Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizia nr 225 din 4 aprilie 2017
Monitorul Oficial 339 din 21 Aprilie 2023 (M. Of. 339/2023)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 26 din 20 aprilie 2023 pentru modificarea şi completarea art. 12 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 339 din 21 aprilie 2023
Întrucât stabilirea valorii reale a terenurilor, pentru societăţile cu capital de stat aflate în portofoliul instituţiilor publice care îndeplinesc calitatea de minister de resort şi sunt implicate în procesul de privatizare, este importantă şi are un impact semnificativ, cu această valoare majorându-se capitalul social,deoarece legislaţia aferentă privatizărilor utilizează numai noţiunea de „valoare a terenurilor“, fără a o explica, ceea ce ar putea conduce la ideea stabilirii unei valori de circulaţie, potrivit dreptului comun - legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, republicată, cu modificările şi ...
Monitorul Oficial 334 din 20 Aprilie 2023 (M. Of. 334/2023)
LEGE nr. 101 din 13 aprilie 2023 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia şi pentru reglementarea unor măsuri privind sălile şi grădinile de spectacol cinematografic EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 334 din 20 aprilie 2023
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ialineatul (3) al articolului 51 din ordonanţa guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 704 din 4 august 2005, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 328/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) producţia unui film realizat cu ajutorul creditului pentru producţie, al sprijinului financiar automat pentru succes de public, precum şi al sprijinului pentru calitatea artistică trebuie să înceapă în maximum un an de la semnarea contractului, iar realizarea copiei standard nu trebuie să depăşească 3 ani de la acea dată."art. ...
Monitorul Oficial 326 din 19 Aprilie 2023 (M. Of. 326/2023)
DECIZIA nr. 120 din 16 martie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind reglementarea modalităţii de raportare a stocurilor la produsele agricole şi alimentare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 326 din 19 aprilie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 312 din 12 Aprilie 2023 (M. Of. 312/2023)
DECIZIA nr. 69 din 28 februarie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2022 pentru completarea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 312 din 12 aprilie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 311 din 12 Aprilie 2023 (M. Of. 311/2023)
DECIZIA nr. 654 din 15 decembrie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 şi ale art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, precum şi a sintagmei "alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului" cuprinse în dispoziţiile art. 15 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 311 din 12 aprilie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 281 din 04 Aprilie 2023 (M. Of. 281/2023)
DECIZIA nr. 15 din 13 martie 2023 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 42 alin. (6^1) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 281 din 4 aprilie 2023
Dosar nr. 24/1/2023 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │delegat al Înaltei curţi││elena bogasiu│de casaţie şi justiţie- ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│marian budă │- preşedintele secţiei a││ │ii-a civile ...
Monitorul Oficial 251 din 27 Martie 2023 (M. Of. 251/2023)
ORDIN nr. 26 din 19 ianuarie 2023 pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, al ministrului apărării naţionale şi al viceprim-ministrului, ministrul culturii, nr. 719/740/M.57/2.333/2014 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea titlului I din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 251 din 27 martie 2023
Având în vedere prevederile legii nr. 175/2020 pentru modificarea şi completarea legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea agenţiei domeniilor statului,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii pentru administrarea sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, cu ...
Monitorul Oficial 236 din 22 Martie 2023 (M. Of. 236/2023)
DECIZIA nr. 17 din 15 februarie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 236 din 22 martie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 223 din 17 Martie 2023 (M. Of. 223/2023)
DECIZIE nr. 262 din 17 martie 2023 privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Euroins România Asigurare-Reasigurare - S.A., constatarea stării de insolvenţă şi promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia*) EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 223 din 17 martie 2023
*) tabelele, figurile şi formulele sunt reproduse în facsimil.autoritatea de supraveghere financiară (denumită în continuare a.s.f. sau autoritatea), cu sediul în splaiul independenţei nr. 15, sector 5, bucureşti, cod de înregistrare fiscală 31588130, reprezentată legal prin preşedinte, în temeiul art. 13 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, denumită, în continuare, o.u.g. nr. 93/2012,în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. a), lit. c) şi lit. d), art. 5 lit. b), ...
Monitorul Oficial 187 din 06 Martie 2023 (M. Of. 187/2023)
DECIZIA nr. 16 din 31 ianuarie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2021 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 187 din 6 martie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...