Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
amendament din 22 iulie 2021
Monitorul Oficial 615 din 23 Iunie 2022 (M. Of. 615/2022)
REGULAMENTUL SENATULUI din 24 octombrie 2005 EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 615 din 23 iunie 2022
*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea senatului nr. 50/2022 pentru modificarea şi completarea regulamentului senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 434 din 4 mai 2022, dându-se textelor o nouă numerotare.cap. iorganizarea senatuluisecŢiunea 1constituirea senatuluiart. 1(1) parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.(2) parlamentul este alcătuit din camera deputaţilor şi senat.art. 2(1) senatul este ales pentru un mandat de 4 ani care se prelungeşte, de drept, numai în condiţiile excepţionale prevăzute de constituţie.(2) senatul se organizează şi funcţionează potrivit dispoziţiilor constituţiei, ale legii nr. ...
Monitorul Oficial 14 din 05 Ianuarie 2022 (M. Of. 14/2022)
DECIZIA nr. 842 din 9 decembrie 2021 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2021 pentru completarea art. 46 al Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 14 din 5 ianuarie 2022
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 1236 din 28 Decembrie 2021 (M. Of. 1236/2021)
DECIZIA nr. 904 din 28 decembrie 2021 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (2) şi ale art. 54 şi art. 56 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1236 din 28 decembrie 2021
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 1185 din 15 Decembrie 2021 (M. Of. 1185/2021)
DECIZIA nr. 78 din 15 noiembrie 2021 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată, cu completările ulterioare, în etapa judiciară a procedurii de expropriere, la determinarea cuantumului despăgubirilor, dispoziţiile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 se interpretează extensiv, în sensul că se ţine seama atât de "expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, la momentul transferului dreptului de proprietate", cât şi de criteriile legale prevăzute de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1185 din 15 decembrie 2021
Dosar nr. 2.079/1/2021┌─────────────┬────────────────────────┐│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│cristina │- judecător la secţia i ││truţescu │civilă │├─────────────┼────────────────────────┤│mirela vişan │- judecător la secţia i ││ │civilă ...
Monitorul Oficial 1005 bis din 21 Octombrie 2021 (M. Of. 1005 bis/2021)
AMENDAMENTE din 16 septembrie 2021 la anexele Acordului european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase (A.D.R.), adoptat şi semnat la Geneva la 30 septembrie 1957, adoptate de Comisia Economică pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEE - ONU) la Geneva EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1005 bis din 21 octombrie 2021
──────────conţinute de ordinul nr. 1.232 din 16 septembrie 2021, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.005 din 21 octombrie 2021.──────────anexa 1 (a se vedea imaginea asociată) comisia economică pentru europacomitetul pentru transporturi interioaregrupul de lucru pentru transportul mărfurilor periculoase acordul european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase (adr) amendamente la anexele a şi b ale adrcu ocazia celei de a 107-a sesiuni a sa, grupul de lucru pentru transportul mărfurilor periculoase a solicitat secretariatului să pregătească o listă recapitulativă a tuturor amendamentelor care au fost adoptate pentru a intra în vigoare la 1 ianuarie 2021, în scopul ca ele ...
Monitorul Oficial 1002 din 20 Octombrie 2021 (M. Of. 1002/2021)
AMENDAMENT DIN 22 IULIE 2021 convenit prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 22 iulie 2021 şi la Paris la 23 august 2021 între Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei la Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la 2 februarie 2007 la Bucureşti şi la 9 februarie 2007 la Paris, pentru finanţarea primei faze a Proiectului "Sistem integrat de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare, a staţiilor de tratare a apei potabile şi staţiilor de epurare a apelor uzate în localităţile cu o populaţie de până la 50.000 de locuitori" EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1002 din 20 octombrie 2021
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 1.096 din 6 octombrie 2021, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.002 din 20 octombrie 2021.──────────romÂniaministerul finanŢelordomnului dr. thierry poirel, director generaldirecţia generală pentru Împrumuturi şi dezvoltare socialăbanca de dezvoltare a consiliului europeifax: 331.47.55.37.52bucureşti, 22 iulie 2021referitor:Împrumut nr. f/p 1568 (2006) - „sistem integrat de reabilitare a reţelelor de apă potabilă şi de apă uzată menajeră şi a facilităţilor de tratare în localităţile cu mai puţin de 50.000 de locuitori“stimate domnule poirel,la solicitarea ministerului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei şi în baza ultimelor date furnizate de compania naţională de investiţii, vă rugăm să ...
HOTĂRÂRE nr. 1.096 din 6 octombrie 2021 pentru aprobarea amendamentului convenit prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 22 iulie 2021 şi la Paris la 23 august 2021 între Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei la Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la 2 februarie 2007 la Bucureşti şi la 9 februarie 2007 la Paris, pentru finanţarea primei faze a Proiectului "Sistem integrat de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare, a staţiilor de tratare a apei potabile şi staţiilor de epurare a apelor uzate în localităţile cu o populaţie de până la 50.000 de locuitori" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1002 din 20 octombrie 2021
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 7 alin. (2) din legea nr. 224/2007 privind ratificarea acordului-cadru de împrumut dintre românia şi banca de dezvoltare a consiliului europei, semnat la 2 februarie 2007 la bucureşti şi la 9 februarie 2007 la paris, pentru finanţarea primei faze a proiectului „sistem integrat de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare, a staţiilor de tratare a apei potabile şi staţiilor de epurare a apelor uzate în localităţile cu o populaţie de până la 50.000 de locuitori“, cu completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă amendamentul convenit prin schimbul ...
Monitorul Oficial 986 din 15 Octombrie 2021 (M. Of. 986/2021)
DECIZIA nr. 589 din 28 septembrie 2021 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 986 din 15 octombrie 2021
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 778 din 12 August 2021 (M. Of. 778/2021)
REGULAMENTUL din 24 februarie 1994 Camerei Deputaţilor EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 778 din 12 august 2021
*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea camerei deputaţilor nr. 59/2021 privind modificarea şi completarea regulamentului camerei deputaţilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 639 din 29 iunie 2021, dându-se textelor o nouă numerotare. regulamentul camerei deputaţilor a fost aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 50 din 25 februarie 1994, şi a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 249 din 12 martie 2021, iar ulterior a mai fost modificat şi completat prin:- hotărârea camerei deputaţilor nr. 32/2021 privind modificarea regulamentului camerei deputaţilor, publicată în ...
Monitorul Oficial 772 din 10 August 2021 (M. Of. 772/2021)
LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 772 din 10 august 2021
*) republicată în temeiul art. iii din legea nr. 158/2020 pentru modificarea, completarea şi abrogarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a regulamentului (ue) 2017/2.402 al parlamentului european şi al consiliului din 12 decembrie 2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea şi de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă şi standardizată şi de modificare a directivelor 2009/65/ce, 2009/138/ce şi 2011/61/ue, precum şi a regulamentelor (ce) nr. 1.060/2009 şi (ue) nr. 648/2012, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 673 din 29 iulie 2020 şi rectificată în ...