Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
anexa d din 5 decembrie 2002
Monitorul Oficial 1093 bis din 26 Noiembrie 2025 (M. Of. 1093 bis/2025)
SCHEMĂ din 20 noiembrie 2025 de ajutor de minimis având ca obiectiv înfiinţarea întreprinderilor sociale prin acordarea de sprijin pentru creşterea durabilă şi crearea de locuri de muncă în cadrul Programului Tranziţie Justă 2021-2027 EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1093 bis din 26 noiembrie 2025
──────────aprobată prin ordinul nr. 5.775 din 20 noiembrie 2025, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1093 din 26 noiembrie 2025.──────────cap. idispoziŢii generaleart. 1(1) prin prezenta se instituie o schemă de ajutor de minimis prin care se finanţează sprijinirea microîntreprinderilor nou înfiinţate în vederea obţinerii şi menţinerii statutului şi funcţionalităţii de întreprindere socială prin acordarea de sprijin pentru creşterea durabilă şi crearea de locuri de muncă în cadrul acţiunii "dezvoltarea întreprinderilor şi a antreprenoriatului", la nivelul priorităţilor 1, 2, inclusiv microregiunea iti*1 valea jiului, şi 3 ale programului tranziţie justă 2021-2027, denumit în continuare ptj, în vederea atingerii ...
Monitorul Oficial 1085 din 25 Noiembrie 2025 (M. Of. 1085/2025)
DECIZIA nr. 344 din 6 octombrie 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 20^1 din Legea nr. 80/1995 şi art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005 coroborate cu art. 40-43 din anexa nr. 7 secţiunea a II-a din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 177/2016 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1085 din 25 noiembrie 2025
Dosar nr. 1.044/1/2025 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 1072 din 21 Noiembrie 2025 (M. Of. 1072/2025)
ORDIN nr. 333 din 21 octombrie 2025 privind conferirea Semnului onorific În Serviciul Patriei unor maiştri militari, subofiţeri şi gradaţi profesionişti din Serviciul Român de Informaţii EMITENT: Serviciul Român de Informaţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1072 din 21 noiembrie 2025
În temeiul art. 33 lit. d) din legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 4 alin. (1) lit. d) şi art. 6 din legea nr. 574/2004 privind semnul onorific În serviciul patriei pentru maiştri militari, subofiţeri, soldaţi şi gradaţi profesionişti şi pentru funcţionari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiştri militari şi subofiţeri, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. 23 alin. 3 din legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea serviciului român de informaţii, cu modificările şi completările ulterioare,directorul serviciului român de informaţii emite următorul ordin:art. 1la data de 1 ...
ORDIN nr. 332 din 21 octombrie 2025 privind conferirea Semnului onorific În Serviciul Patriei unor ofiţeri din Serviciul Român de Informaţii EMITENT: Serviciul Român de Informaţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1072 din 21 noiembrie 2025
În temeiul art. 33 lit. d) din legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 4 alin. (1) lit. d) şi art. 6 din legea nr. 573/2004 privind semnul onorific În serviciul patriei pentru ofiţeri, funcţionari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri, şi preoţi militari, cu modificările ulterioare,în baza prevederilor art. 23 alin. 3 din legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea serviciului român de informaţii, cu modificările şi completările ulterioare,directorul serviciului român de informaţii emite următorul ordin:art. 1la data de 1 decembrie 2025 se conferă semnul onorific În serviciul patriei pentru ...
Monitorul Oficial 1058 din 18 Noiembrie 2025 (M. Of. 1058/2025)
SENTINŢA nr. 178 din 23 decembrie 2024 privind acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul XX în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, având ca obiect anularea art. 98 alin. (2) din Ordinul nr. 600/2023 din 8 februarie 2023 pentru aprobarea Regulamentului de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară EMITENT: Curtea de Apel Braşov - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1058 din 18 noiembrie 2025
Dosar nr. 450/64/2024completul compus din:preşedinte: - tiberiu-adrian vîrgolicigrefier: - tina szabopentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra soluţionării acţiunii formulate de reclamantul xx, în contradictoriu cu pârâţii ancpi bucureşti, director general al ancpi, având ca obiect „anulare acte administrative cu caracter normativ - art. 98 alin. (2)ordin nr. 600/2023“.dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din 12.12.2024, fiind consemnate în încheierea de şedinţă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre judecătorească, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru datele de 15.12.2024, 17.12.2024, 18.12.2024 şi 23.12.2024, în condiţiile art. 396 alin. (2) din codul ...
HOTĂRÂRE nr. 963 din 13 noiembrie 2025 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2024/1.143 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 aprilie 2024 privind indicaţiile geografice pentru vin, băuturi spirtoase şi produse agricole, precum şi privind specialităţile tradiţionale garantate şi menţiunile facultative de calitate pentru produsele agricole, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.308/2013, (UE) 2019/787 şi (UE) 2019/1.753 şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1.151/2012 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1058 din 18 noiembrie 2025
Având în vedere prevederile art. 26, 35, 38, art. 39 alin. (3) lit. b) şi alin. (7), art. 40 alin. (1), art. 42-45, art. 72 alin. (1)-(5), alin. (6) lit. b) şi alin. (8) şi ale art. 74-77 din regulamentul (ue) 2024/1.143 al parlamentului european şi al consiliului din 11 aprilie 2024 privind indicaţiile geografice pentru vin, băuturi spirtoase şi produse agricole, precum şi privind specialităţile tradiţionale garantate şi menţiunile facultative de calitate pentru produsele agricole, de modificare a regulamentelor (ue) nr. 1.308/2013, (ue) 2019/787 şi (ue) 2019/1.753 şi de abrogare a regulamentului (ue) nr. 1.151/2012,în temeiul art. 108 din ...
Monitorul Oficial 1050 din 13 Noiembrie 2025 (M. Of. 1050/2025)
DECIZIA nr. 360 din 20 octombrie 2025 referitoare la art. 102 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1050 din 13 noiembrie 2025
Dosar nr. 1.179/1/2025 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││lia savonea │curţi de casaţie şi ││ │justiţie - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│elena diana │- preşedintele secţiei ││tămagă │de contencios ...
Monitorul Oficial 1048 din 13 Noiembrie 2025 (M. Of. 1048/2025)
ORDIN nr. 743 din 20 octombrie 2025 pentru conferirea Semnului onorific În Serviciul Patriei unor maiştri militari şi subofiţeri EMITENT: Serviciul de Telecomunicaţii Speciale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1048 din 13 noiembrie 2025
În temeiul art. 33 lit. d) din legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 4 alin. (1) lit. g) şi art. 6 din legea nr. 574/2004 privind semnul onorific În serviciul patriei pentru maiştri militari, subofiţeri, soldaţi şi gradaţi profesionişti şi pentru funcţionari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiştri militari şi subofiţeri, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. 10 din legea nr. 92/1996 privind organizarea şi funcţionarea serviciului de telecomunicaţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare,directorul serviciului de telecomunicaţii speciale emite următorul ordin:art. 1la data de 1 decembrie 2025 ...
ORDIN nr. 742 din 20 octombrie 2025 pentru conferirea Semnului onorific În Serviciul Patriei unor ofiţeri EMITENT: Serviciul de Telecomunicaţii Speciale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1048 din 13 noiembrie 2025
În temeiul art. 33 lit. d) din legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 4 alin. (1) lit. g) şi art. 6 din legea nr. 573/2004 privind semnul onorific În serviciul patriei pentru ofiţeri, funcţionari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri, şi preoţi militari, cu modificările ulterioare,în baza prevederilor art. 10 din legea nr. 92/1996 privind organizarea şi funcţionarea serviciului de telecomunicaţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare,directorul serviciului de telecomunicaţii speciale emite următorul ordin:art. 1la data de 1 decembrie 2025 se conferă semnul onorific În serviciul patriei pentru 15 ani ...
Monitorul Oficial 1045 din 12 Noiembrie 2025 (M. Of. 1045/2025)
DECIZIE nr. 884 din 11 noiembrie 2025 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile locale parţiale din data de 7 decembrie 2025 EMITENT: Consiliul Naţional al Audiovizualului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1045 din 12 noiembrie 2025
Având în vedere dubla calitate a consiliului naţional al audiovizualului, de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale şi de autoritate unică de reglementare în domeniul serviciilor media audiovizuale,conform dispoziţiilor art. 10 şi 66-78 din legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 890/2025 privind stabilirea datei alegerilor locale parţiale pentru preşedintele consiliului judeţean buzău, primarul general al municipiului bucureşti şi pentru primari în unele circumscripţii electorale şi ale hotărârii ...








