Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 1 181 din 17 septembrie 2009
Monitorul Oficial 640 din 29 Septembrie 2009 (M. Of. 640/2009)
PROGRAMUL DE IARNA IN DOMENIUL ENERGETIC din 23 septembrie 2009 pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 - sinteza EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 29 septembrie 2009
Programul de iarnã în domeniul energetic, denumit în continuare program de iarnã, are ca obiectiv principal evaluarea consumului de energie electricã şi termicã al ţãrii în perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010, pentru satisfacerea acestuia în condiţii de calitate şi siguranţã în alimentare şi funcţionare sigurã şi stabilã a sistemului electroenergetic naţional. documentul a fost întocmit atât pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, cât şi al celui realizat dupã declanşarea crizei economice şi financiare, ţinându-se seama, totodatã, de dimensionarea corespunzãtoare şi în acelaşi timp necesarã a stocurilor la data de 1 octombrie 2009. În acest ...
Monitorul Oficial 608 bis din 03 Septembrie 2009 (M. Of. 608 bis/2009)
GHID din 2 septembrie 2009 de diagnostic şi tratament pentru bolile cerebro-vasculare EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 608 bis din 3 septembrie 2009
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.059/2009 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 608 din 3 septembrie 2009.──────────responsabil prof. dr. ovidiu băjenaru, preşedinte comisia de neurologie şi neurologie pediatrică a ministerului sănătăţiiacest ghid general cuprinde 3 ghiduri specifice destinate diferitelor subtipuri majore de accidente vasculare cerebrale şi modului specific de diagnostic şi tratament în funcţie de etapa de evoluţie (avc ischemice şi hemoragice, prevenţie primară, managementul în timpul avc acut, prevenţia secundară şi tratamentul de recuperare neurologică după avc):1. primul ghid este traducerea în limba română a ghidului european (eso) pentru atacul ischemic tranzitoriu şi avc ischemic; pentru acest ghid, ...
Monitorul Oficial 630 din 23 Septembrie 2009 (M. Of. 630/2009)
REGULAMENT nr. 18 din 17 septembrie 2009 privind cadrul de administrare a activitatii institutiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvarii capitalului la riscuri si conditiile de externalizare a activitatilor acestora EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 23 septembrie 2009
Regulament nr. 18 din 17 septembrie 2009 privind cadrul de administrare a activitãţii instituţiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvãrii capitalului la riscuri şi condiţiile de externalizare a activitãţilor acestora emitent: banca naŢionalà a romÂniei publicat În: monitorul oficial nr. 630 din 23 septembrie 2009 având în vedere prevederile art. 24 , art. 77 , art. 101 , art. 104 , art. 108 alin. (1) , art. 122 , art. 148 , art. 149 , art. 289 , art. ...
Monitorul Oficial 617 din 14 Septembrie 2009 (M. Of. 617/2009)
STATUTUL din 14 septembrie 2009 Academiei Române EMITENT: Academia Română PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 617 din 14 septembrie 2009
Cap. idispoziţii generaleart. 1academia română, cel mai înalt for naţional de consacrare ştiinţifică şi culturală al ţării, este continuatorul şi unicul legatar al societăţii literare române, înfiinţată în 1866, reorganizată în 1867 în societatea academică română şi în 1879 în academia română. academia română reuneşte personalităţi consacrate din domeniile ştiinţei şi culturii.art. 2academia română este o instituţie de interes public naţional de cercetare în domeniile fundamentale ale ştiinţei şi culturii de calificare profesională superioară, cu personalitate juridică de drept public şi independentă în lucrările sale de orice natură.art. 3denumirea instituţiei, academia română, conform decretului-lege nr. 242/1938 şi legii nr. 752/2001, ...
Monitorul Oficial 286 bis din 30 Aprilie 2009 (M. Of. 286 bis/2009)
NORME METODOLOGICE din 28 aprilie 2009 de aplicare a Programului actiunilor de supraveghere, prevenire si control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protectia animalelor si protectia mediului pentru anul 2009*) EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA SANITARA VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 286 bis din 30 aprilie 2009
____________ *) aprobate prin ordinul nr. 24 din 28 aprilie 2009 , publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 286 din 30 aprilie 2009 notã 1. Înregistrarea deplasãrilor de animale se efectueazã pe baza comunicãrii transportului de animale între direcţiile sanitarveterinare şi pentru siguranţa alimentelor de la origine şi de la destinaţie. comunicarea cãtre direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor de la destinaţie se efectueazã de cãtre medicul veterinar oficial din cadrul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor de la origine, la solicitarea medicului veterinar care a eliberat certificatul ...
Monitorul Oficial 307 din 11 Mai 2009 (M. Of. 307/2009)
PROIECT DE LEGE nr. 313 din 10 aprilie 2009 pentru modificarea alin. (2) al art. 135 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 307 din 11 mai 2009
IniŢiative legislative ale cetĂŢenilor potrivit legii nr. 189/1999 expunere de motive la proiectul de lege pentru modificarea alin. (2) al art. 135 ...
Monitorul Oficial 159 din 16 Martie 2009 (M. Of. 159/2009)
DECIZIE nr. 218 din 17 februarie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 alin. (2) si art. 93 alin. (2), (3) si (4) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 159 din 16 martie 2009
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor tudorel toader - judecãtor ...
Monitorul Oficial 92 din 16 Februarie 2009 (M. Of. 92/2009)
HOTARARE nr. 4 din 11 februarie 2009 privind sustinerea examenului pentru atribuirea calitatii de consultant fiscal - sesiunea martie 2009 EMITENT: CAMERA CONSULTANTILOR FISCALI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 16 februarie 2009
În temeiul prevederilor art. 11 lit. a^1) din ordonanţa guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activitãţii de consultanţã fiscalã, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 198/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în baza prevederilor regulamentului pentru organizarea examenului de atribuire a calitãţii de consultant fiscal, aprobat prin hotãrârea consiliului superior al camerei consultanţilor fiscali nr. 4/2007 , consiliul superior al camerei consultanţilor fiscali, întrunit în şedinţa din 11 februarie 2009, hotãrãşte: art. 1 (1) examenul de atribuire a calitãţii de consultant fiscal va avea loc ...
Monitorul Oficial 680 din 03 Octombrie 2008 (M. Of. 680/2008)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 112 din 24 septembrie 2008 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2008 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 680 din 3 octombrie 2008
Având în vedere: - analiza rezultatelor execuţiei bugetare derulate pe parcursul primelor 8 luni ale anului 2008; - concluziile analizei gradului de utilizare a fondurilor bugetare alocate în anul 2008 ordonatorilor principali de credite, care relevã necesitatea suplimentãrii prevederilor bugetare la unii ordonatori principali de credite, precum şi a redistribuirii unor economii de la anumite naturi de cheltuieli la altele, în cadrul bugetului aceluiaşi ordonator principal de credite; - asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfãşurãrii normale a activitãţii instituţiilor publice, precum şi pentru finanţarea unor acţiuni ...
Monitorul Oficial 665 din 24 Septembrie 2008 (M. Of. 665/2008)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 109 din 18 septembrie 2008 privind acordarea de ajutor de stat individual avand ca obiectiv dezvoltarea regionala EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 24 septembrie 2008
Având în vedere faptul cã între ford motor company şi autoritatea pentru valorificarea activelor statului s-a semnat contractul de vânzare-cumpãrare de acţiuni nr. 61 din 12 septembrie 2007, având ca obiect 72,40316% din acţiunile deţinute de autoritatea pentru valorificarea activelor statului la societatea comercialã "automobile craiova" - s.a., aprobat prin legea nr. 36/2008 privind unele mãsuri pentru privatizarea societãţii comerciale "automobile craiova" - s.a., în contractul de vânzare-cumpãrare de acţiuni se prevede acordarea sub condiţia autorizãrii de cãtre comisia europeanã a unui ajutor de stat având ca obiectiv dezvoltarea regionalã pentru douã proiecte de investiţii asumate ...








