Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 425^1 alin. (1) şi ale art. 488^6 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Margareta Dumitrescu şi Constantin Dumitrescu în Dosarul nr. 9.720/225/2019 al Tribunalului Mehedinţi - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 113D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.066D/2020, având un obiect identic cu obiectul dosarului anterior menţionat, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. 4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.066D/2020 la Dosarul nr. 113D/2020, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autorii acesteia nu motivează contrarietatea dintre normele procesual penale criticate şi dispoziţiile constituţionale invocate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 10 ianuarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 9.720/225/2019, Tribunalul Mehedinţi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 425^1 alin. (1) şi ale art. 488^6 alin. (7) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Margareta Dumitrescu şi Constantin Dumitrescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate de autori împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi prin care a fost soluţionată contestaţia privind durata procesului penal. 8. Prin Încheierea din 6 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 9.720/225/2019, Tribunalul Mehedinţi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 425^1 alin. (1) şi ale art. 488^6 alin. (7) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Margareta Dumitrescu şi Constantin Dumitrescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate de autori împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi prin care a fost soluţionată contestaţia privind durata procesului penal. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că au formulat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 488^6 alin. (7) din Codul de procedură penală, întrucât art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale statuează că dosarele penale se judecă în două căi de atac. Or, în condiţiile în care art. 488^6 alin. (7) din Codul de procedură penală reglementează inadmisibilitatea căii de atac împotriva încheierii prin care se soluţionează o contestaţie împotriva duratei procesului penal, stabilind că hotărârea luată de prima instanţă este definitivă, se aduce atingere prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate. 10. Tribunalul Mehedinţi - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în condiţiile în care principiile egalităţii în drepturi şi accesului liber la justiţie presupun posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct şi nemijlocit unei instanţe de judecată, pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime. Or, legiuitorul, prin dispoziţiile art. 488^6 alin. (7) din Codul de procedură penală, a instituit o procedură ce garantează, fără discriminare, oricărei persoane aflate în ipoteza normei juridice dreptul de a se adresa unui judecător de drepturi şi libertăţi, în situaţia cauzelor aflate în cursul urmăririi penale, sau instanţei ierarhic superioare celei pe rolul căreia se află cauza, în situaţia dosarelor aflate în cursul judecăţii sau în căile de atac, pentru a solicita accelerarea procedurii judiciare. De asemenea, reţine că, prin dispoziţiile art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, legiuitorul a garantat oricărei persoane posibilitatea de a se adresa cu contestaţie unui judecător de drepturi şi libertăţi, în situaţia cauzelor aflate în cursul urmăririi penale, sau instanţei ierarhic superioare celei pe rolul căreia se află cauza, în situaţia dosarelor aflate în cursul judecăţii sau în căile de atac - ori de câte ori legea o prevede expres şi ori de câte ori legea nu prevede altfel. Totodată, reţine că stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci, şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, iar dispoziţiile art. 425^1 alin. (1) şi ale art. 488^6 alin. (7) din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la apărare. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“, şi nicio prevedere a Legii fundamentale nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. În acest sens, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Reţine că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de art. 488^1-488^6 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii, în condiţiile în care scopul reglementării criticate îl reprezintă obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care se exercită controlul judiciar cu privire la durata procesului penal, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a susţinerilor părţilor, subiecţilor procesuali principali şi procurorului. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Guvernul, în Dosarul nr. 1.066D/2020, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens invocă considerente ale deciziilor Curţii Constituţionale nr. 645 din 13 octombrie 2015, nr. 531 din 11 iulie 2017 şi nr. 554 din 19 septembrie 2017. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul, în Dosarul nr. 113D/2020, şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere transmis în Dosarul nr. 1.066D/2020, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 425^1 alin. (1) şi ale art. 488^6 alin. (7) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: - Art. 425^1 alin. (1): „Calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.“; – Art. 488^6 alin. (7): „Încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa soluţionează contestaţia nu este supusă niciunei căi de atac.“ 16. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că normele procesual penale criticate sunt contrare atât dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, cât şi prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală. În plus, cât priveşte dispoziţiile art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, invocă şi prevederile art. 6 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea constată că autorii excepţiei nu arată în ce mod normele procesual penale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, accesul liber la justiţie, dreptul la apărare şi dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală. Cu alte cuvinte, autorii excepţiei de neconstituţionalitate nu evidenţiază aspecte de natură să circumscrie critica de neconstituţionalitate şi nu formulează argumente care să facă posibilă compararea reală a normelor procesual penale criticate cu reperele constituţionale şi convenţionale invocate. 18. În legătură cu acest aspect, instanţa de control constituţional a statuat, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, că, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate este în mod formal motivată, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul de lege criticat, iar textul de referinţă este unul general, Curtea va respinge excepţia ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Curtea a precizat că aceeaşi soluţie va fi pronunţată şi în cazul în care excepţia de neconstituţionalitate nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituţional invocat nu se poate desluşi în mod rezonabil vreo critică de neconstituţionalitate fie din cauza generalităţii sale, fie din cauza lipsei rezonabile de legătură cu textul criticat. În acest sens, Curtea, prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, a stabilit că simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil, însă, în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că „sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi“. 19. În aceste condiţii, având în vedere prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. 20. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 488^6 alin. (7) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că aceste din urmă norme procesual penale au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, instanţa de control constituţional pronunţând, în acest sens, mai multe decizii, precum deciziile nr. 645 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 24 noiembrie 2015, nr. 567 din 1 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 31 ianuarie 2020, nr. 549 din 26 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 13 februarie 2020, şi nr. 467 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 din 8 octombrie 2020, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 21. În considerentele deciziilor sus-amintite, Curtea a reţinut că, deşi încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa soluţionează contestaţia privind durata procesului penal nu este supusă niciunei căi de atac, acest fapt nu aduce atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil şi nici dreptului la apărare, consacrate de art. 21 şi 24 din Constituţie. Pentru argumentarea acestei soluţii, Curtea a făcut trimitere la Decizia nr. 423 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 20 iulie 2015, paragraful 22, prin care a reţinut că procedura reglementată la art. 488^4-488^6 din Codul de procedură penală nu vizează fondul cauzei penale, prin procedura analizată nefiind judecată o acuzaţie în materie penală, în sensul prevederilor art. 6 din Convenţie. Prin încheierea pronunţată, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa de judecată nu dispune cu privire la vinovăţia inculpatului sau la pedeapsa aplicată acestuia, ci apreciază asupra duratei rezonabile a activităţii de urmărire penală sau de judecată, conform dispoziţiilor art. 488^1 alin. (1) din Codul de procedură penală. În cazul respingerii contestaţiei, poate fi formulată o nouă contestaţie, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 488^1 alin. (3) din Codul de procedură penală, cu menţiunea că abuzul de drept constând în formularea cu rea-credinţă a contestaţiei se sancţionează cu amendă judiciară şi prin obligarea la plata cheltuielilor judiciare ocazionate. Dacă s-a constatat depăşirea duratei rezonabile, o nouă contestaţie în aceeaşi cauză se va soluţiona cu luarea în considerare, potrivit art. 488^6 alin. (3) din Codul de procedură penală, exclusiv a motivelor ivite ulterior contestaţiei anterioare. 22. Totodată, Curtea a constatat că stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, iar dispoziţiile art. 488^6 alin. (7) din Codul de procedură penală nu încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“, şi nicio prevedere a Legii fundamentale nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. În acest sens, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, Curtea a reţinut că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de art. 488^1-488^6 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii, în condiţiile în care scopul reglementării criticate îl reprezintă obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care se exercită controlul judiciar cu privire la durata procesului penal, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a susţinerilor părţilor, subiecţilor procesuali principali şi procurorului. 23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea jurisprudenţei anterior invocate, atât soluţia, cât şi considerentele reţinute în deciziile mai sus citate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Margareta Dumitrescu şi Constantin Dumitrescu în Dosarul nr. 9.720/225/2019 al Tribunalului Mehedinţi - Secţia penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 488^6 alin. (7) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Mehedinţi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 aprilie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
