Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
criterii din 31 iulie 2002
Monitorul Oficial 632 din 17 Iulie 2020 (M. Of. 632/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 115 din 16 iulie 2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de mese calde pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde, acordate din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestora EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 632 din 17 iulie 2020
Având în vedere că în prezent, prin intermediul programului operaţional ajutorarea persoanelor defavorizate 2014-2020, finanţat din fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, sunt stabilite ca principale categorii de beneficiari persoanele care beneficiază de sprijin material prin mese calde, pensionarii cu venituri echivalente indemnizaţiei sociale pentru pensionari cu vârsta de peste 75 de ani, precum şi persoanele fără adăpost,având în vedere măsurile luate la nivelul întregii uniuni europene, precum şi la nivelul româniei, în contextul epidemiei de coronavirus sars-cov-2, pentru care a fost stabilită starea de urgenţă prin decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul româniei, ...
Monitorul Oficial 630 din 17 Iulie 2020 (M. Of. 630/2020)
DECIZIA nr. 564 din 8 iulie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, precum şi pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 630 din 17 iulie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 619 din 15 Iulie 2020 (M. Of. 619/2020)
NORME DE SECURITATE NUCLEARĂ din 1 iulie 2020 privind supravegherea, întreţinerea, testarea şi inspecţiile în exploatare pentru instalaţiile nucleare EMITENT: Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 619 din 15 iulie 2020
──────────aprobate prin ordinul nr. 122 din 1 iulie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 619 din 15 iulie 2020.──────────cap. i domeniu, scop, definiţiisecŢiunea 1domeniu şi scopart. 1(1) prezentele norme sunt emise în conformitate cu prevederile legii nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.(2) prin prezentele norme se stabilesc cerinţele generale privind supravegherea, întreţinerea, testarea şi inspecţiile în exploatare pentru instalaţiile nucleare, respectiv pentru sistemele, structurile, componentele şi echipamentele acestora, inclusiv software-ul pentru sistemele de instrumentaţie şi control, care au funcţii de securitate nucleară şi/sau sunt ...
Monitorul Oficial 616 din 14 Iulie 2020 (M. Of. 616/2020)
DECIZIA nr. 42 din 25 mai 2020 referitoare la interpretarea art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 616 din 14 iulie 2020
Dosar nr. 573/1/2020 ┌─────────┬────────────────────────────┐│denisa │- preşedintele secţiei de ││angelica │contencios administrativ şi ││stănişor │fiscal - preşedintele ││ │completului │├─────────┼────────────────────────────┤│gheza │- judecător la secţia de ││attila │contencios administrativ şi ││farmathy │fiscal │├─────────┼────────────────────────────┤│virginia │- judecător la ...
Monitorul Oficial 612 din 13 Iulie 2020 (M. Of. 612/2020)
DECIZIA nr. 418 din 18 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. e), ale art. 4 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, precum şi ale art. 118 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 612 din 13 iulie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 597 din 08 Iulie 2020 (M. Of. 597/2020)
DECIZIA nr. 236 din 2 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 şi art. 248 din Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. (1) din Codul penal, ale art. 114 alin. (2) şi ale art. 118 din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 597 din 8 iulie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 581 din 02 Iulie 2020 (M. Of. 581/2020)
DECIZIA nr. 458 din 25 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 581 din 2 iulie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 564 din 29 Iunie 2020 (M. Of. 564/2020)
DECIZIA nr. 116 din 10 martie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală referitoare la infracţiunea de spălare a banilor, raportat la art. 10 din aceeaşi lege EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 564 din 29 iunie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 561 din 29 Iunie 2020 (M. Of. 561/2020)
DECIZIA nr. 818 din 5 decembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi daune sănătăţii propriei persoane" din cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 561 din 29 iunie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 539 din 23 Iunie 2020 (M. Of. 539/2020)
DECIZIA nr. 31 din 2 martie 2020 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22 şi art. 34 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, republicată, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 539 din 23 iunie 2020
Dosar nr. 2.989/1/2019 ┌─────────────┬────────────────────────┐│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│aurelia rusu │- judecător la secţia i ││ │civilă │├─────────────┼────────────────────────┤│simona lala │- judecător la secţia i ││cristescu │civilă ...