Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 84 din 17 decembrie 2025  pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind drepturile şi obligaţiile membrilor Comitetului de reglementare, ale conducerii şi ale personalului angajat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 139/2014     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 84 din 17 decembrie 2025 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind drepturile şi obligaţiile membrilor Comitetului de reglementare, ale conducerii şi ale personalului angajat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 139/2014

EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1175 din 18 decembrie 2025
    Având în vedere necesitatea implementării măsurii de stabilire a unei noi grile de salarizare care să prevadă o reducere cu 30% a nivelului salariilor de bază şi/sau indemnizaţiilor personalului în statele de funcţii de la data de 1 iulie 2025, conform prevederilor Legii nr. 145/2025 privind eficientizarea activităţii unor autorităţi administrative autonome, dispoziţiile art. 14 şi ale art. 22 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 412 din 24 septembrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind eficientizarea activităţii unor autorităţi administrative autonome, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) - (8) şi ale art. 2 alin. (1), (2) şi (6) din aceasta, prin care a fost declarată legea ca fiind constituţională,
    în temeiul prevederilor art. 4 alin. (17) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,
    preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:
    ART. I
    Regulamentul privind drepturile şi obligaţiile membrilor Comitetului de reglementare, ale conducerii şi ale personalului angajat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 139/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 3 decembrie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Articolul 3^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 3^1
    (1) În vederea desfăşurării activităţii, în cadrul ANRE pot fi încadrate persoane cu studii superioare tehnice, economice, juridice şi de altă specialitate, precum şi cu studii medii.
    (2) Din cadrul personalului ANRE, persoanele angajate în cadrul compartimentelor de specialitate, pe funcţiile de execuţie de expert administraţie publică, investigator sau inspector de specialitate în administraţia publică, precum şi persoanele care deţin o funcţie de conducere în cadrul acestora reprezintă personalul de specialitate.
    (3) Personalul de specialitate trebuie să îndeplinească condiţiile de studii superioare tehnice, juridice sau economice şi minimum 3 ani vechime în sectorul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale sau în activitatea de reglementare.
    (4) Personalul angajat pe funcţiile de referent de specialitate în administraţia publică, consilier în administraţia publică sau consilier juridic în cadrul compartimentelor de specialitate care, potrivit fişei postului, are atribuţii de specialitate în domeniile de competenţă ale autorităţii este asimilat personalului de specialitate, exclusiv în ceea ce priveşte exercitarea atribuţiilor de serviciu.
    (5) În scopul realizării atribuţiilor, pentru posturile din cadrul compartimentelor de specialitate şi compartimentelor-suport pentru care nu este prevăzută condiţia ocupării cu personal de specialitate, condiţiile de studii şi alte cerinţe specifice de ocupare se stabilesc prin fişa postului.
    (6) Compartimentele de specialitate şi compartimentele-suport se stabilesc prin regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobat prin ordinul preşedintelui ANRE.
    (7) Funcţiile din cadrul compartimentelor prevăzute la alin. (6) care oferă suport administrativ, logistic şi operaţional pentru desfăşurarea activităţii principale de specialitate sunt funcţii-suport."

    2. La articolul 5^1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 5^1
    (1) Se constituie Cabinetul preşedintelui şi cabinetele vicepreşedinţilor, fiecare dintre acestea având în structură câte trei posturi. Personalul cabinetelor este numit şi eliberat din funcţie de către preşedintele ANRE."

    3. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 6
    (1) La stabilirea cuantumului remuneraţiei lunare acordate membrilor Comitetului de reglementare şi conducerii ANRE se iau în considerare următoarele elemente:
    a) salariul de bază corespunzător clasei 49, stabilit conform prevederilor art. 10 alin. (4) şi (5);
    b) complexitatea şi responsabilitatea activităţii ce decurge din exercitarea atribuţiilor legale atribuite calităţii de membru al Comitetului de reglementare.
    (2) Pentru activitatea desfăşurată în cadrul ANRE, membrii Comitetului de reglementare şi conducerea ANRE beneficiază de o remuneraţie lunară, după cum urmează:
    a) preşedintele ANRE: o remuneraţie lunară egală cu salariul de bază corespunzător clasei 49, stabilit conform prevederilor art. 10 alin. (4) şi (5), de înmulţit (x) cu 4,25;
    b) vicepreşedinţii ANRE: o remuneraţie lunară egală cu salariul de bază corespunzător clasei 49, stabilit conform prevederilor art. 10 alin. (4) şi (5), de înmulţit (x) cu 3,75;
    c) ceilalţi membri ai Comitetului de reglementare şi conducerea ANRE: o remuneraţie lunară egală cu salariul de bază corespunzător clasei 49, stabilit conform prevederilor art. 10 alin. (4) şi (5), de înmulţit (x) cu 3,25."

    4. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 10
    (1) Pentru activitatea prestată în cadrul ANRE, în condiţiile legii, ale prezentului regulament, ale contractului colectiv de muncă şi contractului individual de muncă, salariatul are dreptul la un salariu în bani.
    (2) Salariul personalului angajat al ANRE cuprinde: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, sporul pentru exercitarea funcţiei de conducere şi alte sporuri, indemnizaţii şi adaosuri negociate şi prevăzute în contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul ANRE.
    (3) Recompensarea performanţelor salariaţilor se realizează prin acordarea de prime/bonusuri anuale.
    (4) Începând cu data de 1.01.2026, salariul de bază corespunzător unei clase de salarizare se determină prin înmulţirea coeficientului de ierarhizare aferent clasei de salarizare respective cu valoarea clasei 1 de salarizare.
    (5) În aplicarea alin. (4) se utilizează coeficienţii de ierarhizare aferenţi claselor de salarizare, astfel cum sunt prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezentul regulament.
    (6) Valoarea clasei 1 de salarizare este stabilită prin negociere în cadrul contractului colectiv de muncă în vigoare.
    (7) Grila de salarizare cuprinde categoriile de funcţii şi salariile de bază aferente acestora în limite minime şi maxime, devine anexă la contractul colectiv de muncă şi se publică pe site-ul ANRE.
    (8) Prin excepţie de la prevederile alin. (7), începând cu data de 1.01.2026 şi până la negocierea unui nou contract colectiv de muncă, grila de salarizare se aprobă prin decizie a preşedintelui ANRE.
    (9) Salariul de bază se stabileşte prin negociere individuală, pornind de la nivelul minim al clasei aferente funcţiei, cu luarea în considerare a următoarelor criterii:
    a) nivelul studiilor absolvite;
    b) vechimea în specialitatea studiilor;
    c) vechimea în muncă;
    d) aptitudinile, abilităţile, complexitatea, cunoştinţele şi competenţele necesare exercitării funcţiei;
    e) nivelul de responsabilitate asociat funcţiei;
    f) performanţa profesională.
    (10) Prin vechimea în specialitatea studiilor se înţelege vechimea dobândită în temeiul unui contract individual de muncă, al unui raport de serviciu sau ca profesie liberală, demonstrată cu documente corespunzătoare de către persoana care a desfăşurat o activitate într-o funcţie de specialitate corespunzătoare profesiei sau specializării sale. Constituie vechime în specialitate şi vechimea dobândită în temeiul unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau ca profesie liberală în statele membre ale Uniunii Europene, precum şi în alte state cu care România a încheiat convenţii de recunoaştere reciprocă a acestor drepturi, demonstrată cu documente corespunzătoare de către persoana care a desfăşurat o activitate într-o funcţie de specialitate corespunzătoare profesiei sau specializării sale."

    5. După articolul 14 se introduce o anexă, având cuprinsul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.


    ART. II
    (1) Prevederile prezentului ordin sunt obligatorii pentru membrii Comitetului de reglementare, conducerea şi personalul angajat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei.
    (2) Structurile de resurse umane şi financiar-contabilitate urmăresc aplicarea şi respectarea prevederilor prezentului ordin.

    ART. III
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2026.



                    Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,
                    George-Sergiu Niculescu

    Bucureşti, 17 decembrie 2025.
    Nr. 84.
    ANEXA 1

    (Anexa la regulament)
    COEFICIENŢI DE IERARHIZARE

┌────────────────┬─────────────────────┐
│Clasa de │Coeficienţi de │
│salarizare │ierarhizare │
├────────────────┼─────────────────────┤
│1 │1,00 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│2 │1,00 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│3 │1,01 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│4 │1,16 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│5 │1,32 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│6 │1,47 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│7 │1,62 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│8 │1,78 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│9 │1,93 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│10 │2,09 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│11 │2,24 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│12 │2,39 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│13 │2,55 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│14 │2,70 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│15 │2,86 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│16 │3,01 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│17 │3,16 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│18 │3,32 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│19 │3,47 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│20 │3,63 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│21 │3,78 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│22 │3,93 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│23 │4,09 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│24 │4,24 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│25 │4,40 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│26 │4,55 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│27 │4,70 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│28 │4,86 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│29 │5,01 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│30 │5,17 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│31 │5,32 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│32 │5,47 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│33 │5,63 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│34 │5,78 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│35 │5,94 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│36 │6,09 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│37 │6,24 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│38 │6,40 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│39 │6,55 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│40 │6,71 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│41 │6,86 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│42 │7,01 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│43 │7,17 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│44 │7,32 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│45 │7,48 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│46 │7,63 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│47 │7,78 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│48 │7,94 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│49 │8,09 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│50 │8,25 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│51 │8,40 │
├────────────────┼─────────────────────┤
│52 │8,55 │
└────────────────┴─────────────────────┘


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016