Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
acord din 21 septembrie 1998
Monitorul Oficial 227 din 03 Aprilie 2007 (M. Of. 227/2007)
NORME METODOLOGICE din 7 martie 2007 de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 227 din 3 aprilie 2007
──────────*) aprobate prin hotĂrÂrea nr. 250 din 7 martie 2007, publicată în monitorul oficial nr. 227 din 3 aprilie 2007.──────────prezentele norme metodologice vizează aplicarea unitară a prevederilor legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare lege, precum şi urgentarea aplicării acesteia prin clarificarea unor concepte şi situaţii juridice apărute în cadrul procedurilor administrative de soluţionare a notificărilor depuse de persoanele îndreptăţite.cap. iprincipiile de soluţionare a notificărilor1. În procesul de soluţionare a notificărilor depuse de persoanele îndreptăţite, instituţiile şi persoanele implicate ...
Monitorul Oficial 194 din 21 Martie 2007 (M. Of. 194/2007)
LEGE nr. 46 din 13 martie 2007 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2006 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 194 din 21 martie 2007
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. unicse aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 92 din 22 noiembrie 2006 pentru modificarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea societăţii naţionale a căilor ferate române, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 954 din 27 noiembrie 2006, cu următoarele modificări:1. articolul i se abrogă.2. articolul ii va avea următorul cuprins:"art. iiprin derogare de la prevederile art. 5 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea societăţii naţionale a căilor ferate române, republicată în monitorul oficial al româniei, ...
Monitorul Oficial 178 din 14 Martie 2007 (M. Of. 178/2007)
DECIZIE nr. 128 din 20 februarie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 46, art. 47 si art. 48 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 14 martie 2007
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor petre ninosu - judecãtor ion predescu - judecãtor tudorel toader ...
Monitorul Oficial 171 din 12 Martie 2007 (M. Of. 171/2007)
HOTARARE nr. 177 din 20 februarie 2007 privind modificarea unor anexe la Hotararea Guvernului nr. 759/2006 pentru aprobarea fiselor tehnice ale masurilor 1.1 "Imbunatatirea prelucrarii si marketingului produselor agricole si piscicole", 1.2 "Imbunatatirea structurilor in vederea realizarii controlului de calitate, veterinar si fitosanitar, pentru calitatea produselor alimentare si pentru protectia consumatorilor", 2.1 "Dezvoltarea si imbunatatirea infrastructurii rurale", 3.1 "Investitii in exploatatiile agricole", 3.2 "Constituirea grupurilor de producatori", 3.3 "Metode agricole de productie destinate sa protejeze mediul si sa mentina peisajul rural", 3.4 "Dezvoltarea si diversificarea activitatilor economice care genereaza activitati multiple si venituri alternative", 3.5 "Silvicultura", 4.1 "Imbunatatirea pregatirii profesionale" si 4.2 "Asistenta tehnica" din Programul national pentru agricultura si dezvoltare rurala finantat din fonduri SAPARD EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 171 din 12 martie 2007
*t* ┌────────────────────────────────────┬─────────────────────────┐ │gradul de afectare │ % │ ├────────────────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ 5%-10% │ 27,1 │ ...
Monitorul Oficial 172 din 12 Martie 2007 (M. Of. 172/2007)
ACORD DE IMPRUMUT din 4 iulie 2006 intre Romania si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, destinat finantarii Proiectului privind incluziunea sociala*) EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 172 din 12 martie 2007
Nr. Împrumut 4825-ro--------- *) traducere. prezentul acord este încheiat la data de 4 iulie 2006 între românia (Împrumutat) şi banca internaţionalã pentru reconstrucţie şi dezvoltare (banca). prin prezentul acord, Împrumutatul şi banca convin urmãtoarele: art. i condiţii generale. definiţii 1.01. "condiţiile generale" (definite în documentul-anexã la prezentul acord) fac parte integrantã din prezentul acord. 1.02. În afara cazului în care din context reiese contrariul, termenii scrişi cu majuscule în acordul de împrumut au sensurile definite în "condiţii generale" sau în documentul-anexã la ...
LEGE nr. 40 din 2 martie 2007 pentru ratificarea Acordului de imprumut dintre Romania si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, destinat finantarii Proiectului privind incluziunea sociala, semnat la Bucuresti la 4 iulie 2006 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 172 din 12 martie 2007
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. art. 1 se ratificã acordul de împrumut dintre românia şi banca internaţionalã pentru reconstrucţie şi dezvoltare, destinat finanţãrii proiectului privind incluziunea socialã, semnat la bucureşti la 4 iulie 2006, în valoare de 47,2 milioane euro, denumit în continuare acordul de împrumut. art. 2 (1) aplicarea acordului de împrumut va fi realizatã de ministerul muncii, solidaritãţii sociale şi familiei, ministerul educaţiei şi cercetãrii şi fondul român de dezvoltare socialã, desemnate ca agenţii de implementare, care vor colabora cu agenţia naţionalã pentru romi, agenţia naţionalã ...
Monitorul Oficial 118 din 16 Februarie 2007 (M. Of. 118/2007)
DECIZIE nr. 17 din 11 ianuarie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 85^1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului si ale Ordonantei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2007
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor petre ninosu - judecãtor ...
Monitorul Oficial 21 din 12 Ianuarie 2007 (M. Of. 21/2007)
LEGE nr. 471 din 12 decembrie 2006 privind aprobarea platii cotizatiei anuale pentru anul 2007, ce decurge din calitatea Romaniei de stat participant la Acordul multilateral de baza privind transportul international pentru dezvoltarea Coridorului Europa-Caucaz-Asia, semnat la Baku la 8 septembrie 1998 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 12 ianuarie 2007
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. art. 1 (1) se aprobã plata contribuţiei anuale ce decurge din calitatea româniei de stat participant la acordul multilateral de bazã privind transportul internaţional pentru dezvoltarea coridorului europa-caucaz-asia, semnat la baku la 8 septembrie 1998, ratificat prin ordonanţa guvernului nr. 20/2000 , aprobatã prin legea nr. 95/2000 , cu modificãrile ulterioare, pentru perioada ianuarie-decembrie 2007, în valoare de 50.000 euro. (2) echivalentul în lei al sumei prevãzute la alin. (1) se va calcula pe baza raportului de schimb leu/euro, în vigoare la data efectuãrii plãţii. ...
LEGE nr. 472 din 12 decembrie 2006 pentru ratificarea Acordului privind finantarea comuna a Secretariatului permanent al Comisiei Interguvernamentale TRACECA (SP CIG TRACECA) intre guvernele partilor la Acordul multilateral de baza privind transportul international pentru dezvoltarea Coridorului Europa-Caucaz-Asia, semnat la Baku la 21 aprilie 2005 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 12 ianuarie 2007
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. articol unic se ratificã acordul privind finanţarea comunã a secretariatului permanent al comisiei interguvernamentale traceca (sp cig traceca) între guvernele pãrţilor la acordul multilateral de bazã privind transportul internaţional pentru dezvoltarea coridorului europa-caucaz-asia, semnat la baku la 21 aprilie 2005. aceastã lege a fost adoptatã de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din constituţia româniei, republicatã. ...
Monitorul Oficial 1044 din 29 Decembrie 2006 (M. Of. 1044/2006)
HOTARARE nr. 1.861 din 21 decembrie 2006 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 44/2004 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.044 din 29 decembrie 2006
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. i normele metodologice de aplicare a legii nr. 571/2003 privind codul fiscal, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 44/2004, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 112 din 6 februarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:a. titlul i "dispoziţii generale":"codul fiscal:[...]definiţia sediului permanentart. 8 (1) in înţelesul prezentului cod, sediul permanent este un loc prin care se desfăşoară integral sau parţial activitatea unui nerezident, fie direct, fie printr-un agent dependent.(2) un sediu permanent presupune un loc de conducere, sucursală, ...