010, pentru satisfacerea acestuia în condiţii de calitate şi siguranţã în alimentare şi funcţionare sigurã şi stabilã a sistemului electroenergetic naţional. documentul a fost întocmit atât pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, cât şi al celui realizat dupã declanşarea crizei economice şi financiare, ţinându-se seama, totodatã, de dimensionarea corespunzãtoare şi în acelaşi timp necesarã a stocurilor la data de 1 octombrie 2009. În acest ...
HOTARARE nr. 1.038 din 23 septembrie 2009 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 29 septembrie 2009
HotĂ?rÂre nr. 1.038 din 23 septembrie 2009 privind aprobarea programului de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 640 din 29 septembrie 2009 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã programul ...